The Acts of the Apostles

Capitolul 22 — Tesalonic

Capitol bazat pe textele din Faptele apostolilor 17, 1-10.

După ce au plecat din Filipi, Pavel și Sila s-au îndreptat spre Tesalonic. Aici nu au avut prilejul să se adreseze unor mari mulțimi de oameni în sinagoga iudaică. Înfățișarea lor mărturisea despre tratamentul rușinos pe care îl primiseră de curând și, cerea deci, o explicare cu privire la cele ce se întâmplaseră. Lucrul acesta l-au făcut fără a se înălța pe ei înșiși, ci preamărind pe Acela care săvârșise eliberarea lor. FA 221.1

Predicând tesalonicenilor, Pavel s-a referit la profețiile Vechiului Testament cu privire la Mesia. Hristos, în timpul lucrării Sale luminase mintea ucenicilor cu privire la aceste profeții: “Și a început de la Moise și de la toți proorocii, și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El”. (Luca 24, 27.) Petru, predicând pe Hristos, și-a luat temeiurile dovezilor sale, din Vechiul Testament. Ștefan urmase aceeași cale. La fel și Pavel a folosit Scripturile, care profetizau nașterea, suferințele, moartea, învierea și înălțarea lui Hristos. Prin inspirata mărturie a lui Moise și a profeților, el a dovedit în mod lămurit că Isus din Nazaret era una și aceeași persoană cu Mesia și a arătat că, din zilele lui Adam, glasul lui Hristos a fost acela care a vorbit prin patriarhi și profeți. FA 221.2

Profeții lămurite și speciale fuseseră date cu privire la venirea Celui făgăduit. Lui Adam i s-a dat asigurarea despre venirea Răscumpărătorului. Sentința rostită asupra lui Satana: “Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3, 15) a fost pentru primii noștri părinți o făgăduință a răscumpărării, adusă la îndeplinire prin Hristos. FA 222.1

Lui Avraam îi era dată făgăduința că dintre urmașii săi avea să iasă Mântuitorul lumii: “Toate neamurile vor fi binecuvântate în sămânța ta”. “Nu zice: ‘Și semințelor’ (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: ‘Și seminței tale’, adică Hristos”. (Geneza 22, 18; Galateni 3, 16.) FA 222.2

Moise, către încheierea lucrării sale de conducător și învățător al lui Israel, a profetizat în mod lămurit despre Mesia care avea să vină. “Domnul Dumnezeul tău”, spunea el adunării oștirii lui Israel, “îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un prooroc ca mine: să ascultați de el”. Și Moise îi asigură pe israeliți că Însuși Dumnezeu îi descoperise aceasta pe când se găsea pe Muntele Horeb, zicând: “Le voi ridica din mijlocul fraților lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura Lui, și El va spune tot ce-i voi porunci Eu”. (Deuteronom 18, 15.18.) FA 222.3

Mesia avea să fie din linie împărătească, căci în profeția rostită prin Iacov Domnul a spus: “Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Șilo. Și de El vor asculta toate popoarele”. (Geneza 49, 10.) FA 223.1

Isaia profetiză: “O Odraslă va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va da din rădăcinile lui”. “Luați aminte, și veniți la Mine, ascultați, și sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările mele față de David. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap și stăpânitor al popoarelor. Într-adevăr, vei chema neamuri, pe care nu le cunoști, și popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește”. (Isaia 11, 1; 55, 3-5.) FA 223.2

Ieremia, de asemenea, a dat mărturie despre venirea Răcumpărătorului ca Prinț din casa lui David: “Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară. În vremea lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată numele pe care I-l voi da: ‘Domnul, Neaprihănira noastră!’” Și iarăși: “Așa vorbește Domnul: ‘David nu va fi lipsit niciodată de un urmaș, care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel. Nici preoții și Leviții, nu vor fi lipsiți niciodată înaintea Mea de urmași care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare, și să aducă jertfe în toate zilele!’” (Ieremia 23, 5.6; 33, 17.18.) FA 223.3

Chiar și locul unde avea să Se nască Mesia fusese prezis: “Tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel, și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei”. (Mica 5, 2.) FA 223.4

Lucrarea pe care Mântuitorul avea să o facă pe pământ fusese întru totul arătată: “Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul”. “Căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți. El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți ‘terebinți ai neprihănirii’, ‘un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui’”. (Isaia 11, 2.3; 61, 1-3.) FA 224.1

“Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-Și va ridica glasul, și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ; și ostroavele vor nădăjdui în legea Lui”. (Isaia 42, 1-4.) FA 224.2

Cu putere convingătoare, Pavel dovedea din Scripturile Vechiului Testament că “Hristosul trebuia să pătimească și să învieze din morți”. Oare nu profetizase Mica: “Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz”? (Mica 5, 1.) Și oare Cel promis nu profetizase despre Sine Însuși prin Isaia: “Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, și obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fața de ocări și de scuipări”. (Isaia 50, 6.) Prin psalmist, Hristos a profetizat felul în care avea să se poarte oamenii cu El: “Dar Eu” am ajuns de ocara oamenilor și disprețuit de popor. Toți cei ce Mă văd își bat joc de Mine, își deschid gura, dau din cap și zic: “S-a încrezut în Domnul! Să-L mântuiască Domnul, să-L izbăvească, fiindcă-L iubește”. “Toate oasele aș putea să Mi le număr. Ei, însă, pândesc și Mă privesc; își împart hainele Mele între ei, și trag la sorț pentru cămașa Mea”. “Am ajuns un străin pentru frații Mei, și un necunoscut pentru fiii mamei Mele. Căci râvna casei Tale Mă mănâncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra Mea”. “Ocara Îmi rupe inima, și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de Mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc nici unul”. (Psalmii 22, 6-8.17.18; 69, 8.9.20.) FA 225.1

Cât de clare și de adevărate erau profețiile lui Isaia despre suferințele și moartea lui Hristos! “Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” Întreabă profetul, și apoi încă: “Cine a cunoscut brațul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.” FA 225.2

“Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” FA 226.1

“Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare și judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului Meu?” (Isaia 53, 1-8.) FA 226.2

Chiar și felul morții Sale fusese arătat mai dinainte. După cum șarpele de aramă fusese înălțat în pustie, tot la fel avea să fie înălțat Răscumpărătorul ce avea să vină, “pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) FA 226.3

“Și dacă-L va întreba cineva: ‘De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?’ El va răspunde: ‘În casa celor ce Mă iubeau le-am primit’”. (Zaharia 13, 6.) FA 226.4

“Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nici o nelegiuire și nu se găsise nici un vicleșug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință”. (Isaia 53, 9.10.) FA 226.5

Dar Cel care avea să sufere moartea din mâna oamenilor răi avea să se ridice ca biruitor asupra păcatului și a mormântului. Sub inspirația celui Atotputernic, dulcele cântăreț al lui Israel mărturisea despre strălucirea dimineții învierii. “Trupul Mi se odihnește în liniște”, vestește el plin de bucurie, “căci nu vei lăsa sufletul Meu în locuința morților, nu vei îngădui ca Preaiubitul Tău să vadă putrezirea”. (Psalmii 16, 9.10.) FA 227.1

Pavel a arătat cât de strâns legase Dumnezeu serviciul jertfelor cu profețiile privitoare la Cel care avea să fie adus “ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. Mesia avea să-Și dea viața “ca jertfă pentru păcat”. Privind prin veacuri înainte la scenele lucrării de ispășire săvârșite de Mântuitorul, profetul Isaia mărturisea că Mielul lui Dumnezeu “S-a dat pe Sine Însuși la moarte, și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați”. (Isaia 53, 7.10.12.) FA 227.2

Mântuitorul profeției avea să vină nu ca un împărat pământesc, ci ca om între oameni, spre a trăi o viață de sărăcie și umilință și ca în cele din urmă să fie disprețuit, lepădat și omorât. Mântuitorul a profetizat în Scripturile Vechiului Testament că avea să Se dea pe Sine ca o jertfă în favoarea omenirii căzute, împlinind în felul acesta toate cerințele Legii ce fusese călcată. În El, tipurile sistemului jertfelor aveau să se întâlnească direct cu antitipul, și moartea Sa pe cruce să împrumute însemnătate întregii economii iudaice. FA 227.3

Pavel a vorbit iudeilor tesaloniceni despre râvna lui dinainte pentru legea ceremonială, cum și despre minunata lui experiență de la poarta Damascului. Înainte de convertirea sa, el se încrezuse într-o evlavie moștenită, o nădejde falsă. Credința lui nu fusese ancorată în Hristos; dimpotrivă, el se încrezuse în forme și ceremonii. Râvna lui pentru lege fusese despărțită de credința în Hristos, și deci nu avea nici un preț. În timp ce se mândrea că era fără prihană în ce privește împlinirea faptelor legii, el respinsese pe Acela care dăduse valoare legii. FA 228.1

Dar, din momentul convertirii sale, totul s-a schimbat. Isus din Nazaret, pe care el Îl prigonise în persoana sfinților Săi, i Se arătase ca Mesia Cel făgăduit. Prigonitorul L-a văzut ca Fiu al lui Dumnezeu, Cel care venise pe pământ ca împlinire a profețiilor și care în viața Sa împlinise orice amănunt amintit cu privire la El în scrierile sfinte. FA 228.2

Când cu o îndrăzneală sfântă Pavel a vestit Evanghelia în sinagoga din Tesalonic, un potop de lumină s-a răsfrânt asupra adevăratei însemnătăți a riturilor și ceremoniilor în legătură cu serviciul cortului. El a purtat mintea ascultătorilor săi dincolo de serviciul pământesc și de lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc, până la vremea când, terminându-și lucrarea Sa de mijlocire, Hristos avea să vină iarăși cu putere și slavă mare și să-Și statornicească Împărăția Sa pe pământ. Pavel credea în a doua venire a lui Hristos; atât de limpede și cu putere a prezentat el adevărurile privitoare la acest eveniment, încât asupra minții multora care auzeau s-a făcut o impresie care niciodată nu avea să se șteargă. FA 228.3

Trei Sabate la rând Pavel a predicat tesalonicenilor, discutând cu ei din Scripturi cu privire la viața, moartea, învierea, lucrarea și slava viitoare a lui Hristos, “Mielului, care a fost junghiat de la întemeierea lumii”. (Apocalipsa 13, 8.) El L-a preamărit pe Hristos, a cărui lucrare înțeleasă cum se cuvine constituie cheia ce deschide Scripturile Vechiului Testament, făcând cu putință accesul la comorile lui bogate. FA 229.1

Deoarece adevărurile Evangheliei erau în felul acesta vestite în Tesalonic cu mare putere, a fost câștigată atenția unor mari mulțimi de oameni. “Unii din ei, și o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu, și multe femei de frunte au crezut, și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila”. FA 229.2

Ca și în locurile pe unde fuseseră înainte, apostolii au întâmpinat o dârză împotrivire. “Iudeii care nu crezuseră” erau “plini de invidie”. Acești iudei nu erau bine văzuți de puterea romană deoarece, nu cu mult înainte, ei stârniseră o răscoală în Roma. Ei erau priviți bănuitor și într-o oarecare măsură libertatea le era îngrădită. Acum ei au văzut o ocazie ca să profite de aceste împrejurări spre a se face iarăși bine văzuți și, în același timp, spre a arunca ocara asupra apostolilor și asupra convertiților la creștinism. FA 229.3

Au pornit la lucru să facă aceasta, unindu-se cu “niște oameni fără căpătâi”, cu ajutorul cărora ei au izbutit să ajungă a “răscula întreaga cetate”. În nădejdea de-ai găsi pe apostoli, ei “s-au năpustit asupra casei lui Iason”; dar nu l-au găsit nici pe Pavel și nici pe Sila. Și “fiindcă nu i-au găsit”, gloata, în furioasa ei dezamăgire, “au târât pe Iason și pe vreo câțiva frați înaintea dregătorilor cetății, și strigau: ‘Oamenii aceștia, care au răscolit lumea, au venit și aici, și Iason i-a găzduit. Ei toți lucrează împotriva poruncilor Cezarului, și spun că este un alt împărat: Isus’”. FA 229.4

Deoarece Pavel și Sila nu au fost găsiți, dregătorii i-au obligat pe credincioșii învinuiți să stea liniștiți. Temându-se de alte acte de violență, “frații au trimis îndată, noaptea, pe Pavel și pe Sila la Berea”. FA 230.1

Cei care azi învață adevăruri nepopulare nu trebuie să se descurajeze dacă vreodată întâmpină, chiar din partea acelora care se pretind a fi creștini, o atitudine la fel de ostilă ca aceea de care Pavel și tovarășii lui au avut parte în mijlocul oamenilor printre care lucrau. Solii crucii trebuie să se înarmeze cu veghere și rugăciune și să înainteze cu credință și curaj, lucrând totdeauna în numele lui Isus. Ei trebuie să înalțe pe Hristos ca Mijlocitorul omului în Sanctuarul ceresc, Cel în care s-au concentrat toate sacrificiile dispensațiunii Vechiului Testament și prin a cărui jertfă ispășitoare călcătorii Legii lui Dumnezeu pot găsi pace și iertare. FA 230.2