Cugetări de pe Muntele Fericirilor

Capitolul 1 — Pe coasta muntelui

Cu mai bine de paisprezece veacuri înainte de nașterea Domnului Isus în Betleem, copiii lui Israel s-au adunat în frumoasa vale a Sihemului și, de pe o coastă a muntelui pe cealaltă, se auzeau glasurile preoților care vesteau binecuvântările și blestemele, — “binecuvântarea, dacă veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru ... blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru.” (Deuteronom 11, 27-28.) Și astfel, muntele de pe care au fost rostite cuvintele de binecuvântare a ajuns să fie cunoscut sub numele de Muntele Binecuvântării. Dar cuvintele care au ajuns o binecuvântare pentru o lume păcătoasă și trudită n-au fost rostite pe Garizim. Curând însă, Israel a renunțat la idealul cel înalt, care fusese pus înaintea lui. Altcineva decât Iosua trebuia să-l conducă pe poporul Său la adevărata odihnă a credinței. Garizim nu mai este cunoscut ca Muntele Fericirilor, ci acel munte fără nume, de lângă lacul Ghenezaret, unde Isus a rostit cuvintele de binecuvântare în auzul ucenicilor Săi și al mulțimii. CMF 1.1

Să ne întoarcem cu gândul la scena aceea și, așa cum stăm împreună cu ucenicii pe costișa muntelui, să pătrundem în simțămintele și gândurile care le-a umplut inimile. Înțelegând ce însemnau cuvintele Domnului Isus pentru aceia care le auzeau, putem să vedem în ele o nouă viață și frumusețe și să primim și noi învățăturile lor adânci. CMF 1.2

Când Mântuitorul și-a început lucrarea de slujire, credința populară despre Mesia și lucrarea Sa era de așa natură, încât făcea ca poporul să fie cu totul nepregătit să-L primească. Spiritul adevăratei devoțiuni se pierduse în tradiții și ceremonii, iar profețiile fuseseră tâlcuite după dorința inimii trufașe și iubitoare de lume. Iudeii așteptau venirea Cuiva, nu ca un Mântuitor din păcat, ci ca un mare prinț, care să aducă toate națiunile sub stăpânirea Leului din seminția lui Iuda. În zadar îi chemase la pocăință Ioan Botezătorul, care avea puterea cercetătoare de inimă a profeților de pe vremuri. În zadar Li-l arătase el, lângă Iordan, pe Isus, ca Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Dumnezeu căuta să îndrepte inimile lor spre profeția lui Isaia, care vorbea despre suferințele Mântuitorului, dar ei nu voiau să asculte. CMF 1.3

Dacă învățătorii și conducătorii lui Israel ar fi fost gata să primească harul Său transformator, Isus ar fi făcut din ei trimiși ai Săi în mijlocul oamenilor. În Iudea se vestise de prima dată venirea Împărăției și acolo se adresase chemarea la pocăință. Prin gestul izgonirii profanatorilor din templul din Ierusalim, Isus Se anunțase ca Mesia — Acela care avea să curețe sufletul de păcat și să facă din poporul Său un templu sfânt pentru Domnul. Dar conducătorii iudei nu voiau să se smerească și să-L primească pe umilul Învățător din Nazaret. Cu prilejul celei de-a doua vizite a Sa la Ierusalim, El a fost târât înaintea Sinedriului și numai teama de norod i-a făcut pe acești demnitari să nu încerce să-I ia viața. Atunci, părăsind Iudea. Isus și-a început lucrarea în Galilea. CMF 2.1

Lucrarea Sa a continuat aici câteva luni, înainte de a se fi ținut Predica de pe Munte. Solia pe care El o vestise prin țară, “Împărăția cerurilor este la uși”, reținuse atenția tuturor categoriilor de oameni și aprinsese și mai mult flacăra nădejdilor lor ambițioase. Vestea despre noul Învățător se răspândise până dincolo de hotarele Palestinei și, cu toată atitudinea mai marilor, multă lume era cuprinsă de simțământul că Acesta ar putea fi Eliberatorul făgăduit. Mulțimi nenumărate se îmbulzeau pe urmele lui Isus și însuflețirea poporului creștea tot mai mult. CMF 2.2

Pentru ucenicii care fuseseră în mai strânsă legătură cu Domnul Hristos, venise prilejul să se alipească și mai mult de lucrarea Sa, pentru ca aceste mulțimi să nu fie lăsate fără îngrijire, ca oile fără păstor. Unii dintre ucenici veniseră alături de El, la începutul lucrării Sale, și aproape toți doisprezece se legaseră ca membri ai familiei lui Isus. Dar chiar și ei, amăgiți de învățătura rabinilor, împărtășeau așteptarea generală a unui împărat pământesc. Ei nu puteau să înțeleagă ce făcea Isus. Fuseseră chiar încurcați și tulburați că El nu făcea nici un efort ca să-și întărească lucrarea prin câștigarea sprijinului preoților și rabinilor; că El n-a făcut nimic ca să-și întărească autoritatea, ca împărat pământesc. O mare lucrare trebuia să se facă pentru acești ucenici, înainte ca ei să fie pregătiți pentru sfânta însărcinare, care avea să li se dea atunci când Isus urma să Se înalțe la cer. Totuși, ei răspunseră la iubirea lui Isus și, deși erau zăbavnici cu inima când era vorba să creadă, Isus a văzut că putea să-i pregătească și să-i disciplineze pentru marea Sa lucrare. Și acum, după ce fuseseră atâta vreme cu Isus, izbutind să-și întărească, într-o măsură oarecare, credința în caracterul divin al misiunii Sale, și după ce poporul primise, de asemenea, dovada puterii Lui, pe care nimeni n-o putea pune la îndoială, calea era pregătită pentru o mărturisire a principiilor Împărăției Sale, care avea să le ajute să priceapă adevărata Sa natură. CMF 3.1

Singur, pe un munte aproape de Marea Galileii, Isus petrecuse toată noaptea în rugăciune pentru acești aleși ai Săi. În zorii zilei, El îi chemă la Sine și, rostind cuvinte de rugăciune și învățătură, Își așeză mâinile pe capetele lor spre binecuvântare, punându-i la o parte pentru lucrarea Evangheliei. Apoi Se arătă împreună cu ei pe țărmul mării, unde începuse să se adune din zorii zilei o mare mulțime. CMF 4.1

În afară de gloata obișnuită, venită de prin satele Galileii, mai erau mulți din Iudea și chiar din Ierusalim; din Perea și din populația pe jumătate păgână a ținutului Decapole; din Idumeia, de departe din sudul Iudeii, din Tir și Sidon, cetățile feniciene de pe țărmul mării Mediterane. “Când au auzit tot ce făcea, au venit la El ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor; și ... din El ieșea o putere, care-i vindeca pe toți.” (Marcu 3, 8; Luca 6, 17-19.) CMF 4.2

Atunci, pentru că îngustul țărm al mării nu era încăpător pentru toată mulțimea care venise să-L asculte pe Isus, chiar dacă ar fi stat în picioare, Isus apucă drumul înapoi, spre coasta Muntelui. Ajungând la un loc mai ridicat, care îngăduia un loc plăcut pentru o mare adunare, El Se așeză pe iarbă, iar ucenicii și mulțimea făcură la fel. CMF 4.3

Cuprinși de simțământul că se puteau aștepta la ceva neobișnuit, ucenicii se adunară cu toții aproape de Învățătorul lor. Din întâmplările care avuseseră loc în dimineața aceea, ei căpătaseră asigurarea că în curând avea să fie anunțat ceva deosebit cu privire la Împărăția pe care, după cum doreau din toată inima, El avea s-o întemeieze peste puțin timp. Un simțământ de așteptare străbătea mulțimea și fețele doritoare dădeau dovadă de un adânc interes. CMF 4.4

Și, cum ședeau pe costișa înverzită, așteptând cuvintele divinului Învățător, inimile lor erau pline de gânduri despre slava viitoare. Erau de față cărturari și farisei, care așteptau ziua când aveau să stăpânească peste romanii atât de urâți de ei și peste bogățiile și splendoarea marelui imperiu al lumii. Sărmanii țărani și pescari nădăjduiau să audă asigurarea că nenorocitele lor cocioabe, hrana sărăcăcioasă, viața de muncă trudnică și teama de lipsă, aveau să fie înlocuite cu case îmbelșugate și zile de viață plăcută. În locul acelui veșmânt aspru, care era acoperământul lor în timpul zilei și așternutul lor în timp de noapte, trăgeau nădejde că Hristos avea să le dea veșmintele bogate și costisitoare ale cuceritorilor lor. CMF 5.1

Toate inimile palpitau de trufașă nădejde că, în curând, Israel avea să fie onorat în fața națiunilor, ca popor ales al Domnului, iar Ierusalimul urma să fie înălțat la rangul de capitală a unui imperiu universal. CMF 5.2