Romanian Version

1148/1185

Iacov 2

1 Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutînd la fața omului.

2 Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur și cu o haină strălucitoare, și intră și un sărac îmbrăcat prost;

3 și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, și-i ziceți: “Tu șezi în locul acesta bun!” Și apoi ziceți săracului: “Tu stai colo în picioare!” Sau: “Șezi jos la picioarele mele!”

4 Nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă, și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele?

5 Ascultați, prea iubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?

6 Și voi înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc înaintea judecătoriilor?

7 Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtați?

8 Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți.

9 Dar dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat, și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de lege.

10 Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.

11 Căci, Cel ce a zis: “Să nu preacurvești”, a zis și: “Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurvești, dar ucizi, te faci călcător al Legii.

12 Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni cari au să fie judecați de o lege a slobozeniei:

13 căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruiește judecata.

14 Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?

15 Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele,

16 și unul dintre voi le zice: “Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

17 Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.

18 Dar va zice cineva: “Tu ai credința, și eu am faptele.” “Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.”

19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred ... și se înfioară!

20 Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zădarnică?

21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

22 Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.

23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: “Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit “prietenul lui Dumnezeu.”

24 Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.

25 Tot așa, curva Rahav: n-a fost socotită și ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli și i-a scos afară pe altă cale?

26 După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.