Rugăciunea

26/53

Petru

Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lui Petru de a o învia pe Dorca — Pe când privea la tristețea lor, inima apostolului a fost cuprinsă de milă. Apoi, după ce a cerut ca prietenii care plângeau să fie scoși din cameră, el a îngenuncheat și s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca s-o readucă la viață și sănătate pe Dorca. Întorcându-se spre trupul ei, el a spus: “Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii și, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. Dorca fusese de mare ajutor bisericii, iar Dumnezeu a socotit potrivit să o aducă înapoi din țara vrăjmașului, pentru ca priceperea și puterea ei să poată fi mai departe o binecuvântare pentru alții și, de asemenea, pentru ca, prin această manifestare a puterii sale, lucrarea lui Hristos să fie întărită. — Istoria faptelor apostolilor, 132. Rg 154.2