Mărturii pentru comunitate, vol. 5

36/125

Zecimi și daruri

Domnul cere ca noi să-I dăm înapoi zecimile și darurile, o parte din bunurile pe care El ni le-a împrumutat. El primește aceste daruri ca un act de smerită ascultare din partea noastră și o recunoaștere plină de mulțumire a obligațiilor noastre față de El, pentru toate binecuvântările de care ne bucurăm. Deci, să le oferim cu bucurie, spunând împreună ca David: “Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”. A reține mai mult decât se cuvine duce la sărăcie. Dumnezeu îi va suporta mult timp pe unii, Îi va testa și va dovedi totul; dar blestemul Său îi va urmări cu siguranță pe cei ce mărturisesc adevărul, dar sunt egoiști și lumești. Dumnezeu cunoaște inima; fiecare gând și fiecare plan sunt descoperite ochilor Săi. El spune: “Căci voi cinsti pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă disprețuiesc, vor fi disprețuiți”. El știe pe cine să binecuvânteze și peste cine să vină blestemul Său. El nu face nici o greșeală, căci îngerii țin un raport al tuturor faptelor și cuvintelor noastre. 5M 267.3

Când poporul lui Dumnezeu era pe punctul să construiască sanctuarul din pustie, au fost necesare pregătiri foarte mari. Materiale costisitoare au fost strânse și printre ele au fost cantități mari de aur și argint. Ca proprietar de drept al tuturor comorilor lor, Domnul cerea de la poporul Său aceste daruri; dar El le-a acceptat numai pe acelea care au fost date de bunăvoie. Poporul a oferit cu tragere de inimă, până când s-a spus lui Moise: “Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor, pe care a poruncit Domnul să le facem”. Și s-a vestit în toată tabăra: “Nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru sfântul locaș. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri, materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuia făcute, ba încă mai și prisosea”. 5M 268.1

Dacă unii oameni cu idei înguste ar fi fost acolo, și-ar fi deschis ochii cu groază. Asemenea lui Iuda, ei ar fi întrebat: “Ce rost are risipa aceasta?” “De ce nu facem totul într-un mod cât mai economic?” Dar sanctuarul nu era destinat să onoreze pe om, ci pe Dumnezeul cerului. El a dat porunci precise cu privire la modul cum trebuia făcute toate. Poporul trebuia să fie învățat că El era o Ființă plină de măreție și maiestate și că trebuia să fie adorat, să I se aducă închinare cu respect și teamă. 5M 268.2

Casa în care Dumnezeu este adorat trebuie să fie în armonie cu caracterul și maiestatea Sa. Sunt comunități mici care vor fi totdeauna mici pentru că și-au pus interesele lor proprii mai presus de interesele cauzei lui Dumnezeu. În timp ce au case mari și comode și își îmbunătățesc mereu condițiile locului în care stau, ei sunt mulțumiți să aibă cel mai nepotrivit loc unde să se închine lui Dumnezeu și unde trebuie să locuiască prezența Lui cea sfântă. Ei se miră că Iosif și Maria au fost obligați să găsească adăpost într-un staul și că Mântuitorul S-a născut acolo, dar sunt dispuși să cheltuiască o mare parte din banii lor pentru ei înșiși, în timp ce casa de rugăciune este în mod rușinos neglijată. Cât de des spun ei: “N-a venit timpul să fie construită Casa Domnului”. Dar Cuvântul Domnului adresat lor este: “Este timpul ca tu, da, tu, să locuiești într-o casă acoperită, și această casă să stea în paragină?” 5M 268.3

Casa în care Domnul Isus Hristos trebuie să Se întâlnească cu poporul Său trebuie să fie curată și atractivă. Dacă sunt doar câțiva credincioși într-un loc, ridicați o casă curată, dar umilă, și, consacrând-o lui Dumnezeu, invitați-L pe Isus să vină ca oaspete al vostru. Cum privește El asupra poporului Său, când ei au tot confortul pe care inima și-l poate dori, dar sunt dispuși să se întâlnească, pentru a se închina Lui, într-o magazie sau într-o clădire izolată, mizerabilă, sau într-un apartament ieftin și părăsit? Tu lucrezi pentru prietenii tăi, cheltuiești mijloace pentru a face ca totul în jurul lor să fie cât mai atractiv cu putință; dar Isus, Cel care a dat totul pentru tine, chiar și prețioasa Sa viață — El, care este maiestatea Cerului, Împăratul împăraților și Domnul domnilor — este “favorizat” cu un loc pe pământ care nu este decât puțin mai bun decât ieslea care a fost prima Sa casă. Să nu privim la aceste lucruri așa cum le privește Dumnezeu? Să nu ne cercetăm noi oare motivele și să vedem ce fel de credință avem? 5M 269.1

“Dumnezeu iubește pe dătătorul voios”, și aceia care-L iubesc vor dărui cu generozitate și bucuroși, contribuind astfel la înaintarea cauzei Sale și promovarea slavei Sale. Domnul nu cere niciodată poporului Său să ofere mai mult decât se poate, dar este bucuros să accepte și să binecuvânteze darurile lor de mulțumire în armonie cu capacitățile lor. Fie ca ascultarea de bunăvoie și iubirea curată să unească pe altar toate darurile pe care le facem lui Dumnezeu; căci Lui Îi plac astfel de daruri, în timp ce acelea care sunt oferite fără plăcere sunt o ofensă. Când comunități sau persoane individuale nu aduc din inimă darurile lor, ci vor limita costul ducerii mai departe a lucrării lui Dumnezeu, măsurând-o după vederile lor înguste, ei arată în mod categoric că nu au o legătură vie cu Dumnezeu. Ei sunt în dezacord cu planul și felul Său de lucrare și El nu-i va binecuvânta. 5M 269.2

Noi suntem ziditori pentru Dumnezeu și trebuie să zidim pe temelia pe care El a pregătit-o pentru noi. Nici un om nu trebuie să zidească pe propria lui temelie, independent de planul pe care l-a făcut Dumnezeu. Sunt oameni pe care Dumnezeu i-a ridicat ca sfătuitori, oameni pe care El i-a învățat și ale căror inimă, suflet și viață sunt pentru lucrare. Acești oameni trebuie să se bucure de o înaltă apreciere, datorită lucrării lor. Sunt unii care vor dori să urmeze propriile lor concepții imature; dar ei trebuie să învețe să primească sfat și să lucreze în armonie cu frații lor sau, de nu, vor semăna îndoială și discordie, așa încât nu se vor îngriji de seceriș. Este voia lui Dumnezeu ca aceia care sunt angajați în lucrarea Sa să fie supuși unii altora. Adorarea Sa trebuie să fie condusă cu consecvență, unitate și o judecată sănătoasă. Dumnezeu este ajutorul nostru unic și suficient. Legile care guvernează pe poporul Său, principiile lor de gândire și acțiune sunt primite de la El, prin Cuvântul și Spiritul Său. Când Cuvântul Său este iubit și ascultat, copiii Săi umblă în lumină și nu este nici o pricină de poticnire în ei. Ei nu acceptă standardul scăzut al lumii, ci lucrează de pe poziția Bibliei. 5M 270.1

Egoismul ce există în poporul lui Dumnezeu este foarte ofensator pentru El. Scripturile denunță lăcomia ca fiind idolatrie. “Nici un lacom”, spune Pavel, “care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.” Necazul cu mulți este acela că au prea puțină credință. Asemenea bogatului din parabolă, ei doresc să vadă rezervele îngrămădindu-se în grânare. Lumea însă trebuie avertizată și Dumnezeu dorește ca noi să ne angajăm cu totul în lucrarea Sa; dar oamenii au așa de mult de făcut pentru a realiza planurile lor de câștigare de bani, încât nu au timp să împingă înainte triumful crucii lui Hristos. Ei nu au nici timp și nici dispoziție pentru a pune intelectul, tactica și energia lor în lucrarea lui Dumnezeu. 5M 270.2

Frați și surori, aș dori să trezesc în mintea voastră dezgustul față de ideile voastre înguste din prezent pentru cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Doresc să înțelegeți marele sacrificiu pe care Domnul Hristos l-a făcut pentru voi atunci când S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Lui voi să puteți intra în posesia bogățiilor veșnice. O, nu faceți ca îngerii să plângă din cauza indiferenței voastre față de greutatea veșnică de slavă care este la îndemâna voastră. Treziți-vă din letargia voastră; treziți fiecare capacitate pe care v-a dat-o Dumnezeu și lucrați pentru sufletele prețioase pentru care a murit Hristos. Aceste suflete, dacă sunt aduse în staulul lui Hristos, vor trăi în decursul veacurilor nesfârșite. Veți plănui voi oare să faceți cât se poate de puțin pentru mântuirea lor, în vreme ce, asemenea omului cu un singur talant, vă investiți mijloacele în pământ? Asemenea servului necredincios, acuzi tu oare pe Dumnezeu că seceră de unde nu a semănat și strânge de unde n-a vânturat? 5M 271.1

Tot ceea ce ești și ai Îi aparține lui Dumnezeu. Atunci, nu trebuie să spui din inimă: “Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”? “Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău.” Pavel îi îndeamnă pe frații corinteni la binefacere creștină: “După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere”. În Epistola sa către Timotei, el spune: “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și câștige pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viață”. 5M 271.2

Dărnicia nu este chiar așa de naturală pentru noi, încât să câștigăm această virtute așa, din întâmplare. Ea trebuie să fie cultivată. Trebuie să hotărâm în mod deliberat că vom onora pe Dumnezeu cu toată averea noastră; și apoi, trebuie să nu lăsăm ca ceva să ne ispitească să-L jefuim de zecimile și darurile pe care I le datorăm. Noi trebuie să fim inteligenți, sistematici și să continuăm faptele de binefacere față de oameni și exprimarea mulțumirii noastre față de Dumnezeu, pentru bunătatea Sa față de noi. Aceasta este o datorie prea sfântă pentru a fi lăsată la voia întâmplării sau controlată de sentimente sau impulsuri. Noi trebuie să rezervăm cu regularitate ceva pentru cauza lui Dumnezeu, pentru ca El să nu fie jefuit de partea pe care o cere. Când Îl jefuim pe Dumnezeu, ne jefuim pe noi înșine. Noi renunțăm la comoara cerului de dragul de a avea mai mult aici, pe pământ. Aceasta este o pierdere pe care nu ne putem permite să o susținem. Dacă trăim în așa fel, încât să putem avea binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci vom avea mâna Sa binecuvântată și prosperă cu noi, în problemele noastre trecătoare; dar, dacă mâna Sa este împotriva noastră, atunci El poate să înfrângă planurile noastre și să facă să se împrăștie mult mai repede decât putem strânge. 5M 271.3

Mi-a fost arătat că situația din aceste două Conferințe este, într-adevăr, neplăcută; dar Dumnezeu are multe suflete prețioase aici, pentru care manifestă o grijă plină de gelozie, și nu va permite să fie înșelate și duse în rătăcire. 5M 272.1