Romanian Corrected Cornilescu Version

869/1189

Osea 7

1 Când vreau să vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim și răutatea Samariei, căci lucrează cu vicleșug. Înăuntru vine hoțul, și ceata de tâlhari jefuiește afară.

2 Și nu se gândesc în inima lor că Eu Îmi aduc aminte de toată răutatea lor; faptele lor îi și înconjoară și stau înaintea Mea!

3 Ei înveselesc pe împărat cu răutatea lor și pe căpetenii cu minciunile lor.

4 Toți sunt preacurvari, ca un cuptor încălzit de brutar: și brutarul încetează să mai ațâțe focul, de când a frământat plămădeala până s-a ridicat.

5 În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de prea mult vin, împăratul dă mâna cu batjocoritorii.

6 Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineața arde ca un foc aprins.

7 Toți ard ca un cuptor și își mănâncă judecătorii; toți împărații lor cad; niciunul din ei nu Mă cheamă.

8 Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.

9 Niște străini îi mănâncă puterea, și el nu-și dă seama, îl apucă bătrânețea, și el nu-și dă seama.

10 Măcar că mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor și tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!

11 Ci Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul și aleargă în Asiria.

12 Dar ori de câte ori se duc, Îmi voi întinde lațul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului; și-i voi pedepsi cum le-am spus în adunarea lor.

13 Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei pentru că nu-Mi sunt credincioși! Aș vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea!

14 Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc în așternutul lor; turbă după grâu și must și se răzvrătesc împotriva Mea.

15 I-am pedepsit, le-am întărit brațele, dar ei gândesc rău împotriva Mea.

16 Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc înșelător. Mai marii lor vor cădea uciși de sabie, din pricina vorbirii lor îndrăznețe care-i va face de râs în țara Egiptului.