Romanian Corrected Cornilescu Version
Ezechiel 15
1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2 „Fiul omului, ce are lemnul de viță mai mult decât orice alt lemn, vițele de vie mai mult decât cele ce sunt printre copacii din pădure?
3 Ia oare cineva din lemnul acesta ca să facă vreo lucrare? Face cineva din el vreun cârlig de atârnat ceva în el?
4 Iată că este pus pe foc să ardă; după ce îi arde focul cele două capete și mijlocul, mai poate fi el bun de ceva?
5 Iată, când era întreg, nu se putea face nimic din el; cu cât mai puțin acum după ce l-a mistuit și l-a ars focul, s-ar mai putea face vreo lucrare din el?
6 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Ca lemnul de viță dintre copacii din pădure, pe care-l pun pe foc să-l ard, așa voi da și pe locuitorii Ierusalimului.
7 Îmi voi întoarce fața împotriva lor; au ieșit din foc, dar focul îi va arde de tot. Și veți ști că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întoarce fața împotriva lor.
8 Voi preface țara într-un pustiu, pentru că au fost necredincioși, zice Domnul Dumnezeu.”