Romanian Corrected Cornilescu Version

150/1189

Numeri 33

1 Iată popasurile copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului, după oștirile lor, sub povățuirea lui Moise și lui Aaron.

2 Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului. Și iată popasurile lor, după călătoriile lor.

3 Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paști, copiii lui Israel au ieșit gata de luptă în fața tuturor egiptenilor,

4 în timp ce egiptenii își îngropau pe toți întâii lor născuți, pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar și pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui.

5 Copiii lui Israel au pornit din Ramses și au tăbărât la Sucot.

6 Au pornit din Sucot și au tăbărât la Etam, care este la marginea pustiului.

7 Au pornit din Etam, s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefon, și au tăbărât înaintea Migdolului.

8 Au pornit dinaintea Pi-Hahirotului și au trecut prin mijlocul mării înspre pustiu; au făcut un drum de trei zile în pustiul Etamului și au tăbărât la Mara.

9 Au pornit de la Mara și au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici: acolo au tăbărât.

10 Au pornit de la Elim și au tăbărât lângă Marea Roșie.

11 Au pornit de la Marea Roșie și au tăbărât în pustiul Sin.

12 Au pornit din pustiul Sin și au tăbărât la Dofca.

13 Au pornit din Dofca și au tăbărât la Aluș.

14 Au pornit din Aluș și au tăbărât la Refidim, unde poporul n-a găsit apă de băut.

15 Au pornit din Refidim și au tăbărât în pustiul Sinai.

16 Au pornit din pustiul Sinai și au tăbărât la Chibrot-Hataava.

17 Au pornit de la Chibrot-Hataava și au tăbărât la Hațerot.

18 Au pornit din Hațerot și au tăbărât la Ritma.

19 Au pornit de la Ritma și au tăbărât la Rimon-Pereț.

20 Au pornit din Rimon-Pereț și au tăbărât la Libna.

21 Au pornit din Libna și au tăbărât la Risa.

22 Au pornit din Risa și au tăbărât la Chehelata.

23 Au pornit din Chehelata și au tăbărât la muntele Șafer.

24 Au pornit de la muntele Șafer și au tăbărât la Harada.

25 Au pornit din Harada și au tăbărât la Machelot.

26 Au pornit din Machelot și au tăbărât la Tahat.

27 Au pornit din Tahat și au tăbărât la Tarah.

28 Au pornit din Tarah și au tăbărât la Mitca.

29 Au pornit din Mitca și au tăbărât la Hașmona.

30 Au pornit din Hașmona și au tăbărât la Moserot.

31 Au pornit din Moserot și au tăbărât la Bene-Iaacan.

32 Au pornit din Bene-Iaacan și au tăbărât la Hor-Ghidgad.

33 Au pornit din Hor-Ghidgad și au tăbărât la Iotbata.

34 Au pornit din Iotbata și au tăbărât la Abrona.

35 Au pornit din Abrona și au tăbărât la Ețion-Gheber.

36 Au pornit din Ețion-Gheber și au tăbărât în pustiul Țin, adică la Cades.

37 Au pornit din Cades și au tăbărât la muntele Hor, la marginea țării Edomului.

38 Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; și a murit acolo, în al patruzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii.

39 Aaron era în vârstă de o sută douăzeci și trei de ani când a murit pe muntele Hor.

40 Împăratul Aradului, canaanitul, care locuia în partea de miazăzi a țării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel.

41 Au pornit de la muntele Hor și au tăbărât la Țalmona.

42 Au pornit din Țalmona și au tăbărât la Punon.

43 Au pornit din Punon și au tăbărât la Obot.

44 Au pornit din Obot și au tăbărât la Iie-Abarim, la hotarul Moabului.

45 Au pornit din Iie-Abarim și au tăbărât la Dibon-Gad.

46 Au pornit din Dibon-Gad și au tăbărât la Almon-Diblataim.

47 Au pornit din Almon-Diblataim și au tăbărât la munții Abarim, înaintea muntelui Nebo.

48 Au pornit de la munții Abarim și au tăbărât în câmpia Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului.

49 Au tăbărât lângă Iordan, de la Bet-Ieșimot până la Abel-Sitim, în câmpia Moabului.

50 Domnul a vorbit lui Moise în câmpia Moabului, lângă Iordan în fața Ierihonului. Și a zis:

51 „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: „După ce veți trece Iordanul și veți intra în țara Canaanului,

52 să izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le dărâmați toți idolii de piatră, să le nimiciți toate icoanele turnate și să le nimiciți toate înălțimile pentru jertfe.

53 Să luați țara în stăpânire și să vă așezați în ea; căci Eu v-am dat țara aceasta, ca să fie moșia voastră.

54 Să împărțiți țara prin sorți, după familiile voastre. Celor ce sunt în număr mai mare să le dați o parte mai mare, și celor ce sunt în număr mai mic să le dați o parte mai mică. Fiecare să stăpânească ce-i va cădea la sorți; s-o luați în stăpânire, după semințiile părinților voștri.

55 Dar dacă nu veți izgoni dinaintea voastră pe locuitorii țării, aceia dintre ei pe care îi veți lăsa, vă vor fi ca niște spini în ochi și ca niște ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmași în țara în care veți merge să vă așezați.

56 Și vă voi face și vouă cum hotărâsem să le fac lor.”