Mărturii pentru comunitate, vol. 3

88/94

Datoria omului față de semenii săi

Mi-au fost arătate unele lucruri în legătură cu familia fratelui I., lucruri care, de când am fost în acest loc, au exercitat o presiune atât de mare asupra minții mele, încât îndrăznesc să le pun pe hârtie. Mi-a fost arătat, frate I., că există în familia dumitale un element de egoism care se ține de voi ca lepra. Acest egoism trebuie văzut și biruit, căci este un păcat grav înaintea lui Dumnezeu. Ca familie, ați ținut cont atât de mult timp numai de propriile voastre dorințe, de plăcerea și interesul vostru, încât nu simțiți că alții au pretenții de la voi. 3M 521.2

Gândurile, planurile și eforturile voastre sunt pentru voi înșivă. Trăiți pentru eu; nu cultivați bunăvoința dezinteresată, care, dacă ar fi exercitată, ar crește și s-ar întări până când ar fi plăcerea voastră să trăiți pentru binele altora. Ați simți că aveți un obiectiv în viață, un scop care v-ar aduce un câștig mai valoros decât banii. Trebuie să aveți un interes deosebit pentru oameni și, făcând așa, vă veți aduce sufletele într-o legătură mai strânsă cu Hristos și veți fi atât de plini de Duhul Său și vă veți prinde de El cu o asemenea stăruință, încât nimic nu vă va putea despărți de iubirea Sa. 3M 522.1

Hristos este vița cea vie; și dacă sunteți mlădițe ale acelei vițe, hrana vieții care curge prin ea vă va alimenta, așa încât să nu fiți goi sau neroditori, Ca familie și în mod individual, v-ați legat în mod deschis de slujba lui Hristos; și sunteți cu toate acestea evaluați în cântarul Sanctuarului și găsiți prea ușori. Aveți cu toții nevoie de o preschimbare totală înainte de a putea înfăptui acele lucruri pe care ar trebui să le facă niște creștini devotați, lipsiți de egoism. Nimic în afară de o convertire totală nu vă poate face să vă dați seama în mod corect de defectele voastre de caracter. Cu toții aveți într-o anumită măsură spiritul și iubirea de lume. Spune apostolul Ioan: “Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Spiritul vostru egoist vă îngustează și micșorează mințile la nivelul propriilor voastre interese. Aveți nevoie de o religie pură și neîntinată. Simplitatea adevărului vă va face să simțiți compasiune pentru nenorocirile altora. Există persoane care au nevoie de compasiunea și iubirea voastră. A pune în acțiune aceste trăsături de caracter reprezintă o parte a lucrării de-o viață pe care Hristos ne-a încredințat-o tuturor spre înfăptuire. 3M 522.2

Dumnezeu nu vă va scuza pentru faptul de a nu vă fi luat crucea și de a nu fi practicat tăgăduirea de sine în facerea de bine pentru alții, având motivații altruiste. Dacă vă veți da osteneala să arătați acea tăgăduire de sine cerută de la creștini, ați putea, prin harul lui Dumnezeu, să câștigați suflete la Hristos. Dumnezeu are pretenții de la voi la care nu ați răspuns niciodată. Există mulți pretutindeni în jurul nostru care flămânzesc după compasiune și iubire. Însă asemenea multor altora, ați fost aproape complet lipsiți de acea iubire umilă care se revarsă în mod natural cu milă și simpatie pentru cei săraci, cei suferinzi și cei aflați în nevoie. Însăși chipul omenesc este o oglindă a sufletului, citită de alții și având o influență însemnată asupra lor, fie spre bine, fie spre rău. Dumnezeu nu cere nici unuia dintre noi să privească la frații noștri și să se pocăiască de păcatele acestora. El ne-a lăsat de făcut o lucrare și ne cheamă să o înfăptuim cu hotărâre, în frica Sa și cu un ochi ațintit numai la slava Lui. 3M 522.3

Fiecare, fie că este credincios sau nu, trebuie să dea socoteală pentru el însuși, nu pentru alții. Faptul de a vedea greșeli la alții care mărturisesc că sunt creștini și a le condamna calea nu va scuza sau compensa nici măcar o greșeală de-a noastră. Nu ar trebui să facem din alții un criteriu și nici să scuzăm ceva din umblarea noastră pentru motivul că și alții au greșit. Dumnezeu ne-a dat conștiințe pentru noi înșine. În Cuvântul Său au fost expuse principii mărețe, care sunt suficiente pentru călăuzirea noastră în umblarea creștină și comportamentul general. Voi, dragii mei prieteni, ca familie, nu ați păzit principiile Legii lui Dumnezeu. Nu ați simțit niciodată povara datoriei ce-i revine omului față de semenii lui. 3M 523.1

“Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Isus i-a zis: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? El a răspuns: Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Bine ai răspuns, I-a zis Isus; fă așa și vei avea viața veșnică. Dar el, care voia să se îndreptățească, a zis lui Isus: Și cine este aproapele meu? Isus a luat din nou cuvântul și a zis: 3M 523.2

Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot; și când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean care era în călătorie, a venit în locul în care era el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului și i-a zis: Ai grijă de el și orice vei mai cheltui, îți voi da înapoi la întoarcere. Care dintre acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui care căzuse între tâlhari? Cel ce și-a făcut milă cu el, a răspuns învățătorul Legii. Du-te de fă și tu la fel, i-a zis Isus.” Luca 10, 25-37. 3M 523.3

Aici, condițiile moștenirii vieții veșnice sunt declarate lămurit de către Mântuitorul nostru, în modul cel mai simplu. Omul care a fost rănit și jefuit reprezintă pe aceia care sunt obiectul interesului, compasiunii și milei noastre. Dacă neglijăm cazurile celor nevoiași și nenorociți care sunt aduși în atenția noastră, indiferent cine ar putea fi, nu avem deloc siguranța vieții veșnice; căci nu răspundem cerințelor pe care le are Dumnezeu față de noi. Noi nu suntem plini de compasiune și îndurare față de oameni pentru că nu sunt cunoștințe și rude de-ale noastre. Ați fost găsiți călcători ai celei de-a doua mari porunci, de care depind ultimele șase. Oricine calcă o poruncă, se face vinovat de toate. Cei ce nu-și deschid inimile înaintea nevoilor și suferințelor oamenilor nu-și vor deschide inimile înaintea cerințelor lui Dumnezeu așa cum sunt ele declarate în primele patru precepte ale Decalogului. Idolii pretind inima și afecțiunea, iar Dumnezeu nu este onorat și nu domnește în mod absolut. 3M 524.1

Ca familie, ați ajuns un jalnic eșec. Nu sunteți, în sensul cel mai strict al cuvântului, păzitori ai poruncilor. În unele lucruri puteți fi destul de riguroși, și cu toate acestea să neglijați problemele care au o greutate mai mare — judecata, mila și iubirea de Dumnezeu. Deși obiceiurile lumii nu sunt câtuși de puțin un criteriu pentru noi, mi s-a arătat totuși că, în multe cazuri, simpatia plină de milă și bunăvoința lumii pentru cei nenorociți fac de rușine pe cei ce mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos. Mulți manifestă indiferență față de cei pe care Dumnezeu i-a aruncat printre ei în scopul de a-i pune la probă, a-i dovedi și a scoate la iveală ceea ce este în inimile lor. Dumnezeu citește inima. El însemnează fiecare act de egoism, de indiferență față de cei năpăstuiți, față de văduve și orfani; și scrie în dreptul numelor acestora: “Vinovați, prea ușori, călcători de Lege.” Vom fi răsplătiți după cum au fost faptele noastre. Orice neglijare a datoriei față de cei nevoiași și cei năpăstuiți este o neglijare a datoriei față de Hristos în persoana sfinților Săi. 3M 524.2

Când cazurile tuturor trec spre cercetare înaintea lui Dumnezeu, nu se va pune întrebarea “ce au mărturisit aceștia,” ci “ce au făcut?” Au fost ei împlinitori ai Cuvântului? Au trăit pentru ei înșiși ori s-au antrenat în lucrări de generozitate, în fapte de bunătate și iubire, preferându-i pe alții înaintea propriilor lor persoane și tăgăduindu-se pe ei înșiși pentru a-i putea binecuvânta pe alții? Dacă raportul arată că aceasta a fost viața lor, că și-au imprimat în caractere bunătatea, tăgăduirea de sine și generozitatea, vor primi fericita asigurare și binecuvântare de la Hristos: “Bine.” “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți împărăția ce v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Hristos a fost întristat adânc și rănit de vădita voastră iubire egoistă și de indiferența față de nenorocirile și nevoile altora. 3M 525.1

De multe ori, eforturile noastre pentru alții pot fi trecute cu vederea și în aparență pierdute. Însă aceasta nu ar trebui să fie nici o scuză pentru noi pentru a obosi în facerea de bine. Cât de ades a venit Isus pentru a găsi roade la plantele îngrijite de Dânsul și nu a găsit decât frunziș! Am putea fi dezamăgiți în ce privește rezultatul eforturilor noastre celor mai susținute; dar aceasta nu ar trebui să ne determine să fim indiferenți la nenorocirile altora și să nu facem nimic. “Blestemați pe Meroza, a zis îngerul Domnului, blestemați, blestemați pe locuitorii lui; căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre oamenii viteji.” [Judecători 5, 23.] Cât de ades este Hristos dezamăgit de către aceia care mărturisesc că sunt copiii Lui! El le-a dat dovezi de netăgăduit ale iubirii Sale. A devenit sărac pentru ca prin sărăcia Lui să putem deveni bogați. A murit pentru noi, ca să nu pierim, ci să avem viață veșnică. Ce-ar fi fost dacă Isus ar fi refuzat să poarte nelegiuirile noastre, pentru că a fost respins de mulți și pentru că atât de puțini au apreciat iubirea Sa și binecuvântările infinite pe care a venit să le aducă pentru ei? Trebuie să încurajăm eforturile răbdătoare, serioase. Este nevoie de curaj acum, nu de disperare leneșă și de cârtiri supărăcioase. Ne aflăm în această lume pentru a lucra pentru Maestru, nu pentru a ne îngriji de înclinațiile și plăcerile noastre, pentru a ne sluji și preamări pe noi înșine. Atunci de ce să fim inactivi și descurajați pentru că nu vedem rezultatele pe care le dorim? 3M 525.2

Lucrarea noastră este de a trudi în via Domnului, nu doar pentru noi, ci pentru binele altora. Influența noastră este o binecuvântare sau un blestem pentru alții. Suntem aici pentru a ne forma caractere desăvârșite pentru Cer. Avem și altceva de făcut pe lângă faptul de a ne plânge și a cârti față de actele providențiale ale lui Dumnezeu și de a scrie lucruri amarnice împotriva noastră. Adversarul nostru nu ne va îngădui să ne odihnim. Dacă suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu, vom fi hărțuiți și asaltați îngrozitor și nu trebuie să ne așteptăm că Satan sau cei aflați sub influența lui ne vor trata bine. Dar există îngeri care excelează în putere și care vor fi cu noi în toate conflictele noastre, numai să fim credincioși. Hristos l-a biruit pe Satan în locul nostru în pustia ispitei. Dânsul este mai puternic decât Satan și în curând îl va zdrobi sub picioarele noastre. 3M 526.1

Ca familie și în mod individual, v-ați găsit scuze să nu slujiți serios, activ în cauza Stăpânului vostru. Ați fost prea indolenți și i-ați lăsat pe alții să ducă multe din poverile mai grele pe care puteați — și ar fi trebuit — să le purtați. Tăria voastră spirituală și binecuvântarea vor fi proporționale cu lucrarea iubirii și faptele bune pe care le faceți. Porunca apostolului Pavel este: “Purtați-vă unul altuia poverile și împliniți astfel Legea lui Hristos.” Păzirea poruncilor lui Dumnezeu pretinde din partea noastră fapte bune, tăgăduire de sine, abnegație și devotament pentru binele altora; nu că ne-ar salva doar faptele noastre bune, ci pentru că în mod sigur nu putem fi salvați fără fapte bune. După ce vom fi făcut tot ce suntem în stare trebuie să spunem: N-am făcut nimic mai mult afară de datoria noastră și în cel mai bun caz nu suntem decât niște robi netrebnici, nevrednici de cea mai mică favoare din partea lui Dumnezeu. Hristos trebuie să fie neprihănirea noastră și cununa bucuriei noastre. 3M 526.2

Propria neprihănire și siguranța carnală v-au împrejmuit asemenea unui zid. Ca familie, aveți un spirit de independență și mândrie. Acest element vă desparte de Dumnezeu. Este o hibă, un defect care trebuie văzut și biruit. Vă este aproape imposibil să vă vedeți greșelile și nedreptățile. Aveți o părere prea bună despre voi înșivă și este dificil să vedeți și să îndepărtați prin mărturisire greșelile din viețile voastre. Aveți înclinația să vă justificați și să vă apărați calea aproape în orice, fie că este drept, fie că este greșit. Până nu este prea târziu ca relele să fie îndreptate, aduceți-vă inimile aproape de Isus prin umilință și rugăciune și căutați să vă cunoașteți pe voi înșivă. Soarta voastră este pierzarea, doar dacă nu vă treziți și lucrați cu Hristos. Vă acoperiți cu o armură rece, nesimțitoare, nepăsătoare. Nu există decât puțină viață și căldură în relațiile pe care le aveți cu alții. Voi trăiți pentru voi înșivă, nu pentru Hristos. Sunteți nepăsători și indiferenți față de nevoile și starea în care se află alții mai puțin norocoși decât voi. Peste tot în jurul vostru se găsesc dintre aceia care sunt înfometați sufletește și care tânjesc după o iubire exprimată în cuvinte și fapte. O simpatie prietenească și simțăminte reale de interes gingaș pentru alții vor oferi sufletelor voastre binecuvântări pe care nu le-ați încercat încă și vă vor aduce într-o legătură mai strânsă cu Răscumpărătorul nostru, a cărui venire în lume a fost cu scopul de a face bine și a cărui viață avem datoria s-o copiem. Ce faceți voi pentru Hristos? “Străduiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea.” 3M 526.3