Romanian Corrected Cornilescu Version

743/1189

Isaia 64

1 O! de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta

2 ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta!

3 Când ai făcut minuni la care nu ne așteptam, Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta

4 cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în el.

5 Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale și își aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veșnic sau putem fi mântuiți?

6 Toți am ajuns ca niște necurați, și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

7 Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească și să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns fața Ta și ne lași să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.

8 Dar, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul, și Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale.

9 Nu Te mânia prea mult, Doamne, și nu-Ți aduce aminte în veci de nelegiuire! Privește, dar, spre noi, căci toți suntem poporul Tău.

10 Cetățile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul, o pustietate!

11 Casa noastră cea sfântă și slăvită, în care părinții noștri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor, și tot ce aveam mai scump a fost pustiit.

12 După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare și ne vei întrista nespus de mult?