Solii alese 3

27 - HARUL AMABILITĂȚII

Cei care lucrează pentru Hristos trebuie să fie curați, drepți și demni de încredere și, de asemenea, să fie duioși, plini de milă și amabili. În comportamentul celor care sunt cu adevărat amabili există un farmec deosebit. Cuvintele amabile, privirile plăcute, comportamentul curtenitor sunt de o valoare inestimabilă. Creștinii lipsiți de amabilitate îi neglijează pe ceilalți și arată astfel că nu sunt uniți cu Hristos. Este imposibil să fii unit cu Hristos, și totuși să fii lipsit de amabilitate. SA3 127.1

Fiecare creștin trebuie să fie așa cum a fost Hristos când a trăit pe acest pământ. El este exemplul nostru nu numai prin neprihănirea Sa, ci și prin răbdarea, blândețea și atitudinea Sa cuceritoare. El a fost neclintit ca o stâncă atunci când era vorba de adevăr și de datorie, dar întotdeauna a fost bun și amabil. Viața Sa a fost o ilustrare perfectă a adevăratei amabilități. El a avut întotdeauna o privire plină de bunătate și un cuvânt de mângâiere pentru cei nevoiași și asupriți. SA3 127.2

Prezența Sa aducea o atmosferă mai curată în cămin, iar viața Sa era ca un aluat care lucra asupra elementelor societății. El a umblat nepătat și nevinovat printre oameni nesăbuiți, aspri și nepoliticoși, printre vameși nedrepți, samariteni păcătoși, soldați păgâni, țărani aspri și prin mulțimea amestecată. Când i-a văzut pe oameni istoviți și obligați să poarte poveri grele, El a adresat pretutindeni câte un cuvânt [238] plin de simpatie. El a împărtășit poverile lor și le-a repetat lecțiile pe care le învățase din natură cu privire la dragostea, bunăvoința și bunătatea lui Dumnezeu. SA3 127.3

El a căutat să le inspire nădejde oamenilor celor mai aspri și nepromițători, prezentându-le asigurarea că pot să ajungă nepătați și nevinovați, cu un asemenea caracter, încât să fie văzuți ca niște copii ai lui Dumnezeu. SA3 127.4

Lucrarea pentru cei necredincioși. — Deși era iudeu, Domnul Hristos S-a asociat cu samaritenii, anulând obiceiurile fariseice ale poporului Său. În ciuda prejudecăților lor, El a acceptat ospitalitatea acestui popor disprețuit. El a dormit sub acoperișurile lor, a stat la mesele lor, a mâncat din mâncarea pregătită și servită de mâinile lor, a propovăduit pe străzile lor și i-a tratat cu bunătatea și amabilitatea cea mai mare. SA3 127.5

Domnul Isus a stat ca oaspete de onoare la masa vameșilor, arătând, prin simpatia și bunăvoința Lui, că recunoștea demnitatea omului, iar oamenii doreau nespus să ajungă vrednici de încrederea Sa. Cuvintele Sale ajungeau în sufletele lor însetate ca o putere binecuvântată și dătătoare de viață. Noi impulsuri erau trezite, iar pentru acești renegați ai societății se deschidea posibilitatea unei vieți noi. SA3 127.6

Un argument puternic în favoarea Evangheliei. — Dragostea lui Hristos înmoaie inima și șlefuiește toate asprimile temperamentului. Să învățăm de la El cum să combinăm un înalț simț al curăției și al integrității cu seninătatea și calmul. Un creștin bun și amabil este argumentul cel mai puternic ce poate fi adus în favoarea Evangheliei. SA3 127.7

Comportamentul unora care se declară creștini este atât de lipsit de bunătate și de amabilitate, încât binele lor este vorbit de rău. Sinceritatea lor ar putea să nu fie pusă la îndoială, corectitudinea lor ar putea să fie indiscutabilă. Totuși sinceritatea și corectitudinea nu vor compensa lipsa de amabilitate și de bunătate. Astfel de oameni trebuie să-și dea seama că Planul de Mântuire este un plan al milei, care a fost pus în aplicare pentru a [239] șlefui orice asprime a naturii omenești. Ei trebuie să cultive acea amabilitate creștină rară care îi face pe oameni să fie buni și atenți față de toți. Creștinul trebuie să fie la fel de plin de simpatie pe cât este de corect și la fel de plin de milă și de amabilitate pe cât este de drept și de cinstit. SA3 127.8

Oamenii din lume se străduiesc să fie amabili, în scopul de a se face cât mai plăcuți cu putință. Ei se străduiesc să își modeleze comportamentul și vorbirea în așa fel încât să aibă influența cea mai mare asupra acelora cu care se asociază. Ei își folosesc cunoștințele și aptitudinile cu cât mai multă abilitate pentru a atinge această țintă. „Fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți față de semenii lor decât sunt fiii luminii.” SA3 128.1

De-a lungul vieții, veți întâlni oameni a căror soartă este departe de a fi ușoară. Truda și nevoile, precum și lipsa oricărei speranțe pentru lucruri mai bune în viitor fac povara lor să fie foarte grea. Când se adaugă durerea și boala, povara este aproape insuportabilă. Ei sunt asupriți și istoviți de griji și nu știu încotro să se îndrepte pentru a primi ajutor. Când întâlniți astfel de oameni, lucrați cu toată inima pentru a-i ajuta. Nu este planul lui Dumnezeu ca aceia care sunt copiii Săi să se închidă în ei înșiși. Nu uitați că Hristos a murit și pentru acești oameni, la fel cum a murit pentru voi. Când sunteți în relație cu ei, fiți miloși și amabili. Faptul acesta vă va oferi posibilitatea de a-i ajuta, de a le câștiga încrederea și de a le inspira nădejde și curaj. SA3 128.2

Harul lui Hristos schimbă omul cu totul. — Apostolul ne îndeamnă: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.»” Harul lui Hristos schimbă omul cu totul, făcându-i pe cei aspri să fie nobili, pe cei duri să fie blânzi, pe cei egoiști să fie generoși. El supune temperamentul și vocea. Rezultatele lucrării lui se văd în politețea și duioșia arătate de un frate față de altul, în cuvintele încurajatoare și pline de bunătate și în faptele neegoiste. Prezența unor astfel de oameni în cămin este asemenea prezenței unor îngeri. Viața lor răspândește un parfum plăcut, care se înalță spre Dumnezeu ca o jertfă de tămâie sfântă. SA3 128.3

Dragostea se manifestă prin bunătate, blândețe și îndelungă răbdare. Expresia feței este [240] schimbată. Natura omenească ajunge să fie părtașă naturii divine. Domnul Hristos este onorat prin desăvârșirea caracterului. Când au loc toate aceste schimbări, îngerii izbucnesc în cântări sublime, iar Dumnezeu Tatăl și Domnul Hristos se bucură pentru sufletele modelate după chipul divin. SA3 128.4

Un ton plăcut și o vorbire corectă. — Ar trebui să ne obișnuim să vorbim cu un ton plăcut, să folosim un limbaj corect și curat și cuvinte care exprimă bunătate și amabilitate. Cuvintele pline de bunătate sunt ca roua și ca ploile blânde pentru suflet. Scriptura spune despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Sale pentru a ști „cum să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare”. Domnul ne îndeamnă astfel: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har”, „ca să dea har” celor ce ne aud. SA3 128.5

Unii dintre cei cu care intrăm în legătură pot fi aspri și nepoliticoși, dar voi înșivă să nu fiți mai puțini amabili din acest motiv. Cel care dorește să își păstreze respectul de sine trebuie să fie atent să nu rănească inutil respectul de sine al celorlalți. Regula aceasta ar trebui să fie respectată cu strictețe față de cei mai nepoliticoși și mai lipsiți de bun-simț dintre oameni. SA3 128.6

Voi nu știți ce anume intenționează Dumnezeu să facă din acești oameni aparent nepromițători. În trecut, Dumnezeu a acceptat ca oameni care nu erau cu nimic mai promițători sau mai atrăgători să îndeplinească o mare lucrare pentru El. Duhul Său a lucrat asupra inimii lor, înviorând fiecare capacitate în vederea unor eforturi serioase. În aceste pietre aspre și neșlefuite, Domnul a văzut un material prețios care urma să reziste la încercarea furtunii, a căldurii și a presiunii. Dumnezeu nu îi vede pe oameni, așa cum îi vede omul. El nu judecă în funcție de aparențe, ci El cercetează inima și judecă drept. SA3 128.7

Să fim niște oameni care uită de ei înșiși, urmărind fără încetare să-i încurajeze pe ceilalți, să le ușureze poverile prin fapte de bunătate duioasă și dragoste neegoistă. Aceste gesturi de amabilitate atentă, care încep în cămin și se extind dincolo de cercul familiei, ajung până departe și alcătuiesc fericirea vieții, iar neglijarea lor contribuie într-o măsură la fel de mare la nenorocirea vieții. — Manuscrisul 69, 1902 (publicat în Review and Herald, 20 august 1959) SA3 128.8