The Acts of the Apostles

Capitolul 5 — Darul Duhului

Când Hristos le-a dat ucenicilor Săi făgăduința Duhului Sfânt, El Se apropia de încheierea lucrării Sale de pe pământ. El stătea în umbra crucii, dându-și pe deplin seama de povara vinovăției ce avea să apese asupra Sa, ca Purtător al păcatului. Mai înainte de a Se oferi pe Sine ca jertfă, El le-a dat ucenicilor îndrumări cu privire la darul esențial și desăvârșit pe care avea să-l reverse asupra urmașilor Săi — dar care avea să-i pună în legătură cu resursele nelimitate ale harului Său. “Eu voi ruga pe Tatăl”, a zis El, “și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi”. (Ioan 14, 16.17.) Mântuitorul arăta înainte spre timpul când Duhul Sfânt trebuia să vină pentru a săvârși o puternică lucrare în calitate de Reprezentant al Său. Răul care se adunase timp de veacuri avea să fie înfrânt de puterea divină a Duhului Sfânt. FA 47.1

Care a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii? Vestea cea bună a unui Mântuitor înviat a fost dusă până la cele mai îndepărtate locuri ale lumii. În timp ce ucenicii vesteau solia harului mântuitor, inimi se predau puterii acestei solii. Biserica a văzut cum convertiții veneau la ea în număr nespus de mare, din toate direcțiile. Cei care apostaziaseră erau reconvertiți. Păcătoșii se uneau cu cei credincioși în căutarea mărgăritarului de mare preț. Unii dintre cei care fuseseră cei mai aprigi împotrivitori ai Evangheliei au devenit campionii ei. Profeția se împlinise: “Cel mai slab dintre ei va fi ... ca David; și casa lui David va fi ca ... îngerul Domnului”. (Zaharia 12, 8.) Fiecare creștin vedea în fratele său o descoperire a iubirii și bunăvoinței divine. Un singur interes îi stăpânea pe toți; un singur subiect însuflețitor le absorbise pe toate celelalte. Năzuința credincioșilor era să dea pe față asemănarea cu caracterul lui Hristos și să lucreze pentru întinderea Împărăției Sale. FA 48.1

“Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți”. (Faptele Apostolilor 4, 33.) Prin munca lor au fost adăugați bisericii bărbați aleși, care, primind cuvântul adevărului, și-au consacrat viața lucrării de a duce și altora nădejdea ce umplea inimile lor cu pace și bucurie. Ei nu puteau fi împiedicați sau intimidați prin amenințări. Domnul vorbea prin ei și, mergând din loc în loc, săracilor li se vestea Evanghelia și se săvârșeau minuni ale harului divin. FA 48.2

Atât de puternic poate lucra Dumnezeu atunci când oamenii se predau pe ei înșiși controlului Duhului Său. FA 49.1

Făgăduința Duhului Sfânt nu este mărginită la vreun anume veac sau la vreo rasă de oameni. Hristos a declarat că influența divină a Duhului Său avea să fie cu urmașii Săi până la sfârșit. Din Ziua Cincizecimii și până acum, Mângâietorul a fost trimis la toți aceia care s-au predat pe ei înșiși în totul lui Hristos și slujirii Lui. La toți aceia care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca un sfătuitor, ca unul care-i sfințește, îi călăuzește și mărturisește. Cu cât credincioșii au umblat mai strâns cu Dumnezeu, cu atât mai clar și mai puternic au dat ei mărturie despre iubirea Mântuitorului lor și despre harul Său mântuitor. Bărbații și femeile care, în decursul lungilor secole de prigoană și încercări, s-au bucurat de o mare măsură a prezenței Duhului Sfânt în viața lor au fost ca niște semne și minuni în lume. Înaintea îngerilor și a oamenilor, ei au prezentat puterea transformatoare a iubirii mântuitoare. FA 49.2

Aceia care, la Ziua Cincizecimii, au fost înzestrați cu putere de sus, n-au fost scutiți mai departe de ispită și cercări. În timp ce dădeau mărturie despre adevăr și neprihănire, în repetate rânduri ei au fost asaltați de vrăjmașul a tot adevărul, care căuta să-i jefuiască de experiența lor creștină. Ei erau nevoiți să se lupte cu toate puterile date lor de Dumnezeu pentru a ajunge la măsura de bărbați și femei în Hristos Isus. Ei se rugau zilnic pentru noi și proaspete ajutoare ale harului pentru a putea ajunge mai sus și tot mai sus spre desăvârșire. Sub lucrarea Duhului Sfânt, chiar și cei mai slabi, experimentând credința în Dumnezeu, învățau să-și dezvolte puterile ce le-au fost încredințate și să devină sfințiți, curați și înnobilați. În umilință, ei se supuneau influenței modelatoare a Duhului Sfânt, primeau plinătatea dumnezeirii și erau modelați, făcuți asemenea dumnezeirii. FA 49.3

Trecerea vremii nu a adus nici o schimbare în ce privește făgăduința dată de Hristos la despărțire, de a trimite Duhul Sfânt ca reprezentant al Său. Nu din pricina vreunei restricții din partea lui Dumnezeu bogățiile harului Său nu se revarsă pe pământ asupra oamenilor. Dacă împlinirea făgăduinței nu se vede așa cum ar putea fi văzută, aceasta se datorează faptului că făgăduința nu este apreciată așa cum ar trebui să fie. Dacă ar voi, ar fi cu toții umpluți cu Duhul Sfânt. Oriunde nevoia după Duhul Sfânt este o problemă de mai mică importanță și preocupare, acolo se vede secetă spirituală, întuneric spiritual, decădere și moarte spirituală. Ori de câte ori probleme minore ocupă atenția, puterea divină, care este necesară pentru creșterea și prosperitatea bisericii și care ar aduce cu ea toate celelalte binecuvântări, lipsește, deși ea este oferită în toată infinita ei plinătate. FA 50.1

Deoarece acesta este mijlocul prin care noi trebuie să primim putere, de ce nu flămânzim și nu însetăm după darul Duhului? De ce nu vorbim despre el, de ce nu ne rugăm pentru el și nu predicăm despre el? Domnul este mult mai binevoitor să dea Duhul Sfânt celor care Îl slujesc decât sunt părinții să dea daruri bune copiilor lor. Pentru botezul zilnic cu Duhul Sfânt, fiecare lucrător ar trebui să înalțe rugăciunile lui către Dumnezeu. Grupuri de lucrători creștini ar trebui să se adune pentru a cere un ajutor deosebit, înțelepciune cerească, pentru ca să știe cum să plănuiască și cum să aducă la îndeplinire, cu înțelepciune, aceste planuri. În mod deosebit, ei ar trebui să se roage ca Dumnezeu să-i boteze pe aleșii Săi, trimiși în câmpurile misionare, cu o bogată măsură a Duhului Său. Prezența Duhului Sfânt în lucrătorii lui Dumnezeu va da vestirii adevărului o putere pe care nici toată puterea sau slava lumii n-o poate da. FA 50.2

În orice loc ar fi lucrătorul consacrat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi acolo cu el. Cuvintele spuse ucenicilor ne sunt adresate și nouă. Mângâietorul este al nostru așa cum a fost și al lor. Duhul dă tăria care susține sufletele ce trudesc și se luptă în orice situație critică, în mijlocul urii acestei lumi, și-i face să-și vadă propriile lor lipsuri și greșeli. În întristare și durere, când totul apare întunecos și viitorul tulbure, iar noi ne simțim fără ajutor și singuri, acesta este timpul când, drept răspuns la rugăciunea credinței, Duhul Sfânt aduce mângâiere inimii. FA 51.1

Faptul că cineva, în anumite împrejurări deosebite, dă pe față extaz spiritual nu este o dovadă convingătoare că el este creștin. Sfințenia nu este extaz, răpire sufletească; ea este o deplină predare a voinței lui Dumnezeu; ea înseamnă a trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc; înseamnă încredere în Dumnezeu în vreme de cercare, în timp de întuneric, ca și în vreme luminoasă; înseamnă a umbla prin credință și prin vedere; înseamnă sprijinire pe Dumnezeu cu o încredere neclătinată și rămânere în iubirea Sa. FA 51.2

Pentru noi, nu este absolut esențial să fim în stare să definim exact ce este Duhul Sfânt. Hristos ne spune că Duhul Sfânt este Mângâietorul, “Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl”. Cu privire la Duhul Sfânt, este arătat în mod lămurit că în lucrarea Sa de călăuzire a oamenilor în tot adevărul “El nu va vorbi de la El”. (Ioan 15, 26; 16, 13.) FA 51.3

Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot s-o explice, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. Oameni, având păreri fanteziste, pot grupa laolaltă anumite pasaje din Scriptură și din ele să clădească o susținere omenească; dar primirea acestor vederi nu va întări biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adânci pentru priceperea omenească, tăcerea este de aur. FA 52.1

Lucrarea Duhului Sfânt este în mod clar arătată în cuvintele Domnului Hristos: “Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata”. (Ioan 16, 8.) Duhul Sfânt este Acela care convinge de păcat. Dacă păcătosul răspunde influenței reînviorătoare a Duhului Sfânt, el va fi adus atunci la pocăință și trezit, făcut să înțeleagă importanța ascultării de cerințele divine. FA 52.2

Păcătosului pocăit, flămânzind și însetând după neprihănire, Duhul Sfânt îi descoperă pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. “Va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi”, spunea Hristos. “Vă va învăța toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. (Ioan 16, 14; 14, 26.) FA 52.3

Duhul Sfânt este dat ca un mijloc de regenerare, spre a face ca mântuirea săvârșită prin moartea Răscumpărătorului nostru să fie reală și eficientă. Duhul caută mereu să atragă atenția oamenilor la marea jertfă ce a fost făcută pe crucea de pe Golgota, să descopere lumii iubirea lui Dumnezeu și să înfățișeze sufletului convins de vinovăția lui lucrurile prețioase ale Scripturilor. FA 52.4

Aducând convingere de păcat și prezentând înaintea minții standardul neprihănirii, Duhul Sfânt face pe cel în cauză să renunțe la interesul și plăcerea față de lucrurile acestei lumi și umple sufletul cu o dorință după sfințenie. “Are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16, 13), a spus Mântuitorul. Dacă oamenii sunt dispuși să fie modelați, El va lucra o sfințire a întregii ființe. Duhul va lua lucrurile lui Dumnezeu și le va întipări în suflet. Prin puterea Sa, calea vieții va fi făcută atât de clară, încât nimeni nu va avea cum să rătăcească mergând pe ea. FA 52.5

Prin Duhul Său Cel Sfânt, Dumnezeu a lucrat de la început prin unelte omenești, în vederea împlinirii planului Său în favoarea neamului omenesc căzut. Lucrul acesta s-a manifestat în viața patriarhilor. De asemenea, în biserica din pustie, în vremea lui Moise, Dumnezeu le-a dat Duhul Său cel bun ca să-i învețe. (Neemia 9, 20.) Și, în zilele apostolilor, El a lucrat cu putere pentru biserica Sa, prin mijlocirea Duhului Sfânt. Aceeași putere, care i-a susținut pe patriarhi, care a dat lui Caleb și lui Iosua credință și curaj și care a făcut rodnică lucrarea bisericii apostolice, i-a susținut pe copiii credincioși ai lui Dumnezeu din toate veacurile următoare. Prin puterea Duhului Sfânt, în Evul Mediu, creștinii valdenzi au fost ajutați să pregătească calea spre Reformațiune. Aceeași putere, care a făcut să aibă succes eforturile bărbaților și femeilor nobile care au făcut lucrare de pionierat pe calea înființării de misiuni moderne, cum și pentru traducerea Bibliei în limbile și dialectele tuturor neamurilor și popoarelor. FA 53.1

Și astăzi Dumnezeu folosește încă biserica Sa spre a face cunoscută voința Sa pe pământ. Astăzi, vestitorii crucii merg din oraș în oraș și din țară în țară, pregătind calea pentru a doua venire a Domnului Hristos. Stindardul Legii lui Dumnezeu este înălțat. Spiritul Celui Atotputernic mișcă inimile oamenilor și aceia care răspund influenței Sale devin martori pentru Dumnezeu și adevărul Său. În multe locuri, pot fi văzuți bărbați și femei consacrate, vestind și altora lumina care le-a făcut clară calea spre mântuire prin Hristos. Și continuând să lase să strălucească lumina lor, așa cum au făcut cei ce au fost botezați cu Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimii, ei au primit mai mult și tot mai mult din puterea Duhului Sfânt. În felul acesta, pământul trebuie să fie luminat de slava lui Dumnezeu. FA 53.2

Pe de altă parte, sunt unii dintre cei care, în loc să desăvârșească în mod înțelept ocaziile prezente, așteaptă în lenevie vreun timp special de înviorare spirituală, în care capacitatea lor de a lumina pe alții să crească mult mai mult. Ei neglijează astfel datoriile și privilegiile prezente și îngăduie ca lumina lor să ardă slab, în timp ce privesc înainte spre un timp când, fără nici un efort din partea lor, ei vor ajunge să primească o binecuvântare deosebită, prin care vor fi transformați și făcuți destoinici pentru lucrare. FA 54.1

Este adevărat că, în vremea sfârșitului, când lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ va merge spre încheiere, eforturile sârguincioase depuse de credincioși consacrați, sub călăuzirea Duhului Sfânt, vor fi însoțite de deosebite semne ale aprobării divine. Sub simbolul ploii timpurii și târzii, care cade în țările Orientului, la vremea semănatului și secerișului, proorocii evrei au profetizat despre revărsarea darului Duhului Sfânt asupra bisericii lui Dumnezeu într-o măsură extraordinară. Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost începutul ploii timpurii și rezultatele ei au fost minunate. La sfârșitul timpului, Duhul Sfânt trebuie să fie prezent în adevărata biserică. FA 54.2

Dar în preajma încheierii secerișului pământului, este făgăduită o revărsare deosebită a Duhului Sfânt care va pregăti biserica pentru venirea Fiului omului. Această revărsare a Duhului este asemenea revărsării ploii târzii; și, în vederea acestei înnoite puteri, creștinii trebuie să înalțe cererile lor la Domnul secerișului “în timpul ploii târzii”. Drept răspuns, “Domnul urnește norii plini de fulgere și vă trimite o ploaie îmbelșugată”. “El vă va da ploaie, ... vă va trimite ploaie timpurie și târzie”. (Zaharia 10, 1; Ioel 2, 23.) FA 55.1

Dar, atâta timp cât membrii bisericii lui Dumnezeu de astăzi nu au o vie legătură cu Izvorul oricărei creșteri spirituale, ei nu vor fi gata pentru vremea secerișului. Dacă ei nu mențin lămpile lor pregătite și arzând, nu vor putea primi o înnoită măsură a harului în vreme de deosebită nevoie. FA 55.2

Numai aceia care primesc mereu noi și proaspete măsuri de har vor avea putere potrivită cu nevoile lor zilnice și capacitatea de a folosi această putere. În loc să privească spre un timp în viitor, când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să primească o destoinicie miraculoasă pentru câștigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Ei trebuie să desăvârșească zilnic ocaziile de slujire ce stau la îndemâna lor. Zilnic, ei trebuie să dea mărturie pentru Domnul oriunde ar fi, fie în preocupările mărunte ale vieții de cămin, fie într-un domeniu de folosință publică. FA 55.3

Lucrătorul consacrat are o minunată mângâiere, știind că până și Domnul Hristos, în timpul vieții Sale pe pământ, a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi noi și proaspete măsuri de har, de care avea nevoie; și, de la aceste comuniuni cu Dumnezeu, El mergea să întărească și să binecuvânteze pe alții. Iată pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deși El este Fiul lui Dumnezeu, El Își întărește credința prin rugăciune și prin comuniune cu cerul. El Își adună putere spre a rezista celui rău și a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al neamului omenesc, El cunoaște nevoile acelora care, deși plini de defecte și trăind într-o lume a păcatului, doresc totuși să-I slujească. El știe că solii pe care El îi vede destoinici să fie trimiși sunt oameni slabi, supuși greșelii; dar tuturor acelora care se predau în totul slujirii Lui, El le făgăduiește ajutor divin. Propriul Său exemplu este o asigurare că arzătoarele și stăruitoarele cereri înălțate către Dumnezeu în credință — credință care duce la o deplină dependență de Dumnezeu și o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa — vor fi de folos să aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului. FA 56.1

Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească și să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru strângerea secerișului pământului. Dimineață după dimineață, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului și-și reînnoiesc legământul lor de consacrare, El le va da prezența Duhului Său, însoțită de puterea lui reînviorătoare și sfințitoare. Pornind la lucrările lor zilnice, ei au asigurarea că ființa cea nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie “împreună lucrători cu Dumnezeu”. FA 56.2