Romanian Corrected Cornilescu Version
Psalm 55
1 (Către mai marele cântăreților. De cântat pe instrumente cu corzi. O cântare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea și nu Te ascunde de cererile mele!
2 Ascultă-mă și răspunde-mi! Rătăcesc încoace și încolo și mă frământ,
3 din pricina zarvei vrăjmașului și din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine și mă urmăresc cu mânie.
4 Îmi tremură inima în mine și mă cuprinde spaima morții,
5 mă apucă frica și groaza și mă iau fiorii.
6 Eu zic: „O, dacă aș avea aripile porumbelului, aș zbura și aș găsi undeva odihnă!”
7 Da, aș fugi departe de tot și m-aș duce să locuiesc în pustiu. – (Oprire)
8 Aș fugi în grabă la un adăpost de vântul acesta năprasnic și de furtuna aceasta.
9 Nimicește-i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă și certuri;
10 zi și noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea și răutatea sunt în sânul ei;
11 răutatea este în mijlocul ei, și vicleșugul și înșelătoria nu lipsesc din piețele ei.
12 Nu un vrăjmaș mă batjocorește, căci aș suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aș ascunde dinaintea lui.
13 Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce și prieten cu mine!
14 Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie și ne duceam împreună cu mulțimea în Casa lui Dumnezeu!
15 Să vină moartea peste ei și să se coboare de vii în Locuința morților! Căci răutatea este în locuința lor, în inima lor.
16 Dar eu strig către Dumnezeu, și Domnul mă va scăpa.
17 Seara, dimineața și la amiază oftez și gem, și El va auzi glasul meu.
18 Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea și-mi va aduce pacea, căci mulți mai sunt împotriva mea!
19 Dumnezeu va auzi și-i va smeri, El, care, din veșnicie, stă pe scaunul Lui de domnie. – (Oprire) Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare și nu se tem de Dumnezeu.
20 Ei pun mâna pe cei ce trăiau în pace cu ei și își calcă legământul.
21 Gura lor este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar, când ies ele din gură, sunt niște săbii.
22 Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.
23 Și Tu, Dumnezeule, îi vei coborî în fundul gropii. Oamenii setoși de sânge și de înșelăciune nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!