Romanian Corrected Cornilescu Version

899/1189

Mica 6

1 Ascultați, dar, ce zice Domnul: „Scoală-te, judecă-te înaintea munților, și dealurile să-ți audă glasul!…

2 Ascultați, munți, pricina Domnului și luați aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său și vrea să Se judece cu Israel. –

3 Poporul Meu, ce ți-am făcut și cu ce te-am ostenit? Răspunde-Mi!

4 Căci te-am scos din țara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei și am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron și Maria!

5 Poporul Meu, adu-ți aminte ce plănuia Balac, împăratul Moabului, și ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, și ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoști binefacerile Domnului!”

6 Cu ce voi întâmpina pe Domnul și cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viței de un an?

7 Dar primește Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? –

8 Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?

9 Glasul Domnului strigă cetății, și omul înțelept se teme de Numele Tău: „Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite!

10 Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite și blestemata efă mică?

11 Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă și greutăți strâmbe în sac?

12 Pentru că bogații lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, și limba lor este numai înșelătorie în gura lor,

13 de aceea și Eu te voi lovi cu suferința, te voi pustii pentru păcatele tale.

14 Vei mânca, și tot nu te vei sătura, ci foamea va rămâne în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmașului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa voi da pradă sabiei.

15 Vei semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin!

16 Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri și lucrează întocmai cum a lucrat casa lui Ahab, și umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îți voi face locuitorii de batjocură, și veți purta ocara poporului Meu.”