Romanian Corrected Cornilescu Version

592/1189

Psalm 114

1 Când a ieșit Israel din Egipt, când a plecat casa lui Iacov de la un popor străin,

2 Iuda a ajuns locașul Lui cel sfânt, și Israel, stăpânirea Lui.

3 Marea a văzut lucrul acesta, și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi:

4 munții au sărit ca niște berbeci, și dealurile, ca niște miei.

5 Ce ai tu, mare, de fugi, și tu, Iordanule, de te întorci înapoi?

6 Ce aveți, munților, de săltați ca niște berbeci, și voi, dealurilor, ca niște miei?

7 Da, cutremură-te, pământule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov,

8 care preface stânca în iaz, și cremenea, în izvor de ape.