Credinţa şi faptele
Doar două clase — ascultători și neascultători
Pe pământ există doar două clase: copiii ascultători ai lui Dumnezeu și cei neascultători. Cu o ocazie, Domnul Hristos Le-a prezentat ascultătorilor Săi lucrarea judecății, astfel: “Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul oile de capre, și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. CF 44.1
Atunci împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine’. CF 44.2
Atunci cei neprihăniți îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-ți sete și ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine’? Drept răspuns, împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut’”. (Matei 25, 31-40.) CF 44.3
Astfel, Domnul Hristos își identifică propriile interese cu acelea ale omenirii suferinde. El consideră că fiecare atenție acordată copiilor Săi îi este acordată Lui însuși. Cei care pretind sfințirea modernă vor veni în față cu îngâmfare și vor spune: “Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Oamenii descriși aici, care fac aceste declarații pretențioase și par să-L implice pe Domnul Isus în toate faptele lor, îi reprezintă corespunzător pe cei care pretind sfințirea modernă, dar sunt în război cu Legea lui Dumnezeu. Domnul Hristos îi numește slujitori ai nelegiuirii, deoarece sunt niște înșelători care poartă hainele unei neprihăniri aparente pentru a-și ascunde diformitatea caracterului, nelegiuirea lăuntrică a inimii lor nesfinte. CF 44.4
În aceste zile din urmă, Satana a venit să lucreze cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Maiestatea lui satanică face minuni sub privirile profeților falși si sub privirile oamenilor, pretinzând că este cu adevărat Hristos însuși. Satana le dă puterea lui acelora care îl ajută în înșelăciunile sale, prin urmare, cei care pretind a avea marea putere a lui Dumnezeu pot fi deosebiți numai cu ajutorul marelui criteriu — Legea lui lehova. Domnul ne spune că, dacă ar fi posibil, ei i-ar înșela chiar și pe cei aleși. Veșmântul de oaie pare atât de real, de adevărat, încât lupul poate fi văzut doar dacă apelăm la marele standard moral al lui Dumnezeu și atunci vom descoperi că sunt niște călcători ai Legii lui Iehova. CF 45.1