Hristos Lumina Lumii

61/87

Capitolul 61 — Zacheu

Capitol bazat pe textele din Luca 19, 1-10.

Pe drumul către Ierusalim, “Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate”. La câțiva kilometri de Iordan, la capătul apusean al văii care se deschidea aici într-o câmpie, cetatea trona în mijlocul verdeții tropicale, într-o revărsare de frumusețe. Cu palmierii și grădinile ei bogate, udate de ape curgătoare, scânteia ca un smarald înconjurat de dealurile din piatră de var și văile pustii ce se aflau între Ierusalim și cetatea câmpiei. HLL 552.1

Cu ocazia sărbătorilor, prin Ierihon treceau multe caravane în drum spre Ierusalim. Însăși sosirea lor era totdeauna o sărbătoare, dar acum lumea era preocupată de ceva mult mai important. Se aflase că Învățătorul galilean, Cel care nu demult îl înviase pe Lazăr, Se afla și El în mulțime; și, cu toate că în ascuns se șoptea că preoții unelteau împotriva Lui, mulțimea dorea să-L onoreze. HLL 552.2

Ierihonul era una din cetățile puse deoparte pe vremuri pentru preoți și, în vremea aceasta, mulți preoți locuiau acolo. Dar cetatea avea o populație foarte împestrițată. Era un mare centru comercial, se găseau acolo slujbași și soldați romani și străini de tot felul, în timp ce adunarea impozitelor și taxelor vamale făcea ca în această cetate să locuiască mulți vameși. HLL 552.3

“Mai marele vameșilor”, Zacheu, era iudeu, dar conaționalii săi îl urau. Rangul și averea lui erau răsplata pentru o meserie pe care ei o disprețuiau și care pentru ei era totuna cu nedreptatea și silnicia. Cu toate acestea, vameșul bogat nu era un om lumesc, cu totul împietrit, cum părea. Sub aparența de trufie și iubire de lume, se ascundea o inimă sensibilă la îndemnurile dumnezeiești. Zacheu auzise de Isus. Vestea despre Acela care Se purta cu amabilitate și bunăvoință față de clasele neluate în seamă se răspândise în toate părțile. În acest mai mare al vameșilor s-a trezit dorința după o viață mai bună. Numai la câțiva kilometri de Ierihon, Ioan Botezătorul predicase la Iordan și Zacheu auzise chemarea la pocăință. Învățătura dată vameșilor: “Să nu cereți nimic peste ce v-a fost poruncit să luați” (Luca 3, 13), deși aparent neluată în seamă, făcuse impresie asupra minții lui. El cunoștea Scripturile și era convins că faptele lui erau nedrepte. Acum, auzind cuvintele care se spunea că erau rostite de Marele Învățător, și-a dat seama că înaintea lui Dumnezeu el era un păcătos. Și cu toate acestea, ceea ce auzise despre Isus i-a aprins nădejdea în inimă. Pocăința și schimbarea vieții erau cu putință și pentru el; nu era vameș chiar unul dintre cei mai de încredere ucenici ai noului Învățător? Zacheu a început îndată să se conformeze convingerilor care puseseră stăpânire asupra lui și să dea înapoi acelora pe care îi nedreptățise. HLL 552.4

El chiar începuse să se întoarcă de pe căile lui rele, când s-a răspândit prin Ierihon vestea că Isus intră în oraș. Zacheu s-a hotărât să-L vadă. A început să-și dea seama cât de amare sunt roadele păcatului și cât de greu este pentru cel care încearcă să se întoarcă de pe drumurile sale rele. Să fii greșit înțeles, să fii întâmpinat cu suspiciune și neîncredere, atunci când încerci să-ți îndrepți greșelile, era greu de suportat. Mai marele vameșilor dorea să privească fața Aceluia ale cărui cuvinte aduseseră nădejde în inima lui. HLL 553.1

Străzile erau aglomerate și Zacheu, care era mic de statură, nu putea să vadă nimic peste capetele oamenilor. Nimeni nu voia să-i facă loc; de aceea, bogatul perceptor a fugit înaintea mulțimii, până la un loc unde se afla un smochin cu ramurile întinse larg deasupra drumului; bogatul strângător de biruri s-a cățărat până sus și s-a așezat în frunzișul ramurilor, așa ca să poată privi procesiunea în timp ce trecea pe dedesubt. Mulțimea se apropie ca să treacă pe alături, iar Zacheu căută cu ochi nerăbdători să deosebească fața Aceluia pe care dorea să-L vadă. HLL 553.2

Peste larma făcută de preoți și rabini, mai tare ca strigătele de bun-venit ale mulțimii, dorința neexprimată a mai marelui vameșilor a vorbit inimii lui Isus. Deodată, un grup se oprește chiar sub smochin, cei care Îl înconjoară pe Isus se opresc și ei, iar Cineva, ai cărui ochi par să citească în suflet, privește în sus. Omului cățărat în pom aproape că nu-i vine să creadă când aude cuvintele: “Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. HLL 553.3

Mulțimea face loc și Zacheu, mergând ca în vis, arată drumul spre casa lui. Dar rabinii priveau cu fețe posomorâte și murmurau cu dispreț și nemulțumire: “A intrat în casa unui om păcătos”. HLL 554.1

Zacheu a fost copleșit și a rămas mut de uimire, văzând iubirea și bunăvoința lui Hristos, care Se plecase spre el, cel atât de nevrednic. Dar acum iubirea și credincioșia față de Învățătorul său de curând găsit îi deschid gura. El dorea să își mărturisească public pocăința. HLL 554.2

În fața mulțimii, “Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: ‘Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor; și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit’. HLL 555.1

Isus i-a zis: ‘Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam’.” HLL 555.2

Când tânărul bogat se depărtase de Isus, ucenicii rămăseseră uimiți de cuvintele Învățătorului lor: “Cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!” Ei au zis unii către alții: “Cine poate atunci să fie mântuit?” Acum aveau o demonstrație a adevărului din cuvintele lui Hristos: “Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu.” (Marcu 10, 24.26; Luca 18, 27.) Ei au văzut cum, prin harul lui Dumnezeu, un bogat poate să intre în Împărăție. HLL 555.3

Înainte să fi văzut fața lui Hristos, Zacheu începuse să facă lucruri care dădeau dovadă că se pocăise cu adevărat. El și-a mărturisit păcatul înainte ca oamenii să-l fi acuzat. El s-a supus influenței Duhului Sfânt și a început să împlinească învățătura cuvintelor scrise atât pentru vechiul Israel, cât și pentru noi. Cu multă vreme înainte, Domnul spusese: “Dacă fratele tău sărăcește și nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă, să te temi de Dumnezeul tău, și fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i împrumuți banii tăi cu dobândă și să nu-i împrumuți merindele tale pe camătă”. “Nici unul dintre voi să nu înșele deci pe aproapele lui, și să te temi de Dumnezeul tău.” (Leviticul 25, 35-37.17.) Cuvintele acestea fuseseră rostite chiar de Hristos, când Se găsea în stâlpul de nor, și cel dintâi răspuns al lui Zacheu la iubirea lui Hristos a fost de a da pe față milă pentru cei săraci și suferinzi. HLL 555.4

Vameșii făcuseră o înțelegere între ei, ca să-i poată înșela pe oameni, și se sprijineau unul pe altul în aceste practici frauduloase. Prin silnicia lor, nu făceau altceva decât să exercite un obicei care ajunsese universal. Chiar preoții și rabinii, care îi disprețuiau, erau vinovați de faptul că se îmbogățeau prin fapte necinstite, făcute sub masca unei chemări sfinte. Dar, îndată ce s-a predat influenței Duhului Sfânt, Zacheu a lepădat orice deprindere necinstită. HLL 555.5

Pocăința în care nu se vede schimbare nu este adevărată. Neprihănirea lui Hristos nu este o haină care să acopere păcatele nemărturisite și nepărăsite; ea este un principiu de viață care transformă caracterul și stăpânește purtarea. Sfințenia este o predare deplină lui Dumnezeu; este o totală supunere a inimii și vieții față de principiile cerului. HLL 555.6

Creștinul, în toate preocupările vieții lui, trebuie să prezinte lumii modul în care Domnul nostru ar conduce afacerile. În orice tranzacție, creștinul trebuie să arate faptul că Dumnezeu este Învățătorul lui. “Sfințit Domnului” trebuie să fie scris pe agenda de lucru și pe registrul de contabilitate, pe contracte, recipise și pe polițe. Cei care pretind că sunt urmași ai lui Hristos și care totuși se poartă necinstit dau o mărturie falsă despre caracterul unui Dumnezeu drept și îndurător. Fiecare suflet pocăit ca Zacheu va dovedi că Hristos a pătruns în suflet, dacă va da la o parte deprinderile necinstite, care i-au caracterizat viața. Asemenea mai marelui vameșilor, el își va dovedi sinceritatea dând înapoi cele luate. Domnul zice: “Dacă cel rău dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învățăturile care dau viață, și nu săvârșește nici o nelegiuire ... toate păcatele pe care le-a săvârșit se vor uita ... va trăi negreșit.” (Ezechiel 33, 15.16.) HLL 556.1

Dacă am păgubit pe cineva prin afaceri necinstite, dacă i-am înșelat buna-credință sau dacă am furat ceva, chiar dacă lucrul s-a făcut fără a ieși din granițele legii, trebuie să mărturisim nedreptatea și să dăm înapoi atât cât ne stă în putere. E drept să dăm înapoi nu numai ceea ce am luat, ci și ceea ce s-ar fi putut aduna, dacă ar fi fost bine și înțelept folosit în tot timpul cât a fost în stăpânirea noastră. HLL 556.2

Mântuitorul i-a spus lui Zacheu: “Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta”. Nu numai Zacheu a fost binecuvântat, ci și toată casa lui împreună cu el. Hristos a mers cu el acasă, ca să-i dea învățătură din adevăr și să-i învețe pe cei din casa lui lucrurile privitoare la Împărăție. Ei fuseseră scoși din sinagogi datorită disprețului rabinilor și al preoților; dar acum casa lor era cea mai favorizată din tot Ierihonul. Ei s-au adunat cu toții în jurul Învățătorului divin și au ascultat cuvintele vieții. HLL 556.3

Atunci când Hristos e primit ca Mântuitor personal, omul ajunge să cunoască mântuirea. Zacheu nu L-a primit pe Isus numai ca pe un oaspete trecător în casa sa, ci ca pe Cineva care rămâne în templul sufletului. Cărturarii și fariseii îl acuzau că este păcătos, ei murmurau împotriva lui Hristos că i-a fost oaspete, dar Domnul l-a recunoscut ca fiu al lui Avraam. Fiindcă “fii ai lui Avraam sunt acei ce au credință.” (Galateni 3, 7.) HLL 556.4