Romanian Version

82/1185

Exod 32

1 Poporul, văzând că Moise zăbovește să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron, și i-a zis: “Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut.”

2 Aaron le-a răspuns: “Scoateți cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor și fiicelor voastre, și aduceți-i la mine.”

3 Și toți și-au scos cerceii de aur din urechi, și i-au adus lui Aaron.

4 El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, și a făcut un vițel turnat. Și ei au zis: “Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului.”

5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, și a strigat: “Mâine, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”

6 A doua zi, s-au sculat dis de dimineață, și au adus arderi de tot și jertfe de mulțămire. Poporul a șezut de a mâncat și a băut; apoi s-au sculat să joace.

7 Domnul a zis lui Moise: “Scoală și pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a stricat.

8 Foarte curând s-au abătut dela calea, pe care le-o poruncisem Eu; și-au făcut un vițel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe, și au zis: ,Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!”

9 Domnul a zis lui Moise: “Văd că poporul acesta este un popor încăpățînat.

10 Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă împotriva lor: și -i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare.”

11 Moise s'a rugat Domnului, Dumnezeului său, și a zis: “Pentru ce să se aprindă, Doamne, mînia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mînă tare?

12 Pentruce să zică Egiptenii: ,Spre nenorocirea lor i -a scos, ca să -i omoare prin munți, și ca să -i șteargă de pe fața pămîntului?` Întoarce-Te din iuțeala mîniei Tale și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să -l faci poporului Tău.

13 Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurîndu-Te pe Tine însuți: ,Voi înmulți sămînța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta, de care am vorbit, și ei o vor stăpîni în veac.”

14 Și Domnul S'a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să -l facă poporului Său.

15 Moise s'a întors și s'a pogorît de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mînă. Tablele erau scrise pe amîndouă părțile, pe o parte și pe alta.

16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.

17 Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, și a zis lui Moise: “În tabără este un strigăt de război!”

18 Moise a răspuns: “Strigătul aceasta nu -i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiți; ce aud eu, este glasul unor oameni cari cîntă!”

19 Și, pe cînd se apropia de tabără, a văzut vițelul și jocurile. Moise s'a aprins de mînie, a aruncat tablele din mînă, și le -a sfărîmat de piciorul muntelui.

20 A luat vițelul, pe care -l făcuseră ei, și l -a ars în foc; l -a prefăcut în cenușă, a presărat cenușa pe fața apei, și a dat -o copiilor lui Israel s'o bea.

21 Moise a zis lui Aaron: “Ce ți -a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atît de mare?”

22 Aaron a răspuns: “Să nu se aprindă de mînie domnul meu! Tu singur știi că poporul acesta este pornit la rău.

23 Ei mi-au zis: ,Fă-ne un dumnezeu, care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne -a scos din țara Egiptului, nu știm ce s'a făcut!`

24 Eu le-am zis: ,Cine are aur, să -l scoată!` Și mi l-au dat; l-am aruncat în foc, și din el a ieșit vițelul acesta.”

25 Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmașilor săi; -

26 s'a așezat la ușa taberii, și a zis: “Cine este pentru Domnul, să vină la mine!” Și toți copiii lui Levi s'au strîns la el.

27 El le -a zis: “Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra dela o poartă la alta, și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa.”

28 Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.

29 Moise a zis: “Predați-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului și fratelui vostru, pentruca binecuvîntarea Lui să vină astăzi peste voi!”

30 A doua zi, Moise a zis poporului: “Ați făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”

31 Moise s'a întors la Domnul, și a zis: “Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Și-au făcut un dumnezeu de aur.

32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris -o!”

33 Domnul a zis lui Moise: “Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea.

34 Du-te dar, și du poporul unde ți-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!”

35 Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse vițelul făurit de Aaron.