Schiţe din viaţa mea

1/288

Schițe din viața mea

Prefață

Istoria începutului experienței creștine și a activității publice a Ellenei White a fost publicată pentru prima dată în anul 1860 într-un mic volum de trei sute de pagini, intitulat “Experiența mea creștină, perspectivele și activitatea legată de apariția și progresul soliei îngerului al treilea”. SVM 5.1

Această povestire a vieții și a activității desfășurate până în anul 1860 a fost dezvoltată ulterior de Ellen White și publicată din nou în anul 1880 ca parte a unei lucrări mai mari, cu titlul “Schițe din viața lui James White și a Ellenei G. White”. Asemenea celei precedente, publicarea acestei autobiografii nu a fost reluată o perioadă lungă. SVM 5.2

În volumul prezent vom găsi, așa cum spunea însăși autoarea, o scurtă povestire a copilăriei ei, a convertirii și a experiențelor creștine timpurii, legate de marea mișcare adventă din perioada 1840-1844. Ellen White relatează într-o manieră plină de viață necazurile și bucuriile activității ei din tinerețe și din anii care au urmat. Ea descrie încercările, luptele și succesele din activitatea câtorva persoane zeloase, ale căror eforturi au adus la existență acele biserici care, ulterior, s-au unit pentru a forma denominațiunea adventistă de ziua a șaptea. SVM 5.3

Ellen White prezintă succint istoria călătoriilor și a activităților mai vaste, pe care le-a desfășurat alături de soțul ei, James White, de la data căsătoriei lor, în anul 1846, până la decesul acestuia, în anul 1881. SVM 5.4

De la capitolul patruzeci și doi, istoria vieții ei este continuată de C. C. Crisler, care a completat biografia cu sprijinul fiului ei W. C. White și al lui D. E. Robinson. SVM 6.1

În ultimele capitole, numeroasele incidente legate de călătoriile și de activitatea Ellenei White au fost relatate mai succint, cu scopul de a lăsa loc pentru citarea unora dintre cele mai inspiratoare și instructive declarații ale ei cu privire la dezvoltarea experienței creștine și la datoria fiecărui urmaș al Domnului Hristos de a fi un adevărat ucenic al Aceluia care și-a dat viața pentru mântuirea lumii. Paginile finale prezintă un raport al ultimei suferințe fizice și al serviciilor religioase funerare. SVM 6.2

Despre Ellen White se poate spune cu siguranță că “a făcut tot ce a putut”. Viața ei a fost plină de inspirație pentru toți cei angajați în lucrarea de câștigare a sufletelor. SVM 6.3

Editorii