Profeţi şi regi
Capitolul 2 — Templul și consacrarea lui
Solomon a adus la îndeplinire, cu înțelepciune, planul îndelung cultivat al lui David, acela de a înălța un templu Domnului. Timp de șapte ani, Ierusalimul a fost plin de lucrători harnici, ocupați cu nivelarea locului rânduit, cu ridicarea unor ziduri de consolidare și așezarea de temelii largi “pietre mari, măreț cioplite” (1 Împărați 5, 17) cu prelucrarea copacilor uriași, aduși din pădurea Libanului și cu înălțarea sanctuarului măreț. PR 35.1
În același timp cu pregătirea lemnelor și a pietrelor pentru care mii de oameni își încordau puterile, executarea mobilierului templului înainta mereu sub conducerea lui Hiram din Tir “un meșter priceput, înzestrat cu înțelepciune pentru lucrări în aur, în argint, în aramă, în fier, în piatră și în lemn, în materii vopsite în purpură și în albastru, în materii de vison și cârmâz”. (2 Cronici 2, 13.14.) PR 35.2
Astfel, în timp ce clădirea de pe muntele Moria se înălța fără zgomot “din pietre cioplite gata, înainte de a fi aduse acolo, așa că nici un ciocan, nici o secure, nici o unealtă de fier nu s-a auzit în casă, în timpul zidirii” (1 Împărați 6, 7), asamblarea lor armonioasă era executată după modelul dat de David fiului său, cu “toate uneltele care erau pentru casa lui Dumnezeu”. (2 Cronici 4, 19.) Între acestea se aflau: altarul tămâierii, masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului, sfeșnicul și candelele împreună cu vasele și uneltele legate de slujirea preoților în locul sfânt, “toate acestea de aur, de aur foarte curat”. (2 Cronici 4, 21.) Mobilierul de aramă — altarul arderilor de tot, marea de aramă susținută de doisprezece boi, lighenele de dimensiuni mai mici împreună cu multe alte vase — “împăratul a pus să se toarne în câmpia Iordanului într-un pământ cleios între Sucot și Țereda”. (2 Cronici 4, 17.) Aceste obiecte au fost date din belșug, ca să nu fie nici o lipsă. PR 35.3
Palatul clădit de Solomon și de asociații lui pentru Dumnezeu și pentru închinarea Sa era de o frumusețe neîntrecută și de o splendoare fără seamăn. Împodobită cu pietre prețioase, înconjurată de curți spațioase, cu intrări monumentale, căptușită cu cedru și poleită cu aur, clădirea templului, cu perdele brodate și cu mobilier bogat, era un simbol potrivit pentru biserica vie a lui Dumnezeu de pe pământ, care de-a lungul veacurilor a fost clădită în armonie cu modelul divin, din materiale care au fost asemănate cu “aur, argint, pietre prețioase”, șlefuite “ca niște stâlpi frumoși care fac podoaba caselor împărătești”. (1 Corinteni 3, 12; Psalmii 144, 12.) Hristos este “piatra din capul unghiului” a acestui templu spiritual: “în El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un templu sfânt în Domnul”. (Efeseni 2, 20, 21.) PR 36.1
În cele din urmă, templul plănuit de împăratul David și clădit de fiul său Solomon a fost terminat. “Tot ceea ce-și pusese Solomon de gând să facă în casa Domnului, a izbutit”. (2 Cronici 7, 11 .) Iar acum, pentru ca palatul care încorona înălțimile muntelui Moria să poată fi, așa cum își dorise atât de mult David, o locuință “nu pentru om, ci pentru Domnul Dumnezeu” (1 Cronici 29, 1), mai rămânea ceremonia solemnă a consacrării pentru Iehova și pentru închinarea Sa. PR 37.1
Locul pe care era clădit templul fusese multă vreme socotit ca un loc consacrat lui Dumnezeu. Aici, Avraam, tatăl credincioșilor, dovedise dispoziția lui de a jertfi pe singurul său fiu, în ascultare de porunca lui Iehova. Aici, Dumnezeu Își reînnoise legământul binecuvântării cu Avraam, care cuprindea slăvita făgăduință mesianică, de eliberare pentru neamul omenesc prin jertfirea Fiului Celui Prea Înalt. (vezi Geneza 22, 9.16-18.) În acest loc, atunci când David adusese arderi de tot și jertfe de mâncare pentru a opri sabia răzbunătoare a îngerului distrugător, Dumnezeu i-a răspuns cu foc din cer. (Vezi 1 Cronici 21.) Și acum din nou, închinătorii lui Iehova erau aici pentru a se închina Dumnezeului lor și a-și reînnoi voturile de atașament față de El. PR 37.2
Timpul ales pentru consacrare era cel mai favorabil — luna a șaptea, când poporul din toate colțurile împărăției obișnuia să se adune la Ierusalim pentru a prăznui sărbătoarea corturilor. Această sărbătoare era mai întâi de toate o ocazie de bucurie. Lucrările de recoltare fiind terminate, iar muncile pentru noul an nefiind încă începute, poporul era eliberat de griji și putea să se dedice influențelor sfinte și pline de bucurie ale acestui moment. PR 37.3
La timpul rânduit, oștile lui Israel, împreună cu reprezentanți din multe țări străine în îmbrăcăminte bogată, s-au adunat în curțile templului. Scena era de o măreție neobișnuită. Solomon împreună cu bătrânii lui Israel și cu cei mai influenți bărbați din popor s-au reîntors din cealaltă parte a orașului, de unde au adus chivotul legământului. “Chivotul, cortul întâlnirii și toate celelalte unelte sfinte care erau în cort” (2 Cronici 5, 5) au fost aduse din sanctuarul de pe înălțimea Gabaonului. Aceste obiecte îndrăgite, care aminteau de experiențele de început ale copiilor lui Israel în timpul rătăcirilor prin pustie, precum și cu ocazia cuceririi Canaanului, și-au găsit acum un sălaș permanent în clădirea splendidă care fusese înălțată pentru a lua locul acelei construcții portabile. PR 38.1
La aducerea la templu a chivotului sacru, care conținea cele două table de piatră pe care erau scrise cu degetul lui Dumnezeu preceptele Decalogului, Solomon a urmat exemplul tatălui său, David. La fiecare șase pași aducea jertfe. Cu cântări, muzică și cu o deosebită ceremonie, “preoții au adus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaș al casei, în Locul prea sfânt”. (2 Cronici 5, 7.) După ce au ieșit din sanctuar, și-au ocupat locurile destinate. Cântăreții — “leviții îmbrăcați în in subțire stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, alăute și arfe, și aveau cu ei o sută douăzeci de preoți care sunau din trâmbițe”. (2 Cronici 5, 12.) PR 38.2
“Când cei ce sunau din trâmbițe și cei ce cântau, unindu-se într-un glas, ca să mărească și să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiță, chimvale și celelalte instrumente și au mărit pe Dumnezeu prin aceste cuvinte: ‘Căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veci!’, în clipa aceea casa și anume Casa Domnului s-a umplut cu un nor. Preoții nu au putut să mai stea acolo și să facă slujba din pricina norului; căci slava Domnului umplea Casa lui Dumnezeu”. ( 2 Cronici 5, 13.14.) PR 38.3
Dându-și seama de semnificația acestui nor, Solomon a zis: “Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric! și eu am zidit o casă care-ți va fi locuință, un loc unde vei locui în veci”. (2 Cronici 6, 1.2.) PR 39.1
“Domnul împărățește: popoarele tremură;
El șade pe heruvimi: pământul se clatină.
Domnul este mare în Sion,
Și înălțat peste toate popoarele.
Să laude oamenii Numele Tău cel Mare și înfricoșat,
Căci este sfânt!...
Înălțați pe Domnul, Dumnezeul nostru,
Și închinați-vă înaintea așternutului picioarelor Lui,
Căci este sfânt!” (Psalmii 99, 1-5.)
PR 39.2
În mijlocul curții templului, fusese înălțată “o treaptă de aramă” sau o platformă “lungă de cinci coți, lată de cinci coți și înaltă de trei coți”. Solomon a stat pe ea și, cu mâinile ridicate, a binecuvântat mulțimea cea mare din fața lui “Și toată adunarea lui Israel stătea în picioare”. (2 Cronici 6, 13.3.) PR 39.3
“Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel”, a exclamat Solomon, “care a împlinit prin puterea Sa ce spusese cu gura Sa tatălui meu David, când a zis: ‘Am ales Ierusalimul, pentru ca în el să locuiască Numele Meu’.” (2 Cronici 6, 4.6.) PR 39.4
Apoi, Solomon a îngenuncheat pe platformă și în auzul întregului popor, a înălțat rugăciunea de consacrare. Ridicându-și mâinile către cer, în timp ce adunarea era plecată cu fața la pământ, împăratul s-a rugat: “Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este un Dumnezeu ca Tine în ceruri, nici pe pământ, care să-și țină legământul și să arate milă față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta cu toată inima lor”. PR 40.1
“Astfel, ți-ai ținut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu; și ce ai spus cu gura Ta, împlinești astăzi prin puterea Ta. Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ține făgăduința pe care ai făcut-o tatălui meu David, când ai zis: Niciodată nu vei fi lipsit înaintea Mea de un urmaș care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor și să meargă în Legea Mea, cum ai mers tu înaintea Mea. Împlinească-se dar Doamne, Dumnezeul lui Israel, făgăduința pe care ai făcut-o robului Tău David! Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu Te cuprind: cu cât mai puțin această casă, pe care am zidit-o eu! Totuși, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui! Ascultă strigătul și rugăciunea pe care ți-o face robul Tău. Ochii Tăi să fie zi și noapte deschiși peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă cererile robului Tău și ale poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinței Tale din ceruri, ascultă și iartă! PR 40.2
Când poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaș, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine și vor da slavă Numelui Tău, dacă Îți vor face rugăciuni și cereri în casa aceasta, ascultă-i din ceruri, iartă păcatul părinților lor. PR 40.3
Când cerul va fi închis și nu va fi ploaie din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc și vor da slavă Numelui tău și dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că îi vei pedepsi), ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Israel, învață-i calea pe care trebuie să meargă și trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat ca moștenire poporului Tău! PR 41.1
Când vor fi în țară foamete, ciumă, rugină de grâu și mălură, lăcustele dintr-un soi sau altul, când vrăjmașul va împresura pe poporul Tău, în țara lui, în cetățile lui, când vor fi urgii sau boli de vreun fel; dacă, un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri și fiecare își va cunoaște rana și durerea și va întinde mâinile spre casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și iartă-l; răsplătește fiecăruia după inima lui, Tu care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima copiilor oamenilor, ca să se teamă de Tine și să umble în căile Tale tot timpul, cât vor trăi în țara pe care ai dat-o părinților noștri! PR 41.2
Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară străină, depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mâinii Tale tari și din pricina brațului Tău întins, când va veni să se roage în casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale și dă străinului aceluia tot ce-ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău și să se teamă de Tine, ca poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste casa aceasta, pe care am zidit-o! PR 41.3
Când va ieși poporul Tău la luptă împotriva vrăjmașilor lui, urmând calea pe care îi vei porunci să o urmeze: dacă Îți vor face rugăciuni cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta, pe care ai ales-o și spre casa pe care am zidit-o în Numele Tău, ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lor, și fă-le dreptate! Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, și când vei fi mâniat împotriva lor, și-i vei da în mâna vrăjmașului, care-i va duce robi într-o țară depărtată sau apropiată: dacă își vor veni în fire în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și Îți vor face cereri în țara robiei lor, și vor zice: ‘Am păcătuit, am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău’, dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, în țara robiei lor, unde au fost duși robi, dacă-ți vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre țara lor, pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău, ascultă din ceruri, din locul locuinței Tale, rugăciunile și cererile lor, fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta! PR 42.1
Acum Doamne, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschiși și urechile Tale să fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta! Acum, Doamne, Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu și chivotul măreției Tale. Preoții tăi, Doamne, Dumnezeule, să fie îmbrăcați cu mântuirea, și prea iubiții tăi să se bucure de fericire! Doamne, Dumnezeule, nu îndepărta pe unsul Tău, adu-ți aminte de bunătățile făgăduite robului Tău, David!”. (2 Cronici 6, 14-42.) PR 42.2
Când Solomon și-a sfârșit rugăciunea, “a căzut foc din cer și a mistuit arderea de tot și jertfele. Preoții nu puteau intra în templu, din cauza slavei Domnului, care umpluse casa Domnului. Când toți copiii lui Israel au văzut slava Domnului deasupra casei, s-au plecat cu fețele la pământ și s-au închinat și au lăudat pe Domnul zicând: ‘Căci este bun; căci îndurarea Lui ține în veci!’”. PR 45.1
Apoi, împăratul și poporul au adus jertfe înaintea Domnului. “Astfel împăratul și tot poporul au închinat casa Domnului”. (2 Cronici 7, 1-5.) Timp de șapte zile, mulțimile din toate părțile împărăției, “de la hotarele Hamatului și până la râul Egiptului, o mulțime foarte mare”, au prăznuit cu bucurie. Săptămâna următoare a fost petrecută de mulțimea fericită la sărbătoarea corturilor. La încheierea timpului de reconsacrare și de bucurie, oamenii s-au întors la căminele lor, “plini de bucurie în inimă pentru bunătatea pe care Domnul a dat-o pe față lui David, lui Solomon și întregului Său popor Israel”. (2 Cronici 7, 8.10.) PR 45.2
Împăratul făcuse tot ce putuse, ca să încurajeze poporul să se predea cu totul Domnului și slujirii Sale și să mărească Numele Lui cel Sfânt. Și acum iarăși, ca la Gabaon, la începutul domniei sale, conducătorului lui Israel i s-a dat dovada primirii și binecuvântării divine. Într-o viziune de noapte, Domnul i s-a arătat cu o solie: “Îți ascult rugăciunea și aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfă. Când voi închide cerul, și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce țara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va abate de la căile lui rele — îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara. Ochii Mei vor fi deschiși de acum, și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta. Acum, aleg și sfințesc casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, și voi avea totdeauna ochii și inima Mea acolo”. (2 Cronici 7, 12-16.) Dacă Israel ar fi rămas credincios lui Dumnezeu, această clădire măreață ar fi rămas în picioare pe vecie, ca un semn veșnic al favorii deosebite a lui Dumnezeu față de poporul Său ales. “Fiii străinului” — declara Dumnezeu — “care se vor lipi de Domnul, ca să-I slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu îl pângărească, și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”. (Isaia 56, 7.) PR 45.3
În legătură cu aceste asigurări de primire, Domnul a explicat lămurit înaintea împăratului calea datoriei: “Și tu dacă vei umbla înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcând tot ce-am poruncit, și dacă vei păzi legile și poruncile Mele, voi întări scaunul de domnie al împărăției tale, cum am făgăduit tatălui tău David, când am zis: ‘Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaș, care să domnească peste Israel’.” (2 Cronici 7, 17.18.) PR 46.1
Dacă Solomon ar fi continuat să-L slujească pe Domnul în umilință, întreaga lui domnie ar fi exercitat o influență puternică spre bine asupra popoarelor înconjurătoare — popoare care fuseseră atât de favorabil impresionate de domnia lui David, tatăl lui, ca și de cuvintele înțelepte și de lucrările mărețe din primii ani ai domniei sale. Prevăzând ispitele teribile care însoțesc prosperitatea și onoarea lumească, Dumnezeu l-a avertizat pe Solomon împotriva păcatului apostaziei și a arătat mai dinainte urmările teribile ale păcatului. Chiar și templul cel minunat, care tocmai fusese consacrat, a zis El, avea să ajungă “de pomină și de batjocură printre toate popoarele”, dacă Israel avea să uite “pe Domnul, Dumnezeul părinților lor” (2 Cronici 7, 20.22) și avea să stăruiască în idolatrie. PR 47.1
Întărit în inimă și plin de bucurie pentru solia primită din cer, că rugăciunea sa în favoarea lui Israel fusese ascultată, Solomon a intrat acum în cea mai glorioasă perioadă de domnie. În curând, “toți împărații pământului” au început să îl caute, “să-i audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui”. (2 Cronici 9, 23.) Mulți aveau să vadă felul guvernării lui și să primească îndrumări cu privire la rezolvarea problemelor grele. PR 47.2
Când aceștia îl vizitau pe Solomon, el îi învăța despre Dumnezeu, ca fiind Creatorul tuturor lucrurilor, și ei se întorceau cu concepții mai lămurite despre Dumnezeul lui Israel și despre dragostea Lui față de neamul omenesc. În lucrările din natură, vedeau acum expresia iubirii Sale și o descoperire a caracterului Său; și mulți erau determinați să I se închine, ca Dumnezeu al lor. PR 47.3
Umilința lui Solomon la vremea când a început să ducă poverile statului, atunci când a recunoscut înaintea lui Dumnezeu : “Eu sunt doar un tânăr neîncercat” (1 Împărați 3, 7), dragostea lui adâncă față de Dumnezeu, respectul lui profund pentru lucrurile sfinte, neîncrederea în sine, precum și faptul că înălța cu adevărat pe Creatorul infinit a toate — toate aceste trăsături de caracter, cu adevărat demne de urmărit, s-au dat pe față în lucrările legate de dedicarea templului, când, în timpul rugăciunii sale de consacrare, a îngenuncheat în poziția umilă a unuia care cere. Urmașii lui Hristos, astăzi, să se ferească de tendințele de a pierde spiritul de respect și de teamă sfântă. Scripturile îi învață pe oameni cum să se apropie de Făcătorul lor cu umilință și temere, prin credință într-un Mijlocitor divin. Psalmistul declara: PR 47.4
“Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
Este un Împărat mai presus de toți dumnezeii.
Veniți să ne închinăm și să ne smerim
Să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului,
Făcătorul nostru!” (Psalmii 95, 3.6.)
PR 48.1
Atât în rugăciunea publică, cât și în cea particulară, este privilegiul nostru să ne plecăm genunchiul înaintea lui Dumnezeu atunci când Îi aducem cererile noastre. Isus, exemplul nostru, “îngenunchea și Se ruga”. (Luca 22, 41.) Despre ucenicii Săi se scrie că ei “au îngenuncheat și s-au rugat”. (Faptele Apostolilor 9, 40.) Pavel declara: “Îmi plec genunchiul înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. (Efeseni 3, 14.) Când a mărturisit înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat. (Ezra 9, 5.) Daniel “îngenunchea de trei ori pe zi, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui”. (Daniel 6, 10.) Adevăratul respect pentru Dumnezeu este imprimat de simțul măreției Sale infinite și de conștiența prezenței Sale. Orice inimă trebuie să fie impresionată de acest simțământ al Celui Nevăzut. Ceasul și locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că acolo este Dumnezeu. PR 48.2
Și atunci când se dă pe față respect în atitudine și în comportament, simțământul din care el izvorăște se va adânci. “Numele Lui este sfânt și înfricoșat” (Psalmii 111, 9), declară psalmistul. Atunci când Îi rostesc Numele, îngerii își acoperă fețele. Cu cât respect, deci, ar trebui să luăm Numele Lui pe buzele noastre, noi, care suntem păcătoși și decăzuți! PR 49.1
Ar fi bine ca atât tinerii, cât și bătrânii să cântărească acele cuvinte din Sfânta Scriptură care arată cum ar trebui privit locul însemnat cu prezența deosebită a lui Dumnezeu. “Scoate-ți încălțămintea din picioare”, i-a poruncit El lui Moise la rugul arzând, “căci locul pe care stai este un pământ sfânt”. (Exod 3, 5.) După ce Iacov a avut viziunea cu îngerii, a exclamat: “Domnul este în locul acesta, și eu nu am știut.... Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor”. (Geneza 28, 16.17.) În cele spuse cu ocazia slujbelor de consacrare, Solomon a căutat să îndepărteze din mintea celor prezenți superstițiile cu privire la Creator, care întunecaseră mințile păgânilor. Dumnezeul cerului nu este ca zeii păgânilor, legat de un templu făcut de mâini omenești; cu toate acestea, El Se întâlnește cu poporul Său, prin Duhul Său, atunci când ei se adună la casa dedicată închinării Sale. PR 49.2
Cu secole mai târziu, Pavel a învățat același adevăr, prin cuvintele: “Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească, bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa....” (Faptele Apostolilor 17, 24-28.) PR 49.3
“Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Ferice de poporul pe care și-l alege El de moștenire!
Domnul privește din înălțimea cerurilor,
Și vede pe toți fiii oamenilor.
Din locașul locuinței Lui,
El privește pe toți locuitorii pământului.
PR 50.1
Domnul și-a așezat scaunul de domnie în ceruri
Și domnia Lui stăpânește peste tot.
PR 50.2
Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte!
Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
Tu care ești Dumnezeul care face minuni;
Tu ți-ai arătat puterea printre popoare!” (Psalmii 33, 12-14; 103, 19; 77, 14.)
PR 50.3
Cu toate că Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini, El onorează cu prezența Sa adunările copiilor Săi. El a făgăduit că, atunci când ei se adună să Îl caute, să-și recunoască păcatele și să se roage unul pentru altul, El Se va întâlni cu ei prin Duhul Său. Dar aceia care se adună să se închine Lui trebuie să îndepărteze orice gând rău. Despre aceștia, Domnul declară: “Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstesc cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”. (Matei 15, 8.9.) Aceia care se închină lui Dumnezeu trebuie să I se închine “în duh și adevăr, căci astfel de închinători dorește Tatăl”. (Ioan 4, 23.) “Domnul este în templul Lui cel sfânt; tot pământul să tacă înaintea Lui”. (Habacuc 2, 20.) PR 50.4