Parabolele Domnului Hristos

Capitolul 14 — Nu va face Dumnezeu dreptate aleșilor Săi?

Capitol bazat pe textele din Luke 18, 1-8.

Domnul Hristos tocmai vorbise despre timpul din imediata apropiere a celei de-a doua Sa veniri, cum și despre primejdiile prin care urmașii Săi trebuiau să treacă. Referindu-se în mod special la acel timp, El a spus o pildă, ca să arate că oamenii “trebuie să se roage necurmat și să nu se lase”. PDH 164.1

“Într-o cetate”, spunea El, “era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina. În cetatea aceea era și o văduvă care venea des la el, și-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.’ Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar la urmă și-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez, totuși pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’ Domnul a adăugat: ‘Auziți ce zice judecătorul nedrept? Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.’” Luca 18, 1-8. PDH 164.2

Judecătorul înfățișat aici, în această parabolă n-avea nici o considerație față de dreptate și nici milă față de cei în suferință. Văduva care prezenta cu insistență cazul său înaintea lui, era tot mereu respinsă. Mereu și mereu ea venea la el numai ca să fie tratată cu dispreț și să fie alungată de la scaunul de judecată. Judecătorul știa că ea avea dreptate, cauza ei era dreaptă, și că el ar fi putut s-o elibereze imediat, dar n-a voit. El dorea să arate puterea lui arbitrară și se complăcea în a o lăsa să vină să ceară și să se roage în zadar. Dar văduva n-a încetat să vină și nici nu s-a descurajat. Cu toată indiferența și împietrirea inimii lui, ea stărui în cererea sa, până când judecătorul consimți să se ocupe de cazul său. “Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez”, spunea el, “totuși pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate ca să nu tot vină să-mi bată capul.” Pentru a-și salva reputația și pentru a evita ca judecata sa părtinitoare și unilaterală să fie cunoscută de oameni, el consimți să facă dreptate femeii stăruitoare. PDH 164.3

Și Domnul a zis: “Auziți ce zice judecătorul nedrept? Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” Hristos prezintă aici contrastul izbitor dintre judecătorul nedrept și Dumnezeu. Judecătorul a ascultat cererea văduvei numai din motive egoiste “pentru a nu mai fi deranjat”. El n-a simțit nici un fel de milă sau înțelegere față de ea, starea ei nenorocită îl lăsa rece. Cât de cu totul diferită este atitudinea lui Dumnezeu față de aceia care-L caută. Cererile celor în nevoi și ale celor necăjiți sunt privite de El cu o infinită îndurare. PDH 165.1

Femeia care cerea judecătorului să i se facă dreptate își pierduse bărbatul prin moarte. Săracă și fără prieteni, ea n-avea nici un mijloc ca să-și refacă situația ei ruinată. Tot astfel, prin păcat, omul a pierdut legătura lui cu Dumnezeu. Prin el însuși omul nu se poate mântui. Dar în și prin Hristos, noi suntem aduși lângă Tatăl. Aleșii lui Dumnezeu sunt scumpi inimii Lui. Ei sunt aceia pe care i-a scos din întuneric la lumina Sa minunată spre a face cunoscut lauda Sa și a străluci ca lumini în mijlocul întunericului acestei lumi. Judecătorul nedrept nu avea vreun interes deosebit față de văduva care-l plictisea cu cererea ei, totuși pentru a scăpa de cererile ei vrednice de milă, el i-a ascultat cererea și a scăpat-o de vrăjmașul ei. Dar Dumnezeu iubește pe copiii Săi cu o iubire veșnică. Pentru El, biserica Sa este cel mai scump lucru de pe pământ. PDH 165.2

“Căci partea Domnului este poporul lui, Iacov este partea Lui de moștenire. El l-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoșate, l-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca lumina ochilor Lui.” Deuteronom 32, 9-10. “Căci așa vorbește Domnul oștirilor: ‘După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit, căci cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Lui.’” Zaharia 2, 8. PDH 166.1

Rugăciunea văduvei: “Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu”, reprezintă rugăciunea copiilor lui Dumnezeu. Satana este marele lor vrăjmaș. El este “pârâșul fraților noștri” care îi acuză zi și noapte înaintea lui Dumnezeu. Apocalipsa 12, 10. El este întotdeauna la lucru ca să înfățișeze într-o lumină falsă, ca să acuze, să înșele și să nimicească pe poporul lui Dumnezeu. Pentru eliberarea de sub puterea lui Satana și a agenților săi, în această parabolă, Domnul Hristos a învățat pe ucenicii Săi să se roage. PDH 166.2

În profeția lui Zaharia este înfățișată lucrarea de învinuire a lui Satana și lucrarea Domnului Hristos de a se opune vrăjmașului poporului Său. Profetul spune: “El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: ‘Domnul să te mustre Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc!’ Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului.” Zaharia 3, 1-3. PDH 166.3

Poporul lui Dumnezeu este reprezentat aici ca un criminal înaintea judecății. Iosua, ca mare preot, căuta o binecuvântare pentru poporul său care era în mare suferință. În timp ce el se ruga lui Dumnezeu, Satana stătea la dreapta sa, ca împotrivitor al său. El acuză pe copiii lui Dumnezeu, și face ca situația lor să apară cât mai disperată cu putință. El înfățișează înaintea lui Dumnezeu faptele lor rele și defectele lor. El arată greșelile și scăderile lor sperând ca ei să apară în ochii Domnului Hristos de un așa caracter, încât El să nu le mai dea nici un ajutor în nevoia lor cea mare. Iosua, ca reprezentant al poporului lui Dumnezeu, stătea sub condamnare, îmbrăcat în haine murdare. Conștient de păcatele poporului său, el era doborât de descurajare. Satana arunca asupra sufletului său un sentiment de vinovăție care-l făcea să se simtă aproape fără nici un fel de speranță. Cu toate acestea, el continua să stea și să se roage, având pe Satana înverșunat împotriva sa. PDH 166.4

Lucrarea lui Satana ca învinuitor a început în ceruri. Aceasta a fost lucrarea sa și pe acest pământ de la căderea omului, și ea va fi lucrarea lui, în mod special pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ. Văzând că timpul său este scurt, el va lucra cu o râvnă și mai mare pentru a înșela și nimici. El este mânios atunci când vede că, aici pe pământ, un popor, care chiar în slăbiciunea și păcătoșenia lui, ține Legea lui Dumnezeu. El este hotărât ca să nu-i lase să asculte de Dumnezeu. El se desfătează cu starea lor de nevrednicie, și pentru fiecare suflet are pregătite amăgiri, pentru ca toți să fie prinși în laț și despărțiți de Dumnezeu. El caută să acuze și să condamne pe Dumnezeu și pe toți aceia care se străduiesc să ducă mai departe la îndeplinire planurile pe care El le are cu această lume, cu iubire și milă, compasiune și iertare. PDH 167.1

Orice manifestare a puterii lui Dumnezeu față de poporul Său trezește vrăjmășia lui Satana. De fiecare dată când Dumnezeu lucrează în favoarea lor, Satana cu îngerii săi acționează cu forțe noi pentru ruinarea lor. El este gelos pe toți aceia care fac din Hristos tăria lor. Scopul lui este acela de a instiga pe om la rău, la păcat și atunci când reușește acest lucru aruncă toată vina asupra celui ispitit. El arată spre hainele lor murdare și caracterele lor pline de defecte. El prezintă slăbiciunea și nebunia lor, păcatele nerecunoștinței lor și faptul că nu sunt asemenea Domnului Hristos, ca fiind cele ce au dezonorat pe Răscumpărătorul lor. Toate acestea el le prezintă ca un argument spre a dovedi dreptul pe care îl are de a lucra după cum îi este voia, pentru nimicirea lor. El se străduiește să înspăimânte sufletele lor cu ideea că situația lor este deznădăjduită și că pata întinării lor nu mai poate fi niciodată spălată. Făcând astfel, el speră să distrugă credința, pentru ca să se lase cu totul pradă ispitelor lui și să se întoarcă să rupă legământul lor cu Dumnezeu. PDH 168.1

Copiii lui Dumnezeu nu pot prin ei înșiși să răspundă acuzațiilor lui Satana. Privind la ei înșiși, ei ajung aproape la disperare. Dar ei apelează la Apărătorul divin. Ei invocă meritele Mântuitorului. Și Dumnezeu poate fi “neprihănit și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”. Romani 3, 26. Cu încredere, copiii lui Dumnezeu strigă la El pentru a aduce la tăcere acuzațiile lui Satana și să facă fără efect planurile lui. “Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu”, este rugăciunea lor, și în virtutea marelui argument al crucii, Domnul Hristos aduce la tăcere îndrăznețul acuzator. PDH 168.2

“Domnul a zis Satanei: ‘Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este acesta un tăciune scos din foc?’” Când Satana caută să acopere pe poporul lui Dumnezeu cu întinăciune și să-l nimicească, Domnul Hristos intervine. Deși ei au păcătuit, Domnul Hristos a luat asupra Sa vina păcatului lor. El a smuls pe oameni din foc ca pe un tăciune. Prin natura Sa omenească, El este legat de om, în timp ce prin natura Sa divină, El este una cu Dumnezeul cel Veșnic. El pune ajutorul Său la îndemâna sufletelor amenințate cu pieirea. Vrăjmașul este mustrat. PDH 169.1

“Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul a zis: ‘Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el.’ Apoi a zis lui Iosua: ‘Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, și te îmbrac cu haine de sărbătoare.’ Eu am zis: ‘Să i se pună pe cap o mitră curată!’ Și i-au pus o mitră curată pe cap și l-au îmbrăcat în haine în timp ce Îngerul Domnului Stătea acolo. Apoi autoritatea Domnului oștirilor, Îngerul s-a adresat în mod solemn lui Iosua, ca reprezentant al poporului lui Dumnezeu: ‘Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca casa Mea și vei priveghea asupra curților Mele, și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici’ — chiar printre îngerii care înconjoară tronul lui Dumnezeu.” Zaharia 3, 3-7. PDH 169.2

Cu toate defectele poporului lui Dumnezeu, Domnul Hristos nu întoarce spatele celor ce formează obiectul grijei Sale. El are puterea de a le schimba veștmintele. El îndepărtează de la ei hainele lor murdare și îmbracă pe cei ce se pocăiesc și cred, în hainele propriei Sale neprihăniri și în dreptul numelui lor din cărțile din ceruri, El scrie, iertat. El îi prezintă înaintea întregului Univers, ca fiind ai Săi. Satana, vrăjmașul lor, este demascat ca fiind un acuzator și un înșelător. Dumnezeu va face dreptate aleșilor Săi. PDH 169.3

Rugăciunea, “fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu”, se aplică nu numai lui Satana, ci și tuturor acelora pe care el îi folosește ca să reprezinte în mod fals, să ispitească și să nimicească pe poporul lui Dumnezeu. Aceia care s-au hotărât să păzească poruncile lui Dumnezeu vor înțelege din experiență că au ca dușmani persoane care sunt conduse de o putere satanică. Astfel de vrăjmași au urmărit pe Domnul Hristos la fiecare pas, cu o înverșunare cum nici o ființă omenească nu-și poate închipui. Ucenicii Domnului Hristos, asemenea Învățătorului lor sunt urmăriți continuu de ispită. PDH 170.1

Sfintele Scripturi prezintă condițiile existente în lume chiar înainte de a doua venire a Domnului Hristos. Apostolul Iacob înfățișează astfel spiritul de lăcomie și asuprire ce va predomina atunci: “Ascultați acum voi, bogaților.... V-ați strâns comori în zilele din urmă. Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, și pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și în desfătări. V-ați săturat inimile chiar într-o zi de măcel. Ați osândit, ați omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea!” Iacob 5,1-6. Acesta este un tablou care se mai vede și astăzi în lume. Prin toate mijloacele de opresiune și stoarcere, oamenii au strâns averi colosale, în timp ce strigătul celor înfometați se ridică până la Dumnezeu. PDH 170.2

“Și astfel izbăvirea s-a întors îndărăt și mântuirea a stat de o parte, căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut, și cel ce se depărtează de rău este jefuit.” Isaia 59, 14-15. Acest lucru s-a împlinit în viața Domnului Hristos aici pe pământ. El a fost credincios față de poruncile lui Dumnezeu, dând la o parte tradițiile și cerințele omenești care fuseseră așezate în locul lor. Datorită acestui lucru, El a fost urât și persecutat. Istoria aceasta se repetă. Legile și tradițiile oamenilor sunt înălțate mai presus de Legea lui Dumnezeu, iar aceia care rămân credincioși Poruncilor lui Dumnezeu au de îndurat disprețul și prigonirea. Domnul Hristos, datorită credincioșiei Sale față de Dumnezeu, a fost învinuit ca fiind un călcător al Sabatului și un batjocoritor. El a fost declarat ca fiind posedat de demoni, fiind denunțat ca Belzebut. Tot la fel, urmașii Săi sunt învinuiți și prezentați într-o lumină falsă. În acest fel, Satana nădăjduiește să-i conducă la păcat și astfel să arunce dezonoarea asupra lui Dumnezeu. PDH 170.3

Caracterul judecătorului din parabolă, care nu se temea de Dumnezeu și nici de oameni nu se rușina, a fost prezentat de Domnul Hristos pentru a arăta ce fel de judecată se făcea atunci și care, în curând, avea să se dea pe față când avea să fie El judecat. El dorea ca poporul Său din toate timpurile să-și dea seama cât de puțin temei se putea pune pe mai marii și judecătorii pământești în ziua strâmtorării. Adesea, poporul ales al lui Dumnezeu trebuie să stea înaintea oamenilor ce ocupă poziții oficiale înalte și care nu fac din Cuvântul lui Dumnezeu ghidul și sfătuitorul lor, ci care urmează propriile lor impulsuri nesfințite și dezordonate. PDH 171.1

În parabola judecătorului nedrept, Domnul Hristos a arătat ce ar trebui să facem noi. “Nu va face oare Dumnezeu dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El?” Domnul Hristos, exemplul nostru, n-a făcut nimic pentru a Se apăra, sau a Se elibera pe Sine. El a încredințat cazul Său lui Dumnezeu. Tot la fel și urmașii Săi, n-ar trebui să învinovățească, să condamne sau să recurgă la forță pentru a scăpa dintr-o anumită situație. PDH 171.2

Când se ivesc încercări ce par inexplicabile, n-ar trebui să îngăduim ca pacea să ne fie răpită. Oricât de nedrept am fi tratați, să nu îngăduim patimii să pună stăpânire pe noi. Îngăduindu-ne un spirit de răzbunare, ne facem rău nouă înșine. Ne nimicim propria noastră încredere în Dumnezeu și întristăm Duhul Sfânt. Lângă noi este un martor, un sol ceresc, care va înălța, pentru noi, un steag împotriva vrăjmașului. El ne va acoperi cu strălucirea razelor Soarelui neprihănirii. Dincolo de ele, Satana nu poate pătrunde. El nu poate să treacă peste acest scut de lumină sfântă. PDH 171.3

În timp ce lumea înaintează tot mai mult în nelegiuire, nimeni dintre noi n-ar trebui să se măgulească cu ideea că nu vom avea greutăți. Căci tocmai aceste greutăți ne conduc în sala de audiențe a Celui Prea Înalt. Noi trebuie să căutăm sfat la Cel care este infinit în înțelepciune. PDH 172.1

Domnul spune: “Cheamă-Mă în ziua necazului.” Psalmii 50, 15. El ne invită să aducem înaintea Lui greutățile și trebuințele noastre, cum și nevoia noastră de ajutor divin. El ne îndeamnă să fim stăruitori în rugăciune. De îndată ce greutățile se ivesc, noi trebuie să îndreptăm către El cererile noastre sincere și călduroase. Prin rugăciunile noastre insistente, noi demonstrăm încrederea noastră puternică în Dumnezeu. Simțământul lipsei noastre ne determină să ne rugăm în mod stăruitor, iar Tatăl nostru ceresc este mișcat de rugăciunile noastre fierbinți. PDH 172.2

Adesea, acei care suferă batjocură și sunt persecutați pentru credința lor, sunt ispitiți să creadă că sunt uitați de Dumnezeu. În ochii oamenilor, ei nu sunt decât o minoritate. După toate aparențele, vrăjmașul triumfă asupra lor. Dar ei nu trebuie să-și calce conștiința. Cel care a suferit pentru ei, care a purtat suferințele și durerile lor, nu-i va uita. PDH 172.3

Copiii lui Dumnezeu nu sunt părăsiți și lăsați fără apărare. Rugăciunea mișcă brațul Celui Atotputernic. Rugăciunea a “cucerit împărății, a făcut dreptate, a căpătat făgăduințe, a astupat gurile leilor, a stins puterea focului.” Noi vom înțelege ce înseamnă aceasta când vom auzi relatarea despre martirii care au murit pentru credința lor “și au pus pe fugă oștirile vrăjmașe.” Evrei 11, 33-34. PDH 172.4

Dacă consacrăm viața noastră în slujba Sa, nu vom putea fi niciodată puși într-o situație pentru care Dumnezeu n-a prevăzut ajutorul Său. Oricare ar fi situația noastră, noi avem un Călăuzitor care să ne arate drumul, oricare ar fi problemele noastre, noi avem un Sfătuitor sigur, oricare ar fi necazurile noastre, lipsurile sau chiar dacă am fi părăsiți, avem un Prieten iubitor. Dacă în neștiința noastră călcăm greșit, Domnul Hristos nu ne părăsește. Vocea Sa clară și distinctă se aude spunând: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” Ioan 14, 6. “Căci El va izbăvi pe săracul care strigă, și pe nenorocitul care n-are ajutor.” Psalmii 72, 12. PDH 173.1

Dumnezeu declară că El va fi onorat de către aceia care se apropie de El și care Îi slujesc cu credincioșie. “Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea, da, pacea, căci se încrede în Tine.” Isaia 26, 3. Brațul Celui Atotputernic este întins ca să ne conducă înainte și tot înainte. Mergeți înainte, spune Domnul Hristos, Eu am să vă trimit ajutor. Voi cereți pentru slava numelui Meu și de aceea veți primi. Eu voi fi proslăvit înaintea acelora care privesc și așteaptă căderea voastră. Aceștia, vor vedea triumful glorios al Cuvântului meu. “Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi.” Matei 21, 22. PDH 173.2

Toți aceia care sunt în suferință sau sunt nedreptățiți, să strige la Dumnezeu. Îndepărtați-vă de aceia a căror inimi sunt ca oțelul și aduceți cererile voastre la cunoștința Creatorului. Nimeni dintre cei care vin la El cu inima zdrobită, nu va fi respins. Nici o rugăciune sinceră nu se pierde. În mijlocul osanalelor înălțate de corurile îngerești, Dumnezeu aude strigătele chiar și ale celei mai slabe ființe omenești. Noi putem prezenta dorința și povara inimii în cămăruța noastră, putem înălța o rugăciune mergând în drumul nostru și cuvintele noastre ajung la tronul Stăpânului Universului. Ele poate că nu sunt auzite de vreo ureche omenească, dar ele nu se pot pierde neauzite, și nici nu se pierd în învălmășeala preocupărilor zilnice. Nimeni și nimic nu poate înăbuși rugăciunea sufletului. Ea se ridică mai presus de zgomotul străzii, mai presus de tumultul mulțimii și ajunge la curțile cerului. Noi vorbim lui Dumnezeu, și de aceea rugăciunile noastre sunt ascultate. PDH 174.1

Cei care se simt cei mai nevrednici, nu trebuie să se teamă ci să prezinte situația lor Bunului Dumnezeu. Când El S-a dat pe Sine în Hristos pentru păcatele lumii, El a luat asupra Sa cazul oricărui suflet. “El care n-a cruțat nici chiar pe fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?” Romani 8, 32. Nu va împlini El oare Cuvântul Său cel plin de milă ce a fost dat pentru încurajarea și pentru întărirea noastră? PDH 174.2

Nimic nu dorește Domnul Hristos așa de mult, cum dorește răscumpărarea moștenirii Sale de sub stăpânirea lui Satana. Dar mai înainte de a fi eliberați de sub puterea lui Satana din afara noastră, noi trebuie să fim eliberați de sub puterea lui dinăuntrul nostru, din noi. Dumnezeu îngăduie încercărilor să vină pentru a putea fi eliberați de tot ceea ce este firesc, de egoism și de orice trăsături de caracter aspre și necreștinești. El îngăduie ca apele adânci ale necazurilor să se reverse peste noi, pentru ca să-L cunoaștem pe El și pe Isus Hristos pe care L-a trimis, pentru ca să ajungem să avem o profundă voință de a fi curățiți de orice mânjitură, și să ieșim din încercare mai curați, mai sfinți, mai plini de bucurie. Adesea noi intrăm în cuptorul încercărilor cu sufletele noastre întunecate de egoism. Dar dacă rămânem răbdători în încercarea crucială a vieții noastre, vom ieși din ea reflectând caracterul divin. Atunci când este atins scopul pentru care a fost îngăduită încercarea, “El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, și dreptul tău ca Soarele la amiază”. Psalmii 37, 6. PDH 174.3

Nu există nicidecum primejdia ca Domnul Dumnezeu să nu ia seama la rugăciunile poporului Său. Există însă primejdia ca în ispite și încercări, ei să se descurajeze și să nu mai stăruie în rugăciune. Mântuitorul a dat pe față mila dumnezeiască față de femeia siro-feniciană. Inima Sa a fost mișcată văzând durerea ei. El dorea să i se dea imediat asigurarea că rugăciunea ei a fost ascultată. Dar El dorea să dea ucenicilor Săi o lecție, și de aceea, pentru un timp, se părea că El neglijează strigătul inimii ei zbuciumate. Dar când credința ei s-a manifestat, El i-a adresat cuvinte de laudă și o lăsă să plece cu binecuvântarea darului pe care l-a cerut. Ucenicii n-au uitat niciodată lecția aceasta, și a fost cuprinsă în raportul biblic spre a arăta care este rezultatul rugăciunii stăruitoare. PDH 175.1

Domnul Hristos Însuși a fost Acela care a pus în inima mamei stăruința ce nu putea fi respinsă. Domnul Hristos a fost Acela care a dat văduvei curajul și hotărârea în cererea ei adresată judecătorului. Domnul Hristos a fost Acela care, cu veacuri înainte, în lupta cea tainică de la pârâul Iaboc, a inspirat pe Iacob cu aceeași credință stăruitoare. Și credința pe care El Însuși a sădit-o în inimă, nu putea ca să n-o răsplătească. PDH 175.2

El care locuiește în Sanctuarul ceresc, judecă cu dreptate. El are o mai mare plăcere în poporul Său, care se luptă cu ispite într-o lume plină de păcat, decât în oastea îngerilor care stau în jurul tronului Său. PDH 176.1

Față de această lume neînsemnată, întregul Univers ceresc manifestă cel mai mare interes, pentru că Domnul Hristos a plătit un preț nespus de mare pentru mântuirea locuitorilor ei. Răscumpărătorul lumii a legat pământul de cer prin legături tainice, căci răscumpărații Domnului sunt aici. Ființele cerești vizitează încă pământul ca în zilele din vechime când ei umblau și vorbeau cu Avraam și Moise. În mijlocul intensei activități din marile noastre orașe, în mijlocul mulțimilor care se îngrămădesc pe străzi și umplu târgurile, unde, de dimineață și până seara oamenii se comportă ca și când afacerile, sportul și plăcerile ar fi totul în viață — unde sunt atât de puțini care să contemple realitățile nevăzute — chiar și aici, cerul are încă veghetorii și sfinții săi. Acolo se află ființe necăzute care iau notă de orice cuvânt și faptă a ființelor omenești. În orice întâlnire pentru afaceri sau plăceri, în fiecare adunare de rugăciune, sunt mult mai mulți auzitori decât pot fi văzuți de ochii noștri. Uneori, ființele cerești trag la o parte cortina care ascunde lumea nevăzută, pentru ca gândurile noastre să poată fi atrase de la învălmășeala și iureșul vieții, pentru a ne da seama de faptul că martorii nevăzuți sunt de față la tot ceea ce spunem sau facem noi. PDH 176.2

Noi ar trebui să înțelegem mai bine decât acum, lucrarea îngerilor ce ne vizitează. Ar fi bine dacă n-am uita că în tot ceea ce facem, noi avem conlucrarea și grija ființelor cerești. Oști nevăzute, de lumină și putere, asistă pe cei slabi și umili care cred și se prind de făgăduințele lui Dumnezeu. Heruvimii și Serafimii, îngerii care excelează în putere — de zece mii de ori zece mii și mii de mii — stau la dreapta Sa, “toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea.” Evrei 1, 14. PDH 176.3

Datorită lucrării acestor soli cerești, se păstrează un raport fidel al cuvintelor și faptelor fiilor oamenilor. Fiecare faptă de cruzime sau nedreptate față de poporul lui Dumnezeu, tot ceea ce-i face pe aceștia să sufere datorită acțiunii celor răi sunt înregistrate în ceruri. PDH 177.1

“Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” Luca 18, 7-8. PDH 177.2

“Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!” “Căci aveți nevoie de răbdare, ca după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Încă puțină vreme, foarte puțină vreme, și cel ce vine va veni și nu va zăbovi.” Evrei 10, 35-37. “Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare până primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă mâinile, căci venirea Domnului este aproape.” Iacob 5,7-8. PDH 177.3

Minunată este îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Îndelungă este așteptarea dreptății, în timp ce mila apelează la cel păcătos. “Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” Psalmii 97, 2. “Domnul este îndelung răbdător”, dar El este “de o mare tărie, și nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună și în vârtej, și norii sunt praful picioarelor Lui.” Naum 1, 3. PDH 177.4

Lumea a ajuns foarte îndrăzneață în călcarea Legii lui Dumnezeu. Datorită îndelungii Sale îndurări, oamenii au călcat în picioare autoritatea Sa. Ei s-au încurajat unul pe altul în a oprima și a se purta cu cruzime față de moștenirea Sa, spunând: “Ce ar putea să știe Dumnezeu, și ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?” Psalmii 73, 11. Dar există o limită peste care ei nu pot trece. Timpul este aproape când ei vor ajunge la limita pusă. Chiar acum și aproape au depășit granițele îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, limitele harului Său, limitele milei Sale. Dumnezeu va interveni pentru a salva propria Sa onoare, să elibereze pe poporul Său și să nimicească mândria celor nelegiuiți. PDH 177.5

În zilele lui Noe, oamenii au nesocotit Legea lui Dumnezeu, până când amintirea Creatorului aproape că a dispărut de pe pământ. Nelegiuirea lor a ajuns așa de mare, încât Dumnezeu a fost nevoie să aducă potopul asupra pământului și să șteargă de pe suprafața lui pe stricații locuitori. PDH 178.1

Veac după veac, Dumnezeu a făcut cunoscut felul în care lucrează El. Când a venit un timp de criză, El S-a descoperit intervenind astfel pentru a împiedeca realizarea planurilor lui Satana. În viața națiunilor, a familiei și a individului, El a îngăduit adesea să vină un moment de criză, pentru ca intervenția și prezența Sa să poată fi evidentă. În situația aceea El a făcut cunoscut că există un Dumnezeu în Israel, care va susține Legea Sa și va apăra pe poporul Său. PDH 178.2

În acest timp când nelegiuirea predomină, noi trebuie să știm că ultima mare criză este la ușă. Când disprețuirea Legii lui Dumnezeu este aproape generală, când poporul lui Dumnezeu este prigonit și asuprit de ceilalți oameni, Dumnezeu va interveni. PDH 178.3

Timpul este aproape când El va zice: “Du-te poporul Meu, intră în odaia ta, și încuie ușa după tine, ascunde-te câteva clipe până va trece mânia. Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirea locuitorilor pământului, și pământul va da sângele pe față și nu va mai acoperi uciderile.” Isaia 26, 20-21. Oamenii care pretind că sunt creștini, poate că încă mai înșeală și mai asupresc pe cei ce sunt săraci, ei încă mai jefuiesc pe văduvă și pe orfan, ei fierb de o ură diabolică pentru că nu pot controla conștiința poporului lui Dumnezeu, dar toate acestea vor fi aduse la judecată de către Dumnezeu. Și judecata aceasta va fi “fără milă pentru cel ce n-a avut milă”. Iacob 2,13. Nu va mai trece mult și ei vor sta înaintea Judecătorului întregului pământ pentru a da socoteală de suferințele pe care ei le-au pricinuit trupului și sufletului celor credincioși care formează moștenirea Sa. Acum, ei pot să recurgă la acuzații false, ei pot să-și bată joc de aceia pe care Dumnezeu i-a chemat să facă lucrarea Sa, pot să arunce în închisori pe credincioșii Săi, să-i pună în lanțuri și cătușe, să-i exileze sau chiar să-i dea morții, dar toți aceștia vor trebui să răspundă pentru orice suferință, pentru orice lacrimă vărsată. Dumnezeu va plăti acestora îndoit pentru păcatele lor. Cu privire la Babilon, simbol al bisericii apostate, El spune celor însărcinați cu aducerea la îndeplinire a judecății: “Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, și au ajuns până la cer, și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea.” Apocalipsa 18, 5-6. PDH 178.4

Din India, Africa, China, din insulele mărilor, din pieptul milioanelor de oameni asupriți în așa-zisele țări creștine, vaietul omenirii se ridică până la Dumnezeu. Și strigătul acesta nu va rămâne mult timp fără răspuns. Dumnezeu va curăți pământul de stricăciunea morală de pe el, și nu printr-un potop ca-n zilele lui Noe, ci printr-un potop de foc care nu va putea fi stins prin nici o născocire omenească. PDH 179.1

“Aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit și anume oricine va fi găsit scris în carte.” Daniel 12, 1. PDH 179.2

De prin mansarde, din bordeie, din închisori, de pe eșafoduri, din munți, pustiuri, din văgăunile pământului și adâncurile mărilor, Domnul Hristos va strânge la Sine pe toți copiii Săi. Pe pământ, ei au fost săraci, năpăstuiți și chinuiți. Milioane de credincioși au coborât în mormânt acoperiți de acuzații infame, pentru că au refuzat să se supună amăgirilor lui Satana. Copiii lui Dumnezeu au fost socotiți de către tribunalele omenești ca fiind cei mai periculoși criminali. Dar ziua este aproape când “Dumnezeu va fi Cel care va judeca.” Psalmii 50, 6. Atunci, vor fi răsturnate hotărârile omenești. “Domnul Dumnezeu ... îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său.” Isaia 25, 8. PDH 179.3

Fiecăruia i se va da haine albe. Apocalipsa 6, 11. “Ei vor fi numiți popor sfânt, răscumpărați ai Domnului.” Isaia 62, 12. PDH 180.1

Indiferent de crucea pe care ei au fost chemați s-o poarte, oricare ar fi pierderea pe care au suferit-o, chiar pierderea vieții lor trecătoare, copiii lui Dumnezeu vor fi răsplătiți în mod abundent. “Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor.” Apocalipsa 22, 4. PDH 180.2