Romanian Version

182/1185

Deuteronom 29

1 Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în țara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb.

2 Moise a chemat pe tot Israelul și le-a zis: “Ați văzut tot ce a făcut Domnul subt ochii voștri, în țara Egiptului, lui Faraon, tuturor supușilor lui, și întregii lui țări:

3 marile încercări pe care ți le-au văzut ochii, minunile și semnele acelea mari

4 Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeți, nici ochi să vedeți, nici urechi să auziți, până în ziua de azi.

5 Totuși El zice: “Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustie; hainele nu vi s-au învechit pe voi, și încălțămintea nu vi s-a învechit în picior:

6 pâine n-ați mâncat, și n-ați băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”

7 Ați ajuns în locul acesta; Sihon, împăratul Hesbonului, și Og, împăratul Basanului, ne-au ieșit înainte, ca să ne bată, și i-am bătut.

8 Le-am luat țara, și am dat-o în stăpânire Rubeniților, Gadiților și la jumătate din seminția Manasiților.

9 Să păziți dar cuvintele legământului acestuia, și să le împliniți, ca să izbutiți în tot ce veți face.

10 Astăzi stați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toți, căpeteniile semințiilor voastre, bătrânii voștri, mai marii oștirii voastre, toți bărbații din Israel,

11 copiii voștri, nevestele voastre, și străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ți taie lemne, până la cel ce-ți scoate apă.

12 Stai ca să intri în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ, și pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl încheie cu tine în ziua aceasta,

13 ca să te facă azi poporul Lui și El să fie Dumnezeul tău, cum ți -a spus, și cum a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov.

14 Nu numai cu voi închei legămîntul acesta încheiat cu jurămînt,

15 ci atît cu cei ce sînt aici printre noi, de față în ziua aceasta înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cît și cu cei ce nu sînt aici printre noi în ziua aceasta.

16 Știți cum am locuit în țara Egiptului și cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe cari le-ați străbătut.

17 Ați văzut urîciunile și idolii lor, lemnul și piatra, argintul și aurul, cari erau la ele.

18 Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminție, a căror inimă să se abată azi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă și pelin.

19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legămîntului acestuia încheiat cu jurămînt, să nu se laude în inima lui și să zică: “Voi avea pacea, chiar dacă aș urma după pornirile inimii mele, și chiar dacă aș adăuga beția la sete.”

20 Pe acela Domnul nu -l va ierta. Ci atunci mînia și gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemurile scrise în cartea aceasta vor veni peste el, și Domnul îi va șterge numele de subt ceruri.

21 Domnul îl va despărți, spre peirea lui, din toate semințiile lui Israel, și -i va face după toate blestemurile legămîntului scris în această carte a legii.

22 Vîrsta de oameni care va veni, copiii voștri cari se vor naște după voi și străinul care va veni dintr'o țară depărtată, -la vederea urgiilor și bolilor cu cari va lovi Domnul țara aceasta,

23 la vederea pucioasei, sării, și arderii întregului ținut, unde nu va fi nici sămînță, nici rod, nici o iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe cari le -a nimicit Domnul, în mînia și urgia Lui, -

24 toate neamurile vor zice: “Pentruce a făcut Domnul astfel țării acesteia? Pentruce această mînie aprinsă, această mare urgie?”

25 Și li se va răspunde: “Pentru că au părăsit legămîntul încheiat cu ei de Domnul, Dumnezeul părinților lor, cînd i -a scos din țara Egiptului;

26 pentru că s'au dus să slujească altor dumnezei și să se închine înaintea lor, dumnezei pe cari ei nu -i cunoșteau și pe cari nu li -i dăduse Domnul.

27 De aceea S'a aprins Domnul de mînie împotriva acestei țări, și a adus peste ea toate blestemurile scrise în cartea aceasta.

28 Domnul i -a smuls din țara lor cu mînie, cu urgie, cu o mare iuțime, și i -a aruncat într'o altă țară, cum se vede azi.”

29 Lucrurile ascunse sînt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sînt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia.