Mărturii despre Sabat

1/26

Mărturii despre Sabat

Nu trebuie să așteptăm criza finală cu privire la Sabat ca să știm dacă îi vom face față cu bine. Da fapt, atât în împrejurări favorabile, cât și în mijlocul persecuției, Sabatul nu poate fi păzit cu adevărat, fără harul lui Dumnezeu. Putem să folosim aceste condiții prielnice, ca să întregim atât înțelegerea, cât și practica zilei Domnului.

Fără să pierdem rigoarea și spiritul de luptători, care constituie moștenirea noastră din trecutul eroic, trebuie să dezvoltăm foarte mult dimensiuni importante, cum sunt: Sabatul ca semn al siguranței mântuirii, Sabatul ca experiență a părtășiei fericite cu familia, biserica, natura și Dumnezeu, Sabatul ca binecuvântare pentru toți, prin acte de generozitate și servire. Dumnezeu este foarte interesat ca această experiență completă a Sabatului să fie trăită din plin, și oferă har și făgăduințe prețioase celor care se angajează în ea.