Parabolele Domnului Hristos

60/60

Capitolul 29 — În întâmpinarea Mirelui

Capitol bazat pe textele din Matei 25, 1-13. PDH 405.1

Domnul Hristos împreună cu ucenicii Săi ședeau pe Muntele Măslinilor. Soarele dispăruse în spatele munților și umbrele serii învăluiau cerurile. În fața lor se vedea o casă luminată strălucitor, ca pentru sărbătoare. Valurile de lumină ce se revărsau ori de câte ori se deschideau ușile, cum și o mulțime de oameni ce așteptau în jur, arăta că în curând avea să-și facă apariția un alai de nuntă. În multe părți ale Orientului nunțile au loc seara. Mirele merge să-și întâlnească mireasa la casa ei, și s-o conducă apoi la casa lui. La lumina torțelor, alaiul de nuntă pleacă de la casa tatălui ei, la casa mirelui, unde se dă un ospăț pentru cei invitați. În scena la care privea Domnul Hristos, oaspeții așteptau apariția alaiului miresei cu intenția de a se alătura nuntașilor. PDH 405.2

În așteptare, în apropierea casei mirelui, se aflau zece fecioare îmbrăcate în alb. Fiecare avea cu sine o lampă aprinsă și un mic vas cu untdelemn. Toate așteptau cu nerăbdare venirea mirelui. Dar el zăbovea. Oră după oră trecea, iar cei ce așteptau au obosit și au adormit. Dar la miezul nopții se auzi strigarea: “Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare.” Matei 25, 6. Cei ce dormeau s-au trezit, sărind deodată în picioare. Ei au văzut alaiul apropiindu-se, luminat fiind de lumina făcliilor, în sunetul vesel al muzicii. Ei au auzit vocea mirelui și pe aceea a miresei. Cele zece fecioare și-au luat lămpile și au început să le pregătească în grabă, ca să meargă împreună cu ceilalți. Dar cinci dintre ele au neglijat să umple vasele lor cu untdelemn. Ele nu s-au așteptat să întârzie așa de mult, și nu s-au pregătit în caz de nevoie. În disperarea lor, au apelat la tovarășele lor care au fost mai înțelepte, spunând: “Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting lămpile. Dar cele cinci fecioare care au așteptat și ele, aveau lămpile proaspăt pregătite și pline, căci goliseră vasele lor cu untdelemn. Ele nu mai aveau untdelemn de rezervă și au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine, duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă.’” Matei 25, 8-9. PDH 405.3

În timp ce acestea s-au dus să cumpere, alaiul de nuntă s-a pus în mișcare și le-a lăsat în urmă. Cele cinci fecioare cu lămpile lor aprinse, s-au alăturat mulțimii și au intrat în odaia de nuntă odată cu alaiul mirelui, și ușa a fost încuiată. Când fecioarele neînțelepte au ajuns la locul ospățului, ele s-au întâlnit cu un refuz neașteptat. Mai marele ospățului le-a zis: “Nu vă cunosc”. Ele au fost lăsate afară, în mijlocul străzii și în întunericul nopții. PDH 406.1

Pe când Domnul Hristos privea la cei care așteptau venirea mirelui, El le-a spus ucenicilor lui pilda celor zece fecioare, ilustrând prin experiența lor, experiența bisericii, a celor care vor trăi chiar în timpul dinaintea celei de-a doua veniri a Sa. PDH 406.2

Cele două clase de așteptători, reprezintă două clase de credincioși care mărturisesc a aștepta pe Domnul lor. Ei sunt asemănați cu fecioarele, pentru că au o credință curată. Prin lămpi, este reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul spune: “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.” Psalmii 119, 105. PDH 406.3

Uleiul este un simbol al Duhului Sfânt. Astfel este reprezentat Duhul Sfânt în profeția lui Zaharia: “Îngerul, care vorbea cu mine, s-a întors și m-a trezit ca pe un om, pe care-l trezești din somnul lui. El m-a întrebat: ‘Ce vezi?’ Eu am răspuns: ‘M-am uitat și iată că este un sfeșnic cu totul de aur, și deasupra lui un vas de untdelemn și pe el șapte candele cu șapte țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului. Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului și altul la stânga lui.’ Și luând iarăși cuvântul, am zis îngerului, care veghea cu mine: ‘Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?’.... Atunci el a luat din nou cuvântul și mi-a zis: ‘Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel și sună astfel: “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, — zice Domnul oștirilor”.’... Am luat a doua oară cuvântul și i-am zis: ‘Ce înseamnă cele două ramuri de măslin care sunt cele două țevi de aur, prin care curge uleiul auriu din el?’... El mi-a răspuns: ‘Aceștia sunt cei doi unși care stau înaintea Domnului întregului pământ’.” Zaharia 4, 1-14. PDH 407.1

Din cei doi măslini, untdelemnul auriu se scurgea prin două țevi de aur, în vasul sfeșnicului, iar de aici în lămpile de aur, care luminau Sanctuarul. Tot astfel, prin cei sfinți care stau în prezența lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este împărțit instrumentelor omenești care s-au consacrat lucrării Sale. Misiunea celor doi unși este aceea de a transmite poporului lui Dumnezeu faptul că numai harul ceresc poate face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare și o lumină pe cărare. “Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. Zaharia 4, 6. PDH 408.1

În parabolă, toate cele zece fecioare au ieșit în întâmpinarea mirelui. Toate aveau lămpi și vase pentru untdelemn. Pentru un timp nu s-a observat nici o deosebire între ele. Tot așa este și cu Biserica ce trăiește chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. Toți cunosc Sfintele Scripturi. Toți au auzit solii despre apropiata revenire a Domnului Hristos și plini de încredere așteaptă arătarea Lui. Dar cum s-a ilustrat în parabolă, tot așa stau lucrurile și acum. Intervine un timp de așteptare, credința este pusă la probă și atunci când se aude strigarea: “Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare”, mulți nu sunt gata. Ei nu au untdelemn în vasele lor și în lămpile lor. Ei sunt lipsiți de Duhul Sfânt. PDH 408.2

Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoașterea Cuvântului Său nu este de nici un folos. Teoria adevărului, neînsoțită însă de Duhul Sfânt, nu poate reînviora sufletul și nici sfinți inima. Cineva poate cunoaște foarte bine poruncile și făgăduințele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipărește adevărul în inima, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în stare să distingă adevărul de rătăcire, și vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana. PDH 408.3

Cei reprezentați prin fecioarele nechibzuite, nu sunt ipocriți. Ei au considerație față de adevăr, l-au apărat și l-au susținut. Unii ca aceștia se simt atrași către cei care cred adevărul, dar nu s-au supus cu totul lucrării Duhului Sfânt. Ei n-au căzut pe Stânca, Isus Hristos, și n-au lăsat ca firea lor cea veche să fie sfărâmată. Această clasă de credincioși sunt înfățișați de asemenea prin auzitorii reprezentați prin pământul stâncos. Ei primesc foarte repede Cuvântul dar dau greș în asimilarea principiilor lui. Influența Cuvântului nu este durabilă Duhul lucrează asupra inimii omului, în măsura în care acesta dorește și consimte ca Duhul să sădească în el o natură nouă, dar cei reprezentați prin fecioarele neînțelepte au fost mulțumiți cu o lucrare superficială. Ei nu cunosc pe Dumnezeu. N-au studiat caracterul Lui, n-au avut comuniunea cu El, deci ei nu cunosc, nu știu cum să se încreadă în El, cum să privească la El și să trăiască. Slujirea lor înaintea lui Dumnezeu degenerează în formalism: “Stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după poftele lor”. Ezechiel 33, 31. Apostolul Pavel subliniază faptul că aceasta va fi caracteristica deosebită a acelora care vor trăi chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. El spune că “în zilele din urmă vor veni vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine ... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” 2 Timotei 3, 1-5. PDH 411.1

Aceasta este clasa de credincioși care în timp de primejdie vor striga: “Pace și siguranță”. Ei își leagănă inimile lor în siguranță și nici nu se gândesc la vreun pericol. Dar când se trezesc din somnolența lor, ei încep să-și dea seama de sărăcia lor, și roagă pe alții să le dea ceea ce le lipsește, dar în cele spirituale, nimeni nu poate suplini scăderile altuia. Harul lui Dumnezeu a fost oferit în dar fiecărui suflet. Solia Evangheliei a fost vestită, a fost făcută să se audă spunând: “Celui ce îi este sete, să vină, cine vrea, să ia apa vieții fără plată.” Apocalipsa 22, 17. Caracterul nu este transferabil. Nimeni nu poate crede pentru altul. Nimeni nu poate primi Duhul pentru altul, nimeni nu poate împărți caracterul său cu un altul, pentru că el, caracterul, este un rod al lucrării Duhului Sfânt. Și dacă “ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel și Iov, pe viața Mea — zice Domnul, Dumnezeu — că n-ar scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei și-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor”. Ezechiel 14, 20. PDH 411.2

Caracterul se dă pe față în timp de criză. Când vocea plină de seriozitate proclamă în miez de noapte: “Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare” și fecioarele adormite s-au trezit din somnolența lor, atunci s-a văzut cine s-a pregătit pentru acest eveniment. Ambele părți au fost luate prin surprindere, numai că o parte era pregătită pentru această împrejurare critică, iar cealaltă parte a fost surprinsă nepregătită. Tot astfel și astăzi, o nenorocire neobișnuită și neașteptată, care duce sufletul față în față cu moartea, va arăta dacă există o reală credință în făgăduințele lui Dumnezeu. Astfel, se va dovedi dacă sufletul este sau nu susținut de harul lui Dumnezeu. Încercarea finală vine la încheierea timpului de har, când va fi prea târziu ca să se mai satisfacă nevoile sufletești. PDH 412.1

În noaptea istoriei acestui pământ, cele zece fecioare așteaptă. Toate mărturisesc a fi creștine. Toate au o chemare, un nume, o candelă și toate susțin că sunt în slujba lui Dumnezeu. În speranță toate așteaptă apariția Domnului Hristos. Dar cinci din ele nu sunt pregătite. Aceste cinci fecioare vor fi luate prin surprindere, și îngrozite vor rămâne în afara sălii de ospăț. PDH 412.2

În ziua judecății finale, mulți vor cere să fie primiți în Împărăția Domnului Hristos spunând: “Noi am mâncat și am băut în fața Ta și în ulițele noastre ai învățat pe norod”. “Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Dar răspunsul va fi: “Vă spun că nu știu de unde sunteți, depărtați-vă de la Mine”. Luca 13, 26-27. Matei 7, 22. În această viață, ei n-au intrat în comuniune cu Domnul Hristos, de aceea, ei nu cunosc limbajul cerului, ei sunt străini față de bucuriile lui. “În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului afară de duhul omului, care este în el? Tot așa nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu”. 1 Corinteni 2, 11. PDH 412.3

Cele mai triste dintre toate cuvintele ce au ajuns vreodată la urechea vreunui muritor vor fi acele cuvinte de osândă. “Nu vă cunosc”. Numai comuniunea cu Duhul Sfânt, pe care ați desconsiderat-o însă, numai ea vă poate face să vă bucurați împreună cu mulțimea cea plină de veselie, prezentă la ospățul nunții. Dar acum nu puteți lua parte la această serbare. Strălucirea ei va cădea pe ochi ce nu văd, iar cântecele ei, pe urechi ce nu aud. Iubirea și bucuria ei nu va atinge nici o coardă a bucuriei în inima lumească insensibilă. Voi sunteți lăsați în afara cerului pentru că nu v-ați pregătit spre a trăi în compania celor de acolo. PDH 413.1

Noi nu putem fi gata să întâmpinăm pe Domnul, trezindu-ne atunci când se aude strigarea: “Iată Mirele”, și abia atunci să căutăm și să strângem lămpile noastre goale, pentru a le umple. Noi nu putem ține pe Domnul Hristos în afara vieții noastre de aici de pe pământ și totuși să fim împreună cu El în ceruri. PDH 413.2

În parabolă, fecioarele înțelepte aveau untdelemn și în vasele pe care le aveau împreună cu lămpile lor. Lumina lor a ars cu aceeași flacără în tot timpul nopții de veghe. Aceasta a ajutat la mărirea iluminației în onoarea mirelui. Strălucind în întuneric, ea a fost un ajutor în iluminarea drumului spre casa mirelui, spre ospățul nunții. PDH 414.1

Tot așa și urmașii Domnului Hristos trebuie să răspândească lumină, în întunericul lumii. Prin Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină, de îndată ce devine o puterea transformatoare în viața aceluia ce l-a primit. Sădind în inimile lor principiile Cuvântului Său, Duhul Sfânt dezvoltă atunci în oameni atributele lui Dumnezeu. Lumina slavei Sale — caracterul Său — trebuie să strălucească în urmașii Săi. În acest fel ei trebuie să slăvească pe Dumnezeu, să lumineze calea spre casa Mirelui, spre cetatea lui Dumnezeu, la ospățul nunții Mielului. PDH 414.2

Venirea mirelui a avut loc la miezul nopții — ceasul cel mai întunecat. Tot astfel, venirea Domnului Hristos va avea loc în perioada cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe și Lot ne înfățișează un tablou al condițiilor lumii chiar înaintea venirii Fiului omului. Arătând spre acest timp, Scripturile arată că Satana va lucra cu toată puterea, cu “toate amăgirile nelegiuirii”. 2 Tesaloniceni 2, 9-10. Lucrarea lui este foarte deslușit arătată de creșterea rapidă a întunericului, de mulțimea rătăcirilor, a ereziilor și a amăgirilor din zilele din urmă. Nu numai că Satana duce în robia sa lumea, dar amăgirile lui dospesc, sunt prezente în bisericile ce mărturisesc a fi ale Domnului Isus Hristos. Marea apostazie se va transforma într-un întuneric adânc, ca la miezul nopții, un întuneric de nepătruns, nesigur, ca un sac de păr. Pentru poporul lui Dumnezeu va fi o noapte a încercării, a plânsului, o noapte a prigonirii din cauza adevărului. Dar în această noapte întunecoasă, va străluci lumina lui Dumnezeu. PDH 414.3

“El a făcut ca să lumineze lumina în întuneric”. 2 Corinteni 4, 6. Când “pământul era pustiu și gol și peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu se mișca deasupra apelor, Dumnezeu a zis: ‘Să fie lumină’ și a fost lumină”. Geneza 1, 2-3. Și astfel, în noaptea întunericului spiritual, Cuvântul lui Dumnezeu spune: “Să fie lumină”. Poporului Său, El îi spune: “Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine”. Isaia 60, 1. PDH 415.1

Căci iată, spune Sfânta Scriptură, “întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele, dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine.” Isaia 60, 2. PDH 415.2

Întunericul necunoașterii lui Dumnezeu a cuprins lumea. Oamenii pierd cunoștința despre caracterul Său. El a fost înțeles greșit și interpretat în mod greșit. În acest timp trebuie vestită o solie de la Dumnezeu, o solie iluminatoare în influența ei și mântuitoare prin puterea ei. Caracterul Său trebuie să fie făcut cunoscut. În întunericul acestei lumi trebuie să strălucească lumina slavei Sale, lumina bunătății, a milei și a adevărului Său. PDH 415.3

Aceasta este lucrarea pe care profetul Isaia o descrie prin cuvintele: “Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună, înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună, înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda: ‘Iată Dumnezeul vostru! Iată Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El, și răsplătirile vin înaintea Lui’.” Isaia 40, 9-10. PDH 415.4

Aceia care așteaptă venirea Mirelui trebuie să spună poporului: “iată Dumnezeul vostru”. Ultimele raze ale luminii harului, ultima solie de har care trebuie să fie vestită lumii, este o descoperire a caracterului iubirii Sale. Copiii lui Dumnezeu trebuie să dea pe față slava Sa. În propria lor viață și în propriul lor caracter, ei trebuie să descopere ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. PDH 415.5

Lumina Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească prin fapte bune — prin cuvinte ale adevărului și fapte de sfințenie. PDH 416.1

Domnul Hristos, strălucirea slavei Tatălui, a venit pe acest pământ ca lumină a Lui. El a venit ca să înfățișeze pe Dumnezeu înaintea oamenilor și despre El este scris că a fost uns “cu Duhul Sfânt și cu putere”, și “umbla din loc în loc și făcea bine”. Faptele Apostolilor 10, 38. În sinagoga din Nazaret, El a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați, și să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Luca 4, 18-19. Aceasta este lucrarea cu care El a însărcinat pe ucenicii Săi să o ducă la îndeplinire. “Voi sunteți lumina lumii”, spunea El. “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Matei 5, 14-16. PDH 416.2

Aceasta este lucrarea pe care profetul Isaia o descrie, atunci când spune: “Împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acopere-l, și nu întoarce spatele semenului tău, atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede, neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți.” Isaia 58, 7-8. PDH 417.1

Astfel, în noaptea întunericului spiritual, slava lui Dumnezeu trebuie să lumineze prin Biserica Sa, spre a ridica pe cei doborâți și a mângâia pe cei care plâng. PDH 417.2

De jur împrejurul nostru se aud tânguirile unei lumi în suferință. La fiecare pas se află cei nevoiași și nenorociți. Este de datoria noastră să ajutăm la alinarea și ușurarea greutăților vieții. PDH 417.3

Lucrarea de ajutorare practică va avea un efect mult mai mare, decât numai predicarea. Noi trebuie să hrănim pe cei flămânzi, să îmbrăcăm pe cei goi și să adăpostim pe cei fără cămin. Dar noi suntem chemați a face mult mai mult decât numai atât. Numai iubirea Domnului Hristos poate satisface nevoile sufletului. Dacă Domnul Hristos locuiește în noi, atunci inimile noastre vor fi pline de compătimire divină. Atunci, izvoarele pecetluite ale unei iubiri calde, asemenea celei a Domnului Hristos, vor fi desigilate. PDH 417.4

Dumnezeu nu cere să dăm celor în nevoi numai darurile noastre ci să le arătăm o față veselă, să le adresăm cuvinte încurajatoare și să le strângem mâna cu căldură. Când Domnul Hristos vindeca pe cei bolnavi, El punea mâinile Sale asupra lor. Tot așa și noi trebuie să ne apropiem mai mult de aceia cărora dorim să le facem bine. PDH 418.1

Sunt mulți aceia care nu mai au nădejde. Aduceți-le din nou razele soarelui. Mulți și-au pierdut curajul. Adresați-le cuvinte de încurajare. Rugați-vă pentru ei. Sunt, de asemenea, aceia care au nevoie de pâinea vieții. Citiți-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Mulți au sufletul bolnav, pe care nici un balsam omenesc și nici un medic nu-l poate vindeca. Rugați-vă pentru aceste suflete și aduceți-le înapoi la Hristos. Spuneți-le că există un balsam în Ghilead și un medic care poate vindeca. PDH 418.2

Lumina este o binecuvântare, o binecuvântare universală, care își revarsă comorile ei asupra unei lumi nerecunoscătoare, nesfințită și demoralizată. Tot așa este și cu lumina Soarelui Neprihănirii. Întregul pământ, învăluit — așa cum este — în întunericul păcatului, în necazuri și dureri, trebuie să fie luminat de cunoașterea iubirii lui Dumnezeu. Lumina ce strălucește de la tronul lui Dumnezeu din ceruri, nu trebuie reținută, oprită de la nici o grupare religioasă, rang, sau clasă socială. PDH 418.3

Solia speranței și a milei trebuie dusă până la marginile pământului. Oricine vrea poate să întindă mâna și să apuce puterea lui Dumnezeu și să facă pace cu El și va avea pace. Păgânii nu mai trebuie învăluiți în întunericul de la miezul nopții. Întunecimea trebuie să dispară înaintea razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. Puterea iadului a fost înfrântă. PDH 418.4

Dar nimeni nu poate da altora ceea ce el personal n-a primit. În lucrarea lui Dumnezeu, în firea omenească, omul nu poate face nimic. Nimeni, din propriile sale eforturi nu poate deveni purtător de lumină pentru Dumnezeu. Untdelemnul de aur, turnat de către solii cerești în țevile de aur, pentru a curge în vasele de aur și apoi în lămpile de la sanctuar, era acela care producea o lumină continuă și o strălucire vie. Iubirea lui Dumnezeu, transmisă fără întrerupere omului, este ceea ce-l face să dea și altora lumină. În mâinile tuturor acelora care sunt una cu Dumnezeu, prin credință, untdelemnul de aur al iubirii se revarsă liber, pentru ca să strălucească iarăși în fapte bune și într-o slujire reală și pornită din inimă, pentru Dumnezeu. PDH 418.5

În darul cel mare și nemăsurat al Duhului Sfânt, se cuprind toate resursele cerului. Nu din cauza vreunei restricții din partea lui Dumnezeu, se face ca bogățiile harului Său nu se revarsă peste oamenii acestui pământ. Dacă toți ar fi dispuși să primească, atunci, toți ar fi plini de Duhul Sfânt. PDH 419.1

Este privilegiul oricărui suflet acela de a fi un canal viu, prin care Dumnezeu să poată transmită lumii bogățiile harului Său, bogățiile de nepătruns ale Domnului Hristos. Nimic nu dorește Domnul Hristos așa de mult, decât de a avea instrumente care să reprezinte lumii caracterul și spiritul Său. Nu este nimic de care lumea să aibă așa de mare nevoie, ca manifestarea iubirii Mântuitorului prin oameni. Cerul întreg așteaptă canale prin care untdelemnul cel sfânt să poată fi turnat ca să fie o bucurie și o binecuvântare pentru inimile omenești. PDH 419.2

Domnul Hristos a luat toate măsurile pentru ca Biserica Sa să poată fi un corp transformat, iluminat cu lumina Lui, având slava lui Emanuel. Este scopul Său acela ca fiecare creștin să fie înconjurat de o atmosferă spirituală de lumină și pace. El dorește ca bucuria Sa să se dea pe față în propria noastră viață. PDH 419.3

Locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt se va da pe față prin răspândirea iubirii divine în jur. Plinătatea dumnezeiască se va revărsa prin instrumente omenești consacrate, gata a fi împărtășite și altora. PDH 419.4

Soarele Neprihănirii are “tămăduirea sub aripile Lui”. Maleahi 4, 2. Tot astfel din fiecare adevărat ucenic al Său, trebuie să se răspândească o influență spre viață, curaj, ajutor și o adevărată vindecare. PDH 419.5

Religia Domnului Hristos însemnează mai mult decât numai iertarea păcatelor, ea înseamnă îndepărtarea păcatelor și umplerea locului rămas liber cu harul Duhului Sfânt. Înseamnă iluminare spirituală și bucurie în Dumnezeu. Ea însemnează o inimă eliberată de eu și binecuvântată de prezența continuă a Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domnește în suflet, atunci acolo este curăție și eliberare de păcat. Slava, plinătatea și desăvârșirea planului Evangheliei sunt atunci împlinite în viață. Primirea Mântuitorului aduce strălucirea unei păci depline, a unei iubiri desăvârșite și a unei asigurări perfecte. Frumusețea și parfumul caracterului Domnului Hristos, descoperite în viață, mărturisesc despre faptul că Dumnezeu a trimis în adevăr pe Fiul Său în lume, ca să fie Mântuitorul ei. PDH 419.6

Domnul Hristos nu poruncește urmașilor Săi ca ei să se străduiască să lumineze. Ci El spune: “Lăsați ca lumina voastră să lumineze”. Dacă ați primit harul lui Dumnezeu, atunci lumina este în voi. Dați la o parte toate piedicile și slava lui Dumnezeu se va manifesta. Atunci, lumina va străluci pentru a pătrunde întunericul și a-l împrăștia. Noi nu putem opri lumina ca ea să nu lumineze în cercul influenței noastre. PDH 420.1

Descoperirea slavei Sale în trup omenesc, va aduce cerul așa de aproape de oameni, încât frumusețea care împodobește templul lăuntric, va fi văzută în orice suflet în care locuiește Mântuitorul. Oamenii vor fi captivați de slava lui Hristos, care locuiește în lăuntrul nostru. Și atunci, un cor de laude și mulțumiri izbucnind din sufletele celor câștigați pentru Dumnezeu, se va îndrepta — ca un imn de slavă — înapoi, spre Marele Dătător. PDH 420.2

“Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine”. Isaia 60, 1. Această solie este adresată acelora care ies în întâmpinarea Mirelui. Domnul Hristos vine cu putere și slavă mare. El vine în slava Sa și în strălucirea Tatălui Său. El vine însoțit de toți sfinții Săi îngeri. În timp ce lumea întreagă este afundată în păcat, în locuințele sfinților va fi lumină. Primele raze de lumină ale revenirii Sale vor străluci asupra lor. O lumină curată, nemânjită, va străluci din măreția Lui și Hristos, Răscumpărătorul, va fi admirat de toți aceia care I-au slujit. În timp ce cei răi vor fugi de prezența Lui, urmașii Domnului Hristos se vor bucura. Patriarhul Iov, privind — prin credință — de-a lungul timpului spre cea de-a doua Sa venire spune: “Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor, ochii mei îl vor vedea și nu ai altuia”. Iov 19, 27. Urmașilor Săi credincioși, Domnul Hristos le-a fost un tovarăș zilnic și un prieten apropiat. Ei au trăit într-o strânsă legătură, într-o continuă comuniune cu Dumnezeu. Peste ei a răsărit slava Domnului. În ei s-a reflectat lumina cunoștinței și a slavei lui Dumnezeu de pe fața lui Isus Hristos. Acum, ei se bucură de razele neumbrite ale strălucirii și slavei Regelui măririi în toată maiestatea Sa. Ei sunt pregătiți pentru comuniunea cu cerul, pentru că ei au cerul în inimile lor. PDH 420.3

Cu capetele ridicate, cu razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii strălucind asupra lor, plini de bucurie că mântuirea lor se apropie, ei merg în întâmpinarea Mirelui spunând: “Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care avem încredere că ne va mântui”. Isaia 25, 9. PDH 421.1

“Și am auzit, un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: ‘Aleluia Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărățească. Să ne bucurăm, să ne veselim, și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mirelui, soția Lui s-a pregătit’.... Apoi mi-a zis: ‘Scrie ... ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului’”. “El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.” Apocalipsa 19, 6-9; 17, 14. PDH 421.2