Mărturii pentru comunitate, vol. 2

4/87

Lucrând pentru Hristos

Din cele ce mi s-a arătat, păzitorii Sabatului cresc din ce în ce mai mult în egoism, pe măsură ce cresc în bogății. Iubirea pentru Hristos și poporul Lui descrește. Ei nu văd nevoile celor în lipsă, nici nu simt cu suferințele și durerile lor. Ei nu înțeleg că, neglijându-i pe cei săraci și suferinzi, Îl neglijează pe Hristos și că, ușurând lipsurile și suferințele celor săraci, în măsura în care este posibil, Îi slujesc lui Isus. 2M 24.1

“Hristos spune poporului Său răscumpărat: ‘Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut, am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit la Mine.’ 2M 24.2

Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau când ți-a fost sete, și ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin, și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit la Tine?’ Drept răspuns Împăratul le va zice: ‘Adevărat că spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.’” 2M 24.3

A deveni un muncitor, a continua cu răbdare în facerea de bine, care cere muncă cu dăruire de sine, este o lucrare măreață, de care cerul se bucură. Lucrarea făcută cu credincioșie este mai acceptată de Dumnezeu decât închinarea aparentă cea mai zeloasă și mai sfântă. Adevărata închinare este aceea de a lucra împreună cu Hristos. Rugăciunile, îndemnul și conversația sunt roade ieftine, care adesea sunt asociate; dar roadele care sunt arătate prin fapte bune, în purtarea de grijă pentru cei nevoiași, orfani și văduve, sunt adevăratele roade, care cresc în mod natural într-un pom bun. 2M 24.4

“Religiunea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume.” Roadele pe care Hristos le cere să le aducem sunt faptele bune: cuvinte amabile, fapte de binefacere, grijă afectuoasă pentru cei săraci, cei nevoiași și cei îndurerați. Când inimi simpatizează cu inimi împovărate de descurajare și necaz, când mâna dă celor în nevoie, când cei goi sunt îmbrăcați, când străinii sunt bineveniți să ocupe un scaun în salonul tău și un loc în inima ta, îngerii vin foarte aproape, și în cer vibrează o coardă corespunzătoare. Fiecare faptă de dreptate, de milă și de binefacere produce în cer o melodie. Tatăl de pe tronul Său îi vede pe cei care fac aceste fapte de îndurare și-i socotește printre cele mai prețioase comori ale Lui. “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” (Maleahi 3, 17.) Fiecare faptă de milă față de cei nevoiași, de cei care suferă, este privită ca și cum e făcută pentru Isus. Când îi ajuți pe cei săraci, simpatizezi cu cei îndurerați și asupriți, și te împrietenești cu cei orfani, te afli într-o mai strânsă legătură cu Isus. 2M 25.1

“Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit Diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine.’ Atunci Îi vor răspunde și ei: ‘Doamne, când te-am văzut noi flămând sau fiindu-ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu ți-am slujit?’ și El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.’ și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.” (Matei 25, 41-46.) 2M 25.2

Aici, Isus se identifică pe Sine cu oamenii care suferă: “Eu am fost Cel care eram flămând și însetat. Eu am fost Cel care era străin. Eu am fost Cel care era gol. Eu am fost Cel care era bolnav. Eu am fost Cel care era în temniță. Când voi vă bucurați de hrana de pe îmbelșugatele voastre mese întinse, Eu flămânzeam în cocioabă sau pe stradă, nu departe de voi. Când ați închis ușa în fața Mea, în timp ce camerele voastre bine mobilate erau neocupate, Eu n-aveam unde să-Mi plec capul. șifonierele voastre erau pline cu costume de schimb, bogate, pe care au fost cheltuiți inutil banii, pe care i-ați fi putut da pentru cei nevoiași, Mie Îmi lipsea îmbrăcămintea comodă. Când voi vă bucurați de sănătate, Eu eram bolnav. Nenorocirea M-a aruncat la închisoare și M-a legat cu cătușe, scăzându-Mi moralul, lipsindu-Mă de libertate și speranță, în timp ce voi hoinăreați liberi.” Ce identitate exprimă aici Isus, ca existând între El Însuși și ucenicii Lui, care suferă! El face din cazul lor propriul Lui caz. El Se identifică pe Sine ca fiind în persoana celui care suferă. Ia seama, creștin egoist: orice neglijență față de sărmanii nevoiași și față de orfani, este o neglijență față de Isus, în persoana lor. 2M 25.3

Am cunoscut persoane care fac mare caz de mărturisirea lor, ale căror inimi sunt așa de ambalate în iubire de sine și egoism, încât nu pot aprecia ceea ce scriu eu. Toată viața lor s-au gândit și au trăit numai pentru ei înșiși. A te sacrifica spre a face bine altora sau a te lipsi pe tine spre a-i ajuta pe alții — nici vorbă de așa ceva la ei. N-au nici cea mai mică idee că Dumnezeu cere aceasta de la ei. Idolul lor este eul. În veșnicie trec săptămâni, luni și ani, dar ei n-au nici un raport în ceruri despre fapte binefăcătoare, de sacrificiu pentru binele altora, de hrănirea celor flămânzi, de îmbrăcare a celor goi, sau de primirea în casă a celor străini. Această primire de străini, ca oaspeți, nu este agreabilă. Dacă ei ar ști că toți cei care au căutat să facă și altora parte de dărnicia lor sunt vrednici de laudă, atunci ar putea fi convinși să facă ceva în privința aceasta. Dar este o virtute în a risca ceva. Poate că am putea să-i primim ca oaspeți pe îngeri. 2M 26.1

Sunt orfani cărora ar trebui să li se poarte de grijă, dar unii nu vor să se aventureze să întreprindă așa ceva, pentru că aceasta le-ar da de lucru mai mult decât sunt dispuși să facă, lăsându-le doar puțin timp pentru propria lor plăcere. Dar când Împăratul va face cercetarea, aceste suflete care nu fac nimic, lipsite de generozitate și egoiste, vor afla că cerul este pentru cei care au fost lucrători, care s-au lepădat de sine, de dragul lui Hristos. N-au fost făcute prevederi pentru cei care întotdeauna au avut o astfel de grijă specială pentru ei înșiși. Pedeapsa teribilă cu care îi amenință Împăratul pe cei de la stânga Lui, în acest caz, nu este din cauza marilor lor nelegiuiri. Ei nu sunt condamnați pentru lucruri pe care le-au făcut, ci pentru ceea ce n-au făcut. Voi n-ați făcut acele lucruri pe care cerul le-a stabilit să le faceți. Voi v-ați plăcut vouă înșivă și puteți să vă luați partea împreună cu iubitorii de sine. 2M 27.1

Surorilor mele le-aș spune: Fiți fiice ale binefacerii. Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce a fost pierdut. Poate că ați gândit că, dacă ați putea găsi un copil fără cusur, l-ați lua și v-ați îngriji de el; dar a vă încurca sufletul cu un copil cu lipsuri, pentru a-l dezvăța de multe lucruri și a-l învăța din nou, a-l învăța stăpânirea de sine, este o lucrare pe care refuzați s-o preluați. A-i învăța pe cei neștiutori, a avea milă și a-i corecta pe cei care întotdeauna au învățat cele rele, nu este o sarcină ușoară, dar cerul tocmai așa ceva v-a pus în față. Aceasta este o binecuvântare care părea nenorocire. 2M 27.2

Cu ani în urmă, mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu avea să fie pus la probă în a găsi cămin pentru cei fără cămin; că vor fi mulți fără cămin, ca urmare a faptului că vor crede adevărul. Când opoziția și persecuția îi deposedau pe credincioși de căminul lor, era de datoria celor care aveau cămin să deschidă larg ușa pentru cei care nu aveau. Mi s-a arătat mai de curând că Dumnezeu avea să pună la probă, în această direcție, în mod special, pe poporul care mărturisește a fi al Lui. De dragul nostru, Hristos S-a făcut sărac, ca, prin sărăcia Lui, noi să ne putem îmbogăți. El S-a jertfit, pentru ca să poată procura un cămin pentru peregrinii și străinii din lume, care caută o patrie mai bună, chiar una cerească. Cei care sunt subiecte ale harului Său, care așteaptă să fie moștenitori ai nemuririi, să refuze oare, sau chiar să simtă repulsie să împartă căminul lor cu cei fără cămin și nevoiași? Noi, care suntem ucenicii lui Isus, ar trebui să-i refuzăm pe străini să intre în casele noastre? 2M 27.3

Porunca apostolului nu are nici o putere în acest veac: “Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.” (Evrei 13, 2.) Eu sunt zilnic îndurerată de manifestările de egoism din mijlocul poporului nostru. Există o alarmantă lipsă de iubire și grijă față de cei care sunt îndreptățiți la ea. Tatăl nostru cel ceresc pune binecuvântări ascunse în calea noastră, dar unii nu vor să se atingă de ele, de teamă că îi vor sustrage de la plăcerile lor. Îngerii așteaptă să vadă dacă folosim ocaziile care se ivesc în calea noastră de a face bine — așteptând să vadă dacă noi vom binecuvânta pe alții, ca, la rândul lor, și ei să ne poată binecuvânta pe noi. Însuși Domnul ne-a făcut să ne deosebim — unii săraci, unii bogați, unii îndurerați — pentru ca toți să aibă ocazia să-și dezvolte caracterul. Cei săraci sunt înadins lăsați de Dumnezeu să fie astfel, pentru ca noi să putem fi puși la încercare și să dovedim și să descoperim ce este în inima noastră. 2M 28.1

I-am auzit pe mulți scuzându-se că nu-i invită în căminul lor pe sfinții lui Dumnezeu: “Păi, eu n-am nimic pregătit, n-am fiert nimic; ei trebuie să meargă în alt loc.” și în acel loc pot fi inventate alte scuze pentru a nu primi pe cei care au nevoie de ospitalitatea celor care mărturisesc a fi frați și surori. Dacă n-ai pâine, soro, imită cazul prezentat în Biblie. Du-te la vecinul tău și spune-i: “Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, și n-am ce-i pune înainte.” (Luca 11, 5.6.) Nu avem nici un exemplu despre această lipsă de pâine care să fi fost adus vreodată spre a refuza intrarea celui care cere. Când Ilie a venit la văduva din Sarepta, ea a împărțit puținul ei cu profetul lui Dumnezeu, iar el a înfăptuit o minune și a făcut ca, prin acea faptă de a oferi un cămin pentru slujitorul Lui și de a împărți puținul ei cu el, ea însăși să fie susținută și viața ei și a fiului ei să fie păstrate. La fel se va dovedi în cazul multora, dacă fac aceasta cu voioșie, spre slava lui Dumnezeu. 2M 28.2

Unii invocă drept scuză sănătatea lor șubredă — lor le-ar plăcea să lucreze, dacă ar avea putere. Unii ca aceștia s-au închis timp atât de îndelungat în ei înșiși și s-au gândit atât de mult la propriile lor simțăminte sărăcăcioase, au vorbit atât de mult de suferințele, încercările și supărările lor, încât acesta este adevărul lor prezent. Ei nu se pot gândi la nimeni decât la propria lor persoană, cu toate că mulți alții pot avea nevoie de simpatie și ajutor. Pentru voi, care aveți o sănătate precară, există un leac. Dacă îmbraci pe cel gol, și aduci în casa ta pe nenorociții fără adăpost, și îți împarți pâinea cu cel flămând, “atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede”. A face binele este un excelent leac pentru boală. Cei care se angajează în lucrare sunt invitați să-L cheme pe Dumnezeu, și El a făgăduit că le va răspunde. Sufletul lor va fi satisfăcut în timp de secetă și vor fi ca o grădină udată, căreia nu-i lipsește apa. 2M 29.1

Treziți-vă frați și surori. Să nu vă fie teamă de faptele bune. “Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6, 9.) Să nu așteptați să vi se spună care vă este datoria. Deschideți-vă ochii și vedeți cine se află în jurul vostru; faceți cunoștință cu cei neajutorați, îndurerați și nevoiași. Nu vă ascundeți de ei și nu căutați să împiedicați satisfacerea nevoilor lor. Cine prezintă dovezile amintite de Iacov despre posedarea religiei curate, neîntinate de egoism și corupție? Cine sunt doritori să facă tot ce le stă în putere, ca să ajute în înfăptuirea marelui plan al mântuirii? 2M 29.2

Am cunoscut o văduvă, care avea doi copii mici de întreținut, prin folosirea acului ei de cusut. Ea arăta palidă și copleșită de griji. Pe parcursul întregii ierni grele, ea s-a zbătut să se întrețină pe sine și pe copiii ei. Ea a primit un mic ajutor, dar cine ar fi simțit vreo lipsă, dacă ar fi manifestat un și mai mare interes în acest caz? Iată-i pe cei doi băieți aici, în vârstă cam de nouă și unsprezece ani, care au nevoie de cămin. Cine sunt dispuși să le dea un cămin de dragul lui Hristos? Mama ar trebui să fie eliberată de această grijă și legare de acul ei. Băieții aceștia sunt într-un sat, singurul lor tutore fiind mama, care lucrează din greu. Ei au nevoie să fie învățați cum să lucreze pe măsura vârstei lor. Ei au nevoie să fie instruiți cu răbdare, bunătate și iubire. Unii pot să spună: “O, da, eu am să-i iau să-i învăț cum să lucreze.” Dar ei nu trebuie să piardă din vedere alte lucruri de care acești copii au nevoie, pe lângă a fi învățați cum să lucreze. Trebuie să fie instruiți cum să-și dezvolte un bun caracter creștin. Ei sunt lipsiți de iubire și afecțiune, au nevoie să corespundă spre a deveni folositori aici și, în cele din urmă, să fie pregătiți pentru cer. Dezbrăcați-vă de egoism și vedeți dacă nu există mulți pe care îi puteți ajuta și binecuvânta cu căminurile voastre, simpatia și iubirea voastră și arătându-le pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Nu vreți să faceți nimic ca să salvați suflete? Isus, scumpul Mântuitor, pregătește un cămin pentru voi; și de ce să nu pregătiți, la rândul vostru, un cămin pentru cei care au nevoie de el și, făcând așa, să imitați pilda Învățătorului vostru? Dacă nu sunteți dispuși să faceți acest lucru, când veți simți că aveți nevoie de o locuință în ceruri, nici una nu vă va fi dată. Pentru că Hristos declară: “Ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați, Mie nu Mi le-ați făcut.” (Matei 25, 45.) Voi, care ați fost egoiști, care toată viața ați căutat comoditate și avantaj, ceasurile voastre de punere la probă sunt în curând încheiate. Ce faceți spre a vă salva viața de egoism și inutilitate? Treziți-vă! treziți-vă! 2M 30.1

Privind la interesele voastre veșnice, deșteptați-vă și începeți să semănați semințe bune. Ceea ce semănați aceea veți și secera. Secerișul vine — timpul marelui seceriș — și veți secera ceea ce ați semănat. Recolta nu va fi slabă; secerișul este sigur. Acum este timpul semănatului. Acum faceți eforturi spre a fi bogați în fapte bune, spre a fi darnici, “gata a simți împreună cu alții”, spre a vă strânge pentru vremea viitoare o bună temelie, ca să puteți apuca “viața veșnică”. (1 Timotei 6, 18.19.) Vă implor, frații mei din orice loc, faceți să dispară răceala voastră glaciară. Încurajați în voi o iubire a ospitalității, iubirea de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor. 2M 31.1

Voi puteți spune că ați luat în casă și ați dat mijloacele voastre celor care n-au fost vrednici de iubirea voastră și de aceea v-ați descurajat în încercarea de a-i ajuta pe cei în nevoie. Îl prezint înaintea voastră pe Isus. El a venit să salveze omul căzut, să aducă mântuire națiunii Lui; dar ei n-au vrut să-L primească. Ei au tratat îndurarea Lui cu insultă și dispreț, și, în cele din urmă, L-au condamnat la moarte pe El, care venise cu scopul de a le da viață. A părăsit Domnul nostru neamul căzut din cauza aceasta? Deși eforturile voastre pentru bine n-au avut succes de nouăzeci și nouă de ori, și ați primit numai insulte, reproș și ură, totuși, dacă cea de a suta oară se dovedește a fi un succes, și un singur suflet este salvat, ah, ce biruință este obținută! Un suflet smuls din prinsoarea lui Satana, un suflet beneficiar, un suflet încurajat. Aceasta vă va răsplăti de o mie de ori pentru toate eforturile voastre. Vouă Isus vă va spune: “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.” (Matei 25, 40.) N-ar trebui să facem cu bucurie tot ceea ce putem spre a imita viața Domnului nostru divin? Mulți se îngrozesc la ideea de a face vreun sacrificiu pentru binele altora. Lor le place să creadă că nu li se cere să se lipsească pe ei înșiși, în beneficiul altora. Unora ca aceștia să le spunem: Isus este Exemplul nostru. 2M 31.2

Când a fost făcută cererea pentru cei doi fii ai lui Zebedei, de a ședea unul la dreapta Lui și celălalt la stânga Lui în Împărăția Sa, Isus a răspuns: “Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu, și să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu? ‘Putem’ I-au zis ei. și El le-a răspuns: ‘Este adevărat că veți bea paharul Meu, și veți fi botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu; dar a ședea la dreapta și la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.’” (Matei 20, 22.23.) Cât de mulți pot răspunde: Noi putem bea paharul; noi putem fi botezați cu botezul; și să facă răspunsul să fie vizibil? Cât de mulți imită Exemplul cel mare? Toți cei care au mărturisit a fi urmași ai lui Hristos s-au legat să umble întocmai cum a umblat El. Cu toate acestea, calea multora dintre cei care au făcut mari mărturisiri ale adevărului arată că ei fac doar puțină referire la Model în a-și conforma viața cu viața Lui. Ei își potrivesc calea lor spre a satisface propriul lor standard nedesăvârșit. Ei nu imită lepădarea de sine a lui Hristos sau viața Lui de sacrificiu pentru binele altora. 2M 32.1

Săracii, cei fără cămin și văduvele sunt printre noi. Am auzit un fermier bogat descriind situația unei văduve sărace din mijlocul lor. El a deplâns strâmtorarea ei, apoi a spus: “Nu știu cum are de gând să se descurce în această iarnă rece. Nu prea mai are timp de pregătire.” Astfel de oameni au uitat Modelul, și, prin faptele lor, spun: “Nu, Doamne, noi nu putem bea paharul lepădării de sine, al umilinței și suferinței pe care L-ai băut Tu, nici să fim botezați cu suferința cu care ai fost botezat Tu. Noi nu putem trăi să facem altora bine. Treaba noastră este să ne purtăm nouă înșine de grijă.” Cine să știe cum o să se descurce văduva, dacă nu cei care au grânarele bine umplute? Mijloacele pentru ca ea să se descurce sunt la îndemână. și îndrăznesc cei pe care Dumnezeu i-a făcut ispravnicii Lui, cărora El le-a încredințat mijloace, să le rețină de la nevoiașii ucenici ai lui Hristos? Dacă da, ei le rețin de la Isus. Așteptați voi ca Domnul să plouă grâne din cer spre a-i aproviziona pe cei nevoiași? Nu le-a pus El mai degrabă în mâinile voastre spre a-i ajuta și a-i binecuvânta pe ei prin voi? Nu v-a făcut El uneltele Sale în această lucrare bună spre a vă încerca pe voi, și spre a vă acorda privilegiul de a vă aduna o comoară în cer? 2M 32.2

Copiii fără tată și fără mamă sunt puși în brațele bisericii, și Hristos spune urmașilor Lui: Luați-i pe acești copii și creșteți-i pentru Mine, și vă veți primi răsplata. Am văzut mult egoism arătat în această privință. Dacă nu există vreo dovadă specială că ei înșiși vor beneficia, adoptând în familia lor pe cei care au nevoie de cămin, unii întorc spatele și spun: Nu. Ei se fac că nu știu sau că nu le pasă dacă aceștia sunt salvați sau pierduți. Ei găsesc că aceasta nu este treaba lor. Asemenea lui Cain, ei spun: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Geneza 4, 9.) Ei nu sunt dispuși să fie deranjați sau să facă vreun sacrificiu pentru orfani și, nepăsători, împing pe unii ca aceștia în brațele lumii, care are uneori mai multă bunăvoință să-i primească decât au aceștia care mărturisesc a fi creștini. În ziua lui Dumnezeu, se vor face cercetări asupra celor cărora Cerul le-a dat ocazia de salvare. Dar ei au dorit să fie scuzați, și n-aveau să se angajeze în lucrarea cea bună, dacă nu pot face din ea o chestiune de profit pentru ei. Mi s-a arătat că cei care refuză aceste ocazii de a face bine vor auzi din partea lui Isus: “Deoarece n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.” (Matei 25, 45.) Te rog, citește Isaia 58. 2M 33.1

“Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig, și să se culce pe sac și cenușă? Acesta numești tu post și zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie; dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug. Împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu-i întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: ‘Iată-Mă!’ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58, 5-11.) 2M 33.2

Aceasta este acum lucrarea specială din fața noastră. Toată rugăciunea și postul nu vor fi de nici un folos, dacă nu ne apucăm cu hotărâre de această lucrare. Asupra noastră se află obligații sacre. Datoria noastră este arătată lămurit. Domnul ne-a vorbit prin profetul Său. Gândurile Domnului și căile Lui nu sunt ceea ce muritorii orbi și egoiști cred că sunt sau doresc ca ele să fie. Domnul privește la inimă. Dacă acolo se află egoism, El știe acest lucru. Noi putem încerca să ascundem caracterele noastre de frații și surorile noastre, dar Dumnezeu le cunoaște. Nimic nu poate fi ascuns de El. 2M 34.1

Postul pe care-l poate accepta Dumnezeu este descris. Înseamnă să-ți împărți pâinea cu cel flămând și să duci în casa ta pe nenorociții fără adăpost. Nu aștepta ca ei să vină la tine. Lucrarea de a te căuta până te vor găsi și să ceară fierbinte un cămin pentru ei nu zace asupra lor. Trebuie să-i cauți și să-i aduci în casa ta. Trebuie să-ți verși sufletul după ei. Trebuie să întinzi o mână în sus și prin credință să te ții de brațul puternic care aduce mântuire, în timp ce cu cealaltă mână a iubirii să ajungi la cei apăsați spre a-i elibera. Este imposibil să te ții cu o mână de brațul lui Dumnezeu, în timp ce cealaltă mână să fie folosită spre a te îngriji de propriile tale plăceri. 2M 34.2

Dacă te angajezi în această lucrare de îndurare și iubire, se va dovedi ea prea grea pentru tine? Vei da greș și vei fi zdrobit sub povară, și familia ta va fi lipsită de ajutorul și influența ta? O, nu; Dumnezeu a îndepărtat cu precauție toate îndoielile cu privire la această chestiune, printr-o făgăduință pentru tine, cu condiția ascultării. Această făgăduință cuprinde tot ceea ce cel mai exigent, cel mai șovăitor ar putea să-și dorească: “Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede.” (Isaia 58, 8.) Crede numai că El este credincios față de ce a făgăduit. Dumnezeu poate reînnoi puterea fizică. și, mai mult, El spune că o va face. și făgăduința nu se sfârșește aici. “Neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți.” Dumnezeu va clădi în jurul tău o fortificație. Făgăduința nu se oprește nici aici. “Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: ‘Iată-Mă!’” (Isaia 58, 8.9.) Dacă pui capăt asupririi, dacă îndepărtezi vorbele de ocară, dacă vei sătura sufletul flămând, “atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare. Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58, 10.11.) 2M 35.1

Citiți Isaia 58, voi, care pretindeți a fi copii ai luminii. În mod special, să-l citească iarăși și iarăși cei care au simțit repulsie față de neplăcerea de a-i ajuta pe cei lipsiți. Voi, ale căror inimi și case sunt prea strâmte spre a oferi un cămin pentru cei fără adăpost, citiți-l; voi, care puteți vedea pe orfani și văduve apăsate de mâna de fier a sărăciei și înfrânți de inima de piatră a celor absorbiți de interesele acestei lumi, citiți-l. Dacă vă este teamă că în familia voastră va fi introdusă o influență care vă va da mai mult de lucru, citiți-l. Temerile voastre pot fi neîntemeiate și poate să urmeze o binecuvântare, pe care s-o cunoașteți și s-o înțelegeți în fiecare zi. Dar dacă e altfel, dacă se cere o muncă în plus, puteți să vă apropiați de Unul care a făgăduit: “Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede.” Motivul pentru care cei din poporul lui Dumnezeu nu sunt mai spirituali și n-au o credință mai mare, mi s-a arătat că este din cauză că sunt mărginiți din cauza egoismului. Profetul se adresează păzitorilor Sabatului, nu păcătoșilor, nu necredincioșilor, ci celor care au mari pretenții de evlavie. Nu mulțimea adunărilor voastre este ceea ce acceptă Dumnezeu. Nu rugăciunile numeroase, ci pe cei ce fac dreptate, care fac lucrul bun la timp potrivit. Trebuie să fii mai puțin ocupat de tine însuți și mai făcător de bine. Sufletele noastre trebuie să fie deschise. Atunci Dumnezeu le va face să fie ca o grădină udată, căreia nu-i lipsește apa. 2M 35.2

Citește Isaia 1: “Când vă întinați mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult; căci mâinile vă sunt pline de sânge. Spălați-vă deci, și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna. De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade la țării; dar de nu veți voi și nu veți asculta, de sabie veți fi înghițiți, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 1, 15-20.) 2M 36.1

Aurul amintit de Hristos, Martorul Credincios, pe care trebuie să-l avem cu toții, mi s-a arătat că este credința și iubirea împreună, iar iubirea are prioritate față de credință. Satana este în permanență la lucru, ca să îndepărteze aceste prețioase daruri din inimile poporului lui Dumnezeu. Toți sunt angajați să joace jocul vieții. Satana își dă bine seama că, dacă poate să îndepărteze iubirea și credința și să umple locul lor cu egoism și necredință, toate prețioasele trăsături de caracter care rămân, în curând vor fi îndepărtate cu dibăcie prin mâna lui înșelătoare, și jocul va fi pierdut. 2M 36.2

Iubiții mei frați, veți îngădui ca Satana să-și atingă scopul? Vă veți resemna, pierzând jocul prin care doriți să câștigați viața veșnică? Dumnezeu mi-a arătat că veți fi tot atât de sigur biruiți de Satana, în loc să fiți biruitori, cât este de sigur tronul lui Dumnezeu, afară numai de cazul în care veți fi complet schimbați. Trebuie să fie recâștigate iubirea și credința. Vreți să vă angajați din nou în această luptă și să recâștigați prețioasele daruri de care ați fost aproape deposedați? Va trebui să faceți eforturi mai serioase, mai stăruitoare și neobosite, decât cele pe care le-ați făcut cândva. Aceasta nu constă numai în a te ruga sau a posti, ci este vorba de a fi ascultător, a te dezbrăca de egoism și a ține postul pe care l-a ales Dumnezeu, cel pe care îl va accepta El. Poate că mulți se simt întristați, pentru că am vorbit lămurit, dar eu voi continua să fac acest lucru, dacă Dumnezeu pune această sarcină asupra mea. 2M 37.1

Dumnezeu cere ca cei care ocupă poziții de răspundere să fie consacrați față de lucrare; pentru că, dacă se comportă greșit, poporul se simte liber să urmeze pe urmele lor. Dacă oamenii se comportă greșit și conducătorii nu ridică glasul împotriva greșelilor, atunci ei le încurajează, și păcatul apasă asupra lor, la fel ca și asupra răufăcătorilor. Cei care ocupă poziții de răspundere trebuie să fie oameni ai evlaviei, care simt continuu povara lucrării care apasă asupra lor. 2M 37.2