Romanian Corrected Cornilescu Version
Ezechiel 36
1 „Tu, fiul omului, prorocește asupra munților lui Israel și spune: „Munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului!
2 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că vrăjmașul a zis despre voi: „Ha! Ha! Aceste înălțimi veșnice au ajuns moștenirea noastră!”,
3 prorocește și zi: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Da, pentru că din toate părțile au voit să vă pustiască și să vă înghită, ca să ajungeți moștenirea altor neamuri, și pentru că ați fost de batjocura și de ocara popoarelor,
4 de aceea, munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu!” Așa vorbește Domnul Dumnezeu munților și dealurilor, râurilor și văilor, dărâmăturilor pustii și cetăților părăsite care au ajuns de prada și de râsul celorlalte neamuri dimprejur;
5 așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri și împotriva întregului Edom, care și-au însușit țara Mea și s-au bucurat din toată inima lor și cu tot disprețul sufletului lor, ca să-i jefuiască roadele.”
6 De aceea prorocește despre țara lui Israel și spune munților și dealurilor, râurilor și văilor: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, vorbesc în gelozia și urgia Mea, pentru că suferiți ocară din partea neamurilor!”
7 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Îmi ridic mâna și jur că neamurile care vă înconjoară își vor purta ele însele ocara!
8 Iar voi, munți ai lui Israel, veți da crengi și vă veți purta roadele pentru poporul Meu, Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple.
9 Iată că vă voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi, și veți fi lucrați și semănați.
10 Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toți! Cetățile vor fi locuite și se vor zidi iarăși dărâmăturile.
11 Voi înmulți pe voi oamenii și vitele, care vor crește și se vor înmulți: voi face să fiți locuiți ca și mai înainte și vă voi face mai mult bine decât odinioară; și veți ști că Eu sunt Domnul.
12 Voi face să umble pe voi oameni, și anume poporul Meu, Israel; ei te vor stăpâni; și tu vei fi moștenirea lor și nu-i vei mai nimici.”
13 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ți se zice: „Tu, țară, ai mâncat oameni, ți-ai nimicit chiar neamul tău”,
14 din pricina aceasta, de acum încolo nu vei mai mânca oameni și nu-ți vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.
15 De acum, nu te voi mai face să auzi batjocurile neamurilor și nu vei mai purta ocara popoarelor; nu-ți vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.”
16 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
17 „Fiul omului, cei din casa lui Israel, când locuiau în țara lor, au spurcat-o prin purtarea lor și prin faptele lor; așa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăției ei.
18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sângelui pe care-l vărsaseră în țară și din pricina idolilor cu care o spurcaseră.
19 I-am risipit printre neamuri, și au fost împrăștiați în felurite țări; i-am judecat după purtarea și faptele lor rele.
20 Când au venit printre neamuri, oriîncotro se duceau pângăreau Numele Meu cel sfânt, așa încât se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din țara lor.”
21 Și am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfânt pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese.
22 De aceea, spune casei lui Israel: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt pe care l-ați pângărit printre neamurile la care ați mers.
23 De aceea voi sfinți Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-ați pângărit în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor.
24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările și vă voi aduce iarăși în țara voastră.
25 Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățați; vă voi curăța de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri.
26 Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.
27 Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele, și să păziți, și să împliniți legile Mele.
28 Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru.
29 Vă voi izbăvi de toate necurățiile voastre. Voi chema grâul și-l voi înmulți; nu voi mai trimite foametea peste voi.
30 Voi înmulți rodul pomilor și venitul câmpului, ca să nu mai purtați ocara foametei printre neamuri.
31 Atunci vă veți aduce aminte de purtarea voastră cea rea și de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înșivă, din pricina nelegiuirilor și urâciunilor voastre.
32 Și toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeu, să știți! Rușinați-vă și roșiți de purtarea voastră, casa lui Israel!”
33 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „În ziua când vă voi curăța de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetățile voastre să fie locuite, și dărâmăturile vor fi zidite din nou;
34 țara pustiită va fi lucrată iarăși, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor.
35 Și se va spune atunci: „Țara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului; și cetățile acestea dărâmate, care erau pustii și surpate, sunt întărite și locuite!”
36 Și neamurile care vor mai rămâne în jurul vostru vor ști că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat și am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit și voi și face.”
37 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privință Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel și iată ce voi face pentru ei: voi înmulți pe oameni ca pe o turmă de oi.
38 Cetățile dărâmate se vor umple cu turme de oameni, ca turmele închinate Domnului ca turmele care sunt aduse la Ierusalim în timpul sărbătorilor celor mari. Și vor ști că Eu sunt Domnul.”