The Acts of the Apostles

Capitolul 27 — Efes

Capitol bazat pe textele din Faptele apostolilor 19, 1-20.

În timp ce Apolo predica în Corint, Pavel și-a împlinit făgăduința de a se întoarce la Efes. El făcuse o scurtă vizită la Ierusalim și petrecuse câtva timp în Antiohia, locul unde lucrase el pentru prima dată. De atunci, călătorise prin Asia Mică, prin tot “ținutul Galatiei și Frigiei” (Faptele Apostolilor 18, 23), vizitând bisericile pe care le întemeiase și întărind credința ucenicilor. FA 281.1

Pe vremea apostolilor, partea de apus a Asiei Mici era cunoscută ca provincie romană a Asiei. Efesul, capitala, era un mare centru comercial. Portul lui era aglomerat cu corăbii, iar străzile erau ticsite de oameni din fiecare țară. Asemenea Corintului, el prezenta un câmp promițător pentru efort misionar. FA 281.2

Iudeii, foarte răspândiți acum mai în toate țările civilizate, în genere așteptau venirea lui Mesia. Când Ioan Botezătorul predica, mulți, în vizitele lor la Ierusalim, cu ocazia sărbătorilor anuale, ieșiseră afară, la țărmurile Iordanului spre a-l asculta. Acolo, ei auziseră cum Isus fusese proclamat ca Cel făgăduit și duseseră vestea în toate părțile lumii. În felul acesta, Providența pregătise calea pentru lucrarea apostolilor. FA 281.3

La sosirea sa la Efes, Pavel a găsit doisprezece frați care, asemenea lui Apolo, fuseseră ucenici ai lui Ioan Botezătorul și, asemenea lui, dobândiseră unele cunoștințe despre misiunea lui Hristos. Ei nu aveau destoinicia lui Apolo, însă cu aceeași sinceritate și credință căutau să răspândească în tot locul cunoștința pe care o primiseră. FA 282.1

Frații aceștia nu știau nimic despre misiunea Duhului Sfânt. Când au fost întrebați de Pavel dacă au primit Duhul Sfânt, ei au răspuns: “Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt. ‘Dar cu ce botez ați fost botezați?’ i-a întrebat Pavel, și ei au răspuns: ‘Cu botezul lui Ioan’”. FA 282.2

Apoi, apostolul le-a prezentat marile adevăruri care stau la temelia nădejdii creștine. El le-a vorbit despre viața lui Hristos pe acest pământ și despre cruda și rușinoasa Sa moarte. El le-a spus cum viața Domnului a rupt barierele mormântului și a înviat triumfător deasupra morții. El a repetat însărcinarea Mântuitorului dată ucenicilor Săi: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh”. (Matei 28, 18.19.) Atunci el le vorbi și despre făgăduința lui Hristos de a trimite pe Mângâietorul, prin a cărui putere aveau să fie săvârșite multe semne și minuni și le descrise cât de strălucit se împlinise această făgăduință în Ziua Cincizecimii. FA 282.3

Cu un profund interes și cu o bucurie plină de recunoștință și uimire, frații au ascultat cuvintele lui Pavel. Prin credință, ei au înțeles adevărul cel minunat al jertfei ispășitoare a lui Hristos și L-au primit ca Răscumpărător al lor. Apoi, au fost botezați în numele lui Isus; “când și-a pus Pavel mâinile peste ei”, au primit și botezul Duhului Sfânt, prin care au fost făcuți în stare să vorbească în limba altor neamuri și să profetizeze. În acest fel, ei au fost făcuți destoinici să lucreze ca misionari în Efes și în vecinătățile lui și, de asemenea, să meargă și să vestească Evanghelia în Asia Mică. FA 283.1

Datorită faptului că nutreau un spirit umil și gata de a primi învățătura, acești oameni au putut să ajungă să dobândească experiența care i-a făcut în stare să pășească ca lucrători în câmpul secerișului. Exemplul lor prezintă creștinilor o învățătură de mare valoare. Sunt mulți care înaintează foarte puțin în viața spirituală, fiindcă sunt prea plini de ei înșiși spre a mai putea ocupa locul de învățăcei. Ei sunt mulțumiți cu o cunoștință superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu vor să-și schimbe credința sau obiceiurile și, prin urmare, nu depun nici o strădanie ca să dobândească o lumină mai mare. FA 283.2

Dacă urmașii lui Hristos ar fi căutători sârguincioși după înțelepciune, ei ar fi conduși în bogatele câmpuri ale adevărului, care până aici le-au fost cu totul necunoscute. Cel care se va preda cu totul lui Dumnezeu va fi călăuzit de mâna divină. Acesta poate să fie un om simplu și, în aparență, neînzestrat cu daruri; totuși, dacă cu inimă iubitoare și încrezătoare el ascultă de înștiințarea voinței lui Dumnezeu, atunci puterile lui vor fi curățite, înnobilate, înviorate și însușirile lui se vor înmulți. Tezaurizând învățăturile înțelepciunii divine, el va primi o însărcinare sfântă; va fi făcut în stare ca viața lui să fie o cinste pentru Dumnezeu și o binecuvântare pentru lume. “Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. (Psalmii 119, 130.) FA 283.3

Astăzi, sunt mulți tot atât de neștiutori în ceea ce privește lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, cum fuseseră credincioșii aceia din Efes; totuși, nici un alt adevăr nu este învățat mai clar în Cuvântul lui Dumnezeu decât acesta. Profeții și apostolii au stăruit asupra acestei teme. Însuși Hristos ne atrage atenția asupra dezvoltării lumii vegetale ca o ilustrare a lucrării Duhului Sfânt în susținerea vieții spirituale. Seva viței ridicându-se din rădăcină este împrăștiată în ramuri, ajutând la creștere și producând flori și rod. Tot la fel, puterea dătătoare de viață a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul, pătrunde și stăpânește sufletul, reînnoiește motivele și sentimentele și aduce până și gândurile în ascultare de voința lui Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele prețioase ale faptelor sfinte. FA 284.1

Autorul vieții spirituale este nevăzut și modul exact cum această viață este împărtășită și susținută este dincolo de puterea de explicare a omului și de filozofia lui. Totuși, lucrările Spiritului sunt totdeauna în armonie cu Cuvântul scris. După cum este în lumea naturală, la fel este și în cea spirituală. Viața naturală este păstrată clipă de clipă prin puterea divină; totuși, ea nu este susținută printr-o minune directă, ci prin folosirea binecuvântărilor puse la dispoziția noastră. Tot astfel, viața spirituală este susținută prin folosirea acelor mijloace rânduite de Providență. Dacă urmașul lui Hristos dorește să crească “la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13), el trebuie să mănânce pâinea vieții și să bea apa mântuirii. El trebuie să vegheze, să se roage și să lucreze, ascultând în totul de îndrumările lui Dumnezeu date prin Cuvântul Său. FA 284.2

În experiența acestor iudei convertiți mai este și o altă învățătură pentru noi. Când ei au primit botezul din mâna lui Ioan, ei nu au înțeles pe deplin misiunea lui Isus ca Purtător de Păcat. Ei susțineau rătăciri serioase. Dar, primind o lumină mai clară, ei au primit bucuros pe Hristos ca Răscumpărător al lor, și odată cu acest pas de înaintare a venit și o schimbare în îndatoririle lor. Primind o credință mai curată, în viața lor a avut loc o schimbare corespunzătoare. Ca semn al acestei schimbări și ca o recunoaștere a credinței lor în Hristos, ei au fost rebotezați în numele lui Isus. FA 285.1

După cum îi era obiceiul, Pavel și-a început lucrarea la Efes, predicând în sinagoga iudeilor. El a continuat să lucreze acolo timp de trei luni, vorbind cu ei “despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu”. La început, a fost primit bine; dar, ca și în alte locuri, în scurt timp a avut de înfruntat o puternică împotrivire. “Unii rămâneau împietriți și necredincioși și vorbeau de rău calea Domnului înaintea norodului”. Deoarece ei stăruiau în lepădarea Evangheliei, apostolul a încetat de a mai predica în sinagogă. FA 285.2

Spiritul lui Dumnezeu lucrase cu și prin Pavel în străduințele sale pentru semenii săi. Dovezi îndestulătoare fuseseră aduse spre a convinge pe toți aceia care, în mod sincer, ar fi dorit să cunoască adevărul. Însă mulți și-au îngăduit să fie stăpâniți de prejudecăți și necredință și au refuzat să admită cele mai convingătoare dovezi. Temându-se ca nu cumva credința ucenicilor să fie primejduită de continua legătură cu cei ce se împotriveau adevărului, Pavel s-a despărțit de ei și a strâns pe toți credincioșii la un loc, continuându-și predicile sale publice în școala lui Tiran, un învățător cu un oarecare renume. FA 285.3

Pavel a văzut că înaintea lui “s-a deschis o ușă mare și largă, deși erau mulți potrivnici”. (1 Corinteni 16, 9.) Efesul nu numai că era cea mai strălucită, dar era și cea mai decăzută dintre cetățile Asiei. Superstiția și plăcerile senzuale țineau sub influența lor numeroasa sa populație. La umbra templelor lor, criminali de toate felurile își găseau adăpost și înfloreau cele mai degradante vicii. FA 286.1

Efesul era un centru bine cunoscut al adorării Dianei. Faima mărețului templu al “Dianei Efesenilor” se întinsese prin toată Asia și în toată lumea. Strălucirea lui neîntrecută făcea din el mândria nu numai a cetății, ci și a întregii națiuni. Despre idolul din templu tradiția spunea că ar fi căzut din cer. Pe el erau gravate diferite semne simbolice, despre care se credea că au o mare putere. Cărți întregi fuseseră scrise de Efeseni pentru a explica înțelesul și folosința acestor simboluri. FA 286.2

Printre cei care au dat o mare atenție cercetării acestor costisitoare cărți erau mulți vrăjitori, care aveau o puternică influență asupra minților superstițioșilor închinători ai chipului din templu. FA 286.3

În timpul lucrării sale la Efes, apostolului Pavel i se dăduseră dovezi deosebite ale bunăvoinței divine. Puterea lui Dumnezeu însoțise străduințele lui și mulți fuseseră tămăduiți de boli fizice. “Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri, care fuseseră atinse de trupul lui, și-i lăsau bolile și ieșeau afară din ei duhurile necurate”. Aceste manifestări ale puterii divine erau cu mult mai puternice decât se arătaseră vreodată mai înainte în Efes și erau de așa natură, încât nu puteau fi imitate de dibăcia scamatorilor sau de farmecele vrăjitorilor. Fiindcă aceste minuni erau săvârșite în numele lui Isus din Nazaret, oamenii au avut ocazia să vadă că Dumnezeul cerului era mult mai puternic decât vracii care se închinau zeiței Diana. În felul acesta, Domnul l-a înălțat pe slujitorul Său chiar înaintea idolatrilor, incomparabil mai presus decât cel mai puternic și mai iscusit dintre vraci. FA 286.4

Dar Acela căruia îi sunt supuse toate duhurile rele și care dăduse slujitorilor Săi putere asupra lor, avea să aducă încă o și mai mare rușine și înfrângere asupra acelora care au disprețuit și batjocorit numele Său sfânt. Vrăjitoria fusese oprită de legea lui Moise sub pedeapsa cu moartea, totuși, din timp în timp, în mod ascuns, ea fusese practicată de iudeii apostaziați. În vremea când Pavel vizita Efesul, în cetate erau “niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc” și care, văzând minunile săvârșite prin el, “au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele”. O încercare de felul acesta o făcuseră cei “șapte fii ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă”. Găsind pe un om stăpânit de un duh demonic, ei i s-au adresat, zicând: “Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel, să ieșiți afară!” Dar “duhul cel rău le-a răspuns: ‘Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu; dar voi, cine sunteți?’ Și omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi și i-a schingiuit în așa fel, că au fugit goi și răniți din casa aceea”. FA 287.1

În felul acesta, s-a dat o dovadă de netăgăduit în ce privește sfințenia numelui lui Hristos, cât și primejdia la care se expun aceia care invocă acest nume fără a crede în divinitatea misiunii Mântuitorului. “I-a apucat frica pe toți: și Numele Domnului Isus era proslăvit”. FA 288.1

Faptele care până aici fuseseră ținute ascunse erau acum date la iveală. Deși au primit creștinismul, unii dintre credincioși nu au renunțat pe deplin la superstițiile lor. Într-o oarecare măsură, ei încă au continuat să practice vrăjitoria. Acum, convinși fiind de rătăcirea lor, “mulți din cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră”. Chiar și asupra unor vrăjitori se extinsese această lucrare bună; “și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor; prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți. Cu atâta putere se răspândea și se întărea Cuvântul Domnului”. FA 288.2

Arzându-și cărțile de vrăjitorie, convertiții Efeseni au arătat că lucrurile în care găsiseră cândva plăcere, le priveau acum cu scârbă. În și prin vrăjitorie, ei jigniseră în mod deosebit pe Dumnezeu și își primejduiseră sufletele; și contra vrăjitoriei și-au arătat ei acum indignarea. În felul acesta, ei au dat pe față adevărata lor convertire. FA 288.3

Aceste tratate despre farmece cuprindeau reguli și forme de comunicare cu spiritele rele. Ele cuprindeau rânduieli ale cultului Satanei — îndrumări pentru cererea ajutorului său și obținerea de informații din partea lui. Reținând aceste cărți, noii convertiți s-ar fi expus ispitei; vânzându-le, ei ar fi așezat ispita în calea altora. Ei renunțaseră la împărăția întunericului și, spre a-i nimici puterea, nu s-au dat înapoi de la nici un sacrificiu. În felul acesta, adevărul a triumfat asupra prejudecăților oamenilor, cât și asupra iubirii lor de bani. FA 288.4

Prin această manifestare a puterii lui Hristos s-a câștigat o puternică biruință pentru creștinism în chiar cetățuia superstiției. Influența faptelor care avuseseră loc a fost mult mai întinsă decât și-a dat seama chiar Pavel. Din Efes, veștile s-au răspândit pretutindeni și un puternic avânt a fost dat lucrării lui Hristos. Multă vreme, după ce apostolul însuși își terminase alergarea, scenele acestea au rămas vii în amintirea oamenilor și au alcătuit mijloace de câștigare de convertiți pentru Evanghelie. FA 289.1

Oamenilor le place să creadă că superstițiile păgâne au dispărut în fața civilizației secolului al douăzecilea. Însă Cuvântul lui Dumnezeu și cruda mărturie a faptelor declară că vrăjitoria este practicată în veacul acesta tot la fel ca și în zilele vracilor din vechime. Vechiul sistem de vrăjitorie este în realitate același lucru cu ceea ce este cunoscut acum sub numele de spiritism modern. Satana își găsește o cale de ajungere la mii de minți, prezentându-se sub chipul prietenilor dispăruți. Scriptura declară că “cei morți nu știu nimic”. (Eclesiastul 9, 5.) Gândurile lor, dragostea lor, ura lor au pierit. Morții nu au nici o legătură cu cei vii. Dar, credincios șireteniei sale de la început, Satana folosește această cale pentru a pune stăpânire pe mințile oamenilor. FA 289.2

Prin spiritism, mulți bolnavi, mulți dintre cei rămași singuri, dintre cei curioși intră în legătură cu spiritele rele. Toți cei care se avântă să facă lucrul acesta se găsesc pe un teren primejdios. Cuvântul adevărului amintește cum îi privește Dumnezeu. În vremurile trecute, El a rostit o aspră osândă asupra unui împărat care trimisese să i se aducă sfat din partea unui oracol păgân: “Oare nu este Dumnezeu în Israel, de ce vă duceți să întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea așa vorbește Domnul: ‘Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri’. (2 Împărați 1, 3.4.) FA 290.1

Vracii din vremurile păgâne își au corespondentul lor în mediumurile spiritiste, cei cu vedenii și ghicitorii de azi. Glasurile mistice care au vorbit la Endor și la Efes încă mai rătăcesc și acum pe fiii oamenilor, prin cuvintele lor mincinoase. Dacă vălul ar putea fi dat la o parte dinaintea ochilor noștri, am vedea cum îngerii cei răi folosesc toată dibăcia lor spre a amăgi și nimici. Acolo unde este la lucru o influență care caută să-i facă pe oameni să-L uite pe Dumnezeu, acolo Satana își exercită puterea sa vrăjitorească. Când oamenii se supun influenței sale, mai înainte ca ei să-și fi dat seama, mintea le este adusă în rătăcire și sufletul mânjit. Mustrarea adresată de apostol bisericii din Efes trebuie să fie luată în seamă și de poporul lui Dumnezeu de astăzi: ‘Nu luați parte deloc la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiți-le’. (Efeseni 5, 11.) FA 290.2