Romanian Version

958/1185

Marcu

Marcu 1

1 Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

2 După cum este scris în proorocul Isaia: “Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îți va pregăti calea...

3 Glasul celui ce strigă în pustie: “Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările,”

4 a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor.

5 Tot ținutul Iudeii și toți locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.

6 Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, și împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.

7 Ioan propovăduia, și zicea: “După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălțămintelor.

8 Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.”

9 În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, și a fost botezat de Ioan în Iordan.

10 Și îndată, când ieșea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, și Duhul pogorându-se peste El ca un porumbel.

11 Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: “Tu ești Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.”

12 Îndată Duhul a mînat pe Isus în pustie,

13 unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice și-I slujeau îngerii.

14 După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.

15 El zicea: “S'a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie.”

16 Pe cînd trecea Isus pe lîngă marea Galileii, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncînd o mreajă în mare, căci erau pescari.

17 Isus le -a zis: “Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.”

18 Îndată, ei și-au lăsat mrejile, și au mers după El.

19 A mers puțin mai departe, și a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, cari, și ei, erau într'o corabie, și își dregeau mrejile.

20 Îndată i -a chemat; și ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată, și au mers după El.

21 S'au dus la Capernaum. Și în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă, și a început să învețe pe norod.

22 Oamenii erau uimiți de învățătura Lui; căci îi învăța ca unul care are putere, nu cum îi învățau cărturarii.

23 În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige:

24 “Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfîntul lui Dumnezeu!”

25 Isus l -a certat, și i -a zis: “Taci, și ieși afară din omul acesta!”

26 Și duhul necurat a ieșit din el, scuturîndu -l cu putere, și scoțînd un strigăt mare.

27 Toți au rămas înmărmuriți, așa că se întrebau unii pe alții: “Ce este aceasta? O învățătură nouă! El poruncește ca un stăpîn chiar și duhurilor necurate, și ele Îl ascultă!”

28 Și îndată I s'a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.

29 Dupăce a ieșit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov și Ioan, în casa lui Simon și a lui Andrei.

30 Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: și îndată au vorbit lui Isus despre ea.

31 El a venit, a apucat -o de mînă, a ridicat -o în sus, și au lăsat -o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.

32 Seara, după asfințitul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și îndrăciții.

33 Și toată cetatea era adunată la ușă.

34 El a vindecat pe mulți cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulți draci, și nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă -L cunoșteau.

35 A doua zi dimineața, pe cînd era încă întunerec de tot, Isus S'a sculat, a ieșit, și S'a dus într'un loc pustiu. Și Se ruga acolo.

36 Simon și ceilalți cari erau cu El s'au dus să -L caute;

37 și cînd L-au găsit, I-au zis: “Toți Te caută.”

38 El le -a răspuns: “Haidem să mergem în altă parte, prin tîrgurile și satele vecine, ca să propovăduiesc și acolo; căci pentru aceasta am ieșit.”

39 Și s'a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; și scotea dracii.

40 A venit la El un lepros, care s'a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga și -I zicea: “Dacă vrei, poți să mă curățești.”

41 Lui Isus I s'a făcut milă de el, a întins mîna, S'a atins de el, și i -a zis: “Da, voiesc, fii curățit!”

42 Îndată l -a lăsat lepra, și s'a curățit.

43 Isus i -a poruncit cu tot dinadinsul, i -a spus să plece numai decît,

44 și i -a zis: “Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului, și adu pentru curățirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”

45 Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească și să spună în gura mare lucrul acesta, așa că Isus nu mai putea să intre pe față în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El din toate părțile.