Romanian Version

51/1185

Exod

Exod 1

1 Iată numele fiilor lui Israel, intrați în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui:

2 Ruben, Simeon, Levi, Iuda,

3 Isahar, Zabulon, Beniamin,

4 Dan, Neftali, Gad și Așer.

5 Sufletele ieșite din coapsele lui Iacov erau șaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.

6 Iosif a murit, și toți frații lui, și toată vîrsta aceea de oameni.

7 Fiii lui Israel s'au înmulțit, s'au mărit, au crescut și au ajuns foarte puternici. Și s'a umplut țara de ei.

8 Peste Egipt s'a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif.

9 El a zis poporului său: “Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare și mai puternic decît noi.

10 Veniți să ne arătăm dibaci față de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întîmpla un război, să se unească și el cu vrăjmașii noștri, să ne bată și să iasă apoi din țară.”

11 Și au pus peste ei isprăvnicei, ca să -i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetățile Pitom și Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.

12 Dar cu cît îl asupreau mai mult, cu atît se înmulțea și creștea; și s'au scîrbit de copiii lui Israel.

13 Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.

14 Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi, și prin tot felul de lucrări depe cîmp: în toate muncile acestea pe cari -i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.

15 Împăratul Egiptului a poruncit moașelor Evreilor, numite una Șifra, și cealaltă Pua,

16 și le -a zis: “Cînd veți împlini slujba de moașe pe lîngă femeile Evreilor, și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă este băiat, să -l omorîți; iar dacă este fată, s'o lăsați să trăiască.”

17 Dar moașele s'au temut de Dumnezeu, și n'au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.

18 Împăratul Egiptului a chemat pe moașe, și le -a zis: “Pentruce ați făcut lucrul acesta, și ați lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?”

19 Moașele au răspuns lui Faraon: “Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase și nasc înainte de venirea moașei.”

20 Dumnezeu a făcut bine moașelor; și poporul s'a înmulțit și a ajuns foarte mare la număr.

21 Pentrucă moașele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le -a făcut case.

22 Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: “Să aruncați în rîu pe orice băiat care se va naște, și să lăsați pe toate fetele să trăiască.”