Fiice Ale Lui Dumnezeu

122/122

Contextul în care au fost scrise aceste scrisori

Oricine a avut de a face cu victime ale atacurilor cerebrale poate să o înțeleagă pe Ellen White, când a scris: „Eu nu mi-am pierdut dragostea față de soțul meu, dar nu pot să explic lucrurile.” — Letter 67, 1876 FD 184.3

Cu o săptămână mai devreme, ea scrisese: „Nu pot decât să fiu înspăimântată de tendința lui James de a-și schimba mereu starea de spirit.” [265]Letter 64, 1876 FD 184.4

Schimbările de personalitate manifestate de James White în anii de după 1865, când a trecut prin mai multe atacuri cerebrale, au fost foarte dificil de înțeles și de soție, și de asociații lui. FD 184.5

Înainte de boală, James White a fost un conducător puternic și dinamic. Totuși, după atacurile cerebrale, el a trecut prin schimbări de personalitate serioase. Din când în când, părea să fie la fel cum fusese înainte, dar adesea era suspicios și autoritar. Aceasta a fost situația cu care se confrunta Ellen White în perioada când a scris cele patru scrisori adresate Lucindei. FD 184.6

James White se exprima adesea autoritar și foarte direct. În autobiografie, el a scris despre un bărbat care îl criticase: FD 184.7

„Faptul că un om necivilizat, cu inima împietrită, care nu are în natura lui mai multă duioșie decât un crocodil și care este aproape întru totul lipsit atât de educație religioasă morală, cât și de igienă, care varsă lacrimi ipocrite doar pentru a crea impresie, este un motiv suficient pentru a-i stârni râsul chiar și celui mai sobru dintre sfinți.” — Life Incidents, p. 115, 116 FD 184.8

Personalitatea puternică a lui James White a fost un avantaj de neprețuit în perioada anilor de formare a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ca urmare a viziunilor soției sale, care îl îndemnau continuu la acțiune, James White a început să publice, să înființeze instituții, să promoveze organizarea bisericii și să hrănească spiritual biserica. Pe lângă acestea, timp de zece ani, a slujit în calitate de președinte al Conferinței Generale. (Istoria vieții lui este relatată de Virgil Robinson într-o biografie intitulată James White, publicată de Review and Herald Publishing Association în 1976. FD 184.9

Totuși, când acea puternică personalitate, afectată de o serie de atacuri cerebrale, s-a întors împotriva familiei și a asociaților — inclusiv împotriva soției —, Ellen a simțit că puterea și răbdarea i-au fost solicitate aproape până la limită. Dacă cineva citește numai aceste patru scrisori, va avea, cu siguranță, o imagine distorsionată a relației dintre James și Ellen White. Este necesar să avem în vedere declarații, asemenea celor ce urmează, făcute de James cu privire la Ellen: FD 184.10

„Căsătoria marchează o eră importantă în viața oamenilor. «Cine găsește o nevastă bună găsește fericirea, este un har pe care-l capătă de la Domnul». Acestea sunt cuvintele înțelepciunii. Proverbele 18:22. (…) Ne-am căsătorit în 30 august 1846 și, din ceasul acela și până în prezent, ea a fost cununa bucuriei mele.” — Schițe din viața mea, p. 126 FD 185.1

Chiar și în timpul bolii, James și-a dat seama uneori că faptele lui [266] nu erau în armonie cu bunele lui intenții. În 1879, el le-a scris copiilor săi următoarele: FD 185.2

„Aș dori acum să vă atrag atenția asupra unui subiect de o importanță mai serioasă. Dragi copii, probabil că am greșit prin anumite lucruri aspre pe care le-am scris cu referire la greșelile conducătorilor mai tineri. Când sunt solicitat peste măsură, eu sunt înclinat din fire să mă răzbun. Mi-aș dori să fi fost un om mai bun.” — James White către Willie și Mary, 27 februarie 1879 FD 185.3

Noi nu știm ce s-a întâmplat după ce a fost scrisă a patra scrisoare, dar, în mai puțin de zece zile, Ellen a fost alături de soțul ei la adunarea de tabără din Kansas. FD 185.4

În 16 mai, în aceeași zi în care a fost scrisă a treia dintre cele patru scrisori către Lucinda, Ellen i-a scris, parțial, soțului ei, următoarele: FD 185.5

„Sunt întristată pentru că am spus sau am scris ceva care să te supere. Iartă-mă și voi fi atentă să nu mai deschid niciun subiect care să te deranjeze sau să te tulbure.” — Letter 27, 1876 FD 185.6

Din nefericire, James nu și-a revenit niciodată complet din boala lui. El a avut unele zile bune, dar acestea au fost intercalate cu perioade de depresie. Un comentariu făcut de președintele, Conferinței Generale, la doi ani după moartea lui James White indică interpretarea binevoitoare pe care asociații lui apropiați au atribuit-o faptelor lui determinate de boală: FD 185.7

„Iubitul nostru frate White a crezut că noi eram vrăjmașii lui, deoarece nu înțelegeam lucrurile așa cum le înțelegea el. Eu nu am făcut nimic niciodată împotriva acelui om al lui Dumnezeu, acelui pionier nobil, care a trudit din greu pentru lucrarea aceasta. Am atribuit totul bolii și neputinței lui.” — G. I. Butler către J. N. Andrews, 25 mai 1883 FD 185.8

Această imagine de ansamblu a circumstanțelor în care Ellen White i-a scris Lucindei Hall cele patru scrisori (10-17 mai 1876) este redată succint, totuși credem că oferă o perspectivă necesară pentru cititorii care vor examina singurele scrisori pe care Ellen White i-a cerut destinatarului să le ardă. FD 185.9

Ellen G. White Estate, 6 august 1987 FD 185.10



Dragă soră Lucinda, FD 185.11

Am primit scrisoarea ta seara trecută. De asemenea, am primit una de la James. Lucinda, acum nu am nicio idee cum să schimb o certitudine cu o incertitudine. Pot să scriu mai mult, sunt liberă. Dacă aș veni în Est, fericirea lui James s-ar putea schimba brusc într-o stare de nervozitate și nemulțumire. [267] Sunt cu totul dezgustată de această stare de lucruri și nu intenționez să merg într-un loc unde există cel mai mic risc ca aceasta să apară. Cu cât mă gândesc mai mult la situație, cu atât sunt mai hotărâtă să rămân aici, dacă Dumnezeu nu îmi dă o altă lumină. Nu voi avea niciodată o ocazie atât de favorabilă cum este aceea pe care Domnul mi-a făcut favoarea de a mi-o da în prezent. Trebuie să lucrez așa cum mă îndrumă Dumnezeu. Eu mă rog și implor să mi se dea lumină. Dacă este datoria mea să particip la adunările de tabără, voi ști. FD 185.12

Mary este acum în siguranță. Aș putea să o pierd dacă merg în Est. Satana m-a împiedicat mulți ani să lucrez la scrierile mele, iar acum nu trebuie să fiu abătută de la această lucrare. Nu pot decât să fiu înspăimântată de tendința lui James de a trece atât de repede de la o stare de spirit la alta, de sentimentele lui puternice, de mustrările lui, de felul în care mă privește și de faptul că s-a simțit liber să îmi spună ideile lui: că eu sunt condusă de un duh care îmi dă îndrumări greșite, că îi restrâng libertatea etc. Toate acestea mă fac să nu îmi fie ușor să trec peste ele și să mă pun intenționat într-o poziție în care el va sta în calea mea, iar eu în calea lui. FD 186.1

Nu, Lucinda, nu voi participa la nicio adunare de tabără în această perioadă. În providența Sa, Dumnezeu i-a dat fiecăruia dintre noi o lucrare, iar noi o vom face separat și independent. El este fericit și eu sunt fericită, dar mă tem că fericirea ar putea fi schimbată cu totul dacă ne-am întâlni. Prețuiesc judecata ta, dar trebuie să fiu lăsată liberă să îmi fac lucrarea. Nu pot să suport gândul de a prejudicia lucrarea și cauza lui Dumnezeu printr-o astfel de depresie pe care am experimentat-o fără să fi fost necesar câtuși de puțin. Lucrarea mea este în Oakland. Nu voi face niciun pas spre Est dacă Domnul nu va spune: „Mergi!” Atunci, fără niciun murmur, mă voi duce cu voioșie. Dar nu înainte. FD 186.2

O mare parte din capacitatea mea de a fi folositoare în viață s-a pierdut. Dacă James și-ar fi retras cuvintele, ar fi fost altceva. El a spus că nu trebuie să căutăm să exercităm controlul unul asupra altuia. Eu nu fac lucrul acesta, dar el face și încă foarte mult. Eu nu am simțit niciodată ce simt acum în această privință. Nu pot să am încredere în judecata lui James cu privire la datoria mea. El pare că vrea să îmi dicteze ca și când aș fi un copil — îmi spune să nu merg aici, spune că trebuie să vin în Est, de teama influenței sorei Willis, sau se teme că ar trebui să merg la Petaluma etc. Eu sper că Dumnezeu nu m-a lăsat să îmi primesc îndatoririle prin intermediul soțului meu. El mă va învăța și eu mă încred în El. FD 186.3

Sunt voioasă și fericită. Nervii mei se liniștesc. Somnul meu este plăcut. Sănătatea mea este bună. Sper că nu am scris nimic greșit, dar acestea sunt simțămintele mele și nimeni în afară de tine nu știe nimic despre ele. [268] FD 186.4

Fie ca Domnul să mă ajute să fac ce este bine și să simt ce se cuvine. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, aș simți poate că e de datoria mea să merg la adunările de tabără. Dar, așa cum stau lucrurile acum, nu am nicio datorie. Dumnezeu mă binecuvântează în îndeplinirea lucrării mele. Dacă aș putea primi lumină într-un vis sau în alt fel, aș urma cu bucurie lumina. Dumnezeu trăiește și domnește. Eu voi răspunde cererilor Sale și voi căuta să fac voia Sa. FD 186.5

Cu dragoste. — Letter 64, 1876 FD 186.6



Dragă soră Lucinda, FD 186.7

Aș fi dorit să îmi scrii câteva vești. Scrie-mi mai des. FD 186.8

Eu am hotărât să rămân aici și să nu particip la nicio adunare de tabără. Nu îndrăznesc să merg în Est fără asigurarea că Dumnezeu dorește să merg. Sunt întru totul doritoare să merg dacă lumina strălucește în direcția aceea. Totuși Domnul știe ce este cel mai bine pentru mine, pentru James și pentru lucrarea Sa. Soțul meu este fericit acum — vești binecuvântate. Dacă el ar rămâne fericit în felul acesta, eu aș fi dispusă să stau pentru totdeauna departe de el. Dacă prezența mea este dăunătoare pentru fericirea lui, Dumnezeu să mă ferească să mai fiu în relație cu el. Eu îmi voi face lucrarea așa cum mă călăuzește Dumnezeu. El poate să își facă lucrarea așa cum îl călăuzește Dumnezeu. Noi nu vom sta unul în calea celuilalt. Inima mea este liniștită, încrezătoare în Dumnezeu. Voi aștepta ca Dumnezeu să deschidă calea înaintea mea. FD 186.9

Nu cred că soțul meu dorește cu adevărat să fie în preajma mea. El ar fi bucuros ca eu să fiu prezentă la adunările de tabără, dar are anumite păreri despre mine, pe care le-a exprimat fără rețineri din când în când, așa încât eu nu mă simt fericită în preajma lui și nu voi putea să mă simt astfel niciodată până când el nu va vedea lucrurile altfel. El mă acuză într-o măsură destul de mare pentru nefericirea lui, în ciuda faptului că el însuși a adus asupra lui această stare, prin lipsa lui de stăpânire de sine. Aceasta este realitatea, iar eu nu pot fi de acord cu el până când nu va vedea lucrurile altfel. El a spus prea mult pentru ca eu să mă simt liberă să mă rog împreună cu el sau să colaborez cu el în lucrare; prin urmare, pe măsură ce trece timpul și pentru că el nu îndepărtează nicio piedică din calea mea, datoria mea este, pur și simplu, aceea de a nu mă așeza niciodată în situația în care el va fi ispitit să-și exprime simțămintele și să vorbească despre ele așa cum a făcut. Eu nu pot și nu vreau să fiu făcută din nou neputincioasă cum am mai fost. — Letter 65, 1876 FD 187.1



Dragă Lucinda, FD 187.2

O scrisoare primită de la soțul meu seara trecută îmi arată că el este pregătit, mai mult decât oricând înainte, să îmi dicteze și să adopte poziții care mă pun în dificultate. [269] Am hotărât să nu particip la nicio adunare de tabără în perioada aceasta. Voi rămâne aici și voi scrie. Soțul meu poate să lucreze mai bine singur. Sunt sigură că poate. FD 187.3

El scrie că Walling vrea ca eu să aduc copiii dincolo de câmpii, ca să poată participa la centenar. Dar ei au traversat câmpiile pentru ultima dată, eu nu mai plătesc încă o dată cincizeci de dolari. Dacă îi vrea, poate să vină și să-i ia. Aș fi putut să-i trimit cu fratele Jones, dar acest lucru ar însemna să nu mai fie în grija mea. Este prea dificil să-i pregătesc pe acești copii, chiar și numai pentru o călătorie. James nu s-a gândit la aceste lucruri. El scrie în Signs obiecțiuni cu privire la Schițe din viața mea. Ar trebui să se oprească aici. El menționează numai un singur lucru, și anume introducerea numelui lui [Israel] Dammon. Eu cred că el ar fi mulțumit dacă ar deține controlul deplin asupra mea, trup și suflet, dar acest fapt nu este posibil. Uneori, cred că nu este cu adevărat sănătos mintal, dar nu știu. Fie ca Domnul să ne învețe, să ne conducă și să ne îndrume. Ultima lui scrisoare m-a făcut să hotărăsc definitiv să rămân dincoace de munți. FD 187.4

În scrisoarea lui, mi-a scris cuvinte aspre cu privire la Edson și apoi mi-a spus că nu mi-a scris cu scopul de a mă chema la el. El nu vrea ca eu să-i spun ceva lui Edson. Eu am scris astfel — îți prezint cuvintele, pentru că el mi-a returnat scrisoarea: „Nu ai vrea, te rog, dacă ești fericit, să fii recunoscător și să nu agiți lucrurile dezagreabile pe care te simți chemat să mi le scrii, cerându-mi să nu fac nicio referire la ele? Te rog să primești aceeași avertizare pentru tine însuți. Când dorești să faci astfel de declarații cu privire la fiul tău, te rog să lași jos stiloul și să te oprești acolo. Cred că Dumnezeu ar fi mai mulțumit dacă nu i-ai face niciun rău sufletului tău. Lasă-mă pe mine să fiu călăuzită de Domnul cu privire la Edson, deoarece eu încă mă încred în mâna Sa călăuzitoare și am încredere că El mă va îndruma. Eu mă bazez pe aceeași mână călăuzitoare.” FD 187.5

El s-a simțit chemat să mă acuze pe mine de pericolul de a fi atrasă de partea lui Edson și amăgită de el. El a simțit că trebuie să scrie că eu sunt în pericol să fiu amăgită de sora Willis cu privire la faptul că sunt chemată la Petaluma etc. Sper că, atunci când a plecat, soțul meu nu L-a luat și pe Dumnezeu cu el și nu ne-a lăsat să umblăm așa cum ne duce pe noi capul și după înțelepciunea inimii noastre. FD 187.6

În ultima lui scrisoare, repetă că vrea ca eu să nu fac nicio referire la ceea ce scrie el până când „nu vei vedea lucrurile diferit. Și fii sigură că niciunul din aceste lucruri nu mă doboară cu nimic. Eu voi [270] fi fericit să vă întâlnesc pe tine și pe Mary la adunarea de tabără din Kansas, cu condiția ca, în afara unei descoperiri directe de la Dumnezeu, tu să mă pui pe același nivel cu tine însăți. Eu mă voi pune cu bucurie în poziția aceea și voi lucra împreună cu tine, dar, atâta vreme cât mi se încredințează supravegherea întregii lucrări, eu cred că este greșit să mă supun opiniilor particulare ale oricărei alte persoane. În momentul în care ajung în această situație, pot fi influențat de voința infailibilității altora. Pentru că nu pot să adopt această poziție, pot să renunț cu mulțumire la toate responsabilitățile. Nu voi avea nicio controversă cu draga mea soție. Ea poate să considere că acesta este un lucru neimportant și să facă ce vrea. Dacă ei nu-i place poziția mea cu privire la Edson sau la alte subiecte, ar binevoi să-și păstreze părerea pentru ea însăși și să mă lase să îmi susțin propria părere? Remarcile tale m-au provocat. Iar acum, pentru că nu poți să suporți ca eu să vorbesc la fel de deschis cum vorbești tu, eu am încheiat. FD 188.1

Cu privire la venirea ta în Kansas, nu sunt deloc nerăbdător. Judecând după ceea ce pot să înțeleg din acea ultimă pagină, cred că putem să lucrăm mai bine separat decât împreună până când vei putea să renunți la eforturile tale continue de a mă condamna. Dacă vei avea un mesaj de la Domnul pentru mine, sper că voi fi acolo unde voi tremura la cuvântul Său. Dar în afară de acest lucru, trebuie să mă lași să fiu egalul tău sau ar fi mai bine să lucrăm singuri. FD 188.2

Nu mai fii deloc neliniștită cu privire la faptul că eu insist asupra lucrurilor neplăcute. Eu le am în inima mea. Dar, când mă aflu în plină activitate, îmi voi folosi bunul meu cap din trecut, pe care Domnul mi l-a dat, până când El îmi va descoperi că sunt greșit. Capul tău nu s-ar potrivi pe umerii mei. Păstrează-l acolo unde îi este locul, iar eu voi încerca să-L onorez pe Dumnezeu, folosindu-mi-l pe al meu. Voi fi bucuros să aud vești de la tine, dar nu-ți irosi timpul prețios și puterea pentru a-mi da lecții cu privire la niște simple opinii.” FD 188.3

Mai sunt considerabil de multe declarații de același fel. FD 188.4

Așadar, Lucinda, calea mea este clară. Nu voi traversa țara în vara aceasta. Aș fi fericită să îmi prezint mărturia la adunările de tabără, dar acest lucru nu poate fi făcut fără ca urmarea să fie un rău mai mare decât ceea ce s-ar putea câștiga. FD 188.5

Tu nu vrei să îmi scrii nimic cu privire la aceste lucruri? De ce rămâi atât de tăcută? Cum este sănătatea lui James? Am avut un vis cu privire la James care m-a tulburat. Care este părerea ta cu privire la copii? FD 188.6

Am scris în grabă. — Letter 66, 1876 [271] FD 188.7

[Următoarele propoziții au fost scrise pe marginea primei pagini a scrisorii.] „Lui May nu-i place planul ca familia Walling să meargă la centenar. Ea nu vrea să-l vadă pe Walling și se împotrivește plecării în Est. Eu nu voi merge în Est. Sunt hotărâtă. Nu am nicio lumină care mi-ar arăta că trebuie să merg undeva. EGW” FD 188.8



Dragă soră Lucinda,

Îmi pare rău că ți-am scris scrisorile precedente. Indiferent care au fost simțămintele mele, nu trebuia să te necăjesc pe tine cu ele. Arde toate scrisorile mele, iar eu nu îți voi mai relata niciunul dintre lucrurile care îmi creează dificultăți. Purtătorul păcatului este adăpostul meu. Domnul m-a invitat să vin la El pentru a găsi odihnă când sunt trudită și împovărată. Nu mă voi mai face vinovată de exprimarea vreunui cuvânt, indiferent care ar fi circumstanțele. Tăcerea în toate situațiile neplăcute și dificile a fost întotdeauna o binecuvântare pentru mine. Când m-am îndepărtat de la practica aceasta, am regretat foarte mult. FD 188.9

Când ai plecat, ai știut că nu mai era nimeni cu care să pot vorbi, oricât de necăjită aș fi fost, dar aceasta nu este o scuză. I-am scris lui James o scrisoare de mărturisire. Poți să-i citești și lui toate scrisorile care vin de la Oakland și să i le retrimiți lui acolo unde se află. Nu știu cui să-i trimit scrisorile pentru a se îngriji de ele în Kansas. FD 189.1

Seara trecută am primit o scrisoare de la James, în care se exprimă pe un cu totul alt ton. Totuși nu îndrăznesc să traversez câmpiile. Este mai bine pentru amândoi să fim separați. Eu nu mi-am pierdut dragostea față de soțul meu, dar nu pot să explic aceste lucruri. Nu voi participa la niciuna dintre adunările de tabără din Est. Voi rămâne în California și voi scrie. FD 189.2

Ultimele scrisori m-au făcut să iau o hotărâre definitivă. Consider că este lumina pe care am cerut-o. Aș fi venit la adunarea din Kansas, dar am simțit că mi se interzice să pornesc. Totul este bine. Domnul știe ce este cel mai bine pentru noi toți. FD 189.3

Când ai plecat, nu am avut nicio convingere că era datoria ta să mergi în Est. Dacă ai fi rămas, eu aș fi realizat mult mai mult. Dar înțeleg situația și nu am niciun cuvânt de mustrare pentru tine, pentru soțul meu sau oricine altcineva. FD 189.4

Scriu frecvent câte douăzeci de pagini pe zi. Am renunțat la Schițe din viață. Am încheiat încă două materiale pentru tipar [Mărturii]. Încă unul va fi încheiat curând. Mary Clough este la fel ca întotdeauna: [272] lucrează cu interes și voioșie. Shew se dovedește a fi un ajutor prețios. Nu știu cum am putea să întreținem casa fără el. El face pâine, plăcinte excelente, chifle și gătește vegetale. Până acum nu i-au plătit decât câte doi dolari pe săptămână, până în ultimele două săptămâni când i-au plătit doi dolari și jumătate. În următoarele două săptămâni ar trebui să-i plătească trei dolari. Mary îl învață să gătească. Este curat și se îngrijește de întreaga casă. FD 189.5

Unde este Frankie Patten? Va veni sau nu? De ce nu spui ceva despre aceste lucruri? FD 189.6

Cu dragoste față de toți. — Letter 67, 1876 (17 mai 1876) FD 189.7

În 16 mai 1876, aceeași zi în care i-a fost scrisă a treia scrisoare Lucindei Hall, Ellen i-a scris următoarea scrisoare „scumpului ei soț”, din Oakland, California. FD 189.8

Mă întristează faptul că am spus sau scris ceva care să te supere. Iartă-mă, iar eu voi avea grijă să nu mai deschid niciun subiect care te deranjează și te tulbură. Trăim în timpul cel mai solemn și nu putem să ne permitem ca, la vârsta noastră înaintată, să avem neînțelegeri care să ne despartă sufletește. [Când a fost scrisă această scrisoare, Ellen White avea 48 de ani și soțul ei avea 54 de ani.] Poate că eu nu înțeleg toate lucrurile la fel ca tine, dar nu cred că sunt în poziția sau că este de datoria mea să încerc să te fac să vezi cum văd eu și să simți cum simt eu. Îmi pare rău pentru ocaziile în care am făcut lucrul acesta. FD 189.9

Vreau să am o inimă smerită, un duh blând și liniștit. Am greșit când m-am lăsat condusă de simțăminte nepotrivite. Isus a spus: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29). FD 189.10

Doresc ca eul meu să fie ascuns în Isus. Doresc ca eul să fie răstignit. Nu pretind că sunt infailibilă și nici că am un caracter creștin desăvârșit. Am făcut și eu greșeli în viață. Dacă L-aș fi urmat pe Mântuitorul meu mai îndeaproape, nu ar fi trebuit să deplâng atât de mult lipsa mea de asemănare cu chipul Său drag. FD 189.11

Timpul este scurt, foarte scurt. Viața este nesigură. Noi nu știm când ar putea să se încheie timpul nostru de probă. Dacă vom umbla cu smerenie înaintea lui Dumnezeu, El ne va lăsa să ne încheiem lucrarea cu bucurie. Nu voi mai scrie în scrisorile mele niciun rând și nicio expresie care să te supere. Spun din nou, iartă-mă pentru fiecare cuvânt sau faptă care te-a întristat. FD 189.12

M-am rugat stăruitor pentru lumină cu privire la plecarea mea în Est și am hotărât că lucrarea mea este aici, scriind și îndeplinind acele lucruri pe care mi le va [273] porunci Duhul lui Dumnezeu. Caut stăruitor să trăiesc o viață mai nobilă. Mary și cu mine lucrăm cât de mult putem. În providența Sa, Dumnezeu mi-a dat o lucrare. Nu îndrăznesc să o părăsesc. Ne vom ruga ca Dumnezeu să te susțină, dar eu nu am nicio lumină care să îmi arate că trebuie să merg în Est. — Manuscript Releases, vol. 20, p. 23 (1876) FD 190.1

[Se pare că, după câteva zile, Ellen și-a schimbat părerea și i s-a alăturat soțului ei la seria de adunări de tabără din vara anului 1876. Ei au participat la paisprezece adunări de tabără, lucrând în armonie deplină. La întoarcerea în Battle Creek, au încheiat la termen volumul 2 din Spirit of Prophecy. S-au întors împreună în California, unde au început să lucreze din nou.] FD 190.2

Refacerea lui James White după încă un atac cerebral. — Adunarea noastră de tabără s-a încheiat. Suntem cu toții din nou acasă. Tata a suportat adunarea de tabără în măsura în care puteam să ne așteptăm. El își revine foarte lent — nu poate să mănânce suficient pentru a-și menține puterea. Avem ocazii de rugăciune foarte prețioase pentru el, iar credința noastră este pusă la încercare, dar nu ne descurajăm. FD 190.3

Acum sunt mulțumită că a avut un atac de paralizie. Este foarte liniștit, nu este poruncitor, este răbdător, amabil și bun. Grija cade în principal pe umerii mei. El pare să simtă că, dacă sunt cu el, poate fi liniștit. Totuși credința noastră cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu pentru refacerea Sa completă. Credem că se va reface. Dumnezeu are o mare lucrare pentru el și pentru mine. Vom avea puterea de a o îndeplini. FD 190.4

Dumnezeu m-a susținut în suportarea unei poveri duble la cele cinci adunări de tabără la care am participat. Mă simt cât se poate de curajoasă. Am lucrat nespus de mult, iar Dumnezeu m-a ajutat. Acum intenționez să îmi închei cartea și apoi să las deoparte scrisul deocamdată. — Manuscript Releases, vol. 10, p. 36, 37 (1877) FD 190.5

James White este din nou el însuși. — Am putut să vorbesc timp de o oră cu o mare libertate de exprimare. Toți au fost foarte atenți. Dar partea cea mai bună a fost aceea că tata s-a dus la amvon, a cântat și s-a rugat la fel ca în trecut. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu și Numelui Său să-I fie dată toată slava. — Manuscript Releases, vol. 10, p. 36 (1877) FD 190.6

La câteva săptămâni după moartea lui James White. — Îmi lipsește tata din ce în ce mai mult. Simt lipsa lui îndeosebi aici, în munți. Constat că acum, când sunt în munți fără soțul meu, este cu totul altfel decât atunci când eram cu el. Sunt pe deplin convinsă că [274] viața mea a fost atât de întrețesută și împletită cu viața soțului meu, încât îmi este aproape imposibil să simt că mai valorează ceva fără el. — Letter 17, 1881 FD 190.7

La câțiva ani după moartea lui James White. — Soțul meu, slujitorul credincios al lui Isus Hristos, care a stat alături de mine timp de treizeci și șase de ani, mi-a fost luat, iar eu am fost lăsată să lucrez singură. Nu mai am lacrimi de vărsat pe mormântul lui. Dar cât de mult îmi lipsește! Cât de mult doresc sfaturile și cuvintele lui înțelepte! Cât de mult doresc să aud rugăciunile lui împletindu-se cu rugăciunile mele pentru lumină și călăuzire, pentru înțelepciunea de ști cum să plănuiesc și să îndeplinesc lucrarea! — Solii alese, cartea 2, p. 259 FD 190.8

Soțul meu a murit în 1881. De la data aceea, eu am lucrat mai mult decât în toată viața mea de dinainte, purtând răspunderi, scriind și publicând cărți. Când soțul meu era pe moarte, i-am promis că, dacă Domnul va binevoi să îmi dea putere, voi duce mai departe, cu ajutorul celor doi fii ai mei, lucrarea pe care am făcut-o împreună cu el, în unitate. Nu am căutat propriul confort. Am refuzat să cad sau să mă descurajez. Nu mi-a fost spus în mod direct că îl voi vedea pe soțul meu în cetatea lui Dumnezeu. Sper că nu voi avea nevoie de dovada cuvintelor pentru a avea această asigurare. Eu am dovada Cuvântului lui Dumnezeu că soțul meu a iubit adevărul și a păzit credința. Am asigurarea că, dacă voi continua să împlinesc voia lui Dumnezeu cu încredere și credincioșie, ca sol credincios al Său, soțul meu și cu mine vom fi din nou împreună în Împărăția lui Dumnezeu. Nu am nicio fărâmă de îndoială cu privire la faptul că soțul meu a fost pregătit să depună armele. FD 191.1

Anul de după [cuvântul acesta a fost transcris anterior ca „înainte”, dar dovezile interne sugerează că ar fi trebuit să fie „după”] moartea soțului meu a fost cel mai dificil an prin care am trecut vreodată. Dar, pentru că puterea dătătoare de viață a venit asupra mea, când am stat în cortul cel mare de la adunarea de tabără din Healdsburg, am simțit într-un mod special că Domnul mi-a cruțat viața pentru ca eu să pot vesti o solie hotărâtă și că îngerii lui Dumnezeu sunt alături de mine. Dacă nu aș fi avut dovada că Domnul este ajutorul meu, nu aș mai fi putut să lucrez astfel. Atâta vreme cât El îmi cruță viața, îmi voi îndeplini datoria cu credincioșie. Eu nu fac lucrarea mea, ci lucrarea Domnului. FD 191.2

Așadar, sora mea, noi avem dreptul să-L credem pe Domnul pe cuvânt. Eu nu I-am cerut niciodată lui Dumnezeu să îmi descopere dacă voi fi mântuită sau dacă soțul meu va fi mântuit. Eu cred că, dacă trăiesc în ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu și nu mă descurajez, [275] ci umblu în lumină pentru că Hristos este lumină, în cele din urmă, Îl voi întâlni pe Mântuitorul meu și voi vedea fața Sa. Pentru aceasta lupt. Eu nu mă voi încrede în oameni și nu mă voi baza pe brațul omenesc. Eu am făgăduința că, dacă sunt credincioasă în vestirea soliilor pe care mi le dă Dumnezeu, voi primi cununa vieții. Câștigarea acestei cununi depinde de credința mea în solia adevărului și de păstrarea încrederii în făgăduința lui Dumnezeu că voi avea harul Său pentru a mă susține în îndeplinirea datoriilor pe care El mi le încredințează. Dacă îmi îndeplinesc datoria cu credincioșie, nu voi fi considerată vinovată de faptul că nu i-am avertizat pe ceilalți, indiferent ce aleg ei să facă. — Letter 82, 1906 FD 191.3