Romanian Version
Exod 28
1 Apropie de tine pe fratele tău Aaron și pe fiii săi, și ia -i dintre copiii lui Israel și pune -i deoparte în slujba Mea ca preoți: pe Aaron și pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar și Itamar.
2 Fratelui tău Aaron, să -i faci haine sfinte, ca să -i slujească de cinste și podoabă.
3 Vorbește cu toți cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veșmintele lui Aaron, ca să fie sfințit, și să-Mi împlinească slujbă de preot.
4 Iată veșmintele pe cari le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră și un brîu. Să facă fratelui tău Aaron și fiilor săi, veșminte sfinte, ca să-Mi împlinească slujba de preot.
5 Să întrebuințeze aur, materii văpsite în albastru, în purpuriu, în cărmiziu și subțire.
6 Efodul să -l facă de aur, de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie.
7 Să aibă doi umerari uniți cu el; la cele două capete ale lui, să fie legat de ei.
8 Brîul să fie de aceeaș lucrătură ca efodul și prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit.
9 Să iei apoi două pietre de onix, și să sapi pe ele numele fiilor lui Israel:
10 șase din numele lor pe o piatră, și alte șase pe a doua piatră, după șirul nașterilor.
11 Pe cele două pietre să sapi numele fiilor lui Israel, cum se face săpătura pe pietre și pe peceți; să le legi într'o ferecătură de aur.
12 Amîndouă aceste pietre să le pui pe umerarii efodului, ca aducere aminte de fiii lui Israel; și Aaron le va purta numele înaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei.
13 Să faci apoi niște ferecături de aur,
14 și două lănțișoare de aur curat, pe cari să le împletești în chip de sfori; și lanțurile acestea, împletite astfel, să le pui în ferecături.
15 Să faci apoi pieptarul judecății, lucrat cu măiestrie, să -l faci din aceeaș lucrătură ca efodul; să -l faci de aur, de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit.
16 Să fie în patru colțuri și îndoit; lungimea lui să fie de o palmă, și lățimea tot de o palmă.
17 În el să țeși o țesătură de pietre, și anume patru rînduri de pietre: în rîndul întîi, un sardonix, un topaz, și un smaragd;
18 în al doilea rînd, un rubin, un safir, și un diamant;
19 în al treilea rînd, un opal, un agat, și un ametist;
20 în al patrulea rînd, un hrisolit, un onix, și un iaspis. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur.
21 Să fie douăsprezece, după numele fiilor lui Israel, săpate ca niște peceți, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminții. -
22 Pentru pieptar să faci niște lănțișoare de aur curat, împletite ca niște sfori.
23 Să faci pentru pieptar două verigi de aur, și aceste două verigi de aur să le pui la cele două capete ale pieptarului.
24 Cele două lanțuri de aur împletite să le prinzi de cele două verigi dela cele două capete ale pieptarului.
25 Iar celelalte două capete ale celor două lanțuri împletite să le prinzi de cele două ferecături, și să le pui peste umerarii efodului, în partea dinainte.
26 Să mai faci două verigi de aur, și să le pui la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe marginea din lăuntru care este îndreptată spre efod.
27 Și să mai faci alte două verigi de aur, pe cari să le pui jos la cei doi umărari ai efodului pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se îmbucă efodul cu umărarii, deasupra brîului efodului.
28 Pieptarul cu verigile lui, să -l lege de verigile efodului cu o sfoară albastră, pentruca pieptarul să stea țapăn deasupra brîului efodului, și să nu poată să se miște de pe efod.
29 Cînd va intra Aaron în sfîntul locaș, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecății, ca să păstreze totdeauna aducerea aminte de ei înaintea Domnului. -
30 Să pui în pieptarul judecății Urim și Tumim, cari să fie pe inima lui Aaron, cînd se va înfățișa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, cînd se va înfățișa înaintea Domnului.
31 Mantia de supt efod s'o faci întreagă de materie albastră.
32 La mijloc, să aibă o gură pentru intrarea capului; și gura aceasta să aibă de jur împrejur o tivitură țesută, ca gura unei platoșe, ca să nu se rupă.
33 Pe margine, de jur împrejurul tiviturii, să pui niște rodii de coloare albastră, purpurie și cărmizie, presărate cu clopoței de aur:
34 un clopoțel de aur și o rodie, un clopoțel de aur și o rodie, pe toată marginea mantiei de jur împrejur.
35 Aaron se va îmbrăca cu ea ca să facă slujba; cînd va intra în locașul sfînt înaintea Domnului, și cînd va ieși din el, se va auzi sunetul clopoțeilor, așa că el nu va muri.
36 Să faci și o tablă de aur curat, și să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: ,Sfințenie Domnului.`
37 S'o legi cu o sfoară albastră de mitră, în partea dinainte a mitrei.
38 Ea să fie pe fruntea lui Aaron; și Aaron va purta fărădelegile săvîrșite de copiii lui Israel cînd își aduc toate darurile lor sfinte; ea va fi necurmat pe fruntea lui înaintea Domnului, pentruca ei să fie plăcuți înaintea Lui.
39 Tunica s'o faci de in subțire; să faci o mitră de in subțire, și să faci un brîu lucrat la gherghef.
40 Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci brîne, și să le faci scufii, spre cinste și podoabă.
41 Să îmbraci cu ele pe fratele tău Aaron, și pe fiii lui împreună cu el. Să -i ungi, să -i închini în slujbă, să -i sfințești, și-Mi vor sluji ca preoți.
42 Fă-le ismene de in, ca să-și acopere goliciunea, dela brîu pînă la glesne.
43 Aaron și fiii lui le vor purta, cînd vor intra în cortul întîlnirii, sau cînd se vor apropia de altar, ca să facă slujba în locașul sfînt; astfel ei nu se vor face vinovați, și nu vor muri. Aceasta este o lege vecinică pentru Aaron și pentru urmașii lui după el.