Romanian Corrected Cornilescu Version
Isaia 51
1 Ascultați-Mă, voi care umblați după neprihănire, care căutați pe Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși.
2 Uitați-vă la părintele vostru Avraam și spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat și înmulțit.
3 Tot astfel, Domnul are milă de Sion și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un rai, și pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului. Bucuria și veselia vor fi în mijlocul lui, mulțumiri și cântări de laudă.
4 Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieși legea, și voi pune legea Mea lumină popoarelor.
5 Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, și brațele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine și se vor încrede în brațul Meu.
6 Ridicați ochii spre cer și priviți în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrențe ca o haină, și locuitorii lui vor muri ca niște muște; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, și neprihănirea Mea nu va avea sfârșit.
7 Ascultați-Mă, voi care cunoașteți neprihănirea, popor care ai în inimă legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor și nu tremura de ocările lor.
8 Căci îi va mânca molia ca pe o haină și-i va roade viermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, și mântuirea Mea se va întinde din veac în veac.”
9 Trezește-te, trezește-te și îmbracă-te cu putere, braț al Domnului! Trezește-te ca în zilele de odinioară și în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul și ai străpuns balaurul?
10 Nu ești Tu acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, și ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpărați?
11 Astfel cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruință, și o bucurie veșnică le va încununa capul; îi va apuca veselia și bucuria, iar durerea și gemetele vor fugi.
12 „Eu, Eu vă mângâi. Dar cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor, și de fiul omului, care trece ca iarba,
13 și să uiți pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile și a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?
14 În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă și nu va duce lipsă de pâine.
15 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care stârnesc marea și fac să-i urle valurile și al cărui nume este Domnul oștirilor.
16 Eu pun cuvintele Mele în gura ta și te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi și să întemeiez un pământ nou, și să zic Sionului: „Tu ești poporul Meu!”
17 Trezește-te, trezește-te! Scoală-te, Ierusalime care ai băut din mâna Domnului potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până în fund potirul amețelii!
18 Căci nu este niciunul care să-l călăuzească din toți copiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l ia de mână din toți copiii pe care i-a crescut.
19 Amândouă aceste lucruri ți s-au întâmplat: – dar cine te va plânge? – pustiirea și dărăpănarea, foametea și sabia. – „Cum să te mângâi Eu?”
20 Fiii tăi leșinați zăceau în toate colțurile ulițelor ca cerbul într-un laț, plini de mânia Domnului și de mustrarea Dumnezeului tău.
21 De aceea, nenorocitule, beat ce ești, dar nu de vin, ascultă:
22 Așa vorbește Domnul tău, Domnul Dumnezeul tău care apără pe poporul Lui: „Iată că îți iau din mână potirul amețelii, potirul mâniei Mele, ca să nu mai bei din el!
23 Și îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îți ziceau: „Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!” Îți făceai atunci spinarea ca un pământ și ca o uliță pentru trecători.”