The Acts of the Apostles

Capitolul 25 — Epistolele către Tesaloniceni

Capitol bazat pe textele din Epistola către Tesaloniceni.

Sosirea lui Sila și a lui Timotei din Macedonia, în timpul șederii lui Pavel în Corint, l-a bucurat foarte mult pe apostol. Ei i-au adus “vești bune despre credința și dragostea” acelora care primiseră adevărul în timpul primei vizite a solilor Evangheliei la Tesalonic. Inima lui Pavel dorea cu o iubire plină de duioșie pe acești credincioși, care, în mijlocul încercărilor și împotrivirilor, rămăseseră credincioși lui Dumnezeu. El dorea să-i viziteze personal, dar, fiindcă aceasta nu era cu putință, le-a scris. FA 255.1

În această epistolă către biserica din Tesalonic, apostolul își exprimă mulțumirea față de Dumnezeu pentru frumoasele vești cu privire la creșterea credinței lor. “Fraților”, scria el, “în toate strâmtorările și necazurile noastre, am fost mângâiați cu privire la voi, prin credința voastră. Acum, da, trăim, fiindcă voi stați tari în Domnul. Cum putem noi oare să mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? Zi și noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea fața, și să putem împlini ce mai lipsește credinței voastre”. FA 255.2

“Mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte, fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!” FA 256.1

Mulți dintre credincioșii din Tesalonic se întorseseră de la idoli spre a sluji “Dumnezeului celui viu și adevărat”. Ei primiseră “Cuvântul în multe necazuri”; și inimile lor erau pline “cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt”. Apostolul declară că, în ceea ce privește credincioasa lor urmare a Domnului, ei erau “o pildă pentru toți credincioșii din Macedonia și din Ahaia”. Aceste cuvinte de laudă nu erau nemeritate; “de la voi”, scrie el, “Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia și Ahaia, dar vestea despre credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni”. FA 256.2

Credincioșii tesaloniceni erau adevărați misionari. Inimile lor ardeau de zel pentru Mântuitorul lor care îi eliberase de teama “mâniei viitoare”. Prin harul lui Hristos, în viețile lor avusese loc o minunată transformare; și cuvântul Domnului, așa cum era vorbit prin ei, era însoțit de putere. Inimile erau câștigate prin adevărurile prezentate și suflete se adăugau la numărul credincioșilor. FA 256.3

În prima sa epistolă, Pavel face referire la modul său de lucru în mijlocul tesalonicenilor. El afirmă că nu căutase să câștige convertiți prin amăgire sau înșelăciune. “Fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, căutăm să vorbim așa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. În adevăr, cum bine știți, niciodată n-am întrebuințat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu. N-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alții, deși, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți”. FA 256.4

“Voi sunteți martori”, continuă apostolul, “și Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă și fără prihană față de voi, care credeți. Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream, să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și slava Sa”. FA 257.1

“De aceea, mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți”. “Cine este în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteți voi înaintea Domnului nostru Isus Hristos la venirea Lui? Da, voi sunteți slava și lumina noastră”. FA 257.2

În prima sa epistolă către credincioșii din Tesalonic, Pavel s-a străduit să-i învețe cu privire la adevărata stare a morților. El le-a vorbit despre cei morți, care sunt într-o stare de inconștiență, ca și cum ar dormi. “Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unul arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” FA 257.3

Tesalonicenii se prinseseră cu multă căldură de gândul că Hristos avea să vină să transforme pe credincioșii care erau în viață și să-i ia la Sine. Cu multă grijă păziseră ei viețile prietenilor lor, ca nu cumva aceștia să moară și astfel să piardă binecuvântarea pe care ei așteptau să o primească la venirea Domnului lor. Dar, unul după altul, cei dragi lor le fuseseră luați; și cu multă sfâșiere de inimă priviseră tesalonicenii pentru ultima dată fețele morților lor, cu greu cutezând să nădăjduiască să-i mai întâlnească într-o viață viitoare. FA 258.1

Când au deschis și au citit epistola lui Pavel, o mare bucurie și mângâiere a fost adusă bisericii prin cuvintele lămuritoare cu privire la adevărata stare a morților. Pavel arăta că cei care aveau să trăiască atunci când va fi să vină Hristos nu vor întâmpina pe Domnul mai înainte decât cei care adormiseră în Isus. Glasul unui arhanghel și trâmbița lui Dumnezeu vor ajunge chiar până la cei adormiți, și întâi vor învia cei morți în Hristos, mai înainte ca cei vii să fi fost îmbrăcați în nemurire. “Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.” FA 258.2

Nădejdea și bucuria pe care această adunare le-au adus tinerei biserici din Tesalonic cu greu pot fi înțelese de noi. Ei au crezut și au fost încurajați din epistola trimisă lor de părintele lor în Evanghelie, și inimile lor s-au îndreptat cu iubire spre el. Despre lucrurile acestea le vorbise mai înainte; dar atunci mintea lor se lupta să prindă învățăturile care li se păreau noi și ciudate; și nu este de mirare că însemnătatea unor anumite probleme să nu fi impresionat destul de puternic mintea lor. Însă ei flămânzeau după adevăr și epistola lui Pavel le-a dat noi speranțe și puteri, o credință mai tare, cum și o mai profundă dragoste față de Acela care, prin moartea Sa, adusese la lumină viața și nemurirea. FA 259.1

Acum, ei se bucurau de cunoașterea faptului că prietenii lor credincioși vor fi sculați din mormânt spre a trăi pentru veșnicie în Împărăția lui Dumnezeu. Întunericul care învăluise locul de odihnă al morților s-a risipit. O nouă aureolă încununa credința creștină și ei au văzut o nouă slavă în viața, moartea și învierea lui Hristos. FA 259.2

“Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”, scria Pavel. Mulți interpretează acest pasaj ca însemnând că cei ce dorm vor fi aduși împreună cu Hristos din ceruri; dar Pavel a vrut să spună că, după cum Hristos a fost înviat dintre morți, tot la fel va chema Dumnezeu pe cei sfinți afară din mormintele lor și-i va lua cu Sine în ceruri. Ce prețioasă mângâiere! Ce glorioasă nădejde nu numai pentru biserica din Tesalonic, ci pentru toți creștinii, oriunde s-ar găsi ei! FA 259.3

În timp ce lucra în Tesalonic, Pavel s-a ocupat suficient de mult de subiectul privind semnele timpului, arătând ce evenimente aveau să aibă loc înainte de arătarea Fiului omului pe norii cerului, încât el a socotit că nu mai este nevoie să le scrie prea mult cu privire la acest subiect. Totuși, pe scurt, el s-a referit la învățăturile sale dinainte. “Cât despre vremi și soroace”, a spus el, “n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: ‘Pace și liniște’, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei”. FA 259.4

Sunt mulți în lumea de azi care își închid ochii față de dovezile pe care Hristos le-a dat spre a-i avertiza pe oameni cu privire la venirea Sa. Ei caută să liniștească orice simțământ de teamă, în timp ce chiar atunci semnele sfârșitului se împlinesc cu repeziciune și lumea se grăbește spre timpul când Fiul omului Se va arăta pe norii cerului. Pavel învață că este păcat a fi nepăsător față de semnele care au să preceadă a doua venire a lui Hristos. Pe cei vinovați de această neglijență el îi numește fii ai nopții și ai întunericului. El îndeamnă la vigilență și la veghere prin aceste cuvinte: “Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji”. FA 260.1

Deosebit de importante pentru biserica din vremea noastră sunt învățăturile apostolului despre acest subiect. Pentru cei ce trăiesc atât de aproape de împlinirea marelui eveniment final, cuvintele lui Pavel trebuie să aibă o putere grăitoare: “Noi care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei, și să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru că fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El”. FA 260.2

Creștinul care veghează este un creștin care lucrează, căutând sârguincios să facă tot ce poate pentru înaintarea Evangheliei. În măsura în care crește iubirea sa față de Răscumpărătorul său, în aceeași măsură crește și iubirea sa pentru semenii săi. El are încercări aspre, așa cum a avut și Învățătorul său; însă el nu îngăduie ca amărăciunea să-i asprească firea sau să-i distrugă pacea minții. El știe că încercarea, dacă este suportată cu bine, îl va spăla și îl va curăți, aducându-l într-o mai strânsă comuniune cu Hristos. Cei care sunt părtași suferințelor lui Hristos vor fi părtași ai mângâierii Sale și, în final, se vor împărtăși de slava Lui. FA 261.1

“Vă rugăm, fraților”, a continuat Pavel în Epistola sa către Tesaloniceni, “să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, și care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi”. FA 261.2

Credincioșii tesaloniceni erau foarte mult tulburați de oameni care veneau printre ei cu idei și învățături fanatice. Unii trăiesc “în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri”. Biserica fusese organizată cum trebuie și slujbași fuseseră rânduiți ca să servească drept slujitori ai Evangheliei și diaconi. Însă erau unii încăpățânați și impulsivi, care refuzau să se supună celor ce dețineau poziții de răspundere în biserică. Ei pretindeau nu numai dreptul de a avea o judecată aparte, dar și acela ca, în mod public, să impună bisericii părerile lor. Luând în seamă toate acestea, Pavel a atras atenția tesalonicenilor asupra respectului și considerației, datorate acelora care fuseseră aleși să ocupe poziții de autoritate în biserică. FA 261.3

În dorința lui arzătoare ca cei credincioși din Tesalonic să umble în temere de Dumnezeu, apostolul a stăruit de ei ca, în viața de toate zilele, să dea pe față o evlavie practică. “Încolo, fraților”, scria el, “fiindcă ați învățat de la noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa și faceți, vă rugăm, și vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta. Știți, în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie”. “Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire”. FA 262.1

Apostolul simțea că, într-o mare măsură, asupra lui cădea răspunderea în ce privește buna stare spirituală a celor întorși la credință prin lucrarea sa. Dorința lui față de ei era aceea ca ei să crească în cunoștința singurului Dumnezeu adevărat și a lui Isus Hristos, pe care Îl trimisese El. Deseori, în lucrarea sa, când se întâlnea cu grupe mici de bărbați și femei care Îl iubeau pe Isus, se pleca împreună cu ei la rugăciune, cerând lui Dumnezeu să-i învețe cum să mențină o vie legătură cu El. Deseori, el se sfătuia cu ei cu privire la cele mai bune metode de a duce și altora lumina adevărului Evangheliei. Și adesea, când era despărțit de aceia pentru care lucrase în felul acesta, el cerea în mod stăruitor lui Dumnezeu să-i ferească de rău și să-i ajute să fie misionari plini de sârguință și activi. FA 262.2

Una din cele mai puternice dovezi ale adevăratei convertiri este iubirea față de Dumnezeu și față de oameni. Cei care Îl primesc pe Isus ca Răscumpărătorul lor au o iubire profundă și sinceră pentru alții care au o credință tot atât de prețioasă. Așa era cu credincioșii din Tesalonic. “Cât despre dragostea frățească”, scria apostolul, “n-aveți nevoie să vă scriem; căci voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții, și iubiți într-adevăr pe toți frații, care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemn fraților, să sporiți tot mai mult în ea. Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Și astfel să vă purtați cuviincios cu cei de afară, și să n-aveți trebuință de nimeni”. FA 262.3

“Domnul să vă facă să creșteți tot mai mult în dragoste unii față de alții și față de toți, cum facem și noi înșine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, și să fie fără prihană în sfințenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toți sfinții Săi”. FA 263.1

“Vă rugăm, de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toții. Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți. Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Isus Hristos, cu privire la voi”. FA 263.2

Apostolul atrăgea atenția tesalonicenilor să nu disprețuiască darul profeției; și în cuvintele: “Nu stingeți Duhul. Nu disprețuiți proorocii. Ci cercetați toate lucrurile, și păstrați ce este bun”, el îndemna să se facă o atentă deosebire între rătăcire și adevăr. El îi ruga fierbinte: “Feriți-vă de orice se pare rău”; și își încheie epistola sa cu rugăciunea ca Dumnezeu să-i sfințească pe deplin, adică “duhul, sufletul și trupul”, pentru ca acestea să fie păzite “întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios”, adăugă el, “și va face lucrul acesta”. FA 263.3

Învățătura pe care Pavel a trimis-o tesalonicenilor în prima sa epistolă cu privire la a doua venire a lui Hristos era în deplină armonie cu învățătura sa de mai înainte. Totuși, cuvintele lui au fost înțelese greșit de unii frați tesaloniceni. Ei au înțeles că el vrea să-și exprime nădejdea că el, Pavel, avea să trăiască spre a fi martor venirii Mântuitorului. Această credință a făcut să se mărească entuziasmul și exaltarea lor. Cei care până atunci își neglijaseră răspunderile și îndatoririle lor, acum au devenit și mai stăruitori în a-și impune vederile lor greșite. FA 264.1

În cea de-a doua epistolă a sa, Pavel a căutat să le îndrepte interpretarea greșită cu privire la învățătura sa și să le prezinte adevărata sa poziție. El își exprimă din nou încrederea în integritatea lor, cum și recunoștința sa pentru că în viața lor credința era tare, iar iubirea lor unii față de alții, cum și față de Învățătorul lor, era din belșug. El le-a spus că i-a dat ca pildă altor biserici pentru credința lor stăruitoare cu care, având mult curaj, se împotrivesc prigonirii și necazurilor; și le-a îndreptat mintea înainte, la timpul celei de a doua veniri a lui Hristos, când poporul lui Dumnezeu se va odihni de toate grijile și frământările lui. FA 264.2

“Ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu”, scria el, “pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le suferiți ... și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui. De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui și să împlinească în voi, cu putere, orice dorință de bunătate, și orice lucrare izvorâtă din credință, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, și voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Hristos”. FA 264.3

Dar înainte de venirea lui Hristos, în lumea religioasă, potrivit profețiilor, avea să aibă loc evenimente importante. Apostolul a declarat: “Să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește ‘Dumnezeu’, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”. FA 265.1

Cuvintele lui Pavel nu trebuia să fie greșit înțelese. Nu trebuia să se răspândească învățătura că el, prin descoperire deosebită, a avertizat pe tesaloniceni despre imediata venire a lui Hristos. O asemenea poziție ar fi dat loc la confuzie în ceea ce privește credința; căci dezamăgirea duce deseori la necredință. Prin urmare, apostolul i-a făcut atenți pe frați să nu primească o asemenea solie ca venind de la el; și el a continuat să sublinieze faptul că puterea papală, atât de clar descrisă de profetul Daniel, trebuia deci să se ridice și să pornească război împotriva poporului lui Dumnezeu. Până când această putere nu-și va fi săvârșit lucrarea ei de moarte, lucrarea ei nelegiuită, era în zadar ca biserica să aștepte venirea Domnului. “Nu vă aduceți aminte”, întreba Pavel, “cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?” FA 265.2

Încercările ce aveau să aducă atâta chin adevăratei biserici urmau să fie teribile. Chiar atunci când apostolul scria, “taina fărădelegii” începuse deja să lucreze. Desfășurarea evenimentelor care aveau să aibă loc în viitor aveau să fie “prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării”. FA 266.1

Deosebit de solemnă este declarația apostolului cu privire la aceia care vor refuza să primească “iubirea adevărului”. “Din această pricină”, declară el despre toți aceia care cu bună știință resping soliile adevărului, “Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți”. Oamenii care resping avertizările pe care Dumnezeu, în îndurarea Sa, li le adresează nu pot rămâne nepedepsiți. Dumnezeu Își retrage Duhul Său de la aceia care stăruie în a nu lua aminte la aceste avertizări, lăsându-i pradă amăgirilor la care ei țin. FA 266.2

În felul acesta descrie Pavel lucrarea dăunătoare a acelei puteri a răului care avea să continue de-a lungul multelor secole de întuneric și prigonire, înainte de a doua venire a lui Hristos. Credincioșii tesaloniceni speraseră într-o eliberare imediată; acum, erau îndemnați să primească, plini de curaj și cu temere de Dumnezeu, lucrarea ce le stătea înainte. Apostolul îi soma hotărât să nu-și neglijeze datoriile sau să nu se resemneze într-o așteptare trândavă. După înflăcărata lor așteptare a imediatei eliberări, mersul vieții zilnice și împotrivirea pe care trebuia să o întâmpine avea să li se pară o piedică îndoit de mare. De aceea, el îi îndemna să stea tari în credință. FA 266.3

“Așadar, fraților, rămâneți tari, și țineți învățăturile, pe care le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos, și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veșnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile, și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun”. “Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău. Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceți și veți face ce vă poruncim. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos”. FA 267.1

Lucrarea credincioșilor le fusese dată lor de Dumnezeu. Prin primirea cu credință a adevărului, ei trebuia să ducă și altora lumina pe care o primiseră. Apostolul i-a îndemnat să nu obosească în facerea de bine și s-a dat pe sine ca pildă de sârguință în lucrurile vremelnice în timp ce lucra cu un zel neobosit în lucrarea lui Hristos. El i-a mustrat pe aceia care se dedaseră la trândăvie și la o viețuire fără un scop și i-a sfătuit ca “să-și mănânce pâinea lucrând în liniște”. În același timp, el îndeamnă biserica să se despartă de părtășia cu vreunul care ar disprețui îndrumările date prin slujitorii lui Dumnezeu. “Totuși”, adaugă el, “să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate”. FA 267.2

Și Pavel încheie această epistolă cu o rugăciune, ca, în ostenelile și încercările vieții, pacea lui Dumnezeu și harul Domnului Isus Hristos să fie mângâierea și sprijinul lor. FA 268.1