Romanian Corrected Cornilescu Version

519/1189

Psalm 41

1 (Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David.) Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește;

2 Domnul îl păzește și-l ține în viață. El este fericit pe pământ, și nu-l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui.

3 Domnul îl sprijină, când este pe patul de suferință: îi ușurezi durerile în toate bolile lui.

4 Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.”

5 Vrăjmașii mei zic cu răutate despre mine: „Când va muri? Când îi va pieri numele?”

6 Dacă vine cineva să mă vadă, vorbește neadevăruri, strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău; și, când pleacă, mă vorbește de rău pe afară.

7 Toți vrăjmașii mei șoptesc între ei împotriva mea și cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea.

8 „Este atins rău de tot – zic ei – iată-l culcat, n-are să se mai scoale!”

9 Chiar și acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea și care mânca din pâinea mea, ridică și el călcâiul împotriva mea.

10 Dar Tu, Doamne, ai milă de mine și ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine.

11 Prin aceasta voi cunoaște că mă iubești, dacă nu mă va birui vrăjmașul meu.

12 Tu m-ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, și m-ai așezat pe vecie înaintea Ta.

13 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! Amin! Amin!