The Acts of the Apostles

Capitolul 24 — Corint

Capitol bazat pe textele din Faptele apostolilor 17, 11-34.

În timpul primului secol al erei creștine, Corintul era una din cetățile de seamă nu numai ale Greciei, ci chiar ale lumii. Greci, iudei și romani la un loc, cum și călători din orice țară se îmbulzeau pe străzile lui, umblând cu lăcomie după afaceri și plăceri. Un mare centru comercial, situat în așa fel încât se putea ajunge foarte ușor la el din toate părțile Imperiului Roman, el era și un important loc în care să fie stabilite monumente de aducere aminte despre Dumnezeu și adevărul Său. FA 243.1

Printre iudeii care se stabiliseră în Corint erau și Acuila și Priscila, care, mai târziu, s-au distins ca lucrători zeloși pentru Hristos. Cunoscând caracterul acestor oameni, Pavel “a venit la ei”. FA 243.2

Chiar de la începutul lucrării sale în această importantă arteră de comunicație, Pavel a întâlnit din toate părțile piedici serioase în calea înaintării lucrării sale. Cetatea era aproape cu totul dedată idolatriei. Venus era zeița favorită; și de cultul lui Venus erau legate multe ritualuri și ceremonii imorale. Corintenii ajunseseră prea bine cunoscuți chiar printre păgâni din pricina josnicei lor imoralități. Ei păreau să aibă puține preocupări și griji în afară de plăcerile și petrecerile momentului de față. FA 243.3

Predicând Evanghelia în Corint, apostolul a urmat o cale deosebită de aceea pe care o folosise în lucrarea sa la Atena. La Atena, el a căutat să adapteze felul vorbirii sale potrivit culturii celor ce-l ascultau: a întâmpinat logica cu logică, știința cu știință, filozofia cu filozofie. Gândindu-se la timpul petrecut în felul acesta și văzând că propovăduirea sa în Atena nu adusese decât puține roade, s-a hotărât să urmeze un alt plan de lucru în Corint, în străduința sa de a atrage atenția celor nepăsători și indiferenți. El era hotărât să evite argumentările și discuțiile elaborate cu grijă și să nu știe între corinteni nimic “altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit”. FA 244.1

FA 244.2

Isus, pe care Pavel voia să-L prezinte înaintea grecilor din Corint ca Hristos, era un iudeu având o origine umilă, crescut într-un oraș proverbial pentru răutatea lui. El fusese lepădat de cei din propria lui națiune și, în cele din urmă, crucificat ca un făcător de rele. Grecii socoteau că este nevoie de ridicarea neamului omenesc; și socoteau studiul filozofiei și al științei ca singurele mijloace de atingere a adevăratului nivel elevat și al onoarei. Putea oare Pavel să-i facă să creadă că având credință în puterea acestui iudeu obscur, aceasta ar înălța și înnobila fiecare putere a ființei omenești? FA 244.3

Pentru mintea multora care trăiesc în timpurile noastre, crucea de la Golgota este înconjurată de amintiri sfinte. Gânduri pline de sfințenie sunt legate de scenele răstignirii. Dar, în zilele lui Pavel, crucea era privită cu simțăminte de dezgust și oroare. Să înalți ca Mântuitor al omenirii pe Unul care suferise moartea pe cruce, în mod firesc ar fi atras batjocura și împotrivirea. FA 245.1

Pavel știa destul de bine cum avea să fie primită solia sa atât de iudeii, cât și grecii din Corint. El a ales să-L predice “pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei era o pricină de poticnire, și pentru Neamuri o nebunie”. (1 Corinteni 1, 23.) Printre ascultătorii săi dintre iudei erau mulți care aveau să se mânie din pricina soliei pe care el avea să o vestească. În ce privește grecii, cuvintele lui aveau să apară ca o deplină nebunie. El avea să fie privit ca un om slab la minte pentru că încerca să arate cum putea crucea să aibă vreo legătură cu înălțarea sau mântuirea omenirii. FA 245.2

Dar pentru Pavel crucea era obiectul de cel mai mare interes. Încă din momentul în care el fusese oprit din lucrarea sa de prigonire a urmașilor Nazarineanului răstignit, el nu încetase niciodată să preamărească crucea. Atunci îi fusese dată o descoperire a iubirii infinite a lui Dumnezeu, așa cum era arătată în moartea lui Hristos; și o transformare minunată fusese săvârșită în viața sa, aducând toate planurile și năzuințele sale în armonie cu cerul. Din ceasul acela, el devenise un om nou în Hristos. El știa din proprie experiență că, atunci când un păcătos privește odată iubirea Tatălui, după cum se poate vedea în sacrificiul Fiului Său, și se supune influenței divine, are loc o schimbare a inimii și de atunci încolo Hristos este totul în tot. FA 245.3

Când s-a convertit, Pavel a fost inspirat de o dorință fierbinte de a ajuta semenilor săi să-L privească pe Isus din Nazaret ca pe Fiul viului Dumnezeu, având putere să transforme și să mântuiască. De atunci încolo, viața sa a fost cu totul devotată strădaniei de a zugrăvi iubirea și puterea Celui Răstignit. Iubirea cea mare a inimii sale cuprindea pe toți din toate clasele. “Eu sunt dator”, declara el, “și grecilor, și barbarilor, și celor învățați, și celor neînvățați”. (Romani 1, 14.) Iubirea pentru Domnul slavei, pe care el Îl prigonise cu atâta înverșunare în persoana sfinților Săi, alcătuia principiul ce determina purtarea sa, puterea ce-l mișca. Dacă vreodată zelul lui pe calea datoriei începea să slăbească, o singură privire la cruce și la iubirea uimitoare descoperită acolo erau de ajuns să-l facă să-și încingă coapsele minții și să se avânte înainte pe calea lepădării de sine. FA 246.1

Iată-l pe apostol predicând în sinagoga din Corint, discutând din scrierile lui Moise și ale profeților și aducând pe ascultătorii săi înapoi la vremea venirii lui Mesia Cel făgăduit. Ascultați-l cum lămurește lucrarea Mântuitorului ca Mare Preot al omenirii — Cel care, prin sacrificiul propriei Sale vieți, avea să facă odată pentru totdeauna ispășire pentru păcat și avea apoi să-și înceapă lucrarea în Sanctuarul ceresc. Ascultătorii lui Pavel au fost făcuți să înțeleagă faptul că Mesia, după venirea căruia ei doriseră, venise deja; că moartea Lui era antitipul tuturor jertfelor aduse și că slujirea Sa în Sanctuarul din cer era punctul cel mai de seamă ce își arunca umbra înapoi și făcea clară lucrarea preoției iudaice. FA 246.2

Pavel “dovedea iudeilor că Isus este Hristosul”. Din Scripturile Vechiului Testament, el dovedea că, potrivit profețiilor și așteptării tuturor iudeilor, Mesia avea să fie din linia neamului lui Avraam și a lui David; apoi el a înșiruit descendența lui Isus de la patriarhul Avraam prin împăratul — psalmist. El a citit mărturia profeților cu privire la caracterul și lucrarea lui Mesia Cel făgăduit, cum și la primirea și tratarea Lui pe pământ; apoi, el a arătat că toate aceste profeții fuseseră împlinite în viața, lucrarea și moartea lui Isus din Nazaret. FA 247.1

Pavel a arătat că Hristos venise să ofere mântuire, mai întâi de toate, neamului care aștepta venirea lui Mesia ca împlinire și ca slavă a existenței lor naționale. Dar națiunea aceasta L-a lepădat pe Acela care putea să le dea viață și și-a ales un alt conducător, a cărui domnie avea să sfârșească în moarte. El s-a străduit să atragă atenția ascultătorilor săi asupra faptului că numai pocăința putea salva națiunea iudaică de la ruina ce se apropia. El le-a arătat necunoașterea lor cu privire la însemnătatea Scripturilor care alcătuiau principala lor mândrie și gloria lor, cum că ei le înțelegeau pe deplin. El a mustrat aspru spiritul lor lumesc, iubirea lor după ranguri, titluri și fast și egoismul lor nemăsurat. FA 247.2

În puterea Duhului Sfânt, Pavel a relatat istoria minunatei sale convertiri și încrederea lui în Scripturile Vechiului Testament, care se împliniseră pe deplin în Isus din Nazaret. Cuvintele sale erau rostite cu un zel solemn, iar ascultătorii săi nu puteau vedea altceva decât că el iubea din toată inima pe Mântuitorul răstignit și înălțat. Ei au văzut că mintea lui era concentrată asupra lui Hristos și că toată viața lui era legată de aceea a Domnului său. Atât de convingătoare au fost cuvintele lui, încât numai aceia care erau plini de ura cea mai înverșunată împotriva religiei creștine puteau rămâne nemișcați de ele. FA 247.3

Însă iudeii din Corint și-au închis ochii față de dovezile atât de clar prezentate de apostol și au refuzat să ia aminte la apelurile sale. Același duh care-i condusese să-L lepede pe Hristos i-a umplut acum de mânie și furie împotriva servului Său; și, dacă nu l-ar fi ocrotit Dumnezeu în chip deosebit, pentru ca el să poată continua să ducă solia Evangheliei la Neamuri, ei i-ar fi pus capăt vieții. FA 248.1

“Fiindcă iudeii i se împotriveau și-l batjocoreau, Pavel și-a scuturat hainele și le-a zis: ‘Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De-acum încolo, mă voi duce la Neamuri’. Și, după ce a ieșit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga”. FA 248.2

Sila și Timotei au venit “din Macedonia” să-l ajute pe Pavel și au lucrat împreună pentru Neamuri. Atât păgânilor, cât și iudeilor, Pavel și tovarășii lui li L-au predicat pe Hristos ca Mântuitor al neamului omenesc căzut. Dând la o parte orice argumentație încâlcită și greu de priceput, solii crucii au stăruit asupra însușirilor Creatorului lumii, conducătorul Suprem al Universului. Cu inimile lor aprinse de iubire față de Dumnezeu și față de Fiul Său, ei au stăruit de păgâni să privească sacrificiul infinit făcut în favoarea oamenilor. Ei știau că, dacă aceia care bâjbâiseră în întunericul păgânismului ar putea să vadă strălucind lumina de la crucea de pe Golgota, atunci ei ar putea fi atrași la Mântuitorul. “După ce voi fi înălțat de pe pământ”, spusese Mântuitorul, “voi atrage la Mine pe toți oamenii”. (Ioan 12, 32.) FA 248.3

Slujitorii Evangheliei din Corint și-au dat seama de primejdiile teribile ce amenințau sufletele acelora pentru care ei lucrau; și, cu simțământul răspunderii care apăsa asupra lor, au prezentat adevărul așa cum este în Isus. Solia lor era clară, limpede și hotărâtă — un miros de viață spre viață sau de moarte spre moarte. Dar Evanghelia era descoperită nu numai prin cuvintele, ci și prin faptele lor zilnice. Îngerii conlucrau cu ei, iar harul și puterea lui Dumnezeu erau arătate în convertirea multora. “Crisp, fruntașul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Și mulți dintre Corinteni, care-l auziseră pe Pavel, au crezut și ei, și au fost botezați”. FA 249.1

Ura cu care iudeii priviseră totdeauna pe apostoli se înăsprise acum. Convertirea și botezarea lui Crisp a avut ca urmare înverșunarea în loc de convingerea acestor încăpățânați împotrivitori. Ei nu puteau aduce argumente care să dezaprobe predica lui Pavel; și, în lipsă de asemenea dovezi, ei au recurs la înșelăciune și la atacuri pline de răutate. Ei au batjocorit Evanghelia și numele lui Isus. În oarba lor mânie, nici un cuvânt nu era prea amar, nici o născocire prea josnică pentru a fi folosită de ei. Ei nu puteau tăgădui faptul că Hristos săvârșise minuni; dar ei au declarat că le săvârșise prin puterea lui Satana; și, plini de cutezanță, afirmau că lucrările minunat săvârșite de Pavel erau făcute datorită aceluiași mijloc. FA 249.2

Deși Pavel a avut un oarecare succes în Corint, totuși răutatea pe care el a văzut-o și a auzit-o în această cetate coruptă aproape că l-a descurajat. Depravarea pe care el a văzut-o în mijlocul Neamurilor, precum și ocara și insulta pe care el le-a primit din partea iudeilor i-au produs o mare tulburare sufletească. El se îndoia de faptul că ar fi înțelept să încerce să clădească o biserică din materialul pe care îl găsise acolo. FA 250.1

Pe când își făcea planul să părăsească cetatea, spre a se duce într-un câmp mai promițător, și pe când se frământa să înțeleagă care îi era datoria, Domnul i s-a arătat în viziune și i-a zis: “Nu te teme; ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; și nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ți facă rău: vorbește, fiindcă ai mult norod în această cetate”. Pavel a înțeles că aceasta era o poruncă de a rămâne în Corint și o asigurare că Domnul va înmulți sămânța semănată. Întărit și îmbărbătat, el a continuat să lucreze acolo cu zel și stăruință. FA 250.2

Eforturile apostolului nu s-au mărginit numai la vorbirea în public; erau mulți la care nu s-ar fi putut ajunge în felul acesta. El a folosit mult timp pentru lucrarea din casă în casă, în felul acesta ajutându-se de legăturile de înrudire ale cercului familiei. El i-a vizitat pe bolnavi și pe cei necăjiți, i-a îmbărbătat pe cei îndurerați și i-a mângâiat pe cei obidiți. Și, în tot ceea ce a spus și a făcut, el a preamărit numele lui Isus. Astfel, el a lucrat “în slăbiciune, în frică și cutremur”. (1 Corinteni 2, 3.) El se cutremura la gândul ca nu cumva învățătura lui să descopere mai mult chipul omenescului decât al Dumnezeirii. FA 250.3

“Ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți este o înțelepciune”, spunea Pavel mai târziu; “dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți. Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, și pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: ‘Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc’. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa: nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. FA 250.4

‘Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești’”. (1 Corinteni 2, 6-13.) FA 251.1

Pavel și-a dat seama că destoinicia sa nu era în sine, ci era datorită prezenței Duhului Sfânt, a cărui influență plină de har îi umplea inima, aducând orice gând în supunere față de Hristos. El vorbea despre sine ca purtând “întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru”. (2 Corinteni 4, 10.) În învățăturile apostolului, Hristos era figura centrală. “Trăiesc”, spunea el, “dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. (Galateni 2, 20.) Eul era ascuns; Hristos era descoperit și proslăvit. FA 251.2

Pavel era un orator iscusit. Înainte de convertirea sa, deseori căutase să impresioneze pe ascultătorii săi prin avânturi oratorice. Acum, însă, el a pus la o parte toate acestea. În loc să se lase prins în descrieri și reprezentări poetice, care poate ar fi fost plăcute simțurilor și ar fi hrănit imaginația, dar care nu ar fi avut nici o legătură cu experiența zilnică, Pavel a căutat ca, prin folosirea unei vorbiri simple, să facă simțite în inimă adevărurile care sunt de o importanță vitală. Prezentarea artistică a adevărului poate da loc la un extaz al simțurilor, dar, de cele mai multe ori, adevărurile prezentate în felul acesta nu aduc hrana necesară întăririi și fortificării credinciosului pentru luptele vieții. Nevoile imediate, încercările prezente ale sufletelor ce se luptă, acestea trebuie întâmpinate cu instruiri trainice și practice, întemeiate pe principiile fundamentale ale creștinismului. FA 251.3

Străduințele lui Pavel în Corint nu au fost fără rod. Mulți s-au întors de la închinarea la idoli ca să servească viului Dumnezeu și o mare biserică a fost înrolată sub steagul lui Hristos. Mulți dintre cei mai decăzuți dintre Neamuri au fost salvați și au devenit monumente ale îndurării lui Dumnezeu și ale puterii sângelui lui Hristos de a curăți de păcat. FA 252.1

Succesul crescând pe care Pavel îl avea în prezentarea lui Hristos a întărâtat pe iudeii necredincioși la o și mai hotărâtă împotrivire. S-au răzvrătit ca unul și “s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată” al lui Galion, care atunci era proconsulul Ahaiei. Ei au sperat că autoritățile, ca și în ocaziile de mai înainte, aveau să fie de partea lor și, cu voce tare și plină de mânie, și-au rostit plângerile împotriva apostolului, zicând: “Omul acesta ațâță pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva legii”. FA 252.2

Religia iudaică era sub ocrotirea puterii romane și învinuitorii lui Pavel gândeau că, dacă ei l-ar putea învinui că a violat legile religiei lor, s-ar putea să le fie încredințat lor pentru a fi judecat și osândit. În felul acesta, ei sperau să-l omoare. Însă Galion era un bărbat integru și nu voia să se lase înșelat de iudeii geloși și intriganți. Dezgustat de bigotismul și îndreptățirea de sine a lor, el nu a vrut să ia în seamă învinuirea lor. Pe când Pavel se pregătea să vorbească în apărarea sa, Galion i-a spus că nu era nevoie. Apoi, întorcându-se către mânioșii învinuitori, el a zis: “‘Dacă ar fi fost vorba de vreo faptă rea sau vreo blestemăție, v-aș asculta după cuviință, iudeilor! Dar, dacă este vorba de neînțelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume și asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri’. Și i-a alungat de la scaunul de judecată”. FA 253.1

Atât iudeii, cât și grecii așteptaseră cu înfrigurare hotărârea lui Galion; și respingerea imediată a cazului, ca nefiind de interes public, a fost un semnal pentru iudei să se retragă dezamăgiți și mânioși. Purtarea hotărâtă a proconsulului a deschis ochii zgomotoasei mulțimi care sprijinise pe iudei. Pentru prima dată în timpul lucrării sale în Europa, gloata a trecut de partea sa; chiar sub ochii proconsulului și fără nici o intervenție din partea sa, ei au agresat în mod violent pe cei mai de seamă învinuitori ai apostolului. Atunci toți grecii au pus mâna “pe Sosten, fruntașul sinagogii, și-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese”. În felul acesta, creștinismul a obținut o însemnată biruință. FA 253.2

“Pavel a mai rămas destul de multă vreme la Corint”. Dacă apostolul ar fi fost atunci nevoit să părăsească Corintul, cei întorși la credința lui Isus s-ar fi găsit într-o poziție primejdioasă. Iudeii s-ar fi străduit să culeagă pe deplin avantajele câștigate, chiar până la stârpirea creștinismului din acea regiune. FA 254.1