Solii către tineret

2/512

Introducere

Capitolul 1 — Clădind un caracter pentru eternitate

Am un interes profund în ceea ce-i privește pe tineri și cea mai mare dorință a mea este să-i văd străduindu-se să-și perfecționeze caracterele creștine, căutând ca prin studiu plin de râvnă și rugăciune stăruitoare să dobândească acea pregătire esențială pentru a sluji cu demnitate cauza lui Dumnezeu. Sper și îmi doresc din tot sufletul să-i văd ajutându-se unul pe celălalt să atingă un nivel mai înalt al experienței creștine. SCT 15.1

Hristos a venit să ne învețe pe noi, familia umană, care este calea spre mântuire și a făcut ca această cale să fie atât de netedă și clară, încât și un copilaș să poată merge pe ea. Hristos îi imploră pe discipolii Săi să meargă înainte pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu; și urmând zilnic sub povățuirea Sa, vor învăța că ieșirea Lui este pregătită la fel ca și dimineața. SCT 15.2

Ați privit soarele înălțându-se și zorile revărsându-se peste pământ și cer. Puțin câte puțin, licărirea crește până când soarele apare; apoi lumina crește constant, tot mai puternică și mai clară până când este atinsă deplina măreție a miezului zilei. Aceasta este o ilustrare frumoasă a ceea ce Dumnezeu dorește să facă pentru copiii Săi, în procesul de perfecționare a experienței lor creștine. Umblând zi de zi în lumina pe care El ne-o transmite, în ascultare supusă și de bunăvoie față de toate poruncile Sale, experiența noastră va crește și se va extinde până când vom ajunge la statura deplină de bărbați și femei în Isus Hristos. SCT 15.3

Tinerii au nevoie să păstreze mereu înaintea lor calea pe care a urmat-o Hristos. La fiecare pas, aceasta a fost o cale a biruinței. Hristos nu a venit pe pământ ca un împărat care să conducă toate națiunile. El a venit ca un om umil ca să fie ispitit și să biruie ispita, pentru a merge înainte, așa cum trebuie să facem și noi pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Studiind viața Lui, vom învăța cât de mult face Dumnezeu pentru copiii Săi, prin Fiul Său. Vom învăța că, oricât de mari ar fi încercările noastre, ele nu pot depăși ce a îndurat Hristos, pentru ca noi să putem cunoaște calea, adevărul și viața. Printr-o viață în conformitate cu exemplul Său, ne vom arăta aprecierea față de sacrificiul pe care El l-a făcut în favoarea noastră. SCT 16.1

Tinerii au fost răscumpărați cu un preț infinit: sângele Fiului lui Dumnezeu. Gândiți-vă la sacrificiul Tatălui de a-I permite Fiului Său să facă acest sacrificiu. Gândiți-vă la ce a renunțat Hristos când a părăsit curțile cerești și tronul împărătesc pentru a-și da viața, o jertfă zilnică pentru oameni. El a îndurat reproșuri și batjocuri. A suportat toate insultele și bătaia de joc pe care oameni plini de răutate le-au putut îngrămădi asupra Lui. Și după ce și-a îndeplinit misiunea de pe pământ, a suferit moartea pe cruce. Gândiți-vă la suferințele pe care le-a îndurat pe cruce — cuiele pătrunzându-I în mâini și picioare, batjocura și ocara din partea celor pe care El venise să-i salveze, gândiți-vă la fața ascunsă a Tatălui Său. Dar, trecând prin toate acestea, Hristos a făcut posibil, ca toți cei care doresc să poată avea o viață comparabilă cu a lui Dumnezeu. SCT 16.2