Romanian Corrected Cornilescu Version
Numeri 32
1 Fiii lui Ruben și fiii lui Gad aveau o mare mulțime de vite și au văzut că țara lui Iaezer și țara Galaadului erau un loc bun pentru vite.
2 Atunci fiii lui Gad și fiii lui Ruben au venit la Moise, la preotul Eleazar și la mai marii adunării, și le-au zis:
3 „Atarot, Dibon, Iaezer, Nimra, Hesbon, Eleale, Sebam, Nebo și Beon,
4 țara aceasta, pe care a lovit-o Domnul înaintea adunării lui Israel, este un loc bun pentru vite, și robii tăi au vite.”
5 Apoi au adăugat: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, să se dea țara aceasta în stăpânirea robilor tăi și să nu ne treci peste Iordan.”
6 Moise a răspuns fiilor lui Gad și fiilor lui Ruben: „Frații voștri să meargă oare la război, și voi să rămâneți aici?
7 Pentru ce voiți să muiați inima copiilor lui Israel și să-i faceți să nu treacă în țara pe care le-o dă Domnul?
8 Așa au făcut și părinții voștri când i-am trimis din Cades-Barnea să iscodească țara.
9 S-au suit până la valea Eșcol și, după ce au iscodit țara, au înmuiat inimile copiilor lui Israel și i-au făcut să nu intre în țara pe care le-o dădea Domnul.
10 Și Domnul S-a aprins de mânie în ziua ceea și a jurat zicând:
11 „Oamenii aceștia care s-au suit din Egipt, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, nu vor vedea țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, căci n-au urmat în totul calea Mea,
12 afară de Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, și Iosua, fiul lui Nun, care au urmat în totul calea Domnului.”
13 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și i-a făcut să rătăcească în pustiu timp de patruzeci de ani, până la stingerea întregului leat de oameni care făcuse rău înaintea Domnului.
14 Și iată că voi luați locul părinților voștri, ca niște odrasle de oameni păcătoși, ca să faceți pe Domnul să se aprindă și mai tare de mânie împotriva lui Israel.
15 Căci, dacă vă întoarceți de la El, El va lăsa mai departe pe Israel să rătăcească în pustiu și veți aduce pierderea poporului acestuia întreg.”
16 Ei s-au apropiat de Moise și au zis: „Vom face aici ocoale pentru vitele noastre și cetăți pentru pruncii noștri:
17 apoi ne vom înarma în grabă și vom merge înaintea copiilor lui Israel, până îi vom duce în locul care le este rânduit; și pruncii noștri vor locui în aceste cetăți întărite, din pricina locuitorilor țării acesteia.
18 Nu ne vom întoarce în casele noastre mai înainte ca fiecare din copiii lui Israel să fi pus stăpânire pe moștenirea lui,
19 și nu vom stăpâni nimic cu ei dincolo de Iordan, nici mai departe, pentru că noi ne vom avea moștenirea noastră dincoace de Iordan, la răsărit.”
20 Moise le-a zis: „Dacă faceți așa, dacă vă înarmați ca să luptați înaintea Domnului,
21 dacă toți aceia dintre voi care se vor înarma trec Iordanul înaintea Domnului, până ce va izgoni pe vrăjmașii Lui dinaintea Lui
22 și dacă vă veți întoarce înapoi numai după ce țara va fi supusă înaintea Domnului, atunci, veți fi fără vină înaintea Domnului și înaintea lui Israel, și ținutul acesta va fi moșia voastră înaintea Domnului.
23 Dar dacă nu faceți așa, păcătuiți împotriva Domnului și să știți că păcatul vostru vă va ajunge.
24 Zidiți cetăți pentru pruncii voștri și ocoale pentru vitele voastre și faceți ce ați spus cu gura voastră.”
25 Fiii lui Gad și fiii lui Ruben au zis lui Moise: „Robii tăi vor face tot ce poruncește domnul nostru.
26 Pruncii noștri, nevestele, turmele noastre și toate vitele noastre, vor rămâne în cetățile Galaadului;
27 iar robii tăi, toți înarmați pentru război, vor merge să se lupte înaintea Domnului, cum zice domnul nostru.”
28 Moise a dat porunci, cu privire la ei preotului Eleazar, lui Iosua, fiul lui Nun, și capilor de familie din semințiile copiilor lui Israel.
29 El le-a zis: „Dacă fiii lui Gad și fiii lui Ruben trec cu voi Iordanul, înarmați cu toții ca să lupte înaintea Domnului, după ce țara va fi supusă înaintea voastră, să le dați în stăpânire ținutul Galaadului.
30 Dar dacă nu vor merge înarmați împreună cu voi, să se așeze în mijlocul vostru în țara Canaanului.”
31 Fiii lui Gad și fiii lui Ruben au răspuns: „Vom face tot ce a spus robilor tăi, Domnul.
32 Vom trece înarmați înaintea Domnului în țara Canaanului; dar noi să ne avem moștenirea noastră dincoace de Iordan.”
33 Moise a dat fiilor lui Gad și fiilor lui Ruben și la jumătate din seminția lui Manase, fiul lui Iosif, împărăția lui Sihon, împăratul amoriților și împărăția lui Og, împăratul Basanului, țara cu cetățile ei, cu ținuturile cetăților țării de jur împrejur.
34 Fiii lui Gad au zidit Dibonul, Atarotul, Aroerul,
35 Atrot-Șofan, Iaezer, Iogbeha,
36 Bet-Nimra și Bet-Haran, cetăți întărite, și au făcut staule pentru turme.
37 Fiii lui Ruben au zidit Hesbonul, Eleale, Chiriataim,
38 Nebo și Baal-Meon, ale căror nume au fost schimbate, și Sibma, și au pus alte nume cetăților pe care le-au zidit.
39 Fiii lui Machir, fiul lui Manase, au mers împotriva Galaadului și au pus mâna pe el; au izgonit pe amoriții care erau acolo.
40 Moise a dat Galaadul lui Machir, fiul lui Manase, care s-a așezat acolo.
41 Iair, fiul lui Manase, a pornit și el, și a luat târgurile și le-a numit târgurile lui Iair.
42 Nobah a pornit și el și a luat Chenatul împreună cu cetățile care țineau de el, și l-a numit Nobah, după numele lui.