The Acts of the Apostles
Chapter 46—At Liberty
While Paul's labors in Rome were being blessed to the conversion of many souls and the strengthening and encouragement of the believers, clouds were gathering that threatened not only his own safety, but also the prosperity of the church. On his arrival in Rome he had been placed in charge of the captain of the imperial guards, a man of justice and integrity, by whose clemency he was left comparatively free to pursue the work of the gospel. But before the close of the two years’ imprisonment, this man was replaced by an official from whom the apostle could expect no special favor. AA 485.1
The Jews were now more active than ever in their efforts against Paul, and they found an able helper in the profligate woman whom Nero had made his second wife, and who, being a Jewish proselyte, lent all her influence to aid their murderous designs against the champion of Christianity. AA 485.2
Paul could hope for little justice from the Caesar to whom he had appealed. Nero was more debased in morals, more frivolous in character, and at the same time capable of more atrocious cruelty, than any ruler who had preceded him. The reins of government could not have been entrusted to a more despotic ruler. The first year of his reign had been marked by the poisoning of his young stepbrother, the rightful heir to the throne. From one depth of vice and crime to another, Nero had descended, until he had murdered his own mother, and then his wife. There was no atrocity which he would not perpetrate, no vile act to which he would not stoop. In every noble mind he inspired only abhorrence and contempt. AA 485.3
The details of the iniquity practiced in his court are too degrading, too horrible, for description. His abandoned wickedness created disgust and loathing, even in many who were forced to share his crimes. They were in constant fear as to what enormities he would suggest next. Yet even such crimes as Nero's did not shake the allegiance of his subjects. He was acknowledged as the absolute ruler of the whole civilized world. More than this, he was made the recipient of divine honors and was worshiped as a god. AA 486.1
From the viewpoint of human judgment, Paul's condemnation before such a judge was certain. But the apostle felt that so long as he was loyal to God, he had nothing to fear. The One who in the past had been his protector could shield him still from the malice of the Jews and from the power of Caesar. AA 486.2
And God did shield His servant. At Paul's examination the charges against him were not sustained, and, contrary to the general expectation, and with a regard for justice wholly at variance with his character, Nero declared the prisoner guiltless. Paul's bonds were removed; he was again a free man. AA 486.3
Had his trial been longer deferred, or had he from any cause been detained in Rome until the following year, he would doubtless have perished in the persecution which then took place. During Paul's imprisonment the converts to Christianity had become so numerous as to attract the attention and arouse the enmity of the authorities. The anger of the emperor was especially excited by the conversion of members of his own household, and he soon found a pretext to make the Christians the objects of his merciless cruelty. AA 487.1
About this time a terrible fire occurred in Rome by which nearly one half of the city was burned. Nero himself, it was rumored, had caused the flames to be kindled, but to avert suspicion he made a pretense of great generosity by assisting the homeless and destitute. He was, however, accused of the crime. The people were excited and enraged, and in order to clear himself, and also to rid the city of a class whom he feared and hated, Nero turned the accusation upon the Christians. His device succeeded, and thousands of the followers of Christ—men, women, and children—were cruelly put to death. AA 487.2
From this terrible persecution Paul was spared, for soon after his release he had left Rome. This last interval of freedom he diligently improved in laboring among the churches. He sought to establish a firmer union between the Greek and the Eastern churches and to fortify the minds of the believers against the false doctrines that were creeping in to corrupt the faith. AA 487.3
The trials and anxieties that Paul had endured had preyed upon his physical powers. The infirmities of age were upon him. He felt that he was now doing his last work, and, as the time of his labor grew shorter, his efforts became more intense. There seemed to be no limit to his zeal. Resolute in purpose, prompt in action, strong in faith, he journeyed from church to church, in many lands, and sought by every means within his power to strengthen the hands of the believers, that they might do faithful work in winning souls to Jesus, and that in the trying times upon which they were even then entering, they might remain steadfast to the gospel, bearing faithful witness for Christ. AA 488.1
Capitolul 46 — În libertate
În timp ce lucrarea lui Pavel în Roma era binecuvântată prin convertirea multor suflete și întărirea și încurajarea credincioșilor, se adunau nori care amenințau nu numai propria sa siguranță, ci, de asemenea, și prosperitatea bisericii. La sosirea sa la Roma, el fusese dat în grijă căpitanului gărzii imperiale, un bărbat drept și integru, prin a cărui bunăvoință el fusese oarecum lăsat liber să continue lucrarea Evangheliei. Dar, înainte de încheierea celor doi ani de întemnițare, bărbatul acesta a fost schimbat cu un slujbaș din partea căruia apostolul nu se putea aștepta la nici o bunăvoință deosebită. FA 485.1
Iudeii erau acum mai activi decât oricând mai înainte în eforturile lor împotriva lui Pavel și au găsit un ajutor abil în femeia desfrânată pe care Nero și-o luase ca a doua soție a sa și care, fiind convertită la iudaism, și-a pus toată influența ei în susținerea planurilor ucigașe împotriva apărătorului creștinismului. FA 485.2
Pavel se putea aștepta prea puțin la dreptate din partea Cezarului la care apelase. Nero era mai decăzut din punct de vedere moral, mai josnic în caracter și, în același timp, în stare să săvârșească cruzimi mai fioroase decât oricare alt cârmuitor ce fusese înaintea lui. Frânele cârmuirii nu ar fi putut fi încredințate unui stăpânitor mai despotic. Primul an al domniei sale fusese marcat de otrăvirea tânărului său frate vitreg, moștenitorul de drept al tronului. De la o profunzime a viciului și crimei la alta, Nero decăzuse într-atât, încât a ajuns să-și ucidă mama și apoi soția. Nu era cruzime pe care el să nu o fi săvârșit, nici faptă mârșavă la care să nu se fi înjosit. În orice minte cinstită, el trezea numai dezgust și dispreț. FA 485.3
Amănuntele nelegiuirii ce se săvârșea la curtea sa sunt prea degradante și prea cutremurătoare pentru a fi descrise. Neînfrânata sa răutate producea dezgust și scârbă chiar în mulți dintre aceia care erau siliți să ia parte la crimele lui. Ei se temeau continuu de grozăviile pe care le-ar mai fi putut născoci în continuare. Dar chiar și crime ca acelea făptuite de Nero nu clătinau supunerea cetățenilor lui. El era recunoscut ca stăpânitorul absolut al întregii lumi civilizate. Mai mult decât atât, lui i se dădea și cinste, ca divinitate, și i se aducea închinare ca unui dumnezeu. FA 486.1
Din punct de vedere al judecății omenești, osândirea lui Pavel înaintea unui astfel de judecător era sigură. Dar apostolul își dădea seama că, atâta vreme cât era credincios lui Dumnezeu, nu avea de ce să se teamă. Acela care în trecut fusese ocrotitorul său putea să-l apere și pe mai departe de răutatea iudeilor, cum și de puterea Cezarului. FA 486.2
Și Dumnezeu l-a ocrotit pe servul Său. Când Pavel a fost cercetat, învinuirile aduse împotriva lui nu au fost probate și, contrar tuturor așteptărilor, și în ce privește dreptatea ce era cu totul deosebită de caracterul său, Nero l-a declarat pe întemnițat ca nevinovat. Lanțurile lui Pavel au fost îndepărtate și el a devenit din nou un om liber. FA 486.3
Dacă judecarea lui ar fi fost întârziată mai mult sau dacă din vreo pricină ar mai fi fost reținut în Roma în cursul anului următor, fără îndoială că el ar fi pierit în timpul prigoanei care a avut loc. În timpul întemnițării lui Pavel, convertiții la creștinism se înmulțiseră atât de mult, încât ajunseseră să atragă atenția și să trezească dușmănia autorităților. Mânia împăratului a fost stârnită mai ales prin convertirea membrilor propriei sale case și, în curând, el a găsit un pretext să facă din creștini obiectul cruzimii sale nemiloase. FA 487.1
În vremea aceea, în Roma, a izbucnit un incendiu grozav, datorită căruia aproape o jumătate din cetate a ars. Se zvonea că Nero în persoană aprinsese flăcările, dar, pentru a îndepărta bănuiala, el a făcut din aceasta un motiv de mare generozitate, ajutând pe cei rămași fără casă și ajunși în lipsă. Totuși, el era învinuit de crimă. Poporul era întărâtat și furios și, pentru a se dezvinovăți și pentru a scăpa cetatea de o clasă de oameni de care se temea și pe care o ura, Nero a îndreptat învinuirea asupra creștinilor. Șiretenia sa a prins și mii de urmași ai lui Hristos — bărbați, femei și copii — au fost dați morții în mod crud. FA 487.2
Pavel a fost cruțat de această prigoană teribilă pentru că, la scurt timp după liberarea sa, el a părăsit Roma. El a folosit acest ultim timp de libertate în mod înțelept, lucrând în biserici. El a căutat să statornicească o dăinuitoare unire între bisericile din Grecia și cele din Răsărit și să întărească judecata credincioșilor față de învățăturile mincinoase care se strecurau între ei spre a le nărui credința. FA 487.3
Încercările și îngrijorările pe care le avusese de suportat Pavel îi jefuiseră puterile sale fizice. Slăbiciunile vârstei îl ajunseră. Își dădea seama că acum el făcea ultima sa lucrare; și, pe măsură ce timpul lucrării lui se scurta mai mult, efortul său era mai intens. Părea că râvna lui nu avea margini. Hotărât în planuri, prompt în acțiune, tare în credință, el a călătorit din biserică în biserică, în multe țări, și, prin toate mijloacele ce-i stăteau în putere, a căutat să întărească mâinile credincioșilor, pentru ca ei să facă o lucrare credincioasă în ce privește câștigarea de suflete la Isus și pentru ca, în vremurile de încercare în care pășeau, să poată rămâne statornici Evangheliei, dând o mărturie credincioasă pentru Hristos. FA 488.1