Istoria Mântuirii

Capitolul 1 — Căderea lui Lucifer

Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălțat și slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu. Înfățișarea lui, ca și a celorlalți îngeri, era blândă și exprima fericire. Fruntea lui era înaltă și lată, arătând un intelect plin de putere. Înfățișarea lui era perfectă, iar statura nobilă și maiestuoasă. O lumină deosebită îi radia pe față și strălucea în jurul lui, mai luminoasă și mai frumoasă decât în jurul celorlalți îngeri; totuși Domnul Hristos, prețiosul Fiu al lui Dumnezeu, era superior întregii oștiri îngerești. El era una cu Tatăl dinainte ca îngerii să fi fost creați. Lucifer era invidios pe Domnul Hristos și treptat a preluat comanda care-I revenea numai lui Hristos. IM 13.1

Marele Creator a convocat întreaga oștire cerească pentru ca, în prezența tuturor îngerilor, să-I acorde onoare deosebită Fiului Său. Fiul a fost așezat pe tron cu Tatăl și mulțimea cerească a îngerilor sfinți era adunată în jurul Lor. Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuși a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El așa încât, oriunde era prezența Fiului, să fie ca și propria Lui prezență. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la fel ca și cuvântul Tatălui. El L-a investit pe Fiul Său cu autoritate să conducă oastea cerească. În mod deosebit Fiul trebuia să lucreze în unire cu Tatăl în planul de creațiune a pământului și a fiecărei viețuitoare care avea să existe pe pământ. Fiul avea să îndeplinească voia și planurile Tatălui, dar fără a face nimic de unul singur. Voia Tatălui avea să fie împlinită în El. IM 13.2

Lucifer era invidios și gelos pe Domnul Isus Hristos. Totuși, atunci când toți îngerii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-I recunoască supremația, înalta autoritate și dreptul de a conduce, Lucifer s-a plecat împreună cu ei, dar inima îi era plină de invidie și ură. Hristos a fost luat în sfatul special al lui Dumnezeu ca să colaboreze la planurile Sale, în timp ce Lucifer nu le cunoștea. El nu înțelegea și nici nu i-a fost permis să cunoască planurile lui Dumnezeu. Domnul Hristos, însă, a fost recunoscut ca suveran al cerului, iar puterea și autoritatea Sa trebuia să fie aceleași cu ale lui Dumnezeu Însuși. Lucifer credea că el era un favorit în cer, printre îngeri. El a fost mult înălțat, dar aceasta nu l-a făcut să aducă recunoștință și laudă Creatorului său. El aspira la înălțimea lui Dumnezeu Însuși. S-a încrezut în poziția lui înaltă. știa că era onorat de îngeri. Avea de îndeplinit o misiune deosebită. El fusese lângă Marele Creator, iar razele nesfârșite de lumină glorioasă care Îl învăluiau pe Dumnezeul cel veșnic străluceau în mod special asupra lui. El se gândea la felul în care îngerii îi ascultau ordinele cu plăcere și promptitudine. Nu erau oare veșmintele lui strălucitoare și frumoase? De ce ar trebui ca Hristos să fie onorat astfel înaintea lui? IM 14.1

Lucifer a părăsit prezența imediată a Tatălui, nemulțumit și plin de invidie împotriva Domnului Hristos. Ascunzându-și planurile adevărate, el a adunat oastea îngerilor. Începu să vorbească, iar subiectul era chiar el. Ca unul mâhnit, el a subliniat preferința pe care Dumnezeu I-o acordase lui Isus, neglijându-l pe el. Le-a spus îngerilor că toată dulcea libertate de care se bucuraseră era pe sfârșite. Căci nu a fost oare desemnat un conducător peste ei căruia trebuia de-acum să-i dea în mod slugarnic onoare? Le-a spus că i-a chemat laolaltă să-i asigure că el nu se va mai supune acestei violări a drepturilor lui și ale lor; că niciodată nu se va mai pleca în fața lui Hristos; că va lua asupra lui onoarea ce ar fi trebuit să-i fie conferită și va fi comandantul tuturor acelora care se vor supune să-l urmeze și să asculte de vocea lui. IM 14.2

A fost dispută printre îngeri. Lucifer și simpatizanții lui se luptau să reformeze conducerea lui Dumnezeu. Ei erau nemulțumiți și nefericiți pentru că nu puteau să privească în înțelepciunea Lui de nepătruns ca să-I descopere planurile cu privire la înălțarea și înzestrarea Fiului Său cu o așa putere și suveranitate. Ei s-au răzvrătit împotriva autorității Fiului. IM 15.1

Îngerii care erau loiali și sinceri au căutat să îl împace pe acest înger puternic și răzvrătit cu voința Creatorului lui. Ei au îndreptățit acțiunea lui Dumnezeu de a acorda onoare Domnului Hristos și, cu argumente puternice, căutau să-l convingă pe Lucifer că el nu avea mai puțină onoare acum decât înainte ca Tatăl să declare cinstea pe care o oferise Fiului Său. Ei au arătat cu claritate că Hristos era Fiul lui Dumnezeu, existând împreună cu Tatăl înainte ca îngerii să fi fost creați, că El stătuse întotdeauna la dreapta lui Dumnezeu, că autoritatea Lui blândă și iubitoare nu fusese pusă la îndoială niciodată până atunci și că El nu dăduse niciodată decât porunci pe care oastea cerească se bucura să le împlinească. Ei au insistat asupra faptului că onoarea pe care o primise Hristos de la Tatăl, în prezența îngerilor, n-a știrbit cu nimic onoarea pe care o primise Lucifer până atunci. Îngerii au plâns. Au căutat cu îngrijorare să-l facă să renunțe la planul lui rău și să se supună Creatorului lor, pentru că înainte era numai pace și armonie și ce ar fi putut da naștere acestei voci răzvrătite și nesupuse? IM 15.2

Lucifer a refuzat să asculte. Apoi s-a îndepărtat de îngerii loiali și sinceri, pe care i-a numit sclavi. Acești îngeri, credincioși lui Dumnezeu, au rămas uimiți văzând cum Lucifer avea succes în efortul lui de a stârni revoltă. El le-a promis o guvernare nouă, mai bună decât cea pe care o aveau acum, și în care totul va fi libertate. Foarte mulți și-au făcut cunoscut planul de a-l accepta pe Lucifer drept conducător și comandant suprem al lor. Văzând că propunerile i-au fost primite cu succes, el se măgulea că i-ar avea pe toți îngerii de partea lui și că ar fi egal cu Însuși Dumnezeu, iar vocea lui autoritară va fi auzită comandând întreaga oaste a cerului. Din nou îngerii loiali l-au avertizat și i-au arătat care vor fi, cu siguranță, consecințele dacă el persistă în această hotărâre; că Acela care i-a putut crea pe îngeri putea, prin tăria Lui, și să le răstoarne întreaga autoritate și, ca un semn, să le pedepsească îndrăzneala și răzvrătirea lor teribilă. Să te gândești că un înger s-ar opune Legii lui Dumnezeu care era la fel de sacră ca și El Însuși! I-au avertizat pe îngerii rebeli să-și închidă urechile la argumentele înșelătoare ale lui Lucifer. L-au sfătuit, pe el și pe toți aceia pe care îi influențeze, să meargă la Dumnezeu și să-și mărturisească greșeala de a fi admis un gând ce punea la îndoială autoritatea Sa. IM 16.1

Mulți dintre simpatizanții lui Lucifer erau înclinați să asculte sfatul îngerilor credincioși, să se pocăiască de nemulțumirea lor și să fie primiți din nou în încrederea deplină a Tatălui și a Fiului Său iubit. Atunci marele răzvrătit a declarat că el cunoștea Legea lui Dumnezeu și că, dacă s-ar supune în ascultare servilă, onoarea i-ar fi luată. Nu i-ar mai fi încredințată misiunea lui înaltă. Le-a spus că merseseră deja prea departe ca să se mai întoarcă și că el va înfrunta consecințele, căci niciodată n-ar mai vrea să se plece într-o închinare de sclav înaintea Fiului lui Dumnezeu; că Dumnezeu nu i-ar ierta și că acum ei trebuie să-și apere libertatea și să-și obțină prin forță poziția și autoritatea care nu le-au fost acordate de bună voie. [Așa s-a întâmplat că Lucifer, “purtătorul de lumină”, cel care s-a împărtășit de slava lui Dumnezeu și era prezent la tronul Tatălui, prin păcat a devenit Satana, “adversarul” — Patriarchs and Prophets, 40].] IM 16.2

Îngerii credincioși au alergat în grabă la Fiul lui Dumnezeu și I-au făcut cunoscut ceea ce se întâmpla printre îngeri. Ei L-au găsit pe Tatăl consultându-Se cu Fiul Său prea iubit ca să stabilească mijloacele prin care să înlăture pentru totdeauna autoritatea asumată de Satana, pentru cel mai mare bine al îngerilor credincioși. Marele Dumnezeu ar fi putut să-l arunce dintr-o dată pe acest arhiamăgitor afară din cer, dar nu acesta era scopul Său. El avea să-i acorde rebelului șansa să-și măsoare puterea și tăria cu Fiul Său iubit și cu îngerii credincioși Lui. În această luptă, fiecare înger va alege de partea cui va fi și acest lucru va fi cunoscut de toți. A permite vreunuia dintre aceia care s-au unit cu Satana în răzvrătirea lui să mai locuiască în cer n-ar fi prezentat siguranță. Ei învățaseră lecția răzvrătirii veritabile împotriva Legii de neschimbat a lui Dumnezeu, iar acest lucru era incurabil. Dacă Dumnezeu și-ar fi manifestat puterea ca să-l pedepsească pe acest conducător răzvrătit, îngerii necredincioși nu s-ar fi dat pe față. De aceea, Dumnezeu a folosit altă cale pentru a-și manifesta în mod distinct dreptatea și judecata înaintea întregii oștiri cerești. IM 17.1