Credinţa şi faptele

24/79

Nimeni nu va intra în ceruri dacă va călca poruncile

Nici un om care a avut lumina adevărului, dar a continuat să calce poruncile nu va intra în cetatea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu se află la temelia guvernării Sale pe pământ și în ceruri. Dacă au călcat cu bună știință Legea Sa și au disprețuit-o pe pământ, oamenii nu vor fi luați în ceruri pentru a face același lucru acolo. La venirea lui Hristos nu va avea loc nici o schimbare a caracterului. CF 43.2

Formarea caracterului trebuie să aibă loc pe parcursul timpului de probă. Zi de zi, faptele oamenilor sunt înregistrate în cărțile cerului, iar, în marea zi a lui Dumnezeu ei vor fi răsplătiți după cum au fost faptele lor. “Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate!” (Apocalipsa 22, 14.) CF 43.3

Cei care atacă Legea Iui Dumnezeu luptă împotriva lui Dumnezeu însuși, iar mulți dintre cei care sunt plini de cea mai mare înverșunare împotriva poporului lui Dumnezeu care respectă poruncile se laudă cel mai mult că trăiesc o viață sfântă și fără păcat. Acest fapt poate să fie explicat într-un singur mod: ei nu au o oglindă în care să privească pentru a-și descoperi diformitatea caracterului. Nici Iosif, nici Daniel și nici unul dintre apostoli nu au pretins că sunt fără păcat. Oamenii care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, care și-ar fi sacrificat viața mai degrabă decât să păcătuiască cu bună știință împotriva Sa, oameni pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumina și puterea divină au recunoscut că sunt păcătoși, nevrednici de marile Sale favoruri. Ei și-au simțit slăbiciunea și, întristați pentru păcatele lor, s-au străduit să copieze modelul Domnului Isus Hristos. CF 43.4