Romanian Corrected Cornilescu Version

543/1189

Psalm 65

1 (Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David. O cântare.) Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion, și împlinite vor fi juruințele care Ți-au fost făcute.

2 Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine.

3 Mă copleșesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.

4 Ferice de cel pe care-l alegi Tu și pe care-l primești înaintea Ta, ca să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău.

5 În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului și mării!

6 El întărește munții prin tăria Lui și este încins cu putere.

7 El potolește urletul mărilor, urletul valurilor lor, și zarva popoarelor.

8 Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale: Tu umpli de veselie Răsăritul și Apusul îndepărtat.

9 Tu cercetezi pământul și-i dai belșug, îl umpli de bogății și de râuri dumnezeiești pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească:

10 îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia și-i binecuvântezi răsadul.

11 Încununezi anul cu bunătățile Tale, și pașii Tăi varsă belșugul.

12 Câmpiile pustiului sunt adăpate, și dealurile sunt încinse cu veselie.

13 Pășunile se acoperă de oi, și văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie și cântă.