Educaţie

Comportamentul

“Dragostea ... nu se poartă necuviincios.”

Valoarea politeții este prea puțin apreciată. Multora care au o inimă bună le lipsește acea delicatețe a manierelor. Multora care insuflă respect prin sinceritatea și cinstea lor le lipsește — ce trist — amabilitatea. Această deficiență le umbrește propria fericire și scade din valoarea slujirii lor față de alții. Multe din experiențele cele mai dulci și mai utile ale vieții sunt jertfite de către cei nepoliticoși, adesea doar prin neatenție. Ed 240.1

Voioșia și amabilitatea ar trebui cultivate mai cu seamă de către părinți și învățători. Toți pot avea o față voioasă, o voce blândă, un comportament atent, acestea fiind elemente care au putere. Copiii sunt atrași de o înfățișare veselă, senină. Arătați-le bunătate și amabilitate, și ei vor manifesta același spirit față de voi și unul față de celălalt. Ed 240.2

Adevărata amabilitate nu se învață prin simpla aplicare a regulilor de etichetă. Corectitudinea comportamentului trebuie controlată tot timpul; respectul față de ceilalți ne va face să ne conformăm obiceiurilor acceptate, acolo unde principiul nu este încălcat; însă adevărata politețe nu cere sacrificarea principiului de dragul practicilor stabilite. Nu ține cont de castă. Ea învață respectul de sine, respectul față de demnitatea omului ca om, considerația față de fiecare membru al marii familii omenești. Ed 240.3

Există primejdia de a pune un preț prea mare pe maniere și formă și de a consacra prea mult timp educației în această direcție. Viața de efort intens care se cere fiecărui tânăr, munca grea, adesea neplăcută, de care este nevoie pentru achitarea de îndatoririle obișnuite ale vieții și încă și mai mult pentru ușurarea marilor poveri ale lumii, poveri ale neștiinței și stării de nenorocire în care se află — acestea nu mai lasă decât puțin loc pentru convenționalisme. Ed 241.1

Mulți care pun mare accent pe etichetă arată puțin respect pentru orice altceva, oricât de bun ar fi, care nu se conformează standardului lor artificial. Aceasta este o educație falsă. Ea cultivă orgoliul gata de critică și exclusivismul îngust. Ed 241.2

Esența adevăratei politeți este respectul față de ceilalți. Educația de bază, trainică, este aceea care răspândește simpatia și încurajează bunătatea față de oricine. Este un eșec așa-numita cultură care nu-l face pe tânăr respectuos față de părinți, cu un spirit de apreciere pentru lucrurile în care aceștia excelează, îndelung răbdători cu defectele lor și gata să-i ajute cu cele ce le sunt de trebuință; care nu-l face atent și delicat, generos și de ajutor celor tineri, celor în vârstă și celor nenorociți, care nu-l face politicos cu toți. Ed 241.3

Adevăratul rafinament al gândirii și comportamentului se învață mai bine în școala Învățătorului Divin decât dacă s-ar respecta orice reguli prestabilite. Iubirea Sa, care cuprinde inima, dă caracterului acele atingeri modelatoare care o schimbă după chipul propriei Sale inimi. Această educație conferă o demnitate de origine cerească și o ținută de bună-cuviință. Ea oferă o personalitate plăcută și o delicatețe a modului de comportare care nu va putea fi niciodată egalată de rafinamentul de suprafață al celor din înalta societate. Ed 241.4

Biblia prescrie curtoazia și ne prezintă multe ilustrații legate de acel spirit lipsit de egoism, de buna-cuviință delicată, de purtarea cuceritoare, ce caracterizează adevărata politețe. Acestea nu sunt decât reflecții ale caracterului lui Hristos. Toată blândețea și curtoazia adevărată din lume, chiar și printre aceia care nu recunosc Numele Său, sunt de la El. Iar Domnul dorește ca aceste caracteristici să fie reflectate perfect în copiii Săi. Scopul Său este ca oamenii să privească în noi frumusețea Sa. Ed 241.5

Cel mai valoros tratat despre etichetă, care a fost scris vreodată, este învățătura prețioasă, dată de Mântuitorul, așa cum a fost rostită de Duhul Sfânt prin apostolul Pavel — cuvinte care ar trebui să fie întipărite permanent în memoria fiecărei făpturi umane, tânăr sau vârstnic: Ed 242.1

“Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” Ioan 13, 34. Ed 242.2

“Dragostea este îndelung răbdătoare,
Este plină de bunătate:
Dragostea nu pizmuiește;
Dragostea nu se laudă,
Nu se umflă de mândrie,
Nu se poartă necuviincios,
Nu caută folosul său,
Nu se mânie,
Nu se gândește la rău,
Nu se bucură de nelegiuire,
Ci se bucură de adevăr,
Acoperă totul,
Crede totul,
Nădăjduiește totul,
Suferă totul.
Dragostea nu va pieri niciodată.” 1 Corinteni 13, 4-8. Ed 242.3

O altă calitate prețioasă, care ar trebui cultivată cu grijă, este respectul. Adevăratul respect față de Dumnezeu este inspirat de un simțământ al infinitei Sale măreții și o conștientizare a prezenței Sale. Inima fiecărui copil ar trebui să fie profund impresionată de acest sentiment al prezenței Celui Infinit. Copilul ar trebui să fie învățat să privească ora și locul rugăciunii și serviciul divin public ca fiind sacre, pentru că Dumnezeu este acolo. Iar când respectul se manifestă în atitudine și comportament, simțământul care îl inspiră se va adânci. Ed 242.4

Bine ar fi pentru tineri și vârstnici dacă ar studia și cântări și ar repeta adesea acele cuvinte ale Sfintelor Scripturi, care arată cum ar trebui privit acel loc marcat de prezența specială a lui Dumnezeu. Ed 243.1

“Scoate-ți încălțămintea din picioare”, i-a poruncit El lui Moise la rugul care ardea; “căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” Exod 3, 5. Ed 243.2

Iacov, după ce a contemplat priveliștea cu îngerii, a exclamat: “Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut.... Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” Geneza 28, 16.17. Ed 243.3

“Domnul, însă, este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui.” Habacuc 2, 20. Ed 243.4

“Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
Este un Împărat mare,
Mai presus de toți dumnezeii....
Veniți să ne închinăm și să ne smerim,
Să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” Ed 243.5

“Să știți că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai Lui suntem:
Noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui.
Intrați cu laude pe porțile Lui,
Intrați cu cântări în curțile Lui!
Lăudați-L și binecuvântați-I Numele.” Psalmii 95, 3-6; 100, 3.4. Ed 243.6

Și față de Numele lui Dumnezeu trebuie să se arate respect. Nu ar trebui niciodată ca acest Nume să fie rostit în mod necugetat sau ușuratic. Chiar și în rugăciune ar trebui evitată repetarea lui frecventă și inutilă. “Numele Lui este sfânt și copleșitor.” Psalmii 111, 9. Când Îl rostesc, îngerii își acoperă fețele. Atunci, noi, care suntem căzuți și păcătoși, cu cât respect ar trebui să-L avem pe buze! Ed 243.7

Ar trebui să avem respect față de Cuvântul lui Dumnezeu. Față de volumul tipărit ar trebui să arătăm respect, nefolosindu-l niciodată la lucruri de rând sau mânuindu-l în mod neglijent. Iar Scriptura nu ar trebui niciodată citată într-o glumă sau parafrazată pentru a scoate o vorbă de duh. “Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat”; ca “un argint lămurit în cuptor de pământ și curățit de șapte ori.” Proverbe 30, 5; Psalmii 12, 6. Ed 244.1

Mai presus de toate, copiii să fie învățați că adevăratul respect este arătat prin ascultare. Dumnezeu nu a poruncit nimic care să nu fie esențial și nu există nici un alt mod de a manifesta respectul, care este atât de plăcut înaintea Sa, decât prin ascultarea de ceea ce a spus El. Ed 244.2

Ar trebui să se arate respect față de reprezentanții lui Dumnezeu — față de pastori, învățători și părinții care sunt chemați să vorbească și să acționeze în locul Său. El este onorat prin respectul arătat acestora. Ed 244.3

Și Dumnezeu a poruncit să se arate un respect plin de gingășie față de cei vârstnici. El spune: “Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găsește pe calea neprihănirii.” Proverbe 16, 31. Această cunună vorbește despre bătăliile purtate și victoriile dobândite; despre poverile duse și ispitele cărora li s-a ținut piept. Vorbește despre picioarele obosite, care se apropie de odihna lor, despre locuri care vor rămâne curând vacante. Ajutați-i pe copii să se gândească la aceasta, iar ei vor netezi cărarea celor vârstnici prin politețea și respectul lor și vor aduce farmec și frumusețe în viețile lor tinere când ascultă de porunca: “Să te scoli înaintea perilor albi și să cinstești pe bătrân.” Leviticul 19, 32. Ed 244.4

Tații, mamele și învățătorii trebuie să aprecieze mai mult responsabilitatea și cinstea pe care a pus-o Dumnezeu asupra lor, făcându-i, față de copil, reprezentanți ai Săi. Caracterul dat pe față în legăturile de zi cu zi, pe care le au cu acesta, vor traduce copilului, pentru bine sau pentru rău, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: Ed 244.5

“Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” Psalmii 103, 13. “Cum mângâie pe cineva mama sa, așa vă voi mângâia Eu.” Isaia 66, 13. Ed 245.1

Ferice de copilul în care asemenea cuvinte trezesc iubire, recunoștință și încredere; de copilul pentru care tandrețea, dreptatea și îndelunga răbdare a tatălui, a mamei și a învățătorului oferă o pildă a iubirii, dreptății și îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; de copilul care, prin încredere, supunere și respect față de protectorii săi pământești, învață să aibă încredere, să se supună și să-L respecte pe Dumnezeul lui. Cel care transmite un asemenea dar copilului sau elevului său, l-a înzestrat cu o comoară mai prețioasă decât bogăția tuturor veacurilor, o comoară care este la fel de trainică precum veșnicia. Ed 245.2