Patriarhi şi profeţi

Capitolul 29 — Vrăjmășia lui Satana împotriva Legii

Cel dintâi efort al lui Satana de a răsturna Legea lui Dumnezeu — efort întreprins printre locuitorii fără păcat ai cerului — s-a părut, pentru un timp, a fi încununat de succes. Un mare număr de îngeri au fost amăgiți, dar așa-zisa biruință a lui Satana a avut ca rezultat înfrângere și pierdere, despărțire de Dumnezeu și alungare din cer. PP 331.1

Când conflictul a fost reînceput pe pământ, din nou Satana a câștigat un aparent avantaj. Prin păcătuire, omul a ajuns captivul lui, iar stăpânirea sa a trecut în mâinile arhivrăjmașului. Se părea că acum drumul este liber pentru ca Satana să-și întemeieze o împărăție independentă și să sfideze astfel autoritatea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Dar planul de mântuire a făcut posibil ca omul să fie adus din nou în armonie cu Dumnezeu și să asculte de Legea Sa; atât omul, cât și pământul să fie în cele din urmă răscumpărați de sub puterea celui rău. PP 331.2

Satana a fost din nou înfrânt și din nou a apelat la înșelăciune, în speranța transformării înfrângerii lui în biruință. Pentru a declanșa revolta în neamul omenesc căzut în păcat, el L-a înfățișat pe Dumnezeu ca fiind nedrept atunci când i-a îngăduit omului să calce Legea Sa. “De ce”, spunea iscusitul ispititor, “atunci când știa care aveau să fie urmările, Dumnezeu a îngăduit ca omul să fie încercat, să păcătuiască și să atragă asupra lui mizeria și moartea?” Iar fiii lui Adam, uitând mila îndelung răbdătoare care i-a dat omului posibilitatea unei noi puneri la probă, fără să țină seama de sacrificiul uimitor de mare și teribil care L-a costat pe Împăratul cerului, au plecat urechea la șoaptele ispititorului și au murmurat împotriva singurei Ființe care putea să-i salveze de puterea nimicitoare a lui Satana. PP 331.3

Și astăzi sunt mii cei care fac să se audă aceleași plângeri împotriva lui Dumnezeu. Ei nu înțeleg că a-l lipsi pe om de libertatea de a alege ar însemna să-l jefuiești de prerogativele sale ca ființă inteligentă, să faci din el un simplu automat. Nu este scopul lui Dumnezeu acela de a forța voința omului. Omul a fost creat ca un agent moral liber. Asemenea locuitorilor din alte lumi, el trebuie să fie supus probei ascultării; dar el nu este niciodată adus într-o asemenea situație, încât supunerea față de rău să devină o necesitate. Nu este îngăduit să vină asupra lui nici o ispită sau încercare căreia el să nu îi poată rezista. Dumnezeu a luat ample măsuri, astfel încât omul să nu fie niciodată înfrânt în lupta cu Satana. PP 331.4

Pe măsură ce oamenii s-au înmulțit pe pământ, în aceeași măsură s-au înmulțit și rândurile celor necredincioși. Încă o dată s-a lăsat să se înțeleagă că Satana a câștigat biruința. Dar puterea Celui Atotputernic a pus capăt lucrării nelegiuirii și pământul a fost curățit prin potop de poluarea lui morală. PP 332.1

Profetul spune: “Când se împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii pământului învață dreptatea. Dacă ierți pe cel rău, el totuși nu învață neprihănirea ... și nu caută la măreția Domnului”. (Isaia 26, 9-10.) Așa a fost după potop. Scăpați de sub judecățile Sale, locuitorii pământului s-au răzvrătit din nou împotriva lui Dumnezeu. De două ori au fost respinse de către oameni legământul lui Dumnezeu, poruncile și rânduielile Sale. Atât oamenii dinaintea potopului, cât și urmașii lui Noe au lepădat autoritatea divină. Apoi, Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam și și-a făcut un popor care să devină depozitarul Legii Sale. Pentru a-l amăgi și pentru a-l nimici pe poporul lui Dumnezeu, Satana a început imediat să-și așeze capcanele sale. Copiii lui Iacov au fost ispitiți să încheie căsătorii cu cei păgâni și să se închine la idolii lor. Dar Iosif a fost credincios față de Dumnezeu și credincioșia sa a fost o mărturie continuă în favoarea adevăratei credințe. Tocmai pentru a stinge această lumină, Satana a lucrat prin gelozia fraților lui Iosif, făcându-i să-l vândă ca sclav într-o țară păgână. Dar Dumnezeu a condus astfel evenimentele, încât cunoașterea de Dumnezeu să fie împărtășită poporului din Egipt. Atât în casa lui Potifar, cât și în temniță, Iosif a primit o educație și o instruire care, în temere de Dumnezeu, l-au pregătit pentru înalta sa poziție de prim-ministru al națiunii. Din palatul lui faraon, influența sa s-a făcut simțită în toată țara și cunoașterea lui Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni. În Egipt, izraeliții au ajuns prosperi, s-au îmbogățit și de aceea, atunci când erau credincioși față de Dumnezeu, exercitau o foarte mare influență. Preoții idolatri erau foarte alarmați atunci când vedeau că noua religie era primită favorabil. Inspirați de Satana cu vrăjmășia pe care el o avea împotriva Dumnezeului cerului, ei s-au apucat să înăbușe lumina. Preoților le era încredințată sarcina educării moștenitorului tronului, iar acest spirit al împotrivirii hotărâte față de Dumnezeu și zelul pentru idolatrie au modelat caracterul viitorului monarh și au dus la cruzime și opresiune față de evrei. În timpul celor patruzeci de ani după fuga lui Moise din Egipt, idolatria părea că i-a cucerit. An după an, nădejdea israeliților devenea din ce în ce mai slabă. Atât împăratul, cât și poporul jubilau datorită puterii lor și își băteau joc de Dumnezeul poporului Israel. Această stare de lucruri s-a dezvoltat până când a culminat cu acel faraon în fața căruia s-a prezentat Moise. Când conducătorul evreilor a venit înaintea împăratului cu un mesaj din partea “Domnului, Dumnezeului lui Israel”, el nu era necunoscător al adevăratului Dumnezeu, dar nesocotirea puterii Sale a fost aceea care l-a făcut să răspundă: “Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?... Eu nu cunosc pe Domnul”. De la început și până la sfârșit, opoziția lui faraon față de porunca divină nu a fost rezultatul ignoranței, ci al urii și al sfidării lui Dumnezeu. PP 332.2

Deși egiptenii respinseseră de atâta timp cunoașterea de Dumnezeu, totuși Domnul le-a mai dat încă o ocazie pentru pocăință. În zilele lui Iosif, Egiptul fusese ca un azil pentru poporul Israel; Dumnezeu fusese onorat prin bunătatea manifestată față de poporul Său. Și acum, Cel îndelung răbdător, încet la mânie și plin de bunătate a dat timp fiecăreia din judecățile Sale să-și săvârșească lucrarea; egiptenii, blestemați prin chiar obiectul adorării lor, au avut dovada puterii lui Dumnezeu, pentru ca toți aceia care vor dori, să se poată supune lui Dumnezeu și să scape de judecățile Sale. Bigotismul și încăpățânarea împăratului au avut ca rezultat răspândirea cunoașterii lui Dumnezeu, făcând ca mulți egipteni să se consacre slujirii Lui. PP 333.1

Datorită dispoziției pe care o dădeau pe față israeliții, și anume de a intra în legătură cu păgânii și a imita închinarea lor idolatră, Dumnezeu a îngăduit ca ei să coboare în Egipt, unde influența lui Iosif era foarte mult simțită și unde împrejurările erau favorabile pentru ca ei să rămână totuși un popor deosebit, distinct. Și aici, marea idolatrie a egiptenilor, cum și cruzimea și apăsarea lor manifestate față de evrei în ultima parte a șederii lor acolo ar fi trebuit să le inspire scârbă față de idolatrie și să-i determine să fugă pentru a căuta refugiu la Dumnezeul părinților lor. Dar tocmai aceste împrejurări providențiale au fost transformate de Satana într-un mijloc de a sluji planurilor lui, întunecând mintea israeliților și făcându-i să imite practicile stăpânilor lor păgâni. Datorită venerării superstițioase a animalelor, așa cum erau animalele venerate de egipteni, evreilor nu le era permis, în timpul robiei lor, să aducă daruri și jertfe. În felul acesta, mintea nu le mai era îndreptată, prin serviciul acesta, la marele Sacrificiu, la marea Jertfă, iar ca urmare credința lor a slăbit. Când a sosit timpul pentru eliberarea lui Israel, Satana în persoană s-a opus planurilor lui Dumnezeu. Era hotărârea lui ca acest mare popor, numărând mai bine de două milioane de suflete, să fie ținut în ignoranță și superstiție. Poporul pe care Dumnezeu făgăduise să-l binecuvânteze și să-l înmulțească, pentru ca să-l facă o putere pe acest pământ, prin care El trebuia să descopere cunoașterea voinței Sale, chiar pe acest popor Satana căuta să-l țină în obscuritate și robie, pentru ca să-i șteargă din minte amintirea lui Dumnezeu. PP 333.2

Când au fost săvârșite minuni înaintea împăratului, Satana era prezent acolo, pentru a contracara influența lor și pentru a-l împiedica pe faraon să recunoască supremația lui Dumnezeu și să asculte de porunca Lui. Satana a lucrat cu toate puterile sale pentru a falsifica lucrarea lui Dumnezeu și a rezista voii sale. Singurul rezultat al acțiunilor lui a fost acela că a pregătit calea pentru o mai mare manifestare a puterii și slavei divine și a făcut și mai evidentă, atât pentru israeliți, cât și pentru toți egiptenii, existența și autoritatea viului și adevăratului Dumnezeu. PP 334.1

Dumnezeu l-a eliberat pe Israel printr-o puternică manifestare a puterii Sale și prin judecățile Sale asupra tuturor zeilor egipteni. “A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleșii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie ... ca să păzească poruncile Lui și să țină legile Lui”. (Psalmii 105, 43-45.) El i-a scos din starea lor de robie, ca să-i poată duce într-o țară bună — o țară care, în providența Sa, a fost pregătită pentru ei ca un refugiu, ca un loc de scăpare de vrăjmașii lor, un loc unde să poată locui la umbra aripilor Sale. El avea să-i aducă la Sine, să-i cuprindă în brațele Sale veșnice și, în schimb, pentru toată bunătatea și mila Sa față de ei, li se cerea să nu aibă alți dumnezei în afară de El, de viul Dumnezeu, să înalțe Numele Său și să-L facă slăvit pe pământ. PP 334.2

În timpul robiei în Egipt, mulți dintre israeliți au pierdut în mare măsură cunoașterea Legii lui Dumnezeu și au amestecat preceptele ei cu obiceiurile și tradițiile păgâne. Dumnezeu i-a dus la Sinai și acolo, cu propria Sa voce, a rostit Legea Sa. PP 334.3

Satana și îngerii cei răi erau prezenți acolo. Și, chiar în timp ce Dumnezeu proclama Legea Sa înaintea poporului Său, Satana complota la ispitirea lor, la ducerea lor în păcat. Pe acest popor, pe care Dumnezeu îl alesese, Satana avea să-l smulgă de lângă El, chiar acolo, în fața Cerului. Ducându-i în idolatrie, el avea să nimicească eficacitatea oricărei închinări; căci cum poate oare omul să fie înălțat prin adorarea a ceea ce nu este mai presus de el însuși și care poate să fie simbolizat de lucrul mâinilor sale? Dacă oamenii au putut deveni așa de orbi în fața puterii, maiestății și slavei Dumnezeului cel veșnic, încât să-L reprezinte printr-un chip cioplit sau chiar printr-un animal sau o reptilă, dacă ei au putut să uite originea lor divină — făcuți după chipul Creatorului lor, încât să se închine înaintea acestor obiecte revoltătoare și lipsite de simțire — atunci drumul era deschis pentru orice nebunie; pasiunile josnice ale inimii aveau să fie nezăgăzuite și Satana avea să fie pe deplin stăpân. PP 334.4

Chiar la poalele muntelui Sinai, Satana a început să-și aducă la îndeplinire planurile pentru nesocotirea Legii lui Dumnezeu, ducând astfel mai departe aceeași lucrare pe care o începuse în ceruri. În decursul celor patruzeci de zile, în timp ce Moise se afla pe munte cu Dumnezeu, Satana a fost ocupat să trezească îndoiala, apostazia și răzvrătirea. În timp ce Dumnezeu scria Legea, ca să-i fie încredințată poporului legământului Său, israeliții, tăgăduindu-și credincioșia față de Iehova, cereau dumnezei de aur. Când Moise a revenit, din prezența slavei divine, ce inspira venerație și teamă, cu preceptele Legii pe care ei se legaseră să le păzească, i-a găsit într-o sfidare fățișă a poruncilor ei, plecându-se în adorare înaintea chipului de aur. PP 335.1

Împingându-i pe israeliți la această îndrăzneață insultă și blasfemie față de Domnul, Satana plănuise să-i nimicească. Deoarece ei se dovediseră a fi atât de decăzuți, atât de lipsiți de orice înțelegere a privilegiilor și binecuvântărilor pe care Dumnezeu li le dăduse și a angajamentelor lor solemne și repetate, Domnul — gândea el — îi va lepăda de la Sine și-i va lăsa pradă pieirii. În acest fel se va ajunge la stingerea seminței lui Avraam, acea sămânță a făgăduinței care trebuia să păstreze cunoașterea viului Dumnezeu, prin care avea să vină El — adevărata Sămânță — care urma să îl înfrângă pe Satana. Marele răzvrătit plănuise să-l nimicească pe Israel și să zădărnicească planurile lui Dumnezeu. Dar din nou el a fost înfrânt. Deși era păcătos, poporul Israel n-a fost nimicit. În timp ce aceia care cu încăpățânare au trecut de partea lui Satana au fost uciși, poporul, umilit și pocăit, a fost în mod milostiv iertat. Istoria acestui păcat avea să stea ca o mărturie continuă cu privire la vinovăția și pedepsirea idolatriei, dar și cu privire la îndelunga răbdare și milă a lui Dumnezeu. PP 335.2

Întregul univers a fost martor al scenelor de la Sinai. În manifestarea celor două autorități — divină și satanică — s-a văzut contrastul dintre conducerea lui Dumnezeu și cea a lui Satana. Din nou locuitorii fără păcat ai celorlalte lumi au putut vedea rezultatele apostaziei lui Satana și felul guvernării pe care el ar fi stabilit-o în ceruri, dacă i s-ar fi îngăduit să aibă stăpânire. PP 335.3

Determinându-l pe om să calce cea de-a doua poruncă, Satana a urmărit să degradeze concepțiile lui cu privire la Ființa divină. Dând la o parte porunca a patra, el avea să-l facă să-L uite cu totul pe Dumnezeu. Cerința lui Dumnezeu, dreptul Lui la respect și închinare, mai presus de toți zeii păgâni, se bazează pe faptul că El este Creator și că toate celelalte ființe Îi datorează Lui existența. Așa este El prezentat în Sfânta Scriptură. Profetul Ieremia spune: “Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic.... Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui”. “Atunci se arată omul cât este de prost cu știința lui și orice argintar rămâne de rușine cu chipul lui cioplit, căci idolii nu sunt decât minciună și nu este nici o suflare în ei; sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare și vor pieri, când va veni pedeapsa. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul”. (Ieremia 10, 10-12.14-16.) Sabatul, ca monument de aducere aminte a puterii creatoare a lui Dumnezeu, arată spre El ca Făcător al cerului și al pământului. De aceea, el este un martor permanent al existenței Sale și un amintitor al măreției Lui, al înțelepciunii și al iubirii Lui. Dacă Sabatul ar fi fost întotdeauna păstrat cu sfințenie, n-ar fi existat niciodată nici un necredincios sau idolatru. PP 336.1

Instituția Sabatului, care își are originea în Eden, este la fel de veche ca și lumea. El a fost păzit de toți patriarhii, de la creațiune încoace. În timpul robiei din Egipt, izraeliții au fost forțați de supraveghetorii lor să calce Sabatul și, în mare măsură, au pierdut conștiența sfințeniei lui. Când Legea a fost proclamată pe Sinai, primele cuvinte ale poruncii a patra au fost: “Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești”, arătând că Sabatul nu a fost instituit atunci, ci suntem îndrumați înapoi, la originea lui, la creațiune. Pentru a-L șterge pe Dumnezeu din mintea oamenilor, Satana tinde să nimicească acest mare monument de aducere aminte. Dacă oamenii ajung să-L uite pe Creatorul lor, atunci nu vor mai face nici un efort pentru a rezista puterii răului și Satana este sigur de prada sa. PP 336.2

Vrăjmășia lui Satana împotriva Legii lui Dumnezeu l-a făcut să se războiască cu fiecare poruncă a Decalogului. Principiul dragostei filiale și al ascultării este strâns legat de marele principiu al iubirii, al credincioșiei față de Dumnezeu, Tatăl tuturor. Nesocotirea autorității părintești va duce curând la nesocotirea autorității lui Dumnezeu. De aici și eforturile lui Satana de a slăbi obligativitatea față de porunca a cincea. Printre popoarele păgâne, principiul cuprins în această poruncă este foarte puțin respectat. La multe popoare, părinții erau abandonați sau dați morții de îndată ce vârsta îi făcea neputincioși de a se mai îngriji de nevoile lor personale. În familie, mama era tratată cu foarte puțin respect și, la moartea soțului ei, era obligată să se supună autorității fiului mai mare. Ascultarea filială a fost legiferată de Moise, dar, pe măsură de poporul Israel se îndepărta de Dumnezeu, porunca a cincea, ca și altele, a ajuns să fie nesocotită. PP 337.1

Satana a fost “de la început un ucigaș” (Ioan 8, 44) și, de îndată ce a obținut puterea asupra neamului omenesc, nu numai că i-a îndemnat pe oameni să se urască și să se ucidă unul pe altul, dar, sfidând cu și mai multă îndrăzneală autoritatea lui Dumnezeu, ei au făcut din călcarea poruncii a șasea o parte a religiei lor. PP 337.2

Prin concepții pervertite cu privire la atributele divine, națiunile păgâne au fost făcute să creadă că erau necesare sacrificiile omenești pentru a obține favoarea zeilor. Cele mai teribile cruzimi au fost săvârșite sub diferite forme de idolatrie. Printre acestea era și practica trecerii copiilor prin foc înaintea zeilor. Când unul dintre ei scăpa nevătămat din această încercare, oamenii credeau că jertfele lor au fost primite; unul ca acesta, considerat ca fiind în mod deosebit favorizat de zei, era încărcat de privilegii și ținut din acel moment în mare cinste; și, oricât de mari și grave ar fi fost crimele săvârșite de unul ca acesta, nu era niciodată pedepsit. Dar, dacă un copil era ars atunci când era trecut prin foc, soarta lui era pecetluită; se credea că mânia zeilor nu putea fi potolită decât atunci când se lua viața victimei; de aceea, unul ca acesta era adus ca jertfă. În timpurile de mare apostazie, aceste fapte respingătoare se răspândiseră — într-o măsură oarecare — chiar printre israeliți. PP 337.3

Călcarea poruncii a șaptea a fost de asemenea practicată foarte de timpuriu în numele religiei. Ritualurile cele mai depravate și mai dezgustătoare au devenit o parte a închinării păgâne. Chiar zeii erau înfățișați ca fiind desfrânați și închinătorii lor au dat frâu liber pasiunilor celor mai josnice. Vicii nenaturale predominau și sărbătorile religioase erau caracterizate prin imoralitate generală și deschisă, publică. PP 337.4

Poligamia a fost practicată de timpuriu. Ea a fost unul dintre păcatele care au adus mânia lui Dumnezeu asupra lumii antediluviene. Cu toate acestea, după potop, ea s-a răspândit din nou. A fost efortul calculat al lui Satana acela de a perverti instituția căsătoriei, de a slăbi obligațiile ei și de a micșora sfințenia ei; căci pe nici o altă cale n-ar fi putut să strice până într-atât chipul lui Dumnezeu în om și să deschidă ușa mizeriei și viciului. De la începutul marii lupte a fost planul lui Satana de a reprezenta greșit caracterul lui Dumnezeu și de a incita la răzvrătire împotriva Legii Sale, iar lucrarea sa părea că este încununată de succes. Mulțimile își plecau urechea la înșelăciunea lui Satana și luau atitudine împotriva lui Dumnezeu. Dar, în mijlocul lucrărilor celui rău, planurile lui Dumnezeu se îndreptau cu hotărâre spre împlinire; pentru toate ființele inteligente El Își manifesta dreptatea și bunăvoința. Prin ispitirile lui Satana, întregul neam omenesc a devenit călcător al Legii lui Dumnezeu, dar, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, s-a deschis o cale prin care oamenii să se poată întoarce la Dumnezeu. Prin harul Domnului Hristos puteau fi făcuți în stare să asculte de Legea Tatălui. Astfel, în fiecare veac, din mijlocul apostaziei și răzvrătirii, Dumnezeu Își adună un popor care este credincios față de El, un popor “care are în inimă Legea Mea”. (Isaia 51, 7.) PP 338.1

Prin înșelăciune i-a amăgit Satana pe îngeri și așa și-a desfășurat în toate veacurile lucrarea printre oameni și va continua să facă acest lucru până la sfârșit. Dacă el ar declara în mod deschis că luptă împotriva lui Dumnezeu și a Legii Sale, atunci oamenii s-ar păzi; dar el se ascunde, se deghizează și amestecă adevărul cu minciuna. Minciunile cele mai primejdioase sunt cele amestecate cu adevărul. În felul acesta, sunt primite neadevăruri care captivează și ruinează sufletul. Prin aceste mijloace, Satana târăște lumea după el. Dar vine o zi când i se va pune capăt triumfului său pentru totdeauna. PP 338.2

Modul în care a tratat Dumnezeu răzvrătirea va avea ca rezultat o totală demascare a lucrării ce s-a făcut atât de mult timp în întuneric. Urmările conducerii lui Satana, roadele înlăturării rânduielilor divine, vor fi înfățișate deschis privirii tuturor ființelor inteligente create. Legea lui Dumnezeu va fi pe deplin justificată, apărată. Se va vedea că toate acțiunile lui Dumnezeu au fost îndreptate spre binele veșnic al poporului Său și spre binele tuturor lumilor pe care le-a creat El. Chiar Satana personal, în prezența întregului univers, ca martor al acestui moment, va mărturisi că dreaptă și neprihănită este cârmuirea lui Dumnezeu, dreaptă este Legea Sa. PP 338.3

Nu este departe timpul când Dumnezeu Se va ridica să răzbune autoritatea Sa insultată. “Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului”. (Isaia 26, 21.) “Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El?” (Maleahi 3, 2.) Poporului Israel, datorită păcătoșeniei lui, i s-a interzis să se apropie de munte atunci când Dumnezeu era gata să Se coboare pe el spre a face cunoscută Legea Sa, ca nu cumva să fie mistuit de slava arzândă a prezenței Sale. Dacă o astfel de manifestare a puterii lui Dumnezeu a marcat locul ales pentru proclamarea Legii Sale, cât de teribil trebuie să fie completul Său de judecată atunci când va veni pentru a aduce la îndeplinire aceste rânduieli sacre! Cum vor putea oare aceia care I-au călcat în picioare autoritatea să suporte slava Lui în ziua cea mare a răsplătirii finale? Groaza de la Sinai era menită să înfățișeze poporului scenele judecății. Sunetul unei trâmbițe a chemat poporul Israel să se întâlnească cu Dumnezeu. Vocea Arhanghelului și trâmbița lui Dumnezeu îi vor strânge de pe întregul pământ atât pe cei vii, cât și pe cei morți în fața Judecătorului lor. Tatăl și Fiul, însoțiți de o mare mulțime de îngeri, au fost prezenți pe munte. În ziua cea mare a judecății, Isus Hristos va veni “în slava Tatălui Său cu îngerii Săi”. (Matei 16, 27.) El va sta apoi pe tronul slavei Sale și înaintea Sa vor fi adunate toate națiunile pământului. PP 339.1

Când prezența divină s-a manifestat pe Sinai, slava Domnului era asemenea focului mistuitor înaintea întregului Israel. Dar când Domnul Hristos va veni în slavă cu sfinții Săi îngeri, întregul pământ va străluci de lumina teribilă a prezenței Sale. “Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, și împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus și spre pământ, ca să judece pe poporul Său”. (Psalmii 50, 3-4.) Un torent de foc va ieși și va pleca dinaintea Lui, făcând ca elementele naturii să se topească de căldura cea mare, așa cum se va întâmpla și cu pământul, iar lucrurile care sunt pe el vor fi de asemenea arse. “La descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos”. (2 Tesaloniceni 1, 7-8.) PP 339.2

Niciodată de când a fost omul creat nu s-a văzut o astfel de manifestare a puterii divine ca atunci când a fost proclamată Legea pe Sinai. “S-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile, dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel”. (Psalmii 68, 8.) În mijlocul celor mai teribile convulsii ale naturii, vocea lui Dumnezeu, asemenea unei trâmbițe, s-a auzit din nor. Muntele se clătina de la bază spre vârf și oștile lui Israel, palide și tremurând de groază, s-au aruncat cu fețele la pământ. El, a cărui voce scutura atunci pământul, a declarat: “Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul”. (Evrei 12, 26.) Sfânta Scriptură spune: “Domnul va răcni de sus; din Locașul Lui cel sfânt”, “de se zguduie cerurile și pământul”. (Ieremia 25, 30; Ioel 3, 16.) În ziua cea mare, ce stă să vină, cerurile se vor strânge “ca o carte de piele, pe care o faci sul”. (Apocalipsa 6, 14.) Chiar munții și insulele vor fi mutate din locurile lor. “Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade și nu se mai ridică”. (Isaia 24, 20.) PP 340.1

“De aceea, toate mâinile slăbesc și orice inimă omenească se topește”, de aceea toate fețele “s-au îngălbenit”; “ei sunt năpădiți de spaimă; îi apucă chinurile și durerile”. “Voi pedepsi — zice Domnul — lumea pentru răutatea ei și pe cei răi pentru nelegiuirea lor; voi face să înceteze mândria celor trufași și voi doborî semeția celor asupritori”. (Isaia 13, 7.8.11; Ieremia 30, 6.) PP 340.2

Când Moise a coborât de pe munte din fața Prezenței divine, unde primise tablele mărturiei, Israelul cel vinovat n-a putut suporta lumina aceea slăvită a feței sale. Cu atât mai puțin vor putea călcătorii Legii să privească la Fiul lui Dumnezeu atunci când El va apărea în slava Tatălui Său, înconjurat de toate oștile cerești, pentru a aduce la îndeplinire judecata Cerului asupra călcătorilor Legii și a acelora ce au respins jertfa Sa ispășitoare. Aceia care au nesocotit Legea lui Dumnezeu și au călcat în picioare sângele Domnului Hristos, “împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici”, se vor ascunde “în peșteri și în stâncile munților” și vor spune munților și stâncilor: “Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6, 15-17.) “În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur ... la șobolani și la lilieci și vor intra în găurile stâncilor și în crăpăturile pietrelor de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să îngrozească pământul”. (Isaia 2, 20-21.) PP 340.3

Atunci se va vedea că răzvrătirea lui Satana împotriva lui Dumnezeu a avut ca rezultat propria sa ruină, cum și ruina tuturor acelora care au ales să devină supușii săi. El le spusese ce mare bine va rezulta din călcarea Legii lui Dumnezeu; dar se va vedea că “plata păcatului este moartea”. “Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor, și nu le va mai lăsa nici rădăcină, nici ramură”. (Maleahi 4, 1.) Satana, rădăcina oricărui păcat, și toți cei ce săvârșesc răul, care sunt ramurile lui, vor fi cu totul tăiați. Se va pune capăt păcatului, cu toate vaiurile și ruina ce au rezultat din el. Psalmistul spune: “Tu pedepsești neamurile, nimicești pe cel rău, le ștergi numele pentru totdeauna și pe vecie. S-au dus vrăjmașii! N-au rămas din ei decât niște dărâmături veșnice!” (Psalmii 9, 5.6.) PP 341.1

Dar, în mijlocul furtunii judecății divine, copiii lui Dumnezeu nu vor avea de ce să se teamă. “Domnul este scăparea poporului Său și ocrotirea copiilor lui Israel”. (Ioel 3, 16.) Ziua ce aduce groaza și nimicirea pentru călcătorii Legii lui Dumnezeu le va aduce celor ascultători “o bucurie negrăită și strălucită”. (1 Petru 1, 8.) “Strângeți-Mi pe credincioșii Mei”, spune Domnul, “care au făcut legământ cu Mine prin jertfă. Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă”. (Psalmii 50, 5-6.) PP 341.2

“Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește”. (Maleahi 3, 18.) “Ascultați-Mă, voi care cunoașteți neprihănirea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor și nu tremura de ocările lor.” “Iată că îți iau din mână potirul amețelii, ca să nu mai bei din el” “Eu, Eu vă mângâi”. (Isaia 51, 7.22.12.) “Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine”. (Isaia 54, 10.) Marele plan de mântuire are ca rezultat readucerea lumii în grația lui Dumnezeu. Tot ce a fost pierdut prin păcat va fi restaurat. Nu numai omul, ci și pământul va fi răscumpărat, pentru a fi locuința veșnică a celor ascultători. Timp de șase mii de ani, Satana s-a luptat să-și mențină stăpânirea pe pământ. Acum, planul de la origini al lui Dumnezeu privind crearea lui va fi împlinit. “Dar sfinții Celui Prea Înalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie”. (Daniel 7, 18.) “De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat”. (Psalmii 113, 3.) “În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume. Și Domnul va fi Împărat peste tot pământul”. (Zaharia 14, 9.) Scripturile spun: “Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri”. “Lucrurile mâinilor Lui sunt credincioșie și dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie, făcute cu credincioșie și neprihănire”. (Psalmii 119, 89; 111, 7-8.) Rânduielile sfinte pe care Satana le-a urât și pe care a căutat să le distrugă vor fi onorate de întregul univers, sfânt și fără păcat. “Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui și după cum o grădină face să încolțească semănăturile ei, așa va face Domnul Dumnezeu să răsară dreptatea și lauda în fața tuturor neamurilor”. (Isaia 61, 11.) PP 341.3