Educaţie

4/64

Școala din Eden

“Ferice de omul care găsește înțelepciunea.”

Sistemul de educație, instituit la începutul lumii, trebuia să fie un model pentru om de-a lungul veșniciei. Ca o ilustrare a principiilor sale, a fost întemeiată o școală model în Eden, căminul primilor noștri părinți. Grădina Edenului era sala de clasă, natura era manualul, Creatorul Însuși era Profesorul, iar părinții familiei omenești erau studenții. Ed 20.1

Creați pentru a fi “chipul și slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 11, 7), Adam și Eva primiseră înzestrări cu totul vrednice de destinul lor măreț. Superbi și cu un corp bine proporționat, cu trăsături regulate și frumoase, cu fețe care străluceau de sănătate și de lumina bucuriei și a nădejdii, ei arătau în alcătuirea lor exterioară asemănarea cu Creatorul lor. Iar această asemănare nu se manifesta numai în natura fizică. Fiecare facultate a minții și a sufletului reflecta slava Creatorului. Înzestrați cu înalte daruri mintale și spirituale, Adam și Eva au fost făcuți numai cu puțin “mai prejos de îngeri” (Evrei 2, 7), ca să discearnă nu numai minunățiile Universului vizibil, dar să înțeleagă și responsabilitățile și obligațiile morale. Ed 20.2

“Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii.” Geneza 2, 8.9. Aici aveau să-și facă educația primii noștri părinți, înconjurați de scenele minunate ale naturii neatinse de păcat. Ed 20.3

În interesul pe care-l manifesta pentru copiii Săi, Tatăl nostru ceresc dirija personal educația lor. Ei erau adesea vizitați de solii Lui, îngeri sfinți, iar ei primeau de la aceștia sfat și învățătură. Nu o dată, în timp ce se plimbau prin grădină în răcoarea zilei, auzeau glasul lui Dumnezeu și comunicau față în față cu Cel Veșnic. Gândurile pe care le avea față de ei erau “gânduri de pace și nu de nenorocire”. Ieremia 29, 11. Fiecare țel urmărit de Domnul era îndreptat către cel mai mare bine al lor. Ed 21.1

În grija lui Adam și a Evei a fost dată grădina, “ca s-o lucreze și să o păzească.” Geneza 2, 15. Deși bogați prin tot ceea ce Proprietarul întregului Univers avea să le ofere, nu lenevia trebuia să-i caracterizeze. Le-a fost dată o ocupație utilă, ca o binecuvântare, pentru a le întări corpurile, pentru a le lărgi gândirea și a le dezvolta caracterul. Ed 21.2

Cartea naturii, care își desfășura lecțiile vii înaintea lor, oferea o inepuizabilă sursă de instruire și desfătare. Pe fiecare frunză din pădure și pe orice piatră din munți, pe fiecare astru strălucitor, pe pământ, pe mare și pe cer, era scris Numele lui Dumnezeu. Locuitorii din Eden se întrețineau atât cu creația vie, cât și cu cea lipsită de viață — cu frunza, cu floarea și copacul și cu orice făptură vie, de la leviatanul din ape până la particula minusculă din raza de soare, adunând secretele vieții fiecăruia. Slava lui Dumnezeu din ceruri, lumile fără număr în rotirea lor ordonată, “plutirea norilor” (Iov 37, 16), tainele luminii și sunetului, ale zilei și nopții, — toate erau subiecte de studiu ale elevilor primei școli a pământului. Ed 21.3

Legile și modul de funcționare a naturii și marile principii ale adevărului, care guvernează universul spiritual, au fost deschise înaintea minții lor de către Creatorul cel fără de sfârșit a toate câte sunt. Puterile lor mintale și spirituale s-au dezvoltat în “lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4, 6) și și-au dat seama de cele mai înalte plăceri ale existenței lor sfinte. Ed 22.1

Așa cum ieșise din mâna Creatorului, nu numai Grădina Edenului, ci întregul pământ era deosebit de frumos. Nici o urmă de păcat, nici o umbră a morții nu mânjea superba creație. Slava lui Dumnezeu “acoperă cerurile și slava Lui umple pământul”. “Stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie, și ... toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” Habacuc 3, 3; Iov 38, 7. Pământul era astfel un simbol potrivit pentru Cel care este “plin de bunătate și credincioșie” (Exod 34, 6); un studiu potrivit pentru cei care fuseseră făcuți după chipul Său. Grădina Edenului era o reprezentare a ceea ce Dumnezeu dorea ca întregul pământ să devină, și scopul Său era ca, pe măsură ce familia omenească avea să crească în număr, oamenii să-și întemeieze alte cămine și școli asemenea celei pe care o dăduse El. În acest fel, de-a lungul timpului, întregul pământ ar fi putut fi ocupat cu cămine și școli în care ar fi fost studiate cuvintele și lucrările lui Dumnezeu și în care studenții ar fi devenit din ce în ce mai potriviți să reflecte, de-a lungul veacurilor fără număr, lumina cunoașterii slavei Sale. Ed 22.2