Romanian Version

973/1185

Marcu 16

1 După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, și Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.

2 În ziua dintîi a săptămînii, s'au dus la mormînt dis de dimineață, pe cînd răsărea soarele.

3 Femeile ziceau una către alta: “Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormîntului?”

4 Și cînd și-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.

5 Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel șezînd la dreapta, îmbrăcat într'un veșmînt alb, și s'au spăimîntat.

6 El le -a zis: “Nu vă spăimîntați! Căutați pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.

7 Dar duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui, și lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veți vedea, cum v'a spus.”

8 Ele au ieșit afară din mormînt, și au luat -o la fugă, pentrucă erau cuprinse de cutremur și de spaimă. Și n'au spus nimănui nimic, căci se temeau.

9 (Isus, dupăce a înviat, în dimineața zilei dintîi a săptămînii, S'a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese șapte draci.

10 Ea s'a dus și a dat de știre celor ce fuseseră împreună cu El, cari plîngeau și se tînguiau.

11 Cînd au auzit ei că este viu și că a fost văzut de ea, n'au crezut -o.

12 După aceea, S'a arătat, într'alt chip, la doi dintre ei, pe drum, cînd se duceau la țară.

13 Aceștia s'au dus de au spus lucrul acesta celorlalți, dar nici pe ei nu i-au crezut.

14 În sfîrșit, S'a arătat celor unsprezece, cînd ședeau la masă; și i -a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce -L văzuseră înviat.

15 Apoi le -a zis: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.

16 Cine va crede și se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.

17 Iată semnele cari vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

18 vor lua în mînă șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu -i va vătăma; își vor pune mînile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoșa.”

19 Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S'a înălțat la cer, și a șezut la dreapta lui Dumnezeu.

20 Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, și întărea Cuvîntul prin semnele, cari -l însoțeau. Amin.