Fiice Ale Lui Dumnezeu

LUCRAREA PUBLICĂ A LUI ELLEN G. WHITE

În lucrarea sa publică, Ellen White a făcut apeluri eficiente, care cereau un răspuns. Aici sunt prezentate rapoartele unor ocazii care arată metoda ei de a adresa apeluri în diverse circumstanțe. FD 167.1

În perioada timpurie, în Battle Creek. — Am participat la adunarea bisericii din Battle Creek. Le-am vorbit oamenilor cu ușurință aproximativ o oră despre felul în care căderea lui Adam a adus nenorocire și moarte, despre Domnul Hristos care a adus la lumină viața și nemurirea prin umilința și moartea Sa. Am simțit că trebuie să-i îndemn pe oameni cu privire la necesitatea unei consacrări depline față de Dumnezeu — sfințirea întregii făpturi, suflet, trup și spirit. Am vorbit despre moartea lui Moise și despre viziunea în care i s-a arătat țara făgăduită a Canaanului. În adunare s-au manifestat simțăminte adânci. (…) În seara aceea, i-am chemat să vină în față pe aceia care doreau să fie creștini. Treisprezece persoane au venit în față. Toate au mărturisit pentru Domnul. A fost o lucrare bună. (Jurnal, 12 ianuarie 1868) — Solii alese, cartea 1, p. 144 FD 167.2

Lucrarea serioasă din Michigan. — Adunările au avut loc pe întregul parcurs al zilei. Soțul meu a vorbit înainte de prânz. Fratele Andrews a vorbit după-amiază. Am urmat eu și am făcut câteva observații destul de lungi, îndemnându-i pe aceia care au manifestat interes față de cele auzite la adunări să înceapă să-I slujească lui Dumnezeu chiar din ziua aceea. [242] I-am chemat în față pe cei care doreau să înceapă să-I slujească Domnului. Un număr destul de mare a venit în față. Eu am vorbit de câteva ori, implorând sufletele să iasă din rândurile lui Satana. O mamă a mers la fiul ei și l-a îndemnat plângând. El părea împietrit, încăpățânat și neînduplecat. Apoi, eu m-am ridicat și m-am adresat fratelui D, rugându-l să nu stea în calea copiilor lui. Atunci, el s-a ridicat și a vorbit, spunând că va începe să-I slujească Domnului chiar din ziua aceea. Lucrul acesta a fost auzit cu bucurie de toți. Fratele D este un om valoros. FD 167.3

Apoi, s-a ridicat soțul sorei E, mărturisind că dorește să fie creștin. El este un om influent — este avocat. Fiica lui stătea pe rândul din față, al celor interesați. [La adunările de tabără, era un rând, aflat de obicei aproape de amvon, unde stăteau persoanele preocupate de starea lor spirituală.] Fratele D a început să-i îndemne pe oameni să vină alături de noi. Sora D, de asemenea, a început să-i îndemne pe copiii ei. În cele din urmă, îndemnurile noastre au avut rezultat. Toți au venit în față. Tatăl și toți fiii, precum și alți părinți au urmat exemplul lor. A fost o zi de bucurie. Sora E a spus că a fost cea mai fericită zi din viața ei. (Jurnal, 19 februarie 1868) — Solii alese, cartea 1, p. 144, 145 FD 167.4

Un răspuns bun. — Am vorbit după-amiază din 2 Petru. Am simțit că pot vorbi cu ușurință. După ce vorbisem o oră, i-am invitat să vină în față pe cei care doreau să fie creștini. Între treizeci și patruzeci de persoane au venit în liniște, fără agitație, și au ocupat locurile din față. Am vorbit cu ele despre consacrarea deplină față de Dumnezeu. Ne-am rugat împreună pentru aceia care au venit în față. Am avut o ocazie de rugăciune foarte prețioasă. Cei care au dorit să fie botezați au fost rugați să arate lucrul acesta ridicându-se în picioare. Un număr destul de mare de persoane s-au ridicat în picioare. — (Jurnal, 9 iunie 1873) — Solii alese, cartea 1, p. 145 FD 167.5

Un răspuns venit după o oarecare ezitare. — Am vorbit după-amiază [la Stanley, Va.] din Ioan 17:3. Domnul mi-a dat o măsură mare a Duhului Său Sfânt. Încăperea era plină de oameni. I-am chemat să vină în față pe cei care doreau să-L caute pe Domnul mai stăruitor și pe cei care doreau să se consacre Domnului ca o jertfă deplină. O vreme, nimeni nu a făcut nicio mișcare, dar, după un timp, mulți au venit în față și au făcut mărturisiri. Am avut o ocazie prețioasă de rugăciune și toți s-au simțit zdrobiți, plângând și mărturisindu-și păcatele. Oh, dacă ar putea toți să înțeleagă! (Jurnal, 9 noiembrie 1890). — Solii alese, cartea 1, p. 145, 146 FD 168.1

O binecuvântare specială la începutul lucrării sale în Elveția. — Sabatul și duminica au fost ocazii prețioase pentru cei adunați. Domnul a binecuvântat îndeosebi predica de duminică după-amiază. Toți au ascultat cu interesul cel mai profund, [243] iar la încheierea predicii, toți cei care doreau să fie creștini și toți cei care simțeau că nu aveau o legătură vie cu Dumnezeu au fost invitați să vină în față, iar noi ne-am alăturat lor în rugăciune pentru iertarea păcatelor și pentru harul de a se împotrivi ispitelor. Aceasta a fost o experiență nouă pentru mulți dintre frații noștri din Europa, dar ei nu au ezitat. Se părea că întreaga adunare era în picioare, iar lucrul cel mai bun pe care au putut să-l facă a fost să rămână pe locurile lor și să se roage toți împreună. Acolo era o adunare întreagă care își manifesta hotărârea de a renunța la păcat și de a se angaja cât se poate de serios în lucrarea de a-L căuta pe Dumnezeu. (…) FD 168.2

După rugăciune, au fost prezentate o sută cincisprezece mărturii. Multe dintre acestea arătau o experiență reală în lucrurile spirituale. — Review and Herald, 3 noiembrie 1885 FD 168.3

La Christiana (Oslo), Norvegia. — Am petrecut două săptămâni la Christiana și am lucrat stăruitor pentru biserică. Duhul Domnului m-a îndemnat să prezint o mărturie foarte clară. Îndeosebi cu ocazia ultimei noastre adunări, le-am vorbit despre nevoia unei schimbări depline a caracterului dacă doreau să fie copii ai lui Dumnezeu. Când vin să se închine Domnului, trebuie să aibă inimi supuse și pline de respect. Casa zidită pentru închinare este un loc sfânt, nu un loc pentru simțăminte nesfinte, răutate, căutare de greșeli și un spirit de amărăciune. I-am îndemnat, arătându-le nevoia de o pocăință adâncă, nevoia de a-și mărturisi păcatele care îndepărtaseră din biserică spiritul plăcut al lui Hristos și de a renunța la ele. Apoi i-am chemat să vină în față pe toți cei care doreau să ia o poziție hotărâtă de partea Domnului. Mulți au răspuns. Au avut loc mărturisiri și au fost prezentate mărturii pline de zel. Sperăm că acest pas este doar începutul unui progres categoric din partea multor membri ai acestei biserici. — Review and Herald, 19 octombrie 1886 FD 168.4

Cei apostați din Basel sunt recâștigați. — În Sabat, 19 februarie, am predicat la ora 9 dimineața. Domnul mi-a dat Duhul Său Sfânt în timp ce le vorbeam despre ispitirea lui Hristos în pustie. După-amiază, la ora trei, ne-am întâlnit pentru o adunare socială. Am fost foarte binecuvântată și le-am vorbit din nou despre necesitatea de a ajunge la o mai mare înțelegere și la un studiu mai hotărât al marilor suferințe ale lui Hristos. Noi ne gândim mult prea puțin la acestea. FD 168.5

I-am invitat să vină în față pe toți cei care doreau să ne rugăm pentru ei. [244] Locurile s-au ocupat rapid, iar inima mea a fost mișcată când am văzut întreaga adunare ridicată în picioare. Am spus: „Luați loc acolo unde sunteți, iar noi ne vom ruga Domnului împreună.” Înainte de rugăciune, într-o succesiune rapidă, au fost prezentate multe mărturii pline de emoții, arătând că FD 168.6

inimile erau atinse de Duhul Domnului. Mărturisirile erau însoțite de lacrimi. Ne-am bucurat să vedem că această lucrare progresa, deoarece știam că era exact lucrarea necesară pentru a-i aduce pe oameni în situația de a-și umili inima și de a-și mărturisi păcatele înaintea lui Dumnezeu pentru ca El să primească pocăința lor și eforturile lor de a-L căuta. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” — Review and Herald, 19 aprilie 1887 FD 169.1

O experiență remarcabilă în Australia. — În Sabatul din 25 mai, am avut o adunare prețioasă în sala unde se adunau frații noștri în North Fitzroy. Cu mai multe zile înainte de adunare, am știut că urma să vorbesc în biserică în Sabat, dar, din nefericire, am avut o răceală severă și eram destul de răgușită. M-am simțit înclinată să mă scuz pentru faptul că nu puteam să vorbesc la data planificată, dar, deoarece era singura mea ocazie, am zis: „Mă voi duce în fața adunării și cred că Domnul va asculta rugăciunile mele stăruitoare și va îndepărta răgușeala, așa încât să le pot prezenta oamenilor mesajul meu.” I-am înfățișat Tatălui meu ceresc făgăduința: „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă, cine caută găsește și celui ce bate i se deschide. (…) Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” De asemenea, Domnul Hristos spune: „Orice veți cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” FD 169.2

Cuvântul lui Dumnezeu este sigur. Eu cerusem și am crezut că voi fi făcută în stare să le vorbesc oamenilor. Am ales un pasaj din Scriptură, dar, când m-am ridicat să vorbesc, mi-a fost luat din minte și m-am simțit îndemnată să vorbesc din primul capitol din 2 Petru. Domnul mi-a dat o libertate de exprimare deosebită în prezentarea valorii harului lui Dumnezeu. Cât de mult trebuie să fie apreciat harul acesta! Apostolul spune: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a [245] Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe ca, prin ele, să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (…) FD 169.3

La încheierea cuvântării, m-am simțit îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să adresez invitația ca toți cei care doreau să se consacre pe deplin Domnului să vină în față. (…) Au venit în față aproximativ treizeci de persoane. Printre acestea erau soțiile a doi frați [doi frați care erau membri ai bisericii, dar soțiile lor nu erau] care își făcuseră cunoscută pentru prima dată dorința de a se apropia de Dumnezeu. Inima mea a fost umplută de o recunoștință de nedescris pentru decizia luată de aceste două femei. FD 169.4

Atunci am putut să înțeleg de ce am fost atât de puternic îndemnată să adresez invitația aceasta. La început ezitasem, întrebându-mă dacă era cel mai bine să fac astfel, pentru că fiul meu și cu mine eram singurii care puteau să ofere ajutor în ocazia aceea. Totuși, ca și când cineva mi-ar fi vorbit, în mintea mea a venit gândul: „Nu poți să te încrezi în Domnul?” Eu am spus: „Mă voi încrede, Doamne.” FD 169.5

Deși a fost foarte surprins că am făcut un astfel de apel în ocazia aceea, fiul meu a făcut față situației. Nu l-am auzit niciodată vorbind cu o putere mai mare sau cu simțăminte mai profunde decât în ocazia aceea. El i-a chemat în față pe frații Faulkhead și Salisbury și am îngenuncheat în rugăciune. Fiul meu s-a rugat primul și Domnul, cu siguranță, a inspirat cererea lui, deoarece părea că se roagă ca și când ar fi fost în prezența lui Dumnezeu. Frații Faulkhead și Salisbury, de asemenea, au înălțat rugăciuni fierbinți, iar apoi Domnul mi-a dat voce pentru a mă ruga. Îmi amintesc de surorile A, care, pentru prima dată luau o poziție publică pentru adevăr. Duhul Sfânt era prezent în adunare și mulți au fost mișcați de lucrările Sale adânci. FD 169.6

La încheierea adunării, mulți și-au făcut loc până la amvon și, luându-mă de mână, mi-au cerut cu lacrimi în ochi să mă rog pentru ei. Eu am răspuns din toată inima: „Mă voi ruga.” Surorile A mi-au fost prezentate și am constatat că aveau o inimă plină de gingășie. (…) Mama uneia dintre surorile care trecuseră acum de partea adevărului fusese una dintre împotrivitoarele cele mai înverșunate și amenințase că, [246] dacă fiica ei va deveni păzitoare a Sabatului, nu-i va mai permite să intre în casa ei, deoarece considera că această fiică este o dezonoare pentru familie. FD 170.1

Doamna A declarase adesea că nu se va alătura niciodată adventiștilor de ziua a șaptea. Ea fusese crescută în Biserica Prezbiteriană și fusese educată să creadă că era foarte nepotrivit ca femeile să vorbească în adunări, iar faptul că o femeie predica era dincolo de orice limită a bunei-cuviințe. Ei i-a plăcut să-i asculte pe frații Daniells și Corliss și îi considera vorbitori foarte inteligenți, dar nu voia să asculte o femeie predicând. Soțul ei se rugase ca Dumnezeu să aranjeze lucrurile în așa fel, încât să fie convertită prin lucrarea sorei White. FD 170.2

Când eu am adresat apelul și i-am îndemnat să vină în față pe toți cei ce simțeau nevoia de a se apropia de Dumnezeu, spre surprinderea tuturor, aceste surori au venit în față. Sora care își pierduse copilul a spus că fusese hotărâtă să nu vină în față, dar Duhul Domnului a impresionat-o cu atâta putere, încât nu a îndrăznit să se împotrivească. (…) FD 170.3

Sunt foarte recunoscătoare Tatălui meu ceresc pentru bunătatea Sa iubitoare, manifestată prin faptul că le-a făcut pe aceste două suflete prețioase să li se alăture soților lor în respectarea adevărului! — Review and Herald, 30 iulie 1895 FD 170.4

Domnul ar fi mulțumit dacă ar vedea o lucrare asemănătoare în fiecare biserică. — În Sabatul din 10 noiembrie am vizitat San Francisco și am vorbit unei biserici pline de oameni care doreau să audă adevărul și a căror inimă era dornică să înțeleagă. Ei păreau flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu cred că au ascultat cu interes. Când am rostit cuvântul vieții într-un limbaj simplu și clar, am știut că Hristos era cu noi, sensibilizând și impresionând inimile. Duhul Sfânt lucra în mod evident. Oh, cât de mult dorea inima mea sufletele pe care le invitam să privească și să trăiască! FD 170.5

După ce am încheiat cuvântarea, fratele Corliss i-a invitat pe toți cei care doreau să se consacre lui Isus să vină în față. A avut loc un răspuns imediat și voios și mi s-a spus că aproape două sute de persoane au venit în față. Bărbați și femei, tineri și copii și-au făcut loc pe scaunele din față. Domnul ar fi mulțumit să vadă o lucrare asemănătoare în fiecare biserică. FD 170.6

Mulți nu au putut să vină în față, deoarece încăperea era foarte aglomerată, totuși fețele înviorate și ochii înlăcrimați dovedeau [247] hotărârea: „Voi fi de partea Domnului. Din acest moment, voi căuta stăruitor să ating un standard mai înalt.” — Review and Herald, 12 februarie 1901 FD 170.7

Răspuns cu ocazia Sesiunii Conferinței Generale din 1909. — Frații mei și surorile mele, căutați-L pe Domnul atâta vreme cât poate fi găsit! Vine o vreme când cei care și-au irosit timpul și ocaziile vor dori să-L fi căutat. (…) El vrea să vă păstrați hotărârea și să rămâneți în lucrare. El vrea să mergeți în biserici și să lucrați cu seriozitate pentru El. Domnul vrea să organizați adunări pentru cei din afara bisericilor, ca să poată cunoaște adevărurile ultimei solii de avertizare. Sunt locuri unde veți fi primiți cu bucurie, unde sufletele vă vor mulțumi pentru că ați venit în ajutorul lor. Fie ca Domnul să vă ajute să faceți această lucrare așa cum nu ați făcut-o niciodată mai înainte. Vreți să faceți lucrul acesta? Vreți să vă ridicați în picioare și să mărturisiți că veți face din Dumnezeu ajutorul și tăria voastră? [Adunarea se ridică în picioare.] FD 170.8

[Rugăciune] Îți mulțumesc, Doamne, Dumnezeul lui Israel. Primește acest legământ al copiilor poporului Tău. Pune Duhul Tău în ei. Fie ca slava Ta să se vadă în ei. Iar când vor rosti Cuvântul adevărului, ajută-ne să vedem mântuirea lui Dumnezeu. Amin. — General Conference Bulletin, 18 mai 1909 [248] FD 171.1