Romanian Corrected Cornilescu Version

617/1189

Psalm 139

1 (Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David.) Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,

2 știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul.

3 Știi când umblu și când mă culc, și cunoști toate căile mele.

4 Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.

5 Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ți pui mâna peste mine.

6 O știință atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.

7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta?

8 Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te și acolo;

9 dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării,

10 și acolo mâna Ta mă va călăuzi, și dreapta Ta mă va apuca.

11 Dacă voi zice: „Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu!”

12 Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea strălucește ca ziua, și întunericul, ca lumina.

13 Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele:

14 Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

17 Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor!

18 Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.

19 O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtați-vă de la mine, oameni setoși de sânge!

20 Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îți iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmașii Tăi!

21 Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc și să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?

22 Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită; îi privesc ca pe vrăjmași ai mei.

23 Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!

24 Vezi dacă sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veșniciei!