Romanian Corrected Cornilescu Version

653/1189

Proverbe 25

1 Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda. –

2 Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor. –

3 Înălțimea cerurilor, adâncimea pământului și inima împăraților sunt nepătrunse. –

4 Scoate zgura din argint, și argintarul va face din el un vas ales.

5 Scoate și pe cel rău dinaintea împăratului, și scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire. –

6 Nu te făli înaintea împăratului și nu lua locul celor mari;

7 căci este mai bine să ți se zică: „Suie-te mai sus!” decât să fii coborât înaintea voievodului pe care ți-l văd ochii. –

8 Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu știi ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. –

9 Apără-ți pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe față taina altuia,

10 ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de rușine și să-ți iasă nume rău care să nu se mai șteargă.

11 Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint. –

12 Ca o verigă de aur și o podoabă de aur curat, așa este înțeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare. –

13 Ca răcoarea zăpezii pe vremea secerișului, așa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.

14 Ca norii și vântul fără ploaie, așa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui. –

15 Prin răbdare se înduplecă un voievod, și o limbă dulce poate zdrobi oase.

16 Dacă dai peste miere, nu mânca decât atât cât îți ajunge, ca să nu ți se scârbească și s-o verși din gură. –

17 Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine și să te urască. –

18 Ca un buzdugan, ca o sabie și ca o săgeată ascuțită, așa este un om care face o mărturisire mincinoasă împotriva aproapelui său. –

19 Ca un dinte stricat și ca un picior care șchioapătă, așa este încrederea într-un stricat la ziua necazului.

20 Ca unul care își scoate haina pe o zi rece, sau varsă oțet pe silitră, așa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire. –

21 Dacă este flămând vrăjmașul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea.

22 Căci, făcând așa, aduni cărbuni aprinși pe capul lui, și Domnul îți va răsplăti. –

23 Vântul de miazănoapte aduce ploaia, și limba clevetitoare aduce o față mâhnită. –

24 Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât să locuiești într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare. –

25 Ca apa proaspătă pentru un om obosit, așa este o veste bună venită dintr-o țară depărtată. –

26 Ca o fântână tulbure și ca un izvor stricat, așa este cel neprihănit care se clatină înaintea celui rău. –

27 Nu este bine să mănânci multă miere: tot așa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuți. –

28 Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.