Romanian Version

336/1185

2Împăraţi 23

1 Împăratul Iosia a strîns la el pe toți bătrînii lui Iuda și ai Ierusalimului.

2 Apoi s'a suit în Casa Domnului, cu toți bărbații lui Iuda și cu toți locuitorii Ierusalimului, preoții, proorocii, și tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului.

3 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, și a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui, din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legămînt.

4 Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoților de al doilea rînd, și celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, și pentru toată oștirea cerurilor; și le -a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, și a pus să le ducă cenușa la Betel.

5 A izgonit pe preoții idolilor, puși de împărații lui Iuda să ardă tămîie pe înălțimi în cetățile lui Iuda și în împrejurimile Ierusalimului, și pe cei ce aduceau tămîie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor și întregei oștiri a cerurilor.

6 A scos din Casa Domnului idolul Astareteei, și l -a dus afară din Ierusalim, la pîrîul Chedron; l -a ars la pîrîul Chedron și l -a prefăcut în cenușă, iar cenușa i -a aruncat -o pe mormintele copiilor poporului.

7 A dărîmat casele sodomiților cari erau în Casa Domnului, și unde femeile împleteau corturi pentru Astartea.

8 A adus pe toți preoții din cetățile lui Iuda; a pîngărit înălțimile unde ardeau preoții tămîie, dela Gheba pînă la Beer-Șeba; și a dărîmat înălțimile de la porți, cea care era la intrarea porții lui Iosua, căpetenia cetății, și cea care era la stînga porții cetății.

9 Totuș, preoții înălțimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mîncau azime în mijlocul fraților lor.

10 Împăratul a pîngărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-și mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.

11 A îndepărtat dela intrarea casei Domnului caii, pe cari împărații lui Iuda îi închinaseră soarelui, lîngă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; și a ars în foc carăle soarelui.

12 Împăratul a dărîmat altarele de pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz, pe cari le făcuseră împărații lui Iuda, și altarele pe cari le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului; după ce le -a sfărîmat și le -a luat de acolo, le -a aruncat țărîna în pîrîul Chedron.

13 Împăratul a pîngărit înălțimile cari erau în fața Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, și pe cari le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urîciunea Sidonienilor, lui Chemoș, urîciunea Moabului, și lui Milcom, urîciunea fiilor lui Amon.

14 A sfărîmat stîlpii idolești și a dărîmat Astarteele, și locul lor l -a umplut cu oase omenești.

15 A dărîmat și altarul de la Betel, și înălțimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălțimea și a prefăcut -o în țărînă, și a ars idolul Astarteei.

16 Iosia, întorcîndu-se și văzînd mormintele cari erau acolo în munte, a trimes să ia oasele din morminte, și le -a ars pe altar și l -a pîngărit, după cuvîntul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.

17 El a zis: “Ce este mormîntul acesta pe care -l văd?” Oamenii din cetate i-au răspuns: “Este mormîntul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, și a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlinești tu.”

18 Și el a zis: “Lăsați -l; nimeni să nu -i miște oasele!” Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria.

19 Iosia a mai înlăturat toate templele idolești ale înălțimilor cari se aflau în cetățile Samariei, și pe cari le făcuseră împărații lui Israel ca să mînie pe Domnul; a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel.

20 A junghiat pe altare pe toți preoții înălțimilor, cari erau acolo, și a ars pe ele oase de oameni. Apoi s'a întors la Ierusalim.

21 Împăratul a dat următoarea poruncă întregului popor: “Prăznuiți Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului vostru, cum este scris în această carte a legămîntului.”

22 Paște ca acestea nu se prăznuiseră din vremea cînd judecau judecătorii pe Israel și în tot timpul împăraților lui Israel și împăraților lui Iuda.

23 Ci abia în al optsprezecelea an al împăratului Iosia s'au prăznuit aceste Paște în cinstea Domnului, la Ierusalim.

24 Mai mult, Iosia a stîrpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, și toate urîciunile cari se vedeau în țara lui Iuda și la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului.

25 Înainte de Iosia, n'a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise; și chiar după el, n'a fost niciunul ca el.

26 Totuș Domnul nu S'a întors din iuțimea mîniei Lui celei mari, de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să -L mînie.

27 Și Domnul a zis: “Voi lepăda și pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, și voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, și casa despre care zisesem: ,Acolo va fi Numele Meu.”

28 Celelalte fapte ale lui Iosia, și tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

29 Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s'a suit împotriva împăratului Asiriei, la rîul Eufratului. Împăratul Iosia i -a ieșit înainte; și Faraon l -a omorît la Meghido, cum l -a văzut.

30 Slujitorii lui l-au luat mort într'un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim, și l-au îngropat în mormîntul său. Și poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns, și l-au făcut împărat în locul tatălui său.

31 Ioahaz avea douăzeci și trei de ani cînd s'a făcut împărat, și a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.

32 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinții lui.

33 Faraon Neco l -a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamatului, ca să nu mai domnească la Ierusalim; și a pus asupra țării o gloabă de o sută de talanți de argint și de un talant de aur.

34 Și Faraon Neco a pus împărat pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, și i -a schimbat numele în Ioiachim. A luat pe Ioahaz, care a mers în Egipt și a murit acolo.

35 Ioiachim a dat lui Faraon argintul și aurul; dar a trebuit să pună bir asupra țării ca să scoată argintul acesta, cerut de Faraon; a hotărît partea fiecăruia, și a cerut dela poporul țării argintul și aurul pe care trebuia să -l dea lui Faraon Neco.

36 Ioiachim avea douăzeci și cinci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Zebuda, fata lui Pedaia, din Ruma.

37 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinții săi.