Romanian Corrected Cornilescu Version

843/1189

Ezechiel 41

1 M-a dus în Templu. A măsurat stâlpii; aveau o lățime de șase coți de o parte și o lățime de șase coți de alta – aceasta este lățimea stâlpilor.

2 Lățimea ușii era de zece coți; iar canaturile ușii erau late de cinci coți de o parte și cinci coți de cealaltă parte. A măsurat și lungimea Templului: patruzeci de coți, și lățimea: douăzeci de coți.

3 Apoi a intrat înăuntru. A măsurat ușorii ușii, doi coți, ușa, șase coți, și lățimea ușii, șapte coți.

4 Pe partea dinainte a Templului a măsurat în lungime douăzeci de coți și în lățime douăzeci de coți; și mi-a zis: „Acesta este Locul Preasfânt!”

5 A măsurat zidul casei, gros de șase coți, și lățimea odăilor lăturalnice de jur împrejurul Casei, patru coți.

6 Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, așezate în trei caturi; ele dădeau în niște îmbucături de zid, făcute anume pentru odăile acestea de jur împrejurul Casei, așa că se sprijineau pe ele, și nu pe zidul Casei.

7 Odăile, cu cât erau mai sus, cu atât erau mai încăpătoare, și te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul Casei pe o scară șerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a Casei, și din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel de la mijloc.

8 De jur împrejurul Casei se vedea o pardoseală ieșită în afară. Odăile lăturalnice aveau niște temelii și erau de o prăjină întreagă, adică șase coți la unghi.

9 Zidul de afară al odăilor lăturalnice avea o grosime de cinci coți.

10 Locul gol dintre odăile lăturalnice ale Casei și odăile dimprejurul Casei avea o lățime de douăzeci de coți de jur împrejur.

11 Ușa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o ușă la miazănoapte și o ușă la miazăzi; și lărgimea locului gol era de cinci coți de jur împrejur.

12 Clădirea din fața locului gol, din partea de apus, avea o lățime de șaptezeci de coți, un zid de cinci coți de gros de jur împrejur, și era lung de nouăzeci de coți.

13 A măsurat și Casa, care avea o lungime de o sută de coți. Locul gol, clădirea și zidurile sale aveau de asemenea o lungime de o sută de coți.

14 Lățimea feței Casei și a locului gol dinspre răsărit era de o sută de coți.

15 A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a Casei, și pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coți.

16 Templul și Casa dinăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, în fața pragurilor, erau acoperite cu lemn de jur împrejur. De la pământ până la ferestrele acoperite

17 până deasupra ușii, partea dinăuntrul Casei, partea de afară, tot zidul de jur împrejurul Casei dinăuntru și din afară, totul era după măsură

18 și împodobit cu heruvimi și finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două fețe,

19 o față de om întoarsă spre un finic de o parte, și o față de leu întoarsă spre celălalt finic, de cealaltă parte; așa era de jur împrejurul Casei.

20 De la pământ până deasupra ușii erau heruvimi și finici, și tot așa și pe zidul Templului.

21 Ușorii Templului erau în patru muchii. Și în fața Locului Preasfânt era ceva care se vedea

22 ca un altar de lemn, înalt de trei coți, lung de doi coți și lat de doi coți. Colțurile, temelia și pereții lui erau de lemn. Omul acela mi-a zis: „Aceasta este masa care este înaintea Domnului!”

23 Templul și Locul Preasfânt aveau două uși.

24 Fiecare ușă avea două canaturi care se întorceau amândouă pe uși, două canaturi pentru o ușă și două pentru cealaltă.

25 Pe ușile Templului erau săpați heruvimi și finici, ca și pe ziduri. În fața pridvorului de afară erau niște grinzi de lemn îmbucate între ele.

26 Erau ferestre îngrădite, și de o parte și de cealaltă erau finici, și tot așa era și pe laturile pridvorului, pe odăile lăturalnice ale Casei și pe grinzile de sus.